'Text cursiv' Ion Emil Brückner (n. 2 aprilie 1912, București – d. 8 aprilie 1980, București) a fost un medic român, membru titular al Academiei Române. Studii Studiile liceale (1919–1929) și cele superioare (Facultatea de Medicină) le-a urmat la București, unde, în 1937, și-a susținut teza de doctorat intitulată „Contribuțiuni la studiul ultravirusurilor; metoda culturilor pe membrana chorioalantoidiană a embrionilor de pasăre”. A efectuat stagii de specializare la Manchester (1938–1939). Carieră A fost preparator (1936–1942) și asistent (1942–1946) la Catedra de Bacteriologie a Facultății de Medicină din București, asistent la Clinica Medicală a Spitalului „Filantropia” (1946–1948), colaborator științific la Institutul de Fiziologie Normală și Patologică (1948–1955), profesor de clinică medicală la Institutul de Medicină și Farmacie (1955–1980) și director al Institutului de Medicină Internă „Dr. Nicolae Gh. Lupu” din București (1965–1980).
În cadrul cercetărilor privind fenomenele de imunitate, a studiat acțiunea mediatorilor chimici, a ionilor și a altor agenți farmacodinamici asupra activității alexice a serului, a fagocitozei, a fenomenului „Shwartzman” și a șocului anafilactic experimental. În cercetarea clinică, s-a ocupat, pentru prima dată în România, de acțiunea terapeutică a sulfatiazolului în dizenteria acută cu bacil Shiga; a identificat și a clasificat formele anatomo-clinice ale hepatitei cronice.
În bolile reumatismale și de colagen, a descris aspectele viscerale ale colagenozelor, variațiile funcției complementare în sindroamele reumatoide și colagenoze, precum și terapia poliartritei reumatoide cu antimalarice de sinteză.
În domeniul nefrologiei, s-a ocupat de nefropatia endemică (aspecte clinice, epidemiologice, criterii de diagnostic), de infecțiile urinare (frecvență, legătura cu hipertensiunea arterială, caracterul proteinuriei).
În toate aceste domenii a introdus metode noi de cercetare de laborator: dozarea complementului seric prin hemoliză 50%, metode pentru studiul respirației, studiul electro- și imuno-electroforetic al proteinelor urinare etc.
Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 300 de lucrări, dintre care:
„Cancerul țesuturilor hematopoietice” (1948); „Formele clinice ale hepatitei virotice” (1952); „Medicamentele și genetica” (1963); „Problema imunoalergică” (1968); „Probleme actuale în anemiile hemolitice” (1968); „Probleme actuale în sindroamele hemoragice de tip purpuric” (1968); „Relația dintre hepatopatiile cronice și ulcer” (1968); „Enzimele în diagnosticul bolilor interne” (1969); „Etiopatogenia reumatismelor inflamatoare cronice” (1969); „Tratamentul pneumopatiei cronice obstructive” (1970); „Problemele actuale ale profilaxiei arteriosclerozei” (1971); „Diagnosticul precoce electrocardiografic al cordului pulmonar cronic” (1973); „Proteinuria” (1975); „Medicina internă. Bolile aparatului respirator” (1977); „Medicină internă” (2 vol., 1979–1980) ș.a.
Distincții A fost decorat în 8 aprilie 1970 cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră”.Decretul nr. 200 din 8 aprilie 1970 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Sanitar unor cadre medico-sanitare, text publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România din 28 aprilie 1970.
Note
Legături externe Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B
Categorie:Nașteri în 1912 Categorie:Decese în 1980 Categorie:Medici români Categorie:Membri titulari ai Academiei Române