Vlahii balcanici, în sensul strict actual, sunt populațiile romanice care se găsesc în Grecia, Bulgaria, Albania și Macedonia, vorbind limbi (Aromâna, megleno-româna) înrudite îndeaproape cu limba română vorbită de vlahii (românii) de la nord de Dunăre.

În sensul larg și anterior secolului XX, denominativul Vlahi („Βλαχοι” (Vlahi) în grecește, „Volohy” în rusă, „Wołochy” în poloneză, „Olah” în maghiară, „Walachen” în nemțește, „Vlachs” în engleză, „Valaques” în franceză) a desemnat toți vorbitorii limbilor romanice orientale, la nord sau la sud de Dunăre.

Origini

Vlahii au fost și sunt populațiile romanizate de origine dacică, tracică sau ilirică din Peninsula Balcanică. Locul de origine este greu de determinat, deoarece, fiind în mare parte negustori și ciobani, erau mereu în căutare de noi locuri pentru comerț sau pentru pășuni mai fertile, practicând transhumanța, astfel că minorități se găsesc în aproape toată întinderea peninsulei balcanice. În baza mai multor indicii de ordin lingvistic, originea este presupusă a fi fost în teritoriul de romanizare situat la nord de Munții Balcani, limita meridională propusă de savanții Petar Skok și Konstantin Jireček. Vezi Originea românilor pentru amănunte despre acest subiect.

Colonizarea cu populații romanice și romanizarea populațiilor locale au început odată ce teritoriile balcanice au devenit provincii romane. Inițial, populația romanică era concentrată castre și în orașe, numite colonii, dar, după un timp, alocarea parcelelor de pământ arabil veteranilor (la originea cuvântului românesc „bătrân”) i-a răspândit pe aceștia în „villae” (gospodării familiale) rurale, ca ulterior, în Antichitatea târzie, împărțirea imperiului și valurile de popoare migratoare, să fi provocat regruparea populației în „fossatele” (localități întărite) din „sapos” (hinterlandul de dealuri și munți, mai ușor de apărat, si ulterior denumit de Slavi „posade”.

Denumirea „vlahi” („Βλαχοι”, „Власи”) a fost folosită de greci și de slavi, fiind preluată de la germanici care o folosiseră anterior (sub vorma Walh) pentru a desemna celții și romanicii, inițial însemnând „străin”. Cuvântul Walh stă și la originea cuvintelor Valonia și Wales), dar mai apoi a fost folosit doar pentru a desemna popoarele romanice („Olasz” în maghiară și „Włochy” în poloneză înseamnă Italia).

Ilie Gherghel, a scris un studiu despre cuvântul „Vlahi” unde a demonstrat o origine romano-bizantină a cuvântului “vlah”. Demonstrația se bazează în special pe scrierile lui Genesios și pe Lexiconul Suidas. Conform acestei opinii, cuvântul vlah a apărut prima dată în Imperiul Roman de Răsărit și s-a răspândit în lumea germanică și slavă prin intermediul vikingilor care au intrat în contact cu Imperiul Roman de RăsăritIlie Gherghel, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach", București: Convorbiri Literare, 1920, p. 4-8

Religie Vlahii din Balcani au fost, de la început, creștini. Inițial au frecventat biserici în limba latină. După domnia lui Heraclius au frecventat biserici în limba greacă. După năvălirea și creștinarea Slavilor au trecut parțial și la biserici în limba slavonă. In jurul anului 1000 a apărut în Balcani secta paulicienilor, numită și secta bogomililor sau a patarenilor. Majoritatea vlahilor, in special cei din Macedonia au trecut la bogomilismIsidor Ieșan, Secta patarenă în Balcani și în Dacia Traiană. Institutul de arte grafice C. Sfetea, București, 1912 In urma persecuțiilor, majoritatea vlahilor bogomili au revenit la creștinismul ortodox, cu excepția vlahilor din Bosnia și Herțegovina. Aceștia din urmă, după ocuparea Bosniei de către turci, au trecut la religia islamică, nedorind reîntoarcerea la ortodoxie. Tot în Bosnia, o parte a vlahilor care trăiau în preajma cetaților venețiene sau croate, au trecut la religia catolicăSilviu DRAGOMIR, Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu, Editura Academiei,1959

Imperiul Bizantin

La scurt timp după împărțirea Imperiului Roman, în Imperiul Bizantin, limba oficială a devenit greaca, iar în imperiu există puține înregistrări scrise despre alte limbi, iar pentru limba proto-română și limba albaneză sunt dovezi că acestea existau, dar prea puține date relative la întinderea zonei de răspândire.

