Un referendum privind statutul teritorial a avut loc în Teritoriul Bazinului Saar la 13 ianuarie 1935. Peste 90% dintre votanți au optat pentru reunificarea cu Germania, 9% au votat pentru menținerea statutului quo ca teritoriu sub mandat al Ligii Națiunilor și mai puțin de 0,5% au optat pentru unificarea cu Franța. Context La sfârșitul Primului Război Mondial, Saar a fost separat de Germania și administrat de Societatea Națiunilor. Franța a primit controlul asupra minelor de cărbune din Saar. După cincisprezece ani de administrație a Societății Națiunilor, a fost programat un referendum în teritoriu. Operațiune de menținere a păcii
Către sfârșitul anului 1934, Consiliul Societății Națiunilor a decis că o forță de menținere a păcii era necesară pentru perioada plebiscitului. Guvernele german și francez au fost de acord să permită intrarea unei forțe internaționale în Saar. La 8 decembrie 1934, consiliul a aprobat în unanimitate o rezoluție care solicita o astfel de forță. Marea Britanie (1.500 de militari), Italia (1.300), Suedia (260) și Țările de Jos (250) au fost de acord să furnizeze trupe pentru Forța Internațională din Saar, cu un efectiv de 3.300 de oameni.Norrie MacQueen (ed.), The United Nations, Peace Operations and the Cold War, 2nd ed. (Routledge, 2011), doc. 1.Alfred F. Kugel, Allied Plebiscite Activity in the Saar Territory, 1935 Military Postal History Society. Toate cheltuielile care depășeau costurile normale pentru aceleași trupe au fost suportate din fondul Societății Națiunilor rezervat pentru plebiscit.Mohammed Bedjaoui, The New World Order and the Security Council: Testing the Legality of Its Acts (Martinus Nijhoff, 1994), p. 240.Paul F. Diehl, Peace Operations (Polity Press, 2008), pp. 34–36. Societatea Națiunilor a numit un comandant, generalul-maior britanic , cu control operațional asupra forței. Trupele patrulau, dar nu făceau poliție în Saar. Nu trebuiau să intervină decât în cazuri de urgență și la cererea autorităților locale. A existat foarte puțină violență în timpul plebiscitului, iar efortul de menținere a păcii a fost considerat un succes.
Campanie Deși majoritatea grupurilor politice din Saar au susținut inițial revenirea la Germania, oponenții nazismului din Saar au început să aibă îndoieli și temeri după venirea la putere a lui Adolf Hitler. Din cauza opresiunii exercitate de Hitler asupra omologilor lor germani, comuniștii și socialiștii au susținut continuarea administrației Societății Națiunilor și amânarea plebiscitului până după înlăturarea naziștilor de la putere în Germania. Catolicii erau împărțiți în ceea ce privește revenirea sub conducere germană.
Pentru a obține victoria în referendum, naziștii au recurs la „un amestec de lingușire și presiune brutală”. În 1933, , unul dintre membrii Comisiei pentru Plebiscit, a declarat că au fost făcute plângeri privind o „domnie a terorii” nazistă de către saarlandezii non-naziști și de presa străină. Plângerile includeau acuzații că naziștii s-au angajat în intimidare, „spionaj, denunțuri secrete, răpiri..., ... interceptarea scrisorilor și telegramelor, [și] ascultarea conversațiilor telefonice”, printre altele. Drept răspuns, Comisia de Guvernare a Saarului a trebuit să „promulge mai multe decrete restrictive pentru menținerea ordinii publice”.
În noiembrie 1934, temându-se de o intervenție armată a Franței, pe care forțele armate germane ale vremii nu ar fi putut-o rezista, guvernul german și-a schimbat tactica și și-a redus agresivitatea. , comisarul lui Hitler pentru Saar, a interzis purtarea uniformelor într-o zonă de 40 de kilometri de-a lungul frontierei cu Saar între 10 ianuarie 1935 și 10 februarie 1935. Bürckel a interzis, de asemenea, adunările, paradele și procesiunile în această zonă. , liderul nazist din Saar, le-a spus adepților săi să respecte cea mai strictă disciplină și a implementat pedepse aspre pentru orice încălcare.
Guvernul german era hotărât să obțină o victorie zdrobitoare în referendum în scopuri de propagandă și a creat Deutsche Front în acest scop în iulie 1933, care a devenit o forță formidabilă în Saar datorită sprijinului financiar generos din Germania și metodelor sale brutale, cum ar fi amenințările și intimidarea alegătorilor. Partidul Catolic de din Saar a fost fuzionat în noul front pro-german, „cedând în fața amenințărilor cu ceea ce se va întâmpla după ziua socotelilor din 1935.” Potrivit lui , oamenii din Saar au preferat din ce în ce mai mult să rămână în Franța din cauza represiunii și hărțuirii Bisericii Catolice în Germania de către autoritățile naziste.
