Gary Mark Gilmore (născut Faye Robert Coffman; ) a fost un criminal american care a atras atenția internațională prin faptul că a cerut insistent executarea sentinței sale de moarte pentru două crime pe care le-a recunoscut că le-a comis în Utah. După ce Curtea Supremă a Statelor Unite a validat o nouă serie de statute privind pedeapsa cu moartea prin decizia din 1976 , el a devenit prima persoană executată în Statele Unite după aproape zece ani. Aceste noi statute evitau problemele identificate în decizia din 1972 , care declarase anterioarele legi ale pedepsei cu moartea drept „” și deci neconstituționale (Curtea Supremă ordonase anterior tuturor statelor să comute condamnările la moarte în închisoare pe viață după Furman). Gilmore a fost executat de către un pluton de execuție în 1977. Viața și execuția sa au stat la baza romanului non-ficțiune din 1979 al lui Norman Mailer, precum și a filmului TV din 1982 bazat pe roman, în care Tommy Lee Jones l-a interpretat pe Gilmore.
Biografie Gary Mark Gilmore s-a născut în , la 4 decembrie 1940, al doilea dintre cei patru fii ai lui Frank și Bessie Gilmore. Ceilalți frați erau Frank Jr., Gaylen și scriitorul și jurnalistul muzical . Frank Harry Gilmore, un escroc alcoolic, a avut și alte soții și familii, pe care nu le-a întreținut niciodată. Pe un capriciu, s-a căsătorit cu Bessie (născută Brown), o marginalizată din , în Sacramento, California. Gary s-a născut în timp ce ei locuiau în Texas sub pseudonimul Coffman, pentru a evita legea. Frank i-a dat fiului său numele Faye Robert Coffman, dar, odată ce au părăsit Texasul, Bessie l-a schimbat în Gary Mark. Această schimbare de nume a devenit un punct sensibil ani mai târziu. Bunica paternă a lui Gary, Fay, a păstrat certificatul original de naștere „Faye Coffman”, iar când Gary l-a descoperit două decenii mai târziu, a presupus că este fie nelegitim, fie fiul altcuiva. A folosit acest lucru ca explicație pentru relația proastă cu tatăl său; s-a supărat foarte tare și a plecat de acasă când mama sa a încercat să-i explice schimbarea numelui.Gilmore, Mikal; pp. 84–85.
Tema nelegitimității, reale sau imaginare, era frecventă în familia Gilmore. Mama lui Frank Sr., Fay Gilmore, i-a spus odată lui Bessie că tatăl lui Frank Sr. era un magician celebru care trecuse prin Sacramento, unde ea locuia. Bessie a cercetat la bibliotecă și a concluzionat că Frank era fiul nelegitim al lui Harry Houdini. Houdini avea doar 16 ani în 1890, anul nașterii lui Frank Gilmore, și nu și-a început cariera de magician decât în anul următor. Nu se știe dacă Fay se referea la faptul că tatăl lui Frank Sr. era cineva care urma să devină cunoscut ca magician celebru. Mikal Gilmore, cel mai mic frate al lui Gary, consideră povestea falsă, dar afirmă că atât tatăl, cât și mama lor au crezut-o. Cel mai mare frate al lui Gary, Frank Jr., era fiul nelegitim al lui Robert Ingram, care era fiul lui Frank Sr. dintr-o căsătorie anterioară. Ingram a avut o scurtă aventură cu Bessie la scurt timp după ce ea se căsătorise cu tatăl său. Frank Sr. crezuse că Gary era fiul nelegitim.
În timpul copilăriei lui Gary, familia s-a mutat frecvent prin vestul Statelor Unite, Frank întreținându-i prin vânzarea de abonamente false la reviste. Gary a avut o relație dificilă cu tatăl său, pe care fratele său cel mai mic, Mikal, l-a descris ca pe un „om crud și nerezonabil”. Frank Gilmore Sr. era strict și se enerva rapid, bătându-și adesea fiii – Frank Jr., Gary și Gaylen – cu o curea de ascuțit briciul, un bici sau o centură, pentru motive minore sau inexistente. Mai rar, își bătea soția. Cu vârsta, s-a calmat oarecum: Mikal a relatat că Frank l-a bătut o singură dată și nu a mai repetat după ce Mikal i-a spus: „Te urăsc”. În plus, Frank și Bessie se certau zgomotos și se insultau reciproc. Frank o enerva pe Bessie numind-o nebună și batjocorindu-l pe , al doilea președinte și profet al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, cu porecla „Bring 'em Young”. Bessie riposta numindu-l „Cat-licker” [catolic] și amenințându-l că îl va ucide într-o noapte. Aceste abuzuri au continuat ani de zile și au provocat un haos considerabil în familia Gilmore.Gilmore, Mikal; pp. 123–127, 174–175.
