Mihail al III-lea, Împărat al Bizanțului

Mihail al III-lea, supranumit cel Bețiv (în ; ), ultimul membru al Dinastiei Frigiene și a fost împărat bizantin între 842 și 867. A fost dăruit epitetul rușinant de "bețivul" de către istorici ostili din Dinastia macedoneană succesoare, dar cercetările istorice moderne i-au reabilitat într-o oarecare măsură reputația sa, demonstrând rolul vital pe care domnia sa l-a jucat în renașterea puterii bizantine în secolul al IX-lea. El este și cea mai tânără persoană care a avut titlul imperial (la vârsta de 4-8 luni), precum și cel mai tânăr care a reușit ca împărat senior (vârsta de 2 ani) în Imperiul Roman. În 867, Mihail a fost assasinat de succesorul Vasile I Macedoneanul

Viață și domnie

Primii ani de viață și regenția Teodorei a II-a Mihail al III-lea a fost fiul cel mai mic al împăratului Teofil și al soției sale, Teodora a II-a. Data sa precisă a nașterii este incertă, dar restul dovezilor disponibile susțin o dată a nașterii la începutul anului 840, probabil pe 9 sau 10 ianuarie. El a fost încoronat co-împărat cu puțin timp după, probabil pe 16 Mai în același an. Mihail tocmai împlinise doi ani când tatăl său a murit, iar Mihail i-a succedat ca unic împărat pe 20 ianuarie 842.

În timpul minorității lui Mihail, imperiul a fost guvernat de o Regență condusă de mama sa Teodora, unchiul ei Sergios, și Eunucul Teoctist, care a fost Logotetul poștal și cel mai puternic dintre cei trei. În decurs de un an, acești regenții începuseră să planifice cu atenție un program de restaurare a ortodoxiei iconofile. Poveștile despre devoțiunea secretă a Teodorei față de imagini în timpul domniei lui Teofil sunt dubioase și probabil că a fost motivată nu doar de preocupări religioase, ci și politice și pragmatice. Theoktistos fusese un susținător entuziast al lui Theophilos și, prin urmare, a fost în mod clar motivat de pragmatism în susținerea programului iconofil ulterior. Totuși, a existat puțină opoziție în afară de cea din partea lui Ioan al VII-lea și a clerului din Hagia Sofia. viitorul Patriarh Metodie I al Constantinopolului a ținut un sinod în Palatul Blachernae mai degrabă decât în biserica patriarhală, ceea ce sugerează că aceștia s-au opus acuzațiilor.Totuși, în martie, Actele din Al doilea conciliu de la Niceea (787) ar fi reafirmat și iconoclaștii de frunte ai Conciliul de la Constantinopol (815) ar fi declarați eretici.

Teofil nu a fost menționat pentru a nu înstrăina familia imperială conducătoare și susținătorii acesteia. Theodora ceruse, de asemenea, în mod explicit ca soțul ei să nu fie ddezonorat. Patriarhului Ioan al VII-lea Paleologul i s-a cerut să demisioneze și a fost înlocuit cu iconofilul Metodie, care, în ciuda iconofilismului său, era un apropiat al lui Teofil. Ocazia a fost marcată cu o procesiune solemnă în prima duminică a Postului Mare (11 Martie 843), de la Blachernae la Hagia Sophia, urmată de o liturghie în biserică. Aceste evenimente au ajuns să fie cunoscute sub numele de "Triumful Ortodoxiei". Metodie a dus la expulzarea clerului iconoclast și a fost acuzat ulterior de instigare la disensiuni în cadrul bisericii. Sursele, care simpatizează cu icobofilismul, nu raportează prea multe disidențe în rândul clerului sau al populației generale, ceea ce sugerează o pasivitate sau neutralitate generală față de această problemă. Odată cu aceste evenimente, a doua perioadă a iconoclasmului bizantin a fost pusă capăt, iar autonomia Bisericii a fost afirmată împotriva puterii imperiale.

thumb|270px|left|Efigia Teodorei a II-a, mama lui Mihail al III-lea - adevărata guvernatoare a imperiului; pe revers chipul sorei lui Mihail, Thekla și tânărul Mihail

Pe măsură ce împăratul creștea, curtenii din jurul său se luptau pentru influență. Theoktisos nu-l plăcuse pe unchiul lui Mihail Bardas, și l-a exclus din politica de la curte. când Teodora și Teoctis au aranjat căsătoria Eudochiei Dekapolitissa cu Mihai, care o prefera pe Eudochia Ingerina, Bardas și-a câștigat favoarea nepotului său convingându-l să permită un complot de asasinare a lui Theoktistos. În 855, regența a fost răsturnată odată cu uciderea lui Theoktistos în Palatul cel Mare al Constantinopolului, Și în 857, Theodora a fost exclusă din funcții guvernamentale și retrogradată împreună cu fiicele sale la o mănăstire.

Război și politica externă Stabilizarea internă a statului nu a fost în întregime egală de-a lungul frontierelor. Deși Califatul Abbasid nu mai lansa invazii majore, raidurile erau conduse de Emiri locali de-a lungul frontierei, mai degrabă decât califul însuși, forțele bizantine au fost înfrânte de Abbasizi în Pamfilia, Creta și la granița Siriei, Dar o flotă bizantină de 85 de nave a obținut o victorie asupra arabilor în 853. De asemenea, multe au fost operate în jurul Mării Egee și în largul coastei siriene de către cel puțin alte trei flote, numărând în total 300 de nave. Bizantinii au reușit să atace cu succes Damietta din Egipt în 853. În anii 820, arabiAndalusiani au cucerit Creta, pe care Teoktist a încercat să o recucerească în primul an al regenței, dar a luptat fără succes.Bardas plănuia să navigheze acolo în anii următori, dar a fost ucis la porunca lui Vasile în 866. Recuperarea nu a fost realizată decât în 961, mult după domnia lui Mihail.

Un conflict între bizantini și Primul Țarat Bulgar a avut loc în anii 855 și 856. Imperiul bizantin dorea să-și recâștige controlul asupra unor zone din Tracia, inclusiv Philippolis și porturi în jurul golfului Burgas, pe Marea Neagră. Forțele bizantine, conduse de împărat și de cezarul Bardas, au avut succes la recucerirea mai multor orașe — Philippolis, Develtus, Anchialus și Mesembria printre ele — precum și regiunea Zagora. În timpul acestei campanii, bulgarii erau distrași de război cu Franci stăpâniți de Ludovic Germanul și Croați. în 853, knyaz Boris I al Bulgariei s-a aliat cu ducele Rastislav al Moraviei contra Francilor. Bulgarii au fost puternic înfrânți de franci; în urma acestui fapt, moravienii și-au schimbat tabăra, iar bulgarii s-au confruntat apoi cu amenințări din partea Moraviei.

În urma unei expediții conduse de unchiul lui Mihaiel și generalul Petronas împotriva Pavlicienilor De la granița de est și de zonele de graniță arabe în 856, guvernul imperial i-a relocat în Tracia, izolându-i astfel de coreligionarii lor și populând o altă regiune de frontieră.

Mihail a luat parte activă la războaiele împotriva Califatului Abbasid și vasalii lor la frontiera de est din 856 până în 863, și în special în 857, când a trimis o armată de 50.000 de oameni împotriva lui Emir Umar-al-Aqta din Melitene. În 859, a condus personal un asediu asupra Samosatei, dar în 860 au fost nevoiți să abandoneze expediția pentru a respinge un atac naval al rușilor asupra Constantinopolului.

Flota rușilor a jefuit suburbiile orașului, dar a plecat din proprie inițiativă, probabil pentru că acumulaseră suficientă pradă. Relațiile ulterioare cu rușii au fost compromise; aceștia au solicitat o misiune bizantină, care a fost de scurtă durată, și s-au angajat în alte raiduri, dar și în comerț în secolul al X-lea.

La scurt timp după raid, ducele Rastislav al Moraviei a solicitat o misiune bizantină, probabil pentru a-și asigura o contrapondere politică față de vecinii săi: francii și bulgarii. În 863, i-au trimis pe Chiril și Metodiu, care erau din Tesalonic . Aceștia au dezvoltat primul alfabet Slav, Alfabetul glagolitic și au tradus multe texte religioase în această nouă limbă literară. Această misiune a încetat odată cu moartea lui Rastislav, iar ceilalți prinți slavi, precum și franci, au făcut presiuni asupra lor, Cu toate acestea, Chiril, Metodie și discipolii lor au avut o influență deosebită în noua Bulgaria creștină, unde au fost exilați din Moravia în 885. Au fost instalați la Ohrida și Pliska, unde au fost însărcinați cu crearea unui cler slav și cu extinderea creștinismului în lumea slavă, deși Limba greacă a rămas limba liturgică și ceremonială.

