Legiunea Vistulei ( , ) a fost o legiune mixtă de infanterie și cavalerie din Armata Imperială a Franței care a fost activă în timpul Războaielelor Napoleoniene . Înființată în 1806, legiunea a participat la Războiul Peninsular, Invazia franceză a Rusiei și la Războiul celei de-a Șasea Coaliții înainte de a fi desființată în 1814. A fost una dintre cele mai mari legiuni poloneze din epoca napoleonienă .
Înființarea Legiunii Legiunea a fost înființată în Breslau, Neustadt, Brieg, Neisse și Friedland, în Silezia, la februarie 1807, dintru-n regiment de infanterie și unul de cavalerie care serveau Regatul de Neapole. Aceste două regimente erau descendentele Legiunilor lui Ian Henric Dombrovski și ale Legiunii Dunării a lui , înființate în 1790. Noua formație a fost extinsă din cadrul napoletan într-o formație de trei regimente de infanterie și un regiment de cavalerie, inițial numită Legiunea Italo-Poloneză, fiindcă fusese organizată după polonezii care servise anterior italienii. Majoritatea recruților veneau din foste teritorii prusace și foste teritorii austriece, în special Poznań și Galiția.
Legiunea Italo-Poloneză s-a luptat pentru prima oară la Asediul de la Kłodzko, apoi transferată în Regatul Westfaliei în octombrie 1807, fiind pusă în garnizoană la capitala regatului, Kassel. Regimentul de cavalerie, a cărui mărime crescuse, ajunge și el în Kassel pe 11 noiembrie.
Napoleon a ordonat ca Legiunea să fie transferată armatei franceze pe 21 februarie 1808. Pe 31 martie 1808, la Poitiers, primește numele de "Legiunea Vistulei", fiind considerată echivalentă cu un regiment de linie. Infanteria a fost reorganizată în șase batalioane în aprilie, conform standardului francez de organizare stabilit pe 18 februarie 1808. Depozitul Legiunii se afla la Sedan. Toți membrii Legiunii trebuiau să fie polonezi, exceptând furierii, adjutanții de batalion, subofițerii sau patronii. Forța Legiunii era de 5959 de ostași în iunie 1808. Regimentele al 2-lea de Infanterie și al 3-lea de infanterie au participat, în această perioadă, la invazia napoleoniană a Spaniei. Pe 24 martie 1809, la Bătălia de la Los Yébenes, 600 de lăncieri polonezi (ulani) și-au pierdut drapelurile de escadron atunci când au fost atacați brusc de 5000 de spanioli, fiindcă vagonul în care le lăsaseră a plecat. Regimentul lor a fost redenumit, în 1811, Regimentul al 7-lea de Lăncieri.
Napoleon a poruncit ca o a doua Legiune a Vistulei să fie ridicată din prizonieri luați în urma victoriei sale de la Wagram în 1809. Recrutarea a fost lentă, iar, până în octombrie 1809, numai două batalioane fuseseră ridicate și trimise la Sedan. Spre deosebire de prima legiune, erau acceptați și nemți în noua oaste. Legiunea a 2-a a Vistulei nu a reușit să strângă destui ostași, așa că a fost desființată în 1810, membrii săi devenind Regimentul al 4-lea al legiunii originale.
Activitate în Spania
Pe 7 februarie 1811, un al doilea regiment de lăncieri a fost înființat, iar pe 18 iunie, cele două regimente de cavalerie ale Legiunii au fost îndepărtate de la aceasta, fiind mutate în Regimentele al 7-lea și al 8-lea de Lăncieri ale armatei franceze, alături de primele șase batalioane de dragoni francezi.
Pe 16 Mai 1811, 1-ul Regiment de Lăncieri ai Vistulei au străpuns trei din cele patru regimente britanice ale Brigăzii lui Colborne alături de cavalerie franceză la Bătălia de la Albuera, provocând pierderi grave acestora și capturând cinci drapeluri și cinci tunuri. Referințe