Iuliu Maniu () a fost un politician român, greco-catolic, deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (10 noiembrie 1928–7 iunie 1930; 13 iunie 1930–10 octombrie 1930; 20 octombrie 1932–13 ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926–1933; 1937–1947), deținut politic după 1947 ca urmare a înscenării de la Tămădău, decedat în închisoarea Sighet. Este membru de onoare al Academiei Române (1919).Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent, Academia Română

Originea și studiile

Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873 în localitatea Șimleu Silvaniei, pe atunci în comitatul Sălaj (în județul Sălaj de astăzi), fiu al lui Ioan și Clara Maniu. Tatăl său, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuțiu,Andreea Dobeș, p. 7. urmând studiile juridice la Pesta și Viena. În 1865 Ioan Maniu s-a căsătorit cu Clara Maniu, născută Coroianu (fiica vicarului greco-catolic al Silvaniei, Demetriu Coroianu), cu care a avut 9 copii: Scipio (decedat în anii studenției), Cassiu (1867-1943), Elena (1869-1935, căsătorită cu pr. dr. Ioan Pop, care va deveni vicar foraneu greco-catolic de Rodna și împreună cu care are mai mulți copii, care vor fi crescuți de Iuliu Maniu după moartea prematură a tatălui, între aceștia fiind și Ionel Pop), Ionel (decedat în adolescență), Iuliu (1873-1953), Cornelia (1876-1956), Sabina (1883-1905), Emilia (decedată la 2 ani) și Iuliana (decedată de mică).Familia lui Iuliu ManiuREGIMUL DE EXTERMINARE DE LA ÎNCHISOAREA GALAȚI

Iuliu Maniu și-a petrecut copilăria la Șimleu Silvaniei și Bădăcin, a urmat școala primară la Blaj și liceul reformat calvin din ZalăuSilviu Macrineanu: Iuliu Maniu și școala sa de suflet, cu mentorul Petri Mór și dirigintele Kincs Gyula , Corbii albi, 5 ianuarie 2019. S-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Cluj (în anii 1891-1896) apoi, a continuat la BudapestaLa Universitatea Eötvös Lorand din Budapesta, pe atunci numită Universitatea Pázmány Péter și la Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat al Mitropoliei greco-catolice și profesor de drept civil la Academia Teologică greco-catolică din „Mica Romă” a Transilvaniei.Șematismul Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș pre anul Domnului 1900, Blaș [Blaj], pag. 103.

Cariera politică

În Imperiul Austro-Ungar Iuliu Maniu și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania. Debutează totodată ca membru, iar apoi președinte al Societății Academice „Petru Maior”, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în comitetul de conducere al PNR. În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales, în 1906, în Parlamentul din Budapesta, ca deputat de Vințu de Jos, comitatul Alba, activitatea sa parlamentară dezvăluindu-i curajul și intransigența. Pe 22 mai 1906 ține primul său discurs în Dieta de la Budapesta. O rudă îndepărtată de-a sa, Aurel Maniu, tot avocat de profesie, a fost de asemenea parlamentar la Budapesta.

În iunie 1915 Maniu a fost încorporat în Armata Comună austro-ungară și trimis pe frontul italian, de unde a fost demobilizat în 1918, întorcându-se la Arad. Împreună cu personalități de primă mărime ale Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania, precum Gheorghe Pop de Băsești și Ștefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat. Imediat după întoarcerea din Italia, Maniu a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând, la 30 octombrie 1918, la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania. A sosit la Arad în 14 noiembrie 1918, unde a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkár Jászi, reprezentantul guvernului Mihály Károlyi, prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).

Iuliu Maniu s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României. În cuvântarea pe care a ținut-o cu ocazia Adunării naționale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești”. Pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de ministru-prezident al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind, totodată, și funcția de ministru de interne.

În Regatul României

După dizolvarea Consiliului Dirigent la 4 aprilie 1920, de Guvernul Alexandru Averescu (2), relațiile dintre Iuliu Maniu și politicienii din București s-au înrăutățit. Acuzând favorizarea PNL și împingerea intelectualității ardelene într-un con de umbră, Maniu a refuzat să voteze Constituția din 1923, considerând-o prea centralistă și invocând chestiuni de principiu. Partidul Național Român din Transilvania a reclamat prin vocea lui Iuliu Maniu faptul că modificarea Constituției din 1866 putea fi făcută doar prin alegerea unei Adunări Constituante, așa cum era prevăzut la art. 128. În loc să procedeze astfel, guvernul condus de Ion I. C. Brătianu a profitat de faptul că PNL câștigase alegerile din martie 1922, și nevrând să riște alegerea unei constituante, a pus Senatul și Camera Deputaților să voteze, la 26 martie respectiv 27 martie 1923, o nouă constituție, folosindu-se, astfel, de majoritatea de care dispunea în Parlament.

