Ion I. C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) a fost un om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. De formație inginer constructor, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu.
Ion I. C. Brătianu a fost de cinci ori cel de-al 22-lea președinte al Consiliului de Miniștri mai mult decât oricine altcineva, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe.
A fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării României în Primul Război Mondial, conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova. În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agrară și votarea noii constituții din 1923. Brătianu a fost adesea acuzat că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice. În timpul crizei dinastice determinate de renunțarea principelui moștenitor la tron din decembrie 1925, Ionel Brătianu a fost promotorul eliminării principelui moștenitor Carol de la succesiunea pentru titlul de Rege al României.
Când regele Ferdinand I a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai. În același an Ionel Brătianu a murit subit, ceea ce a fost începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal.
În multe orașe din România, de exemplu în Cluj-Napoca, există străzi care poartă numele lui Ionel Brătianu. În perioada precomunistă, în țară au fost emise medalii suvenir din bronz și aurite cu imaginea politicianului, iar după răsturnarea regimului comunist în 1989, Poșta Română a emis de două ori timbre cu portretul său.
Pe 24 noiembrie 1938, a fost facut la București un monument dedicat lui Ionel Brătianu, creat de renumitul sculptor iugoslav- croat Ivan Meštrović. Autorul monumentului l-a înfățișat pe prim-ministru în poziție așezat, cu picioarele încrucișate, în stil turcesc. După venirea comuniștilor la putere și înființarea Republicii Socialiste România , monumentul a fost demontat și transportat la Mogoșoaia la inițiativa noilor autorități. Abia în 1992 a revenit în capitala României și a fost instalat pe Bulevardul Dacia. Un bust al lui Brătianu există și în orașul Alba Iulia.
Biografie stanga|miniatura|192x192px|Ionel Brătianu într-o fotografie din 1882.
Copilărie Ion I.C. Brătianu, mai cunoscut sub numele de Ionel Brătianu, s-a născut pe 20 august 1864, pe moșia Florica de lângă Ștefănești, în familia proeminentului politician român Ion Brătianu, care ulterior a fost de două ori prim-ministru al țării. Ionel a fost primul fiu și al treilea copil din familia Brătianu - la momentul nașterii sale, Ion și soția sa, Pia Brătianu, născută Pleșoianu, aveau deja două fiice, iar mai târziu în familie s-au născut încă două fiice și doi fii, Dinu Brătianu și Vintilă Brătianu.
Ion Brătianu și-a crescut copiii în spiritul patriotismului și a căutat să le asigure o dezvoltare fizică și spirituală armonioasă. Ionel, care avea o imaginație și o intuiție ascuțite încă din copilărie, nu a făcut excepție. Prima sa învățătoare a fost mama sa, cu ajutorul ei, băiatul a dobândit abilități de citire și scriere, s-a familiarizat pentru prima dată cu geografia și aritmetica și a început să studieze franceza. În 1873, părinții lui Ionel au angajat o guvernantă elvețiană pentru copii, datorită căreia au început să învețe o limbă nouă, germana, și au stăpânit, de asemenea, pianul, desenul și citirea Bibliei.
Studii stanga|miniatura|Fratii Bratianu in 1885. De la stânga la dreapta: Dinu, Ionel, Vintilă. În 1875, Ionel a terminat patru ani de școală primară. Și-a continuat studiile la București, unde familia sa s-a mutat în anul următor, în urma numirii lui Ion Brătianu ca prim-ministru al României. Aici, în capitală, Ionel s-a înscris la Colegiul Național Sfântul Sava. Dovedindu-se un elev sârguincios, a manifestat un interes deosebit pentru matematică și literatură, dar a fost, de asemenea, profund interesat de soarta poporului român. Acțiunile militare ale românilor împotriva forțelor otomane , la care a fost martor la instigarea tatălui său, pe atunci ministru de război, l-au influențat profund pe adolescent. În vara anului 1882 , după ce și-a susținut licența, Ionel s-a înrolat pentru scurt timp în forțele armate române.
În vara anului 1883, Brătianu, în vârstă de Nouăsprezece ani, a călătorit la Paris și s-a înscris la Colegiul Sainte-Barbe, o instituție care preda matematică și fizică la un nivel înalt. După ce a obținut rezultate excelente la facultate, tânărul a decis să urmeze studii suplimentare la celebra École Polytechnique, unde s-a înscris ca student în mai 1884. Din toamna anului 1886 , a urmat și prestigioasa Școală Parisiană de Poduri și Șosele. În vara anului 1889, Brătianu și-a finalizat studiile la École Polytechnique și a obținut diploma de inginer. Exemplul lui Ionel a fost urmat curând de frații săi.
Ca majoritatea tinerilor aristocrați români educați în Franța, Brătianu a devenit un francofil convins în anii petrecuți în acea țară. Perioada pariziană a avut, de asemenea, un impact semnificativ asupra viziunii sale asupra lumii: tânărul s-a întors în România mai pragmatic și mai rațional, lucru facilitat în mare măsură de încercarea sa nereușită de a obține o licență în matematică la Sorbona.
Cariera profesională Revenit în țară în 1889, este concentrat la cazarma „Malmaison”, unde este înaintat la gradul de locotenent. La întoarcerea în patria sa, în toamna anului 1889, Brătianu a început să lucreze în specialitatea sa la căile ferate românești, în subordinea lui Anghel Saligny. Printre responsabilitățile sale se număra și rezolvarea problemelor tehnice legate de organizarea traficului pe căile ferate ale țării. Astfel, în iarna anului 1891 , tânărului inginer i s-a încredințat responsabilitatea pentru starea căilor ferate din Moldova.
