Naționalismul economic sau economia naționalistă este o orientare ideologică și un ansamblu de politici care subordonează activitatea economică obiectivelor naționale și intereselor statului. În această perspectivă, piețele trebuie să servească priorități precum consolidarea puterii statului, securitatea națională, autonomia economică și dezvoltarea industriilor considerate strategice.

Naționalismul economic este asociat frecvent cu protecționismul, cu susținerea producției interne și cu diferite forme de intervenție a statului, inclusiv tarife vamale, cote, subvenții, restricții asupra circulației capitalului și politici industriale. Adepții săi tind să privească globalizarea și liber-schimbismul cu scepticism, mai ales atunci când acestea sunt percepute ca subminând controlul național asupra economiei sau avantajele relative ale statului.

În tradiția economiei politice internaționale, mercantilismul este adesea considerat una dintre formele istorice majore ale naționalismului economic. Literatura de specialitate subliniază însă că naționalismul economic nu constituie o doctrină unitară, ci un câmp divers de idei și politici, care poate lua forme diferite în funcție de contextul istoric și politic.

Naționalismul economic pune adesea accent pe industrializare și pe dezvoltarea sectoarelor considerate esențiale pentru autonomie, competitivitate și capacitate militară. În multe formulări clasice, comerțul internațional este privit în termeni de câștiguri relative între state, și nu doar de beneficii mutuale agregate.

Istorie Naționalismul economic are rădăcini mai vechi decât expresia modernă „patriotism economic”. În istoria gândirii economice și a relațiilor internaționale, el este legat în mod obișnuit de tradiții precum mercantilismul și de autori care au susținut subordonarea economiei intereselor statului și consolidării puterii naționale.

Expresia „patriotism economic” a fost asociată în mod frecvent cu politicianul francez Bernard Carayon, mai ales în contextul dezbaterilor franceze din anii 2000 despre protejarea companiilor naționale împotriva preluărilor străine. Totuși, literatura de specialitate arată că termenul a circulat și anterior, iar noțiunea a fost folosită retrospectiv pentru a descrie forme mai vechi de intervenție economică orientată național.

În secolul al XIX-lea, ideile lui Friedrich List au influențat puternic dezbaterile despre industrializare și protecționism în mai multe țări europene. În Italia, economiști și oameni de afaceri au promovat politici de protecție a industriilor naționale, iar orientarea protecționistă s-a accentuat în ultimele decenii ale secolului, pe fondul concurenței externe și al preocupărilor pentru modernizare economică.

În Imperiul Austro-Ungar, ascensiunea naționalismelor etnice a influențat și integrarea economică internă. Un studiu asupra piețelor cerealelor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea arată că integrarea piețelor a progresat în ansamblu, dar a devenit tot mai asimetrică, regiunile cu profil etno-lingvistic asemănător fiind mai strâns integrate între ele decât regiunile diferite; autorii concluzionează că naționalismul economic a contat în structurarea acestor relații.

În secolul al XX-lea, termenul a fost folosit și în dezbaterile privind relația dintre inflație, comerț internațional și cooperarea economică. La o conferință financiară din 1974, secretarul Trezoreriei Statelor Unite William E. Simon avertiza că inflația ar putea împinge statele spre naționalism economic, în pofida beneficiilor liberalizării comerciale din perioada postbelică.

Filosofie Fundamentele intelectuale ale naționalismului economic sunt strâns legate de ideea că activitatea economică trebuie evaluată nu numai prin prisma eficienței pieței sau a avantajului individual, ci și prin contribuția ei la puterea, autonomia și coeziunea națiunii. În această tradiție, economia este privită ca un instrument al dezvoltării istorice a comunității politice, iar interesele individuale sau cosmopolite pot fi subordonate interesului național.

În secolul al XIX-lea, Friedrich List a formulat una dintre cele mai influente versiuni ale acestei perspective. El a opus „economia națională” economiei „cosmopolite” asociate cu Adam Smith și Jean-Baptiste Say, argumentând că statele aflate în curs de dezvoltare industrială nu pot adopta pur și simplu liberul schimb fără a-și compromite capacitatea productivă și independența.

List considera că bogăția unei națiuni nu trebuie măsurată doar prin schimburile de piață, ci și prin dezvoltarea „forțelor productive”, adică a instituțiilor, infrastructurii, educației și industriei capabile să susțină prosperitatea pe termen lung. Din această concepție decurge apărarea unor măsuri precum protecționismul temporar pentru „industriile în devenire”, sprijinul statului pentru industrializare și prioritatea acordată unității politice naționale.