În 1952, familia Gilmore s-a stabilit în Portland, Oregon. Ca adolescent, Gary a început să comită infracțiuni minore. Deși avea un coeficient de inteligență de 133, scoruri mari la testele de aptitudini și realizări și talent artistic, a abandonat liceul în clasa a IX-a. A fugit de acasă cu un prieten în Texas, întorcându-se la Portland după câteva luni.
Infracțiunile La 14 ani, Gary a început o mică rețea de împreună cu prietenii, ceea ce a dus la prima sa arestare. A fost eliberat tatălui său cu un avertisment. Două săptămâni mai târziu, a fost din nou în instanță pentru un alt furt de mașină. Tribunalul l-a trimis la din Woodburn, Oregon, de unde a fost eliberat anul următor. A fost trimis la pentru un alt furt de mașină în 1960 și a fost eliberat mai târziu în același an.
În 1961, Frank Sr., tatăl lui Gary, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în stadiu terminal; a murit la sfârșitul lunii iulie 1962, în timp ce Gary se afla în închisoarea Rocky Butte din Portland, în fața unor acuzații de conducere fără permis. Un gardian i-a spus lui Gary când a murit tatăl său. În ciuda relației disfuncționale cu tatăl său, Gary a fost devastat și a încercat să se sinucidă tăindu-și venele. După moartea tatălui său, Gilmore a intrat în tot mai multe necazuri, devenind tot mai instabil și fiind frecvent beat. A fost acuzat din nou de agresiune și jaf armat în 1964 și a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare ca recidivist, fiind trimis la din Salem, Oregon. Un psihiatru al închisorii i-a diagnosticat tulburare de personalitate antisocială cu decompensări psihotice intermitente. A primit eliberare condiționată în 1972 pentru a locui în timpul săptămânii într-o casă de tranziție în Eugene, Oregon și a studia arta la un colegiu comunitar. Gilmore nu s-a înscris niciodată și, în mai puțin de o lună, a fost arestat și condamnat pentru jaf armat.
Din cauza comportamentului său violent în închisoare, Gilmore a fost transferat în 1975 din Oregon la închisoarea federală din Marion, Illinois, care era la acea vreme o unitate de maximă securitate.
Gilmore a fost eliberat condiționat în aprilie 1976 și a plecat la , pentru a locui cu o verișoară îndepărtată, Brenda Nicol, care a încercat să-l ajute să-și găsească de lucru. Gilmore a lucrat scurt timp la atelierul de reparat încălțăminte al unchiului său Vern Damico și apoi la o companie de izolații deținută de Spencer McGrath, dar a revenit curând la stilul său anterior de viață: furturi, băutură și încăierări. Gilmore, atunci în vârstă de 35 de ani, a avut o relație cu Nicole Barrett Baker (ulterior Nicole Barrett Henry), o tânără de 19 ani care fusese căsătorită de două ori și avea doi copii mici. Relația a început casual, dar a devenit rapid intensă și tensionată din cauza comportamentului agresiv al lui Gilmore și a presiunii din partea familiei lui Baker de a o împiedica să-l vadă.
Crimele În seara de 19 iulie 1976, Gilmore a jefuit și l-a ucis pe Max Jensen, un angajat al unei benzinării din . Seara următoare, a jefuit și l-a ucis pe Bennie Bushnell, managerul unui motel din . Deși ambii bărbați se supuseseră cererilor sale, el i-a ucis. Tinerii au fost obligați să se întindă pe jos și apoi împușcați în cap. Ambii erau studenți la ; ambii au lăsat în urmă văduve cu copii mici. În timp ce scăpa de pistolul calibru .22 folosit în ambele crime, Gilmore s-a împușcat accidental în mâna dreaptă, lăsând o urmă de sânge până la garajul unde lăsase camioneta să fie reparată înainte de uciderea lui Bennie Bushnell. Mecanicul garajului, Michael Simpson, l-a văzut pe Gilmore ascunzând arma în tufișuri. Văzând sângele de pe mâna dreptă bandajată grosolan a lui Gilmore când acesta s-a apropiat să plătească reparațiile, și auzind la un scaner polițienesc despre împușcătura de la motelul din apropiere, Simpson a notat numărul de înmatriculare al lui Gilmore și a sunat la poliție. Verișoara lui Gilmore, Brenda, l-a denunțat poliției la scurt timp după ce el a sunat-o cerând bandaje și analgezice pentru rana de la mână. Poliția statului Utah l-a prins pe Gilmore în timp ce încerca să iasă din Provo, iar el s-a predat fără să încerce să fugă. Deși a fost acuzat de uciderea lui Jensen și Bushnell, cazul Jensen nu a ajuns niciodată la proces, aparent din lipsă de martori oculari.