Alegătorii au fost revoltați de uciderea a doi lideri catolici proeminenți, și , în noaptea cuțitelor lungi. O slujbă de recviem pentru ei a atras mulțimi mari, iar un ziar catolic Neue Saar Post, care se opunea revenirii Saarului la Germania, a câștigat mulți noi susținători. a observat „că șansele erau acum egale, că Biserica deținea balanța și că, dacă Hitler nu reușea să se reabiliteze și să împace Biserica, sau dacă regimul nazist nu era răsturnat înainte de ianuarie [plebiscitul fusese programat pentru 13 ianuarie 1935], Teritoriul ar putea fi pierdut pe termen nedefinit pentru Reich.” Campania de ambele părți s-a concentrat pe apelul la al alegătorilor. La 30 noiembrie 1934, peste șaptezeci de membri ai clerului catolic au fondat o organizație numită Deutscher Volksbund für Christlichsoziale Gemeinschaft, care ținea întâlniri în fiecare duminică sub mottouri „pentru revenirea la Germania, dar nu la Germania lui Hitler” și „Hristos este conducătorul nostru, nu Hitler.” Volksbund a proclamat că o „mare majoritate” a clerului din Saar susținea menținerea statutului quo și i-a îndemnat pe alegători să blocheze revenirea Saarului pe motiv că cea mai bună modalitate de a sluji Germania este să blocheze „dictatura național-socialistă ne-germană”. Naziștii au făcut eforturi pentru a combate preocupările legate de anticlericalismul lor apelând la anticomunismul alegătorilor; ziarele pro-germane au publicat imagini cu atrocități din Uniunea Sovietică, contrastându-le cu „pacea și prosperitatea” Reichului German. Cu toate acestea, în cele din urmă, național-socialiștii s-au concentrat în principal pe intimidare, cu paramilitarii naziști „amenințând cu represalii pe toți cei care ar îndrăzni să voteze împotriva revenirii în patrie”.
Rezultate
În referendum, alegătorilor li s-a cerut dacă Saar ar trebui să rămână sub administrația Societății Națiunilor, să revină la Germania sau să devină parte a Franței. Spre surprinderea observatorilor neutri, precum și a naziștilor înșiși, peste 90% au votat pentru reunificarea cu Germania. Fiecare district de votare a înregistrat cel puțin 83% dintre alegători care au susținut revenirea Saarului sub conducere germană, și, în ciuda afirmației lui Georges Clemenceau (care murise în 1929) că existau 150.000 de francezi în Saar, mai puțin de 0,5% dintre votanți au susținut anexarea Saarului de către Franța.
Legitimitatea referendumului a fost pusă sub semnul întrebării de observatorii străini pe motivul intimidării masive a alegătorilor de către Deutsche Front, sponsorizată de Berlin. din Adelaide, Australia de Sud, a raportat că oponenții revenirii Saarului la Germania au fost „alungați de pe străzi și chiar blocați în case”. Magazinele evreiești au fost boicotate și vandalizate, iar susținătorii naziști au vizitat casele evreilor și le-au cerut cărțile de identitate de vot în schimbul protecției. În raportul său, a afirmat că Deutsche Front s-a infiltrat în serviciile publice precum autoritățile municipale și poliția, iar alegătorii au fost forțați să voteze pentru revenirea Saarului la Germania sub amenințarea concedierii sau pierderii pensiei. a scris că milițiile naziste „mergeau din casă în casă cerând oamenilor să semneze un angajament de a face tot ce le stă în putință pentru a asigura revenirea Saarului la Germania”, în timp ce oficialii poliției pro-naziști țineau „liste negre” cu persoanele opuse conducerii germane a Saarului pentru a fi împiedicate să voteze. În plus, ziarele socialiste și separatiste precum Volkstimme și Volkszeitung au fost scoase, iar au existat rapoarte despre confiscări ilegale de documente de către membrii Deutsche Front. Guenter Lewy consideră că rezultatul referendumului ar fi putut fi diferit cu o supraveghere adecvată, dată fiind ostilitatea catolicilor față de regimul nazist.
+ Rezultatele referendumului Opțiune Voturi % Reunificarea cu Germania 477.089 90,36 Statu quo 46.613 8,83 Unificarea cu Franța 2.124 0,40 Voturi valabile 525.826 99,59 Voturi invalide sau albe 2.161 0,41 Total voturi 527.987 100,00 Prezență la vot (Electorat: 539.542) — 97,86 Sursă: Direct Democracy
Urmări
În urma referendumului, a decis că Saar trebuie să revină la Germania. Saar a devenit din nou parte a Germaniei la 1 martie 1935, cu ca . În 1936, a fost incorporat în -ul Rheinpfalz (Palatinatul Rin) pentru a forma Gau Pfalz-Saar (redenumit Gau Saarpfalz în ianuarie 1936 și în decembrie 1940)."Reich Celebrates Year of Saar Rule," The New York Times (New York) 13 January 1936, p.8. a rămas și, de la 11 martie 1941, până la moartea sa în septembrie 1944. A fost succedat de , care a servit până la sfârșitul războiului în mai 1945.Michael D. Miller & Andreas Schulz: Gauleiter: The Regional Leaders of the Nazi Party and Their Deputies, 1925-1945, Volume I (Herbert Albrecht - H. Wilhelm Hüttmann). R. James Bender Publishing, 2012, p. 94, .
După plebiscit, autoritățile naziste au procedat la reprimarea influenței Bisericii Catolice în viața publică, reprimând și desființând forțat organizațiile catolice. Guenter Lewy raportează că persecutarea Bisericii Catolice în Saar a fost chiar mai gravă decât în restul Germaniei, deoarece -ul nu se aplica teritoriului. Chiar și partea clerului catolic care a făcut campanie pentru revenirea Saarului la Germania, cum ar fi Johann Ludger Schlich, a fost acum forțată să fugă.
Raportul generalului Brind privind forța din Saar a recomandat ca în viitor toate forțele de menținere a păcii să fie adunate din țări fără interes direct în problema respectivă. El a observat că era suficientă o forță mică, deoarece autoritatea morală a prezenței sale conta. Ambele observații sunt centrale pentru menținerea păcii modernă, spre deosebire de .
a fost responsabil pentru așezarea cu succes a refugiaților din Saar în Paraguay după 1935.Nansen International Office for Refugees - History Nobel Prize
Note
Categorie:Unificări naționale Categorie:1935 în Europa Categorie:Referendumuri