Ionel Brătianu a intrat în politica românească în 1895, după moartea influentului său tată. Capabil, carismatic și capabil să negocieze cu oamenii, a obținut rapid un succes semnificativ în acest domeniu. Liberal , Ionel s-a alăturat Partidului Național Liberal din România (PNL) , fondat în 1875 de Ion Brătianu Sr., al cărui membru a rămas până la moartea sa. Pe 7 iunie 1923 este ales membru de onoare al Academiei Române.
Începutul unei cariere politice
Tânărul Politician (1895–1905) miniatura|250x250px|Ion C Brătianu, Pia Brătianu, Ionel Brătianu și Vintilă Brătianu, în 1891, puțin înaintea morții lui Ion C. Brătianu. Ion I.C. Brătianu a intrat în viața politică a României în anul 1895, la scurt timp după moartea tatălui său, Ion C. Brătianu, personalitate marcantă a secolului al XIX-lea și unul dintre fondatorii statului modern român. Crescut într-un mediu profund impregnat de ideile liberale și de spiritul național, Ionel Brătianu a fost atras încă de tânăr de problemele politice și de dorința de a continua moștenirea familiei sale.În același an candidează la Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj. Susține acceptarea în partid, în februarie 1889, a foștilor lideri ai Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (C. Stere, V.G. Morțun, dr. I.G. Radovici, I. Nădejde) creat în anul 1893.
Fidel principiilor de libertate, progres și modernizare, Ionel Brătianu s-a alăturat Partidului Național Liberal (PNL), formațiune întemeiată în 1875 de tatăl său. În cadrul partidului, a urcat treptat toate treptele ierarhiei, devenind una dintre cele mai influente figuri ale liberalismului românesc. Între 1897 și 1899, precum și între 1901 și 1902, Ion I. C. Brătianu a deținut funcția de Ministru al Lucrărilor Publice, perioadă în care s-a ocupat de dezvoltarea infrastructurii, în special a rețelei feroviare și a drumurilor, dar și de inițierea unor proiecte edilitare importante pentru modernizarea țării. Activitatea sa la acest minister a consolidat imaginea unui politician pragmatic și preocupat de progresul economic.
Ulterior, Brătianu a preluat portofoliul de Ministru al Afacerilor Străine, mai întâi ad-interim între 9 ianuarie și 18 iulie 1902, apoi titular între 18 iulie 1902 și 12 decembrie 1904. În această calitate, a reprezentat România în plan extern cu o abilitate diplomatică remarcabilă, menținând relațiile echilibrate cu marile puteri europene și contribuind la consolidarea prestigiului statului român pe scena internațională.
Consolidarea puterii (1905–1909) miniatura|272x272px|Viitorul prim-ministru la începutul carierei sale politice.|stanga În 1905, Ionel Brătianu a participat la organizarea așa-numitelor bănci populare, care au facilitat obținerea de împrumuturi de către țăranii înstăriți, și la agitația pentru crearea unei trezorerii rurale.
Această instituție, conform planului național-liberalilor, urma să cumpere moșii și apoi să le revândă în parcele mici țăranilor. La 9 noiembrie 1905, vorbind în parlament, Brătianu i-a asigurat pe proprietarii de pământuri că activitățile trezoreriei rurale nu numai că nu vor contraveni intereselor lor, ci, dimpotrivă, le vor corespunde, creând o bază de sprijin social în mediul rural. „Nu există o bază conservatoare mai solidă în stat”, considera el, „decât țărănimea proprietară”. Ulterior, el și-a confirmat poziția în această chestiune la o întâlnire a Național-Liberalilor de la Brăila, la 6 mai 1907, spunând că partidul, în principiu, nu putea încălca interesele moșierilor, deoarece includea „crema marilor moșieri”.
Pe 15 ianuarie 1907, la o întâlnire de partid a Național-Liberalilor, Brătianu a cerut schimbarea a ceea ce considera a fi un guvern „slab” și, prin urmare, „periculos”.
În martie 1907, în toiul răscoalei țărănești din România, Ionel Brătianu a fost numit ministru de interne. El a recrutat, împreună cu generalul Alexandru Averescu, ministru de război, cetățeni care se temeau pentru bunurile lor pentru a lupta împotriva rebelilor, ordonând să li se dea puști. „Veți distribui armele unor cetățeni influenți pe care îi cunoașteți personal și care oferă toate garanțiile necesare ”, le-a instruit el prefecților. Pe 13 martie, puterea a trecut de la conservatori la național-liberali. În noul guvern, în ciuda faptului că era condus de bătrânul, Dimitrie Sturdza, Ionel Brătianu a jucat rolul principal, preluând sarcina de a înăbuși răscoalele țărănești și de a restabili ordinea în România. Răscoala țărănească a demonstrat că sistemul de relații agrare care exista în România era depășit și avea nevoie de o schimbare radicală. „Guvernul nu dorește și nu poate considera starea de asediu o situație normală”, a scris Ionel Brătianu. Depășind rezistența unui număr de grupuri conservatoare, între 1908 și 1910, Național-Liberalii au făcut lobby în parlament pentru mai multe legi care să asigure condiții mai favorabile pentru dezvoltarea relațiilor capitaliste în agricultură.
Primul mandat (1909–1910)
stanga|miniatura|242x242px|Regii României, contemporani ai lui Brătianu. De la stânga la dreapta: Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea (circa 1905). Ion I. C. Brătianu a devenit pentru prima dată președinte al Consiliului de Miniștri al României (prim-ministru) la 4 ianuarie 1909, funcție pe care a deținut-o până la 28 decembrie 1910. Numirea sa în această poziție a consfințit ascensiunea politică a unui lider deja recunoscut pentru competența sa administrativă și pentru loialitatea față de principiile liberalismului.