Francesco I Gonzaga (), condotier aparținând Casei de Gonzaga, a fost cel de-al patrulea stăpân al signoriei Gonzaga și al Mantovei din 1382 până la sfârșitul vieții.

Biografie Francesco a fost fiul lui Ludovico I Gonzaga și al soției sale, Alda d'Este. În 1382 Francesco i-a succedat tatălui său, dar a preluat titlurile și prerogativele sale oficiale abia doi ani mai târziu. Politica sa, într-o perioadă foarte agitată pentru micile stăpâniri din nordul Italiei, a trebuit adesea să jongleze cu Republica Veneția și cu familia Visconti din Milano, a cărei putere era în creștere. În această lumină ar trebui privită căsătoria din 1380 lui Francesco cu Agnese, fiica lui Bernabò Visconti. Ceremonia nunții și festivitățile care au urmat au fost orchestrate meticulos, primirea miresei ce fusese adusă de la Milano într-o procesiune specială fiind făcută la intrarea în oraș de către membrii societății locale, ierarhizați în funcție de rang și demnitate.

Sfârșitul tragic al căsătoriei lor prin decapitarea publică a Agnesei în 1391, după o acuzație de adulter (probabil falsă), reflectă schimbarea alianțelor soțului ei și teama acestuia față de Gian Galeazzo Visconti, o stea în ascensiune în politica italiană, care tocmai îl înlăturase pe tatăl Agnesei.miniatura|Stema lui Francesco I Gonzaga (1389–1391)O importantă concesie imperială i-a fost acordată lui Francesco la 7 iulie 1383 de către regele Venceslau al IV-lea de Luxemburg, care l-a desemnat vicar pe el și pe „moștenitorii și succesorii săi legitimi de sex masculin”.Pietro Torelli: Capitanato del popolo e vicariato imperiale, Mantova, 1923.

În 1385 a acordat un împrumut de 25 000 de ducați margrafului de Ferrarei, Niccolo al II-lea d'Este, pentru construirea Castelului Estense.

Despre originea familiei Gonzaga, în 1392 Francesco a scris papei Bonifaciu al IX-lea în , adică „Numele derivă din satul Gonzaga, din dieceza de Reggio (sau: centrul diecezei)”. miniatura|Stema lui Francesco I Gonzaga începând din 1394 În 1393 Francesco s-a căsătorit cu Margherita Malatesta, care a adus în familia Gonzaga rahitismul, o boală ereditară care s-a manifestat periodic la conducătorii din Mantova până în secolul al XVI-lea. Anii următori au marcat ruptura periculoasă dintre Gonzaga și Gian Galeazzo Visconti și apropierea lui Francesco de Republica Venețiană. O încercare a milanezilor de a inunda Mantova provocând revărsarea râului Mincio a eșuat, iar moartea subită a lui Gian Galeazzo Visconti în 1402 a pus capăt conflictului. Francesco este menționat pentru construcțiile pe care le-a finanțat: Palatul ducal din Mantova, fațada gotică a Catedralei din Mantova, clopotnița Bazilicii Sant'Andrea, sanctuarul Santa Maria delle Grazie din Curtatone și renovarea Domului San Pietro din Mantova.

În 1394 papa Bonifaciu al IX-lea i-a acordat titlul de Conte de Gonzaga, titlu pe care nu l-a folosit niciodată, el insistând ca împăratul să-i acorde titlul de Margraf de Mantova. Pe 2 decembrie al aceluiași an, împăratul Venceslau al IV-lea, rege al Boemiei, i-a acordat lui Francesco dreptul de a include „leul boem” în stema familiei Gonzaga.

