Carol Hajnal, cunoscut și sub forma maghiară Hajnal Károly, (), a fost un boxer român. A concurat în special la categoria 63,5 kg și, mai rar, la categoria 67 kg. Cel mai important rezultat al carierei sale a fost medalia de bronz obținută la Campionatele Europene de Box din 1979, desfășurate la Köln, la categoria 63,5 kg.

Biografie Carol Hajnal era de origine maghiară. A început boxul la vârsta de 12 ani, în orașul natal, Salonta.Sebastian Silaghi, „Carol Hajnal”, în Bihoreanul, august 2017. În 1973 a câștigat primul titlu important al carierei, la campionatele naționale de juniori de la Brăila, în categoria 63,5 kg, grupa sub 17 ani.

În 2002, după ce și-a încheiat cariera sportivă, s-a întors în orașul natal și s-a alăturat Clubului Sportiv Basti Box Salonta. A murit în august 2016, la vârsta de 60 de ani.

Carieră sportivă Carol Hajnal a fost format în boxul salontan și a concurat pentru Metalul Salonta, fiind antrenat de Emeric Bagosi. În 1973, la 17 ani, era prezentat în presa sportivă drept unul dintre pugiliștii juniori aflați în ascensiune, cu 29 de victorii în primele 30 de meciuri disputate. În același an a fost chemat în lotul național de tineret și a ocupat locul al treilea la Turneul „Prietenia” de la Galați.

Din 1974 a făcut parte din lotul național al României. În același an a câștigat medalia de bronz la Campionatele Europene de juniori de la Kiev, la categoria 63,5 kg, într-o probă în care medalia de aur a fost obținută de Nikolay Sigov, iar argintul de René Müller. După acest rezultat, a fost legitimat la CSA Steaua București.

În aceași an, Hajnal a fost inclus pe locul al cincilea în clasamentul celor mai buni zece sportivi ai județului, cu 525 de puncte. Este prezentat ca boxer al clubului Metalul Salonta, medaliat cu bronz la Campionatele Europene de tineret, cu 11 victorii în 14 meciuri internaționale și membru al lotului republican de juniori.

În anii următori a participat la competiții în Republica Democrată Germană, Polonia, Mongolia, Bulgaria, Turcia, Anglia, Statele Unite, Thailanda, Coreea de Nord, China, Italia, Republica Federală Germania, Ungaria, Uniunea Sovietică, Grecia și Iugoslavia. În 1975 a câștigat Campionatul Balcanic U-20 de la Bursa, la categoria 63,5 kg. În 1978 a obținut locul al treilea la Campionatele Balcanice de la Atena, în aceeași categorie.

În ianuarie 1978, în timpul unui turneu de patru săptămâni în Statele Unite, Hajnal a câștigat meciurile cu Bobby Joe Young și Ron Newton, dar a pierdut la puncte, după trei reprize, în fața lui George Haynes. În același an, presa sportivă românească l-a menționat la turneul „Centura de Aur”, unde urma să îl întâlnească în finală pe Simion Cuțov, după o victorie obținută în fața venezueleanului Ildemar Paisan.

Cel mai bun rezultat internațional al său a venit la Campionatul European de amatori din 1979, de la Köln. La categoria 63,5 kg, Hajnal i-a învins pe Michel Giroud, din Elveția, și Margarit Atanasov, din Bulgaria, iar în semifinală a fost învins de italianul Patrizio Oliva, obținând astfel medalia de bronz.

Între 1975 și 1981 a câștigat trei medalii de argint și trei medalii de bronz la campionatele naționale de seniori ale României. În 1982 a ajuns pentru ultima dată în sferturile de finală ale campionatului național.

Rezultate internaționale An Categoria Competiția Locul Localitatea Sursă 1973 60 kg Turneul Prietenia 3 Galați, România 1974 63,5 kg Campionatele Europene de juniori 3 Kiev, Uniunea Sovietică 1974 63,5 kg Turneul Prietenia 1 Ulaanbaatar, Mongolia 1975 63,5 kg Turneul Prietenia 2 Halle (Saale), RDG 1975 63,5 kg Campionatele Balcanice U-20 1 Bursa, Turcia 1976 63,5 kg Turneul Golden Belt 2 București, România 1978 63,5 kg Campionatele armatelor socialiste 3 Liov, Uniunea Sovietică 1978 63,5 kg Campionatele Balcanice 3 Atena, Grecia 1979 63,5 kg Campionatele Europene 3 Köln, RFG 1980 63,5 kg King's Cup 1 Bangkok, Thailanda Rezultate la campionatele naționale ale României An Competiția Locul Categoria Localitatea Sursă 1973 Campionatele naționale de juniori, U-17 1 63,5 kg Brăila 1975 Campionatele naționale de juniori, U-19 1 63,5 kg Baia Mare 1975 Campionatele naționale de seniori 2 67 kg București 1976 Campionatele naționale de seniori 3 67 kg București 1977 Campionatele naționale de seniori 3 63,5 kg București 1978 Campionatele naționale de seniori 2 63,5 kg București 1979 Campionatele naționale de seniori 2 63,5 kg București 1981 Campionatele naționale de seniori 3 63,5 kg București Memorial După moartea sa, numele lui Carol Hajnal a fost păstrat în competițiile locale de box din Salonta. Clubul Sportiv Basti Box Salonta a organizat Cupa Zilele Orașului Salonta – Memorialul Carol Hajnal. În 2017, presa locală a consemnat ediția a IV-a a competiției, desfășurată în Piața Agroalimentară din Salonta, unde sportivii salontani au obținut 18 locuri I. În 2018, ediția a V-a a reunit peste 60 de sportivi din România și Ungaria. În 2019, cotidianul Crișana a relatat despre ediția a VI-a, organizată pentru mai multe categorii de vârstă, cu excepția seniorilor.

Note

Legături externe

Profilul lui Carol Hajnal la BoxRec

Categorie:Nașteri în 1956 Categorie:Nașteri pe 3 iunie Categorie:Decese în 2016 Categorie:Decese pe 18 august Categorie:Boxeri români Categorie:Sportivi maghiari români Categorie:Oameni din Salonta