Se pot găsi urme ale proto-românilor în numele de origine latină ale unor toponime din secolul V, printre care Skeptekasas („Șapte case”), Burgulatu (Cetate lată), Lupofantana („Fântâna lupului”), Gemellomuntes („Munții gemeni”)Procopius, în 550.

Prima menționare în scris a unor cuvinte din latina vulgară autohtonă în Peninsula Balcanică apare, potrivit unei cronici bizantine, în 586, în timpul unei campanii militare împotriva avarilor, în estul Balcanilor. Atunci, când încărcătura de pe un măgar căzu, cineva a strigat în limba sa maternă: Torna, torna, fratre!Theophylactus Simocatta, Historiae, II, 15 (ediția Carl de Boor, Leipzig, 1887)Theophanes Confessor, 6079 (587), p. 258, 1-22 (ediția Carl de Boor)Nicolae Iorga, Les plus anciens états slavo-roumains sur la rive gauche de Danube (VIIe siècle). În: Revue des Études Slaves, 1925 (tome V, fasc. 3-4, p. 173).

Într-un studiu despre cuvântul „Vlahi” , Ilie Gherghel a arătat că denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi și datează aproximativ din secolul al VI-lea; vlahii au avut o colonie lângă capitalăIlie Gherghel, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach", București: Convorbiri Literare, 1920, p. 4-8.

În lucrarea sa Strategikon din 602, împăratul Maurikios (Mauriciu) îi numește „romani” pe unii indivizi refugiați în Imperiul Bizantin din teritorii nord-dunărene și care aveau funcția de călăuze în cadrul armatei bizantine.Maurikios, Strategikon, 30, 25 respectiv XI, 4, 31 Unii oșteni romanici din oastea bizantină foloseau cuvinte din limba lor maternă, de exemplu „clisura”, „sculca” etc.P. P. Panaitescu, Introducere în istoria culturii românești, Editura științifică, București, 1969

Începând cu anul 814 slavii sudici, care erau păgâni la acea dată, au dezlănțuit persecutarea creștinilor, afectând probabil și spațiul creștin românescFlorin Curta, Southeastern Europe in the Middle Ages, Cambridge University Press, Pag.xv, 978-0-521-89452-4 Persecuția va înceta după creștinarea slavilor sudici.

Genesios se referă la geți (probabil vlahi) în legătură cu participanții la răscoala lui Toma Slavul împotriva împăratului Mihail al II-lea, din anul 821 Genesios,(l.Engleza) On the reign of emperors, Australian Association of Byzantine Studies,Canberra, 1998, p.29, Fontes Historiae Daco-Romanae, Institutul de Studii Sud-Est Europene, București 1970, p. 655

Însemnarea de la Mănăstirea Kastamonitu din sec. al VIII-lea atestă blachorichinos-i din jurul Salonicului. Constantin al VII-lea Porfirogenetul, împărat din sec. al X-lea, face distincția între romei, populația greacă, și romani, adică populația vorbitoare a unor dialecte neoromanice din Imperiul Bizantin.

Istoricul grec Lambros a găsit un document la Muntele Athos în care se afirma că Moravii, Sârbii, Vlahii și Slavii din Iliria au fost botezați în timpul Imparatului Mihail al III-lea în anul 867.S. P. Lambros, Greece and Byzantium (limba greaca), Athens, 1902, p.385Imre Boba, In Defence of Emperor Constantine Porphyrogenitus. A Review Article. Die Slawischen Sprachen. Institut für Slawistik der Universität Salzburg. 32, 20 May 2015, p.196

Constantin al VII-lea Porfirogenet a scris despre locuitorii din Dalmația, care își ziceau romani și vorbea o limbă latină și care au fost alungați de slavi; Constantin presupunea că acest popor ar fi urmașii romanilor aduși din Italia în timpul împăratului Dioclețian.Constantinus Porphyrogrnitus, De thematibus et administrando imperio, Bonn 1840,Greek text: G. Moravcsik, In English by: R.J.H.Jenkins, Dumbarton Oaks,1967, p.125 Este prima menționare istorică a vlahilor din Dalmația numiți "vlasi" de către sârbi și croați.