Alegătorii din martie 1922 nu-i învestiseră pe cei pe care i-au ales cu dreptul de a modifica Legea Fundamentală, ci aleseseră un parlament obișnuit, cu puteri obișnuite, care trebuia să se supună prevederilor Constituției, nefiind deasupra ei. Conferirea acestui parlament a calității de Adunare Națională Constituantă, ilustra intenția guvernului liberal de a forța adoptarea unei legi fundamentale cu acceptul monarhului. Acceptând să se încoroneze sub guvernul I.I.C. Brătianu, regele Ferdinand legitima rămânerea la putere a Partidului Național-Liberal, trecând peste opinia partidelor din opoziție. În consecință, Iuliu Maniu nu a participat la încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba Iulia. Aceeași atitudine au avut-o și ceilalți lideri naționali și țărăniști dar și capii Bisericii greco-catolice, și romano-catolice. Nicolae Iorga a fost prezent „din devotament față de Coroană și din iubire față de buna rânduială“, dar nu fără a remarca ironic: „Bineînțeles însă, când se va încorona d. Ion Brătianu nu voi avea aceeași atitudine“.Ioan Scurtu (2004). Istoria Românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Volumul II - Ferdninant I. București: Editura Enciclopedică, ediția a II-a, pp.116-117

De asemenea, Maniu a refuzat să participe la botezul principelui moștenitor, viitorul rege Mihai I, efectuat în rit ortodox.Roman R. Ciorogariu: Zile trăite, 1926, p. 290.

Opoziția, inclusiv Iuliu Maniu, s-a mobilizat pentru a împiedica adoptarea noii Constituții. Nicolae Iorga nota la 9 martie: „Imens scandal al Opoziției Unite. Brătianu e împiedicat a vorbi prin necontenite huiduieli și printr-un potop de vorbe murdare“ pentru ca a doua zi să consemneze: „Surprind pe Maniu care înăbușe un zâmbet că Sever Dan fluieră din sirenă“. Iuliu Maniu a cerut regelui „să nu se opună voinței poporului“. In timpul dezbaterilor din Parlament, guvernul Brătianu a reprimat violent manifestațiile opoziției folosind armata. La 28 martie regele a semnat noua Constituție. A doua zi Partidul Național și Partidul Țărănesc au semnat o Declarație comună care stipula: „[...] luând act de încercarea Adunării ieșite din lovitură de stat, furt și fraudă, de a uzurpa drepturile fundamentale ale națiunii, singura chemată să-și dea pactul fundamental“, preciza: „Consideră acest act abuziv, ca o emanație a concepției absolutiste a puterii executive, fără consultarea voinței naționale. [...] Partidul Național și Partidul Țărănesc ridică din nou glasul lor de protest în fața țării și, pătrunse de misiunea încredințată lor de țară, de a apăra cu toată hotărârea drepturile națiunii, consideră această Constituție fără putere de a lega voința cetățenilor, fără putere de lege și de drept nulă. Ceea ce s-a născut la adăpostul baionetelor nu va putea trăi decât prin baionetă“.Ioan Scurtu (2004), pp.124-125

Paradoxal, naționalii și țărăniștii aveau să guverneze după Constituția din 1923 și, ani mai târziu, chiar să o apere în fața adepților dictaturii.Ioan Scurtu (2004), p.126

Partidul Național Român din Transilvania s-a unit în 1926 cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul Național Țărănesc. Iuliu Maniu a fost președinte al partidului (1926-1933 și 1937-1947) și de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933.

Pentru a aduce PNȚ la putere, Maniu s-a implicat în organizarea unor proteste publice împotriva guvernelor PNL (manifestațiile din mai 1928) și a plănuit efectuarea „Marșului asupra Bucureștiului”, un marș al țăranilor ardeleni la București, după modelul Marșului asupra Romei al lui Mussolini. Va reuși obținerea unei majorități favorabile PNȚ, în urma alegerilor din decembrie 1928,Andreea Dobeș, p. 9. din nefericire prima guvernare țărănistă a avut loc în perioada marii depresiuni economice, iar programul lui Maniu nu a putut fi implementat.

În plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare.

În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea