Danemarca folosește coroana daneză ca monedă și nu folosește euro, negociind dreptul de a la participare în temeiul Tratatului de la Maastricht din 1992. În 2000, guvernul , care a fost respins cu 53,2% voturi contra și 46,8% voturi pentru. Coroana daneză face parte din mecanismul ERM II, astfel încât cursul său de schimb este legat la o diferență de maxim 2,25% față de euro.
Starea actuală – ERM II În procesul de ratificare a Tratatului de la Maastricht din 1992, guvernul danez a emis un referendum, conform cerințelor constituționale. Constituția daneză impune 5/6 din voturile parlamentului în cazul transferului de suveranitate, conform art. 20 din Grundloven. Dacă această cerință nu este îndeplinită, va fi necesară organizarea unui referendum. a dus la votul a 50,7% din populație împotriva ratificării Tratatului de la Maastricht, în timp ce doar 49,3% au votat în favoare. Guvernul de coaliție burghez al Danemarcei din 1992, format din conservatori, liberali agrari și social-democrați, deținea aproximativ 80% din locurile din parlamentul danez () și, prin urmare, credea că referendumul va fi aprobat cu ușurință, ceea ce nu a fost cazul.
Soluția la lipsa de sprijin public pentru integrarea europeană ulterioară a Danemarcei este cunoscută sub numele de „Compromisul Național”. 7 din 8 partide din parlamentul danez s-au unit pentru a susține această propunere. Partea principală a Compromisului Național a constat în solicitarea a : cetățenia Uniunii, Securitate și Apărare Comună, Justiție și Afaceri Interne și participarea la ultima fază a Uniunii Monetare Europene. La summitul Consiliului European din 11-12 decembrie 1992 de la Edinburgh, liderii europeni au convenit asupra acestor patru clauze de neparticipare.
În prezent, Danemarca participă la Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM II) cu o bandă de fluctuație de ±2,25%. ERM II este un regim de curs de schimb fix, în care moneda daneză și moneda altor țări participante sunt ancorate în euro. În urma adoptării euro de către Bulgaria la 1 ianuarie 2026, Danemarca este singura țară care participă la ERM II.
Această politică marchează o continuare a situației care a existat între 1982 și 1999 în ceea ce privește marca germană, care a oferit o monedă de bază similară pentru coroana daneză.
Coroana daneză face parte din mecanismul ERM II de la 1 ianuarie 1999, când a înlocuit ERM-ul original. Aceasta implică faptul că este obligată să se tranzacționeze în limita a 2,25% de o parte și de alta a unui curs specificat de 1 euro egal cu 7,46038 coroane daneze (cursul inferior fiind de 7,29252, iar cursul superior de 7,62824). Această bandă, de 2,25%, este mai restrânsă decât banda de 15% utilizată pentru majoritatea membrilor ERM II. Cu toate acestea, cursul de schimb s-a menținut în limita a 0,5% din cursul definit, chiar mai puțin decât limitele stabilite.
În cadrul ERM II, Banca Națională a Danemarcei și BCE se angajează să asigure stabilitatea monedei daneze în cadrul benzii de fluctuație date. Atunci când moneda daneză depășește limitele convenite, Banca Națională are sarcina de a interveni până când nivelul revine în interiorul benzii de fluctuație. Și BCE este obligată să intervină dacă Banca Națională nu este în măsură să o facă.
Rolul BCE este stabilit în tratate, iar politica monetară dusă ar trebui să aibă ca principal obiectiv stabilitatea prețurilor. BCE a definit stabilitatea prețurilor ca o creștere anuală a prețurilor de consum sub, dar aproape de 2% pe termen mediu și lung. Competențele politice ale BCE sunt puternic influențate de politicile Băncii Federale a Germaniei și, prin urmare, au ca obiectiv principal asigurarea stabilității prețurilor și independența față de guvernele naționale.
