Gheorghe G. Bezviconi (n. 14 aprilie 1910, Jitomir,Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.2, editura Muzeum, Chișinău, 1997, pag. 213 Imperiul Rus – d. 30 aprilie 1966, București, România) a fost un istoric, genealogist și heraldist din România cu origini mixte, ucrainene și ruse. A fost membru corespondent al Academiei Române și al unor institute de istorie din Franța și Belgia, membru onorific al „Societății publiciștilor și scriitorilor străini” din Bulgaria. A fost membru fondator al Societății Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, precum și membru al comitetului de conducere și reprezentantul ei la București.

Date personale și viața Gheorghe Bezviconi s-a născut la 14 aprilie 1910 în Jitomir, Imperiul Rus,Florin Faifer, „Benedictinul”, în Convorbiri literare, nr. 7, anul 91, Serie nouă, iulie 2003, p. 58 în familia lui Gavril Bezveconnîi, de origine cazacă ucraineană și avându-l pe nobilul polonez Adam Ragusz ca strămoș. Gavril a fost funcționar al căilor ferate, iar apoi inspector general al navigației fluviale din Basarabia, precum și publicist în aspecte economice, promotor al cooperației țărănești și fruntaș obștesc. Mama sa a fost Sofia Pigulevski, fiind a doua soție a lui Gavril.Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.2, editura Muzeum, Chișinău, 1997, pag. 215 La o lună de la naștere familia s-a mutat la Chișinău. A debutat la 14 ani în presa de limbă franceză iar la 17 ani a publicat primul articol în presa de limbă rusă. Deși a fost un autodidact, deținea vaste cunoștințe de istorie.Iurie Colesnic, Gheorghe Bezviconi în Chișinău orașul meu, 24.02.2011 La București a asistat la cursurile de istorie ale lui Nicolae Iorga.

La Chișinău a avut activitate publicistică ca redactor și editor. În 1936 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 1937 a părăsit Basarabia și s-a stabilit la București. În 1938 a fost angajat la Institutul pentru Studiul Istoriei Universale.

În 1940 Nicolae Iorga a propus pentru premiere volumul I al lucrării lui Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. În regimul comunist a fost persecutat, fiind concediat din funcția de la Institutul pentru Studiul Istoriei Universale. După o tentativă de sinucidere cu 40 de pastile de Luminal, s-a angajat ca portar și în final paznic la Cimitirul Bellu din București. A continuat să adune materiale istorice și în acele grele împrejurări. Tatiana Bezviconi, soția sa, a declarat: „Cei ce nu-l cunosc n-au ce spune despre el, iar cei ce l-au furat preferă să tacă. Opera lui a fost prădată - și la Chișinău și la București și la Moscova.”

A decedat în 1966 fiind bolnav de ciroză și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Pe ultimul drum a fost însoțit de o mulțime de oameni, însă nimeni din partea Institutului de Istorie.Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.2, editura Muzeum, Chișinău, 1997, pag. 225 După deces, păstrătoarea testamentară a moștenirii sale științifice a fost soția sa, Tatiana Bezviconi, care a avut grijă să păstreze colecția și să nu fie risipită între diverse fonduri și colecții. Aceasta a fost înmormântată lângă fostul soț.

Gheorghe Bezviconi a primit medalii și titluri: Medalia de Aur a institutului francez de istorie și heraldică (1935); Medalia de Onoare Vermeil a Societății Academice Arts-Sciences-Lettres (1963); Crucea Ligii Republicane Franceze a Binelui Public cl. III. (1936); Premiul Hanul Ancuței (1938); Pemiul Năsturel al Academiei Române (1948); Academician post-mortem al Academiei Internaționale „di Pontzen” - Neapole (1974), și altele.Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.2, editura Muzeum, Chișinău, 1997, pag. 224

Activitatea publicistică și editorială

În 1933, la 23 de ani, cu contribuția mamei sale, Sofia, începe editarea în limba română a unei reviste de istorie fără precedent în istoria publicisticii noastre: Din trecutul nostru, foarte apreciată de Nicolae Iorga. La aceasta are colaboratori extrem de valoroși cum ar fi Arthur Gorovei, Aurel George Stino și Sergiu Matei Nica.

În Basarabia a colaborat practic cu toate publicațiile, începând cu cele mai prestigioase, Viața Basarabiei (1932-1934; 1937-1941), Cuvânt moldovenesc, și terminând cu cele mai puțin cunoscute, cum ar fi Izbînda (1932), inclusiv cu cele de limbă rusă, Deni (1929), Nașe vremea (1931), Nașa reci (1937).