Literatura recentă subliniază totuși că filosofia naționalismului economic nu este unitară. Ea a combinat, în contexte diferite, argumente despre securitate, dezvoltare, identitate națională, modernizare și competiție între state, iar formele sale istorice au variat considerabil.

Exemple moderne În literatura contemporană, naționalismul economic se manifestă adesea prin opoziția față de preluări străine, protejarea unor companii considerate strategice, restricții asupra investițiilor externe și apelul la ideea de „campion național”.

Exemple frecvent citate includ reacțiile guvernamentale sau politice față de tentative de preluare transfrontalieră, precum: opoziția față de preluarea Arcelor de către Mittal Steel în 2006; includerea companiei Danone de către guvernul francez printre industriile strategice, pe fondul speculațiilor privind o posibilă ofertă din partea PepsiCo; disputele privind Endesa, Suez, Autostrade și alte companii europene de infrastructură sau utilități, unde guvernele au favorizat soluții naționale sau „europene” în locul unor cumpărători străini; opoziția Congresului Statelor Unite față de oferta companiei chineze CNOOC pentru Unocal și controversele din jurul tranzacției Dubai Ports World privind administrarea unor porturi americane.

În Rusia, limitarea participării și proprietății străine în sectoarele resurselor naturale și în anumite industrii strategice a fost de asemenea descrisă ca formă de naționalism economic.

În Europa Occidentală, literatura recentă leagă ascensiunea naționalismului economic de efectele distributive ale globalizării, ale competiției comerciale și ale crizelor economice din ultimele decenii. Aceiași autori arată că șocurile economice, inclusiv expunerea la competiția importurilor din China, au contribuit la creșterea sprijinului pentru partide naționaliste și eurosceptice în mai multe țări vest-europene.

Brexit este adesea citat ca exemplu major contemporan de naționalism economic, deoarece a combinat revendicări de „recâștigare a controlului” cu perspectiva reducerii integrării economice cu Uniunea Europeană. Un studiu din The Economic Journal a estimat că votul pentru Brexit a generat până la sfârșitul lui 2018 o pierdere de producție de 1,7%–2,5% față de un scenariu contrafactual, sugerând costuri macroeconomice asociate dezangajării economice.

Critici Criticii naționalismului economic susțin că politicile protecționiste pot reduce concurența, pot crește prețurile și pot limita opțiunile disponibile pentru consumatori. Din această perspectivă, favorizarea producătorilor locali poate crea rente de piață și poate permite firmelor protejate să transfere costuri mai mari asupra cumpărătorilor.

Unii autori libertarieni au argumentat că apelurile de tip „Buy American” sau alte forme de preferință națională pot stimula firmele să exploateze atașamentul simbolic al consumatorilor față de produsele autohtone și chiar să recurgă la strategii de marketing menite să prezinte drept locale bunuri produse mai ieftin în străinătate. În mod similar, Daniel Ikenson de la Cato Institute a susținut că protecția comercială acordată producătorilor auto americani a redus concurența externă și a afectat consumatorii prin prețuri mai mari și opțiuni mai puține.

Există și critici mai vechi, din perspectiva relațiilor internaționale. În perioada interbelică, Raymond Leslie Buell argumenta că naționalismul economic intensifică rivalitatea dintre state, deoarece încurajează competiția pentru piețe, resurse și acces strategic, putând contribui astfel la tensiuni internaționale și conflicte.

În literatura economică contemporană, criticile se concentrează adesea pe costurile asociate reducerii integrării economice internaționale. În cazul Brexitului, de exemplu, un studiu din The Economic Journal a estimat că orientarea spre dezangajare economică a avut costuri măsurabile asupra producției agregate.

Note

Lectură suplimentară

(a review of economic nationalism as manifested under the various forms of generic fascism) Buell, Raymond Leslie. 1925. "Economic Nationalism." in International Relations. H. Holt. Fetzer, T. (2020). Nationalism and Economy. Nationalities Papers. Suesse, Marvin (2023). The Nationalist Dilemma: A Global History of Economic Nationalism, 1776–Present. Cambridge University Press. Van Zeeland, Paul. 1935. A View of Europe, 1932: An Interpretative Essay on Some Workings of Economic Nationalism. Johns Hopkins Press.

Vezi și

Mișcarea antiglobalizare Autarhie Dezvoltare

Naționalizare Protecționism Economia războiului

Legături externe

Categorie:Populism Categorie:Ideologii economice Categorie:Comerț internațional