În 863, Petronas l-a înăbușit și ucis pe emirul din Melitene în bătălia de la Lalakaon și a sărbătorit un triumf în capitală. Anul 863 este considerat punctul de cotitură în războaiele Bizantino-Arabe, după care bizantinii au început ofensiva, ducând la triumful lor în secolul al X-lea.

În cadrul califatului abasid descentralizat, Armeni, care anterior erau vasali abasidelor, au beneficiat de un anumit grad de independență. Așot I al Armeniei a fost încoronat rege al Armeniei în 884 și a fost recunoscut de Mihail drept „prinț al prinților”, stabilind relații de prietenie între cele două națiuni.

Schisma foțiană și creștinizarea Bulgariei

Bardas își justifică uzurparea regenței prin introducerea diverselor reforme interne. Sub influența lui Photios, Mihail a prezidat reconstrucția orașelor și structurilor ruinate, redeschiderea mănăstirilor închise și promovarea vieții intelectuale sub forma reorganizării universității imperiale de la palatul Maganaura sub conducerea al lui Leon Matematicianul.

Fotie, inițial laic, intrase în hirotonii sfinte și fusese promovat în funcția de patriarh la demiterea problematicului Ignațiu al Constantinopolului în anul 858. Ignatios a fost un fiu castrat al lui Mihael I Rangabe (r.811-813) și îl destituise pe unul dintre adjuncții predecesorului său, Methodios, Gregoriu Asbesras, arhiepiscopul Syracusei. Gregoriu a făcut apel la episcopul Romei. În timp ce Gregoriu aștepta un răspuns, Ignațiu a fost demis. În primăvara anului 859, susținătorii lui Ignațiu s-au întâlnit la Constantinopol și au susținut că l-au detronat pe Fotie, care a răspuns cu un sinod atacându-l pe Ignațiu. Impasul i-a determinat pe Michael și Photios să trimită o ambasadă la Papa Nicolae I, ai cărui legați Radoald de Porto și Zaxharias de Anagni au aprobat depunerea lui Ignațiu la conciliul de la Constantinopol din 861. Totuși, poate parțial datorită prezenței susținătorilor lui Ignațiu la Roma, Nicolae a convocat un conciliu în 863 pentru a-și anula legații, declarând că Photios și Asbestas au fost destituiți, ceea ce a dus la Schisma Phoțiană . Mihail a scris apoi o scrisoare disprețuitoare despre presupusa barbarie a Romei latine.

Temându-se de o posibilă conversie al Boris I al Bulgariei (r.852-889) creștinismului sub influența francilor, Mihail al III-lea și Cezarul Bardas au invadat Bulgaria, impunând convertirea lui Boris conform ritului bizantin, ca parte a așezării pacifice din 864. Mihail a fost sponsor, prin împuternicire, pentru Boris la botezul său. Boris a luat numele suplimentar de Mihail la ceremonie. Bizantinii le-au permis, de asemenea, bulgarilor să recupereze regiunea de frontieră disputată Zagora. În 866, Boris a părut să aibă îndoieli și a solicitat tronarea francilor și a Papei Nicolae I, solicitând un arhiepiscop latin. A corespondat cu Nicolae, care i-a răspuns exprimându-și aprobarea față de obiceiurile bulgare și criticându-le sever pe cele ale Bizanțului. Fotie a răspuns enumerând doctrina și abaterile disciplinare ale țării într-o enciclică, detronându-l pe Nicolae și cerându-i ajutorul lui Ludovic Germanul pentru a-l scoate din funcție. Mihail a persistat asupra unui sinod din 867 în care Fotie și ceilalți trei patriarhi răsăriteni l-au excomunicat pe Papa Nicolae și au condamnând dogma latină Filioque. Conflictul privind tronul patriarhal și autoritatea supremă în cadrul bisericii a fost exacerbat de succesul eforturilor misionare active lansate de Fotie. Creștinizarea bulgarilor fusese evaluată ca una dintre cele mai mari realizări culturale și politice ale Imperiului Bizantin.

Sub îndrumarea Patriarhului Fotie, Mihail a sponsorizat misiunea Sfinților Chiril și Metodie în Khazar Khagan, în efortul de a opri expansiunea iudaismului printre chazari. Deși această misiune a fost un eșec, următoarea lor misiune din 863 a asigurat convertirea Marii Moravii și a conceput alfabetul glagolitic pentru scrierea în limba slavă.

Ascensiunea lui Vasile macedoneanul și asasinarea lui Mihail