Ohrida

Ohrid (în ) este un oraș din Macedonia de Nord și sediul comunei Ohrid. Denumirea orașului vine de la faptul că soldații care cărau piatră pentru construcția cetății lui Samuil exclamau "Ох рид!" (Oh rid = oh deal). Este cel mai mare oraș de pe Lacul Ohrid și cel de-al optulea oraș din țară, care a avut peste 42.000 de locuitori la recensământul din 2002. Ohrid a avut odată 365 de biserici, câte una pentru fiecare zi a anului și a fost denumit „Ierusalimul Balcanilor”."The Mirror of the Macedonian Spirit, Zlