miniatura|O capsulă tipică de teleterapie este alcătuită din următoarele componente: Accidentul radiologic de la Goiânia a fost un accident de contaminare radioactivă care a avut loc la 13 septembrie 1987, în Goiânia, Goiás, Brazilia, după ce o sursă de radioterapie nesupravegheată a fost furată dintr-un spital abandonat din oraș. Ulterior, aceasta a ajuns în mâinile mai multor persoane, iar patru persoane au murit. Aproximativ 112.000 de persoane au fost examinate pentru contaminare radioactivă, dintre care 249 s-au dovedit a fi contaminate.
În operațiunea de decontaminare ulterioară, pământul vegetal a trebuit îndepărtat din mai multe locuri, iar mai multe case au fost demolate. Toate obiectele din interiorul acelor case, inclusiv bunurile personale, au fost confiscate și incinerate. Revista Time a identificat accidentul drept unul dintre „cele mai grave ” din lume, iar Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) l-a numit „unul dintre cele mai grave incidente radiologice din lume”.
Sursa Sursa de radiații din accidentul de la Goiânia a fost o capsulă mică ce conținea aproximativ de clorură de cesiu extrem de , obținută din radioizotopul și încapsulată într-un recipient de ecranare din plumb și oțel. Sursa era montată într-un dispozitiv de tip roată, în care un mecanism rotativ deplasa sursa între pozițiile de stocare și cele de iradiere.
dreapta|miniatura|400x400px|Un dispozitiv de radioterapie de tip roată, prevăzut cu un lung pentru a focaliza radiația într-un fascicul îngust. Sursa radioactivă de clorură de cesiu este reprezentată prin dreptunghiul albastru, iar razele gama prin fasciculul care iese prin deschidere.
+Compararea radioactivităților Surse din Goiânia (TBq) 1971 74 198750.9 Recuperat 44 Nerecuperat (cca. 1987) 7 Nerecuperat (cca. 2016)3.5 Detector de fum0.000000037
Activitatea sursei era de 74 terabecquereli (TBq) în 1971. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) descrie recipientul ca fiind o „capsulă standard la nivel internațional”. Aceasta avea un diametru de 51 de milimetri (2 inci) și o lungime de 48 mm (1,8 inci). Activitatea specifică a materialului activ era de aproximativ 814 TBq·kg−1 de cesiu-137, un izotop cu o perioadă de înjumătățire de 30 de ani. Rata dozei la un metru de sursă era de 4,56 gray pe oră (456 rad·h−1) — mai mare decât doza letală medie de 4 gray.
Deși numărul de serie al dispozitivului era necunoscut, ceea ce a împiedicat confirmarea identității sale, se credea că acesta fusese fabricat în Statele Unite, la , ca sursă de radiații pentru radioterapie utilizată la spitalul din Goiânia.
AIEA afirmă că sursa conținea 50.9 terabecquereli (1,375 Ci) în momentul în care a fost preluată și că aproximativ de contaminare au fost recuperate în timpul operațiunii de decontaminare. Aceasta înseamnă că au rămas în mediu, cantitate care s-ar fi descompus la aproximativ până în 2016.
Evenimente (IGR), un institut privat de radioterapie din Goiânia, era situat la la nord-vest de , centrul administrativ al orașului. Când IGR s-a mutat în noul său sediu, în 1985, a lăsat în urmă o unitate pe bază de cesiu-137, achiziționată în 1977. Soarta amplasamentului abandonat a fost disputată în instanță între IGR și , proprietara spațiilor la acel moment. La 11 septembrie 1986, Tribunalul din Goiás a declarat că avea cunoștință de existența materialului radioactiv abandonat în clădire.
Cu patru luni înainte de furt, la 4 mai 1987, Saura Taniguti, pe atunci director al Ipasgo, institutul de asigurări pentru funcționarii publici, a folosit forța poliției pentru a-l împiedica pe unul dintre proprietarii IGR, Carlos Figueiredo Bezerril, să îndepărteze materialul radioactiv rămas în clădire. Figueiredo l-a avertizat ulterior pe președintele Ipasgo, Lício Teixeira Borges, că ar trebui să își asume responsabilitatea „pentru ceea ce se va întâmpla cu bomba cu cesiu”. Tribunalul din Goiás a desemnat un agent de securitate pentru a păzi situl. Între timp, proprietarii IGR au trimis mai multe scrisori (CNEN), avertizând asupra pericolului de a păstra o unitate de teleterapie într-un amplasament abandonat, însă nu au putut îndepărta singuri echipamentul, deoarece o hotărâre judecătorească le interzicea acest lucru.