În Regat: Adevărul literar și artistic (1937), Convorbiri literare (1939-1941), Revista Istorică (1940), Revista Fundațiilor Regale (1941), Vremea (1941), Neamul Românesc, Gazeta Femeii, Bugeacul, Însemnări literare, Analele Moldovei, Însemnări ieșene (1936, 1940), Curierul Ieșean, Preocupări literare, Cetatea Moldovei, Arhivele Naționale, Arhivele Olteniei, Ararat, Cuget clar (1937,1939) ș.a.

Materialele sale le semna Bezviconi, Gh. Bezviconîi sau cu pseudonimele Gh. Bohuș, Alexis Gurji, Gh. Moldovan, Nicolae Pândaru sau Nicolae Strajă.Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.2, editura Muzeum, Chișinău, 1997, pag. 217

Lucrări

Lucrările sale cuprind o gamă mare de teme cum ar fi: istorie, genealogie, heraldistică, medievistică și istorie literară. A scris și beletristică. Dintre numeroasele sale lucrări pot fi amintite: Cimitirul Râșcani din Chișinău, ziarul Utro, 1929; Educație și cercetășie, tipografia D. Puterman, 1932; Armenii în Basarabia, Manuc-Bei, Chișinău, 1934, ediția II, 1938; Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru volumul I, București, 1940, volumul II, București, 1943; Cărturari basarabeni, Chișinău, 1940; Din alte vremi, București, 1940; C. Moruzi, Vălenii de Munte, 1940; Cimitirul Bellu din București, București, 1941; Romancierul D. Moruz, Iași, 1942; Mănăstirea Japca, București, 1942; Costache Stamati, familia și contemporanii, Iași, 1942; Zamfir Ralli-Arbore, Iași, 1942; Profiluri de ieri și de azi, București, 1943; Pușkin în exil, în colaborare cu S. Callimachi, București, 1947; Serghei Lazo, București, 1947; Călători ruși în Moldova și Muntenia, București, 1947; Necropola Capitalei, București, 1972, Chișinău, 1997; Ultimul om de prisos, roman scris în 1952-1956, revista Kodrî, 1990; Profiluri de ieri și de azi, în volumul Fapte trecute și basarabeni uitați, Chișinău, 1992.

Aprecieri critice

Nicolae Iorga, istoric: Gheorghe Bezviconi, merită nu numai laude dar și admirație. Îndrăgostit de trecutul Moldovei, acest basarabean, aparținând unei familii distinse și cu trecut în viața provinciei de peste Prut, scoate o excelentă revistă în Chișinăul atât de înstrăinat. N. Iorga se referă la revista Din trecutul nostruIurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.2, editura Muzeum, Chișinău, 1997, pag. 212 Mihai Sorin Rădulescu, istoric: Gheorghe G. Bezviconi care în ultimii ani ai vieții, în vremea regimului comunist, ajunsese paznic la cimitirul Bellu, a fost istoricul și genealogistul căruia îi datorăm cel mai mult în ceea ce privește cunoașterea nobilimii basarabene din secolul al XIX-lea. A fost un entuziast și un erudit.

Note

Bibliografie Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol.2, Editura Museum, Chișinău, 1997 Enciclopedia istoriografiei românești, Editura științifică și enciclopedică, 1978 Iurie Colesnic, Gheorghe Bezviconi în site-ul Chișinău, orașul meu, 24.02.2011 https://chisinauorasulmeu.com/?s=Bezviconi

Legături externe Colecții digitalizate BCU IAȘI Notițe ale doamnei Tatiana Bezviconi revista de istorie „Historia” Chișinău, orașul meu - Site informativ cu privire la istoria Chișinăului - https://chisinauorasulmeu.com/?s=Bezviconi Gheorghe Bezviconi - istoric basarabean. , 19 martie 2011, ASCOR.md

Categorie:Nașteri în 1910 Categorie:Decese în 1966 Categorie:Istorici români Categorie:Români basarabeni Categorie:Genealogiști români Categorie:Heraldiști români Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române Categorie:Laureați ai premiilor Năsturel-Herescu Categorie:Oameni din Jitomir Categorie:Decese în București Categorie:Înmormântări în Cimitirul Bellu