Vasile Bulgaroctonul îi menționează pe vlahi într-un „hrisov”Χρισοβουλος sau hrisobúl: „hrisov”, în latină bulla aurea din 980 în contextul Vlăhiilor din Peninsula Balcanică. Despre aceasta relatează cronicarul bizantin Kekaumenos (sec. XI).George Murnu, Prima apariție a românilor în istorie. În: George Murnu, Studii istorice privitoare la trecutul românilor de peste Dunăre. Ediția Nicolae-Șerban Tanașoca, București, 1984

Istoricul Brezeanu consemnează că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas din secolul al X-lea. Lexiconul conține un pasaj: "dacii, care acum se numesc pecenegi" ce se referă la realitățile etno-politice nord-dunărene.Stelian Brezeanu, O istorie a Bizanțului, Editura Meronia București,2005, p.188

Ioan Skylițes, a cărui scriere, datând din sec. XI, este inserată în cronograful lui Ghiorghios Kedrenos, tot din sec. XI, relatează că David, unul dintre frații lui Samuil, împărat la acea vreme, a fost ucis în anul 976 între Castoria și Prespa, în locul numit Kaloi drues („Stejarii frumoși”) de către vlahii hoditai („chervănari”, „cărăuși”)Tom J. Winnifrith, The Vlachs of Greece.

Într-un alt pasaj, KedrenosGiorgios Kedrenos, Compendium, vol. III, p. 141 menționează o formațiune politică străromânească cu centrul la Constantia (Constantiana Daphne) având mai multe localități întărite, în subordinea cetății Durostorum (Dârstor sau Silistra), formațiune supranumită de Nicolae Iorga „Vlașca din Drâstor”.

Nume romanice se întâlnesc în Balcani printre hanii primului stat (proto)bulgarPrimul „țarat” bulgar de la Dunăre: Sabinus (sau Sabenos) (765-767) și Paganus (la putere în 767-768).Theophanes Confessor, 436 și 447 Paganus a fost probabil o latinizare a numelui Bayan sau Boyan.Bahši Iman, Džagfar Tarihi, vol. III, Orenburg 1997

Vlahii sunt pomeniți pentru prima dată într-o cronică italiană, Annales barenses/Annales Lupi Protospatharii, în legătură cu participarea acestora în anul 1027 în armata împăratului Vasile al II-lea în campania din Italiahttp://www.billchurchill.com/Dissertation/ChurchillDissertation04_Translation.pdf (pagina 346)

În 1066, are loc în Tesalia o mare răscoală a vlahilor condusă de Berivoi, Niculiță și Slavotă, în urma căreia vlahii obțin privilegii economice și militare.

La victoria împăratului Alexios I Comnenul împotriva cumanilor, la Lebunion în Tracia, în 29 aprilie 1091 un rol deosebit l-au jucat oștenii vlahi din care era formată armata sa, oșteni recrutați din părțile Vardarului și Strumei, din Macedonia. Același împărat Alexios I apelează la ajutorul lui Pudilă, un fruntaș vlah, pentru a opri năvălirea cumană din 1094. Toate acestea pregătesc răscoala de proporții a vlahilor din 1186-1187, conduși de Petru și Asanvezi Dinastia Asăneștilor, în urma căreia a luat ființă al II-lea stat bulgar. În Alexiada, Ana Comnena face referire la vlahi dar și la „daci” (probabil a avut două surse); autoarea precizează că dacii locuiesc pe pantele de nord ale munților Haemus (Hercinici în unele traduceri) iar macedonenii pe pantele de sud. Identificarea cu vlahii (românii) este clară în acest paragrafAnna Comnena, (l. engleza)The Alexiad, English translation: Elisabeth Dawes, London, 1928, p.253

Foucher de Chartres a menționat participarea românilor la Prima cruciadă din 1095 utilizând denumirea de daci. A mai menționat și că Petre sihastrul (Pierre l'Ermite) și cavalerii din Lorena au trecut prin "țara ungurilor". Chartres face astfel distincție între daci si unguri.M. Guizot, Collection des Memoires relatifs a l'histoire de France. Chapitre: Histoire des croisades par Foulcher de Chartres, Briere, Paris, 1825, p.33 si pag.16