Furtul sursei La 13 septembrie 1987, paznicul desemnat să supravegheze situl nu s-a prezentat la serviciu. Roberto dos Santos Alves și Wagner Mota Pereira au intrat ilegal în situl IGR, aflat parțial în demolare. Au dezasamblat parțial unitatea de teleterapie și au transportat ansamblul sursei într-o roabă până la locuința lui Roberto, sperând să obțină bani din valorificarea acesteia.
Au început să demonteze echipamentul, iar în aceeași seară ambii au început să prezinte simptome ale sindromul iradierii acute. A doua zi, Pereira a acuzat diaree și amețeli, iar mâna stângă i s-a umflat. Ulterior, a dezvoltat o arsură pe mână, corespunzătoare ca formă deschiderii dispozitivului, și a fost supus amputării parțiale a mai multor degete.
La 15 septembrie, Pereira s-a prezentat la o clinică locală, unde a fost diagnosticat cu o toxiinfecție alimentară și trimis acasă să se odihnească. Între timp, Roberto a continuat să demonteze echipamentul și a reușit în cele din urmă să extragă capsula de cesiu din capul protector rotativ. Expunerea prelungită la materialul radioactiv a provocat ulcerarea antebrațului drept, ceea ce a impus amputarea acestuia la 14 octombrie.
La 16 septembrie, Roberto a perforat fereastra capsulei cu o șurubelniță, observând o lumină albastră intensă provenind din interior. A introdus șurubelnița și a extras o parte din substanța strălucitoare. Crezând că ar putea fi un tip de praf de pușcă, a încercat să o aprindă, însă fără succes.
Mecanismul exact al producerii luminii albastre nu era cunoscut la momentul redactării raportului AIEA, însă s-a presupus că ar putea fi vorba fie de strălucirea aerului ionizat, fie de fluorescență, fie de radiația Cerenkov asociată cu absorbția umidității de către sursă; un fenomen similar a fost observat în 1988 la Oak Ridge National Laboratory, în timpul decapsulării unei surse de cesiu-137.
La 18 septembrie, Roberto a vândut componentele la un centru de fier vechi din apropiere. În aceeași noapte, Devair Alves Ferreira, proprietarul centrului, a observat strălucirea albastră a capsulei perforate. Crezând că materialul ar putea avea valoare sau proprietăți neobișnuite, a dus-o acasă și, în următoarele zile, și-a invitat prietenii și familia să o vadă.
La 21 septembrie, la depozitul de fier vechi, unul dintre prietenii lui Ferreira (identificat drept „EF1” în raportul AIEA) a extras din capsulă mai multe granule de mărimea unor boabe de orez, folosind o șurubelniță. Ferreira a început să le distribuie prietenilor și membrilor familiei. În aceeași zi, soția sa, Maria Gabriela Ferreira, în vârstă de 37 de ani, a început să se simtă rău. La 25 septembrie 1987, Devair Ferreira a vândut restul materialelor unui al treilea depozit de fier vechi.
Cu o zi înainte, la 24 septembrie, Ivo, fratele lui Devair, a colectat o parte din pulbere și a dus-o acasă, unde a împrăștiat-o pe podeaua de beton. Fiica sa de șase ani, Leide das Neves Ferreira, a mâncat ulterior un ou în timp ce stătea pe podea. Fascinată de strălucirea pulberii, a aplicat-o pe piele și i-a arătat-o mamei sale. Oul a fost, de asemenea, contaminat. Leide a absorbit 1,0 GBq și a primit o doză totală de 6,0 Gy, o doză fatală pentru care intervenția medicală s-a dovedit ineficientă. Mama ei, Lurdes Ferreira, s-a îmbolnăvit, de asemenea, în urma expunerii la radiații.
Maria Gabriela Ferreira a fost prima care a realizat că mai multe persoane din jurul ei se îmbolnăviseră simultan. La 28 septembrie 1987, la cincisprezece zile după descoperirea obiectului, aceasta a recuperat materialele de la depozitul de fier vechi rival și le-a transportat la un spital.