Pierderea autonomiei în politica monetară în Danemarca nu este semnificativă, deoarece Danemarca a avut un curs de schimb fix de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și a participat la mai multe sisteme de cooperare monetară. Prin urmare, adoptarea ERM II nu reprezintă o schimbare în acest sens sau o pierdere a autonomiei în politica monetară, deoarece aceasta a fost limitată de la crearea sistemului Bretton Woods. Danemarca a câștigat chiar mai multă influență în procesul decizional prin intermediul UE și al ERM II decât a avut în sistemele monetare anterioare. Chiar dacă guvernatorul băncii centrale daneze nu participă la consiliul de guvernanță al BCE, unde sunt formulate și adoptate politica monetară și orientările, Danemarca are alte canale de influență. Chiar dacă Danemarca ar avea un loc în consiliul de guvernanță al BCE, nu ar obține neapărat mai multă influență. Țările membre mici din consiliul de guvernanță al BCE nu se pot aștepta, în general, să aibă un cuvânt de spus echivalent în comparație cu membrii mai mari, din cauza regulilor și practicilor informale.
Ministrul de finanțe al Danemarcei participă la din cadrul Consiliului Uniunii Europene și, prin urmare, are unele interacțiuni cu alte țări din zona euro și participă la procesul decizional în cadrul acestei instituții. Tendința ca subiectele să fie transferate din ce în ce mai mult și, prin urmare, discutate mai mult în cadrul reuniunilor Eurogrupului reprezintă, prin urmare, din nou o limitare pentru influența daneză asupra deciziilor monetare. Danemarca nu participă la reuniunile Eurogrupului, dar participă la reuniunile pregătitoare înainte și după reuniunea propriu-zisă a Eurogrupului. Danemarca este interesată să fie ținută la curent, deoarece deciziile luate în cadrul acestor reuniuni vor afecta, de asemenea, economia Danemarcei. Alte canale de influență și interacțiune cu alți oficiali se pot realiza prin intermediul cadrului SEBC, al comitetelor FMI, OCDE și BCE, la care participă și Banca Națională a Danemarcei. Această participare la comitetele BCE este esențială, după cum se vede din faptul că influența sa asupra politicii monetare s-a îmbunătățit în comparație cu sistemele anterioare.
Convergență +Îndeplinirea criteriilor de convergență – DanemarcaRaport BCEInflație HICPDeficit excesivMembru ERM IICurs de schimb (%)Dobândă pe termen lungDeficit bugetar (% PIB)Datorie publică (% PIB)Compatibilitate legislativă20122,7%Deschis13 ani, 3 luni−0,4%2,39%1,8%46,5%Necunoscut20131,8%Deschis14 ani, 4 luni0,1%1,33%4,0%45,8%Necunoscut20140,4%Deschis (închis în iun. 2014)15 ani, 4 luni−0,2%1,78%0,8%44,5%Necunoscut20160,2%Nu17 ani, 4 luni−0,1%0,8%2,1%40,2%Necunoscut20181,0%Nu19 ani, 4 luni0,1%0,6%−1,0% (excedent)36,4%Necunoscut20200,6%Nu21 ani, 4 luni−0,2%−0,3%−3,7% (excedent)33,2%Necunoscut20223,6%Nu23 ani, 4 luni0,2%0,2%−2,3% (excedent)36,7%Necunoscut20241,1%Nu25 ani, 5 luni−0,2%2,6%−3,1% (excedent)29,3%Necunoscut
Legendă culori Criteriu îndeplinitCriteriu potențial îndeplinit / situație tranzitorieCriteriu neîndeplinit
Valori de referință + Valorile de referință ale criteriilor de convergență (BCE) Raport BCE Inflație maximă Dobândă maximă Deficit bugetar Datorie publică 2012 3,1% 5,80% ≤ 3,0% ≤ 60% 2013 2,7% 5,5% ≤ 3,0% ≤ 60% 2014 1,7% 6,2% ≤ 3,0% ≤ 60% 2016 0,7% 4,0% ≤ 3,0% ≤ 60% 2018 1,9% 3,2% ≤ 3,0% ≤ 60% 2020 1,8% 2,9% ≤ 3,0% ≤ 60% 2022 4,9% 2,6% ≤ 3,0% ≤ 60% 2024 3,3% 4,8% ≤ 3,0% ≤ 60%
Istorie
Primele uniuni monetare din Danemarca (1873–1914) Pe 5 mai 1873, Danemarca și Suedia și-au fixat monedele în raport cu aurul și au format Uniunea Monetară Scandinavă. Înainte de această dată, Danemarca folosea , împărțit în 96 de skilling-uri (rigsbank). În 1875, Norvegia s-a alăturat acestei uniuni. Un curs de schimb de 2,48 coroane daneze pe gram de aur, sau aproximativ 0,403 grame per coroană daneză a fost creat. O coroană cu valoare egală a uniunii monetare a înlocuit cele trei monede vechi la cursul de schimb de 1 coroană = ½ = ¼ = 1 . Noua monedă a devenit mijloc legal de plată și a fost acceptată în toate cele trei țări. Această uniune monetară a durat până în 1914, când Primul Război Mondial i-a pus capăt. Dar denumirea monedelor din fiecare țară a rămas neschimbată.
