Ion Antonescu () a fost un ofițer de carieră, ulterior devenit mareșal, politician român, șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier General al ArmateiArhiva Ministerului Apărării Naționale, fond 3042, dosar 686, f. 39 în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române și Ministru al Apărării Naționale. În 1940, datorită colaborării pasive a regelui Mihai, s-a autoavansat la gradul de mareșal, iar apoi s-a autointitulat „Conducător al Statului”. Din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost cel de-al 43-lea prim-ministru al României.
La propunerea lui Horia Sima, liderul Mișcării Legionare, regele Carol al II-lea l-a numit președinte al Consiliului de Miniștri. Antonescu, în urma situației conflictuale anterioare cu Carol al II-lea și în contextul pierderilor teritoriale ale României din vara anului 1940, l-a constrâns pe rege să abdice în favoarea tânărului principe moștenitor, Mihai. După Rebeliunea legionară din 21–23 ianuarie 1941, Antonescu a desființat Statul Național-Legionar, cu care partidele democratice refuzaseră să colaboreze, și a girat singur exercitarea puterii de stat, ca dictator, fiind responsabil pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în Regatul României și în teritoriile controlate de statul român.
Ion Antonescu a decis intrarea României în Al Doilea Război Mondial de partea Puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României. Politica sa externă s-a dovedit a fi profund falimentară și, finalmente, el nu a reușit să recupereze nimic din teritoriile cedate Uniunii Sovietice, Ungariei și Bulgariei.
Pus în fața evidenței că războiul împotriva URSS este pierdut, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către regele Mihai, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, după care a fost arestat și apoi deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.
Date biografice
Ioan Antonescu, cunoscut sub numele Ion Antonescu, s-a născut la 2/14 iunie 1882, la Pitești, într-o familie de militari. Conform opiniei istoricilor Neagu Djuvara și Ion Teodorescu (ultimul, în calitate de cercetător al istoriei albanezilor din România), acesta ar fi avut origini albaneze.
Tatăl său, Ioan Antonescu, fiul lui Anton Vasiliu și al Sultanei, născut pe data de 29 iunie 1853 la București, s-a căsătorit la 27 ianuarie 1879 cu Chiriachița Dobrian din Pitești. La 6 iulie 1870 era soldat în cadrul Regimentului 1 Artilerie, devine brigadier la 8 aprilie 1871, sergent la 1 ianuarie 1872 și sergent-major la 15 august 1873. La 1 octombrie 1874 devine sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Roșiori. A participat la Războiul de Independență fiind recompensat cu medaliile „Apărătorii Independenței”, „Crucea Trecerea Dunării”, „Medalia Comemorativă Rusă” și Ordinul „Stanislav” clasa a III-a. Este transferat la 16 iunie 1879 în cadrul Regimentului 2 Călărași unde este avansat locotenent la 8 aprilie 1881. Pe 15 octombrie 1884 este mutat la Regimentul 10 Călărași. La 16 septembrie 1886 este transferat la Brigada Călărași Constanța unde este avansat căpitan la 16 aprilie 1889. Revine la Regimentul 1 Roșiori pe 1 aprilie 1893, iar la 1 aprilie 1896 este transferat la Regimentul 6 Roșiori. La 1 octombrie 1899 este mutat la Miliție în cadrul Corpului 3, iar la 30 martie 1900 este trecut în rezervă de la Regimentul 6 Roșiori. La 1 iulie 1900 apare în evidența Diviziei a 5-a.Vasile Novac, Căpitanul Ioan Antonescu – Tatăl mareșalului Ioan I. Antonescu, Argessis VIII, Studii și comunicări, seria Istorie, Pitești, 1999, pp. 275-284. ISSN 1453-2182
Mama sa, Chiriachița, fiica lui Gheorghe Dobrian, s-a născut la 18 martie 1862 în Pitești. În urma căsătoriei au rezultat doi copii: o fată, care s-a căsătorit cu locotenentul (mai târziu, generalul) Ștefan Panaitescu,Teșu Solomovici, Mareșalul Ion Antonescu - O biografie, Editura Teșu, 2011 și un băiat, Ioan Antonescu.