În dimineața zilei de 29 septembrie, un fizician medical aflat în vizită Note: person named only as "WF" in the IAEA report. a utilizat un pentru a confirma prezența și a convins autoritățile să intervină de urgență. Până la sfârșitul zilei, autoritățile locale, statale și naționale erau informate despre incident.
Rezultate în materie de sănătate Vestea incidentului radiologic a fost difuzată în presa locală, națională și internațională. În câteva zile, aproape 130.000 de persoane din Goiânia s-au prezentat la spitalele locale, îngrijorate că ar fi putut fi expuse. Dintre acestea, 249 au fost într-adevăr contaminate — unele având reziduuri radioactive încă pe piele — fapt confirmat cu ajutorul contoarelor Geiger. În cele din urmă, douăzeci de persoane au prezentat simptome ale sindromul iradierii acute și au necesitat tratament.
Decese Vârstele sunt exprimate în ani, iar dozele în gray (Gy). Pentru referință, DL1, DL50 și DL99 sunt de 2,5, 5 și, respectiv, 8 Gy.
Admilson Alves de Souza, în vârstă de 18 ani (5,3 Gy), era angajat al lui Devair Ferreira și a lucrat direct cu sursa radioactivă. A dezvoltat leziuni pulmonare, hemoragii interne și afectări cardiace și a murit la 28 octombrie 1987.
Leide das Neves Ferreira, în vârstă de 6 ani (6,0 Gy), era fiica lui Ivo Ferreira. Când o echipă internațională a sosit pentru a o trata, a fost găsită izolată într-o cameră de spital, deoarece personalul se temea să se apropie de ea. Starea sa s-a deteriorat progresiv: a prezentat edem în partea superioară a corpului, căderea părului, leziuni renale și pulmonare și hemoragii interne. A murit la 23 octombrie 1987, din cauza „septicemiei și infecției generalizate”, la Spitalul Marin Marcilio Dias din Rio de Janeiro. A fost înmormântată într-un sicriu special din fibră de sticlă căptușit cu plumb, pentru a preveni răspândirea contaminării. În ciuda acestor măsuri, vestea înmormântării a declanșat o a peste 2.000 de persoane, care se temeau că trupul ei ar putea contamina solul. Manifestanții au încercat să blocheze accesul spre cimitir cu pietre și cărămizi. Înmormântarea a avut loc în cele din urmă.
Maria Gabriela Ferreira, 37 de ani (5,7 Gy), soția lui Devair Ferreira, s-a îmbolnăvit la aproximativ trei zile după expunere. Starea ei s-a agravat rapid, prezentând căderea părului și hemoragii interne, în special la nivelul membrelor, ochilor și tractului digestiv. A dezvoltat confuzie mentală, diaree și insuficiență renală acută. A murit la 23 octombrie 1987, în aceeași zi cu nepoata ei, din cauza „septicemiei și infecției generalizate”, la aproximativ o lună de la expunere.
Israel Batista dos Santos, 22 de ani (4,5 Gy), angajat al lui Devair Ferreira, a lucrat la demontarea sursei pentru a extrage plumbul. A dezvoltat complicații respiratorii și limfatice severe, a fost internat și a murit la 27 octombrie 1987, la șase zile după spitalizare.
Devair Ferreira a supraviețuit, în ciuda unei doze estimate de 7 Gy. A murit în 1994 de ciroză, agravată de depresie și . Ivo Ferreira a murit de emfizem pulmonar în 2003.
Rezultatele pentru cele 46 de persoane cel mai grav contaminate sunt prezentate în diagrama de mai jos. Mai multe persoane au supraviețuit unor doze ridicate de radiații; se consideră că, în unele cazuri, acest lucru se datorează faptului că . În timp, mecanismele de reparare ale organismului pot reduce deteriorarea celulară cauzată de radiații. Dacă doza este distribuită pe o perioadă mai lungă, aceste mecanisme pot atenua efectele iradierii acute.
alt=Barchart showing the outcome for the 46 most contaminated people for whom a dose estimate has been made. The people are divided into seven groups according to dose.|centru|600x600px|Diagramă cu bare care prezintă rezultatele pentru cele 46 de persoane cele mai contaminate, grupate în șapte categorii în funcție de doză.