József Nagysándor (scris și Nagy-Sándor, n. József János Sándor; ) a fost un general-maior maghiar și unul dintre cei 13 de la Arad.
Origini și educație Conform registrelor păstrate în arhiva parohiei romano-catolice din Oradea-Olosig, s-a născut la 19 august 1803, la Oradea, sub numele de József János Sándor, fiind fiul lui József Sándor și al Jozefei Tatzel. A avut opt frați, însă doar Károly și Johanna, în afară de el, au ajuns la maturitate.
Schimbarea numelui de familie din Sándor în Nagy-Sándor a avut loc între anii 1809 și 1816, motivele exacte fiind necunoscute.
A început studiile la Gimnaziul Premonstratens din Oradea, a continuat clasa a IV-a la gimnaziul piarist din Pesta (1816–1817), iar ulterior și-a încheiat studiile la gimnaziul universitar din Buda.
Cariera militară Și-a început cariera militară în armata imperială austriacă. Din 1823 a servit mai întâi în regimentul 5 de husari, apoi în regimentul 2. În 1844 a fost trecut în rezervă.
În contextul Revoluției de la 1848, a reintrat în serviciu în armata maghiară, fiind numit maior în cadrul Gărzii Naționale călare din comitatul Pesta. Ulterior a fost trimis în comitatul Torontal, unde, între octombrie și decembrie 1848, a împiedicat cu succes legătura dintre garnizoanele austriece din Arad și Timișoara.
În ianuarie 1849 a participat, alături de Ernő Kiss, la atacul asupra orașului Panciova. Pentru meritele sale din luptele din sud, a fost promovat mai întâi locotenent-colonel, apoi colonel. Împreună cu Ioan Damianici a cerut demisia lui Ernő Kiss.
După preluarea corpului de armată din Banat de către Damjanich, a devenit comandant al brigăzii de cavalerie. A participat la urmărirea trupelor inamice după bătălia de la Solnoca (5 martie 1849), fiind decorat pentru vitejie cu Ordinul de Merit, clasa a II-a.
A luat parte la principalele bătălii ale campaniei de primăvară: Szolnok, Tápióbicske, Isaszeg și Vác, fiind avansat general la 5 aprilie 1849. A participat ulterior la Nagysalló și la Komárom (26 aprilie). A luptat în armata lui Artúr Görgei la asediul Budei și a avut rol de ariergardă în bătălia de la Ószőny.
Ultimele lupte și capitularea După trecerea Tisei la Tokaj, la 2 august 1849, a fost înfrânt lângă Debrecen de armata țaristă, superioară numeric de șase ori. S-a alăturat ulterior lui Görgei la Oradea și se pregătea să lupte împotriva generalului Franz Schlik, însă a fost oprit de ordinul lui Görgei.
În timp ce încerca să se unească cu armata lui Józef Bem la Lugoj, a aflat despre proclamarea dictaturii lui Görgei și l-a urmat pe acesta la Világos, unde a depus armele.
Nu s-a numărat printre susținătorii lui Görgei și i-a atras în repetate rânduri atenția lui Lajos Kossuth asupra necesității de a-l supraveghea. În consiliul de război a declarat: „dacă cineva ar dori să devină dictator, eu aș deveni Brutusul său”.
Execuția
A fost condamnat la moarte prin spânzurare la Arad și executat la 6 octombrie 1849, fiind al nouălea dintre cei executați și al cincilea dintre cei spânzurați.
Scrisoarea adresată unchiului său, Imre Nagysándor, medic al arhiepiscopiei din Kalocsa:
Moștenire
József Nagysándor este comemorat ca unul din cei 13 martiri din Arad, care au luptat pentru independența Ungariei în 1848–1849.
Referințe
Categorie:Nașteri în 1803 Categorie:Nașteri pe 17 octombrie Categorie:Decese în 1849 Categorie:Decese pe 6 octombrie Categorie:Orădeni Categorie:Decese în Arad Categorie:Generali maghiari Categorie:Revoluționari maghiari Categorie:Maghiari executați Categorie:Participanți la Revoluțiile de la 1848