Sistemul Monetar European și cooperarea monetară pre-euro Prăbușirea sistemului Bretton Woods a destabilizat piețele europene și a întârziat dorința de integrare monetară în statele membre ale Comunității Europene. (Astăzi UE). Sistemul Bretton Woods a fost un sistem în care cursurile de schimb au rămas stabile, menținând în același timp inflația sub control. Dolarul american a fost ancorat în standardul aurului, iar cele 14 țări europene participante au devenit convertibile cu dolarul. În UE, s-a considerat necesară o cooperare monetară suplimentară și cursuri de schimb stabile pentru a facilita crearea pieței interne. a fost un proiect de propunere în cadrul UE pentru a avea o cooperare monetară și pentru a facilita piața internă. Acest proiect se baza pe un sistem în care toate monedele țărilor participante erau deja pe deplin convertibile, iar când sistemul Bretton Woods s-a prăbușit, nu exista o monedă centrală la care să se fixeze monedele și, prin urmare, ideea integrării monetare a fost amânată. Primul pas către un sistem monetar mai integrat în Europa a fost , care a creat . a fost un acord internațional în afara cadrului UE, care a prevăzut un nou standard dolarului la care erau fixate cursurile de schimb ale monedelor CEE și în cadrul căruia putea fluctua. Cu toate acestea, monedelor li se permitea în continuare să fluctueze în limita a 2,25% din noul dolar standard.
a intrat în vigoare la 24 aprilie 1972 și a fost un instrument pentru a asigura stabilitatea monetară. Întrucât șarpele monetar a intrat în vigoare în timpul procedurii de aderare a Danemarcei, Regatului Unit și Irlandei, aceste trei monede au intrat în sistem la 1 mai 1972. La scurt timp după aceea, Coroana daneză a fost subiectul unor atacuri speculative și a fost forțată să abandoneze sistemul, dar s-a alăturat din nou câteva luni mai târziu. a eșuat în 1973, tot din cauza atacurilor speculative, iar SUA au lăsat dolarul să plutească liber. Această evoluție a făcut ca menținerea sistemului șarpelui monetar să fie nesustenabilă. Cooperarea în domeniul șarpelui monetar a fost afectată negativ de presiuni exogene, de exemplu, crizele petrolului, slăbiciunea dolarului și diferențele de politică economică. Participanții au fost forțați să abandoneze sistemul, iar unii chiar s-au reîntors, de exemplu, Danemarca. În ultimul an de funcționare a șarpelui monetar, zona sa era cuprinsă doar din Germania, zona Benelux și Danemarca.
Următoarea încercare de a crea stabilitate monetară în CEE (astăzi UE) a fost , care a fost înființat în 1979. La început, Danemarca era una din cele 8 țări participante la . a creat un sistem de unitate monetară europeană și un mecanism al ratelor de schimb. Sistemul a stabilit un curs central, iar apoi au fost stabilite cursuri bilaterale între membri. era similar sistemului Bretton Woods, dar nu avea oficial o monedă individuală în centru, însă Germania a ajuns să domine sistemul monetar, datorită dimensiunii Germaniei în raport cu celelalte țări participante și succesului băncii lor federale în controlul inflației.