Procesul Procesul pentru omor al lui Gilmore a început la tribunalul din Provo la 5 octombrie 1976 și a durat două zile. Peter Arroyo, un client al motelului, a depus mărturie că l-a văzut pe Gilmore în biroul de recepție al motelului în acea seară. După ce a luat banii, Gilmore i-a ordonat lui Bushnell să se întindă pe podea și apoi l-a împușcat. Gerald F. Wilkes, expert balistic al FBI, a corelat cele două tuburi de cartușe și glonțul care l-a ucis pe Bushnell cu arma ascunsă în tufișuri, iar un polițist a depus mărturie că a urmărit urma de sânge a lui Gilmore până la același tufiș. Cei doi avocați numiți de instanță pentru Gilmore, Michael Esplin și Craig Snyder, nu au încercat să interogheze majoritatea martorilor acuzării și au încheiat apărarea fără a chema niciun martor. Gilmore a protestat, iar a doua zi a întrebat judecătorul dacă poate depune mărturie în propria apărare, eventual argumentând că, din cauza disocierii și lipsei de control pe care le simțea la momentul respectiv, avea un caz bun pentru nebunie.
Avocații săi au prezentat concluziile a patru psihiatri diferiți, toți afirmând că Gilmore era conștient de ceea ce făcea și că știa că este greșit la momentul respectiv. Deși avea o tulburare de personalitate antisocială, care putea fi agravată de alcool și droguri, nu îndeplinea criteriile legale pentru nebunie. Gilmore și-a retras cererea. În pledoariile finale, Esplin a menționat că, deoarece Gilmore se împușcase accidental, ar fi putut să-l ucidă accidental pe Bushnell. Menționând lipsa martorilor la împușcătură, a cerut juriului să-l găsească pe Gilmore vinovat de omor de gradul al doilea sau chiar să-l achite. La 7 octombrie, juriul s-a retras să delibereze și până la prânz a revenit cu un verdict de vinovăție pentru omor de gradul I. Mai târziu în aceeași zi, juriul a recomandat în unanimitate pedeapsa cu moartea din cauza circumstanțelor speciale ale crimei.
Gilmore a ales să nu urmărească o cale de atac prin habeas corpus în instanța federală. Mama sa, Bessie, a intentat un proces pentru suspendarea execuției în numele său. Printr-o decizie de cinci la patru, Curtea Supremă a SUA a refuzat să audieze cererea mamei sale. Opinia per curiam a curții spunea că inculpatul renunțase la drepturile sale prin faptul că nu le-a urmărit. La acea vreme, Utah avea două metode de execuție – pluton de execuție sau spânzurare. Crezând că o spânzurare ar putea fi ratată, Gilmore a ales prima variantă, declarând: „Prefer să fiu împușcat”. Execuția a fost programată pentru 15 noiembrie la ora 8:00.
Împotriva dorințelor sale exprese, Gilmore a primit mai multe amânări ale execuției prin eforturile (ACLU). Ultima dintre acestea a survenit cu doar câteva ore înainte de data reprogramată a execuției din 17 ianuarie. Acea amânare a fost anulată la 7:30 a.m., iar execuția a fost permisă să continue conform planului. La o audiere a consiliului de grațieri din noiembrie 1976, Gilmore a declarat despre eforturile ACLU și ale altora de a preveni execuția sa: „Întotdeauna vor să se implice. Nu cred că au făcut vreodată ceva eficient în viața lor. Aș vrea ca toți – inclusiv acel grup de și rabini din Salt Lake City – să se abțină. Aceasta este viața mea și aceasta este moartea mea. A fost sancționată de instanțe ca eu să mor și accept asta.”Andrea D. Lyon: The Death Penalty, What's Keeping It Alive, p. 2