Tatăl său a divorțat de mama sa și s-a recăsătorit cu evreica Frieda, născută Cuperman sau Kuppermann. După moartea acestuia, Frieda și-a reluat numele de Cuperman, rezistând protestelor și insistențelor fiului ei vitreg.Deletant, Dennis, Hitler's Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania, 1940-1944, Palgrave Macmillan, London, p. 70 & p. 257, 2006. ISBN 1-4039-9341-6
Antonescu a fost coleg de clasă cu viitorul lider al comunității evreiești, Wilhelm Filderman.
În 1928, la vârsta de 45 de ani, Ion Antonescu s-a căsătorit cu Maria Niculescu, zisă „Rica”, fiica Anghelinei și a căpitanului Teodor Niculescu, din Calafat și văduva lui Gheorghe Cimbru, ofițer de poliție, decedat în 1919, cu care avusese un fiu (Gheorghe, handicapat post-poliomielită, decedat în 1944).Betea, Lavinia: „Maria, dezmierdată Rica", in Jurnalul Național, 15 mai 2006. http://www.jurnalul.ro/stire-istoria-comunismului/maria-dezmierdata-rica-21398.html Deletant, op. cit., p.290 După moartea lui Cimbru, Maria a plecat la Paris, unde s-a recăsătorit, în iulie 1919, cu bijutierul francez-evreu Guillaume Auguste Joseph Pierre Fueller.<ref>Ciucă, Marcel-Dumitru, Mărturii sub anchetă, în: Magazin Istoric, martie 1998</ref> După șapte ani de căsnicie, Maria a divorțat de Fueller, dar divorțul a fost contestat. Mareșalului Antonescu i s-a intentat un proces de bigamie, inspirat probabil de persoane din anturajul regal (Mihail Moruzov).Troncotă, Cristian, Mihail Moruzov și frontul secret, ed. Elion, 2004
Cariera
După absolvirea claselor primare (1890-1894) și a primelor patru clase de liceu (1894-1898), a urmat Școala fiilor de militari din Craiova (1898-1902). A luat premiul I în fiecare an, iar la terminarea școlii numele său a fost înscris pe placa de onoare ca șef de promoție.
Atras din liceu de arma cavaleriei a urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București (1902-1904) pe care a absolvit-o ca șef de promoție cu numele înscris pe placa de onoare. A fost înaintat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 1 Roșiori.
Este selecționat și trimis să urmeze Școala Specială de Cavalerie din Târgoviște (1905-1906), iar după absolvirea ei revine la Regimentul 1 Roșiori.
S-a distins în timpul Răscoalei din 1907 când, în fruntea unei subunități a regimentului, a oprit intrarea țăranilor răsculați în Galați. O parte din istorici susțin că Antonescu a fost un comandant violent în timpul răscoalei,Veiga, p.301 în timp ce alții sunt de părere că avea un comportament similar cu cel al celorlalți ofițeri participanți. Cert este că a fost felicitat de inspectorul general al cavaleriei, principele moștenitor Ferdinand.Gl. mr. Mircea Agapie, cpt. R1. dr. Jipa Rotaru, Ion Antonescu - Cariera militară * Scrisori inedite, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1993, p. 14-15
În data de 12 martie 1907, tânărul sublocotenent Ion Antonescu a ordonat la Galați deschiderea focului împotriva unui grup de 200 de țărani aflați în drum spre negocieri la oraș, ceea ce s-a soldat cu moartea a 12 oameni din grupul de țărani.Alte surse indică faptul că Ion Antonescu ar fi participat la reprimarea răscoalei: Masacrul de la Galați: cum a condus Ion Antonescu trupele care au deschis focul asupra a 200 de țărani răsculați în 1907“The military brutally ended the revolt within a week: villages were destroyed, peasants and their families shot or beaten to death and hundreds were arrested. On March 12th, in Galati on the Danube, as 200 peasants were on their way to negotiations in the city, the officer in command, Ion Antonescu (who would later lead Romania into the Second World War as an ally of Nazi Germany), gave the order to shoot, killing 12.” - ”Rascoala: the last peasants' revolt”, by Markus Bauer, History Today, Sep. 2010, Vol. 60, Issue 9, p.47. Markus Bauer is a writer and historian of Eastern Europe based in Berlin. He is the author of “In Rumanien. Auf den Spuren einer europäishchen Verwandtschaft” (Berlin, 2009). A fost avansat locotenent în 1908. A absolvit Școala Superioară de Război din București (1911-1913) cu gradul de căpitan.
