Ilie C. Demetrescu (n. 7 iulie 1898, Căpreni, Gorj – d. 1981, București) a fost un silvicultor roman, profesor de economie forestieră, cercetător în domeniul legislației silvice.
Studii Sudiază la Școala Superioară de Silvicultură în perioada 1920-1923. După absolvire este încadrat la Casa Pădurilor Statului, iar după reorganizarea acesteia în Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS) și înființarea în structura acesteia a Oficiului de studii, în anul 1930, ocupă un post în „Secția Documentare - Subsecția Exploatări, statistică forestieră, bibliotecă”, din cadrul Oficiului.
Teza de doctorat Beneficiază de o bursă de specializare la Institutul de Politică Forestieră al Universității din Munchen, unde are șansa să lucreze cu titularul catedrei de Politică, Exploatațiuni și Administrație forestieră, profesorul Max Endres, sub coordonarea căruia își pregătește teza de doctorat, iar după pensionarea acestuia, cu profesorul Viktor Dieterich, care îi urmează la conducerea catedrei. În 1932 obține titlul de doctor cu calificativul „magna cum laude” cu teza „Contribuțiuni la problema unificării unei legislațiuni forestiere privită din punctul de vedere al condițiunilor politicii de Stat și al legislației forestiere din România Nouă”. Lucrarea sa de doctorata a fost recenzata in 5 reviste de specialitate de la Paris, Berlin, Viena si Neudman.
Institutul de Cercetări și Experimentațiuni Forestiere După revenirea în țară, își reia activitatea la Oficiul de studii al CAPS, pe care o va continua în cadrul Institutului de Cercetări și Experimentație Forestieră (ICEF), după înființarea acestuia în anul 1933. A fost un membru activ al Societății Progresul Silvic (SPS), la început fiind responsabil de organizarea și dezvoltarea bibliotecii societății, de organizarea schimbului internațional de publicații științifice de profil, de documentarea și prezentarea literaturii științifice silvice internaționale pentru corpul inginerilor silvici din România. A înființat biblioteca ICEF.
Opera A avut o activitate publicistică foarte bogată, cu precădere în perioada 1933-1943, stimulată atât de specificul și responsabilitățile postului pe care îl deținea, cât și de influența mentorilor săi din perioada doctoratului și a școlii de silvicultură germane. În decurs de numai un deceniu a publicat peste 30 de cărți, articole și comentarii. La acestea se adaugă peste 300 de cronici, informări, recenzii și documentări, publicate în principal în Revista Pădurilor, dar și articole de popularizare în presa vremii.
A susținut mai multe conferințe în care a pledat cu argumentele științei pentru o economie forestieră prosperă, eliberată de interesele meschine sau populiste ale politicienilor, a promovat importanța profesionalizării corpului silvic și a creării unui cadru legislativ și instituțional modern, ca bază a unei economii forestiere performante. Ca o consacrare a activității sale științifice, publicistice și de conștientizare a publicului cu privire la pădure și silvicultură, a fost ales membru al Consiliului de Administrație al SPS (1 ianuarie 1937 – 31 decembrie 1944) și membru al Comitetului de redacție al Revistei Pădurilor (din 1944 – până în 1948, când are loc dizolvarea acestuia).
În 1943 lucrarea sa Economie forestieră este distinsă cu premiul Stefan Demetrescu-Vergu al Academiei Române, la propunerea profesorului Gheorghe Ionescu Șișești.
Activitatea didactică A desfășurat activitate didactică la catedra „Politici, Economie și Administrație forestieră”, cu gradul de conferențiar, iar din 1946 de profesor titular. Își manifestă intenția de a organiza un seminar pe lângă catedra pe care o conducea, începând cu anul universitar 1947/1948, destinat studenților și inginerilor silvici, în care „se va face ucenicie științifică în vederea întocmirii de lucrări originale, cu caracter științific”. Aceste lucrări ”ar putea constitui punctul de plecare pentru transformarea lor în lucrări de diplomă, pentru examenul de subinspector silvic sau chiar în teze de doctorat”. Împlinirea acestei dorințe este zădărnicită de desființarea Facultății de Silvicultură din cadrul Politehnicii București.
După 1948 O dată cu venirea comuniștilor la putere este înlăturat din toate funcțiile deținute.
A avut o moară la Căpreni, care a fost naționalizată.
A fost căsătorit cu Angela Ștefănescu, care după ce au divorțat a devenit șefă de cadre în Partidul Comunist.
Biografie Iovu-Adrian Biriș - Bucovina Forestieră 18(2): 197-199, 2018