Francesco a încheiat un tratat de alianță cu Franța în 1396 în urma căruia margrafiatul lui Gonzaga în afara granițelor văii fluviului Pad, ceea ce a dus la excomunicarea sa de către papa Bonifaciu al IX-lea. miniatura|Castelul ducal San Giorgio din Mantova, construit de Francesco I Gonzaga Pe 28 august 1397 Francesco a condus bătălia de la Governolo pentru apărarea teritoriilor care aparțineau Mantovei împotriva familiei Visconti din Milano.

După moartea celei de-a doua soții în 1399, probabil pentru a evita pericolul epidemiei de ciumă, Francesco a întreprins un pelerinaj în Țara Sfântă, încredințând guvernarea cumnatului său, Carlo Malatesta. Întorcându-se în patria sa în 1402, a luat parte la bătălia de la Casalecchio, aliat cu familia Visconti împotriva familiei Bentivoglio.

Francesco s-a ocupat și de criptografie în scopul de a securiza corespondența sa cu proprii ambasadori, o practică începută în 1367 împreună cu predecesorul său Guido Gonzaga. El l-a adus la curtea sa pe criptograful cremonez Martino Ghisolfi, care în lucrarea sa „Quaternetus ziffrarum M.ci DN exemplatum per me Martinum de Ghisulphis eius scribam de anno 1406”, a adunat codurile (compuse din simboluri, figuri geometrice, litere și cifre) care erau folosite pentru criptarea mesajelor.Alessandro Luzio: L'Archivio Gonzaga di Mantova. La corrispondenza familiare, amministrativa e diplomatica dei Gonzaga., vol. II, Florența, 1922.Pietro Torelli, L'Archivio Gonzaga di Mantova, vol. I, Mantova, 1920.

În 1404 Caterina Visconti, văduva ducelui de Milano Gian Galeazzo Visconti, i-a cedat lui Francesco teritoriile Castiglione, Castel Goffredo și Solferino, ca recunoștință pentru participarea la campaniile militare ale familiei Visconti. A obținut titlul de Margraf de la regele Venceslau al IV-lea în 1403, dar, după detronarea acestuia, titlul nu i-a fost recunoscut. Francesco a murit în 1407 în castelul său din Cavriana, fără ca noul împărat să-i fi confirmat titlul râvnit.

A fost înmormântat în Biserica San Francesco din Mantova, mausoleul familiei Gonzaga.

Căsătorii și descendenți Francesco s-a căsătorit prima dată în 1380 cu Agnese Visconti (1363–1391). Cuplul a avut o fiică:

Alda (1381–1405), căsătorită în 1397 cu Francesco al III-lea de Carrara, fiul lui Francesco Novello de Carrara, signor al Padovei.Famiglie celebri d'Italia. Gonzaga di Mantova, 1839.

În 1393 Francesco s-a căsătorit cu Margherita Malatesta (1370–1399). Din această căsătorie au rezultat doi copii:

Gianfrancesco (1395–1444), succesorul său și primul margraf de Mantova; Susanna Gonzaga, a murit tânără.

Francesco a avut și șase copii naturali, rezultați probabil din legătura cu Giovannina Pirovano:

Giovanni (d. 1439), om de arme; Guido;Pompeo Litta îl consideră fiul natural al lui Febo Gonzaga. Antonia, căsătorită cu Feltrino al II-lea Gonzaga; Diomede; Gugliemo; Gigliola.

Note

Bibliografie

Isabella Lazzarini: Gonzaga, Francesco. în: Mario Caravale (ed.): Dizionario Biografico degli Italiani (DBI), vol. 57: Giulini–Gonzaga, Institutul Enciclopediei Italiene, Roma, 2001.

Pompeo Litta: Famiglie celebri d'Italia. Malatesta di Rimini, Torino, 1835. Pietro Torelli: Capitanato del popolo e vicariato imperiale, Mantova, 1923. Alberto Compagnoni: . Ed. Sometti, Mantova 2004, .

Categorie:Nașteri în 1366 Categorie:Decese în 1407 Categorie:Decese pe 7 martie Categorie:Italieni din secolul al XIV-lea