Urmează Școala Superioară de Război din București (1909-1911), apoi un stagiu la Marele Stat Major (1911-1912) și Școala de Observatori Aerieni (1912-1913).Buzatu, Gheorghe, Antonescu, Hitler, Stalin, p. 7, ISBN 973-87051-4-2 După Primul Război Mondial a urmat un stagiu de pregătire la Academia militară Saint-Cyr din Franța.Rotaru, Jipa: Românii în istoria universală, vol. 117, p.109, ISBN 978-973-7858-75-7
Al Doilea Război Balcanic În timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic a fost șef al biroului operații al Diviziei 1 Cavalerie. Între 1 noiembrie 1914 și 1 aprilie 1915 a funcționat la Școala de Ofițeri de Cavalerie.Nițu, Victor, Mareșalul Ion Antonescu, http://www.WorldWar2.ro/generali/?article=96 Până la intrarea României în război a îndeplinit funcția de șef al biroului de operații în statul major al Corpului IV Armată.Gl. mr. Mircea Agapie, cpt. R1. dr. Jipa Rotaru, Ion Antonescu - Cariera militară * Scrisori inedite, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1993, p. 9
Primul Război Mondial
La începutul războiului a fost numit șeful biroului de operații al Armatei de Nord. La 1 noiembrie 1916 este avansat la gradul de maior și apoi numit șeful biroului de operații al Armatei 1.
În acest război, Antonescu și-a câștigat reputația de comandant militar priceput și pragmatic, executant meticulos și dur. Duritatea sa i-a adus porecla de „câinele roșu”, Accesat: 26 decembrie 2011 ce provenea de la părul său blond spre roșcat.
Pentru contribuția la cucerirea Budapestei și înfrângerea armatei Republicii Sovietice Ungaria (1919), locotenent-colonelul Ion Antonescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a (Decretul Regal nr. 5454 din 31 decembrie 1919).Nițu, Victor, Mareșalul Ion Antonescu, WorldWar2.ro, op. cit.
Antonescu și-a început și activitatea politică în 1919, cu ocazia Conferinței de Pace de la Paris. A publicat un studiu cu caracter naționalist, intitulat Românii. Origina, trecutul, sacrificiile și drepturile lor (București, 1919), descris de el ca o"foarte sumară și rapidă examinare a drepturilor în baza cărora România va trebui sa iasă de la conferința de pace cu granițele pentru care a sângerat și la care a aspirat neîntrerupt mai bine de zece secole".Rotaru, Jipa, Op. cit., p. 63 Această lucrare susținea vehement pretențiile teritoriale ale României asupra întregii regiuni a Banatului (așa cum fusese promisă României prin tratatul de alianță din august 1916, încheiat cu ocazia intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei), pretenții exprimate de România la Conferința de Pace prin prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, Antonescu susținând că în viitor nu era exclus un posibil conflict armat în acest sens (i.e. al anexării Banatului de către România).Haynes, Rebecca Ann, A New Greater Romania? Romanian Claims to the Serbian Banat in 1941, p. 113, 115. In: Central Europe, vol. 3, No. 2, November 2005 Accesat: 26 decembrie 2011, republ. University College London's Library Services Accesat: 26 decembrie 2011.
În martie 1920, noul prim-ministru, generalul Alexandru Averescu, l-a propus pe Antonescu ca atașat militar la Paris. Propunerea a fost respinsă în urma raportului nefavorabil al observatorului militar al Franței la București, generalul Victor Pétin, care îl descria drept personalitate negativă, „extrem de orgolios, șovin și xenofob”.Deletant, Op. cit., p. 38 Postul a fost acordat colonelului Șuțu, care l-a deținut până în 1922, când acesta a părăsit Franța și postul i-a revenit lui Antonescu (între 1922 și 1923), de data aceasta fără opoziție.Deletant, Op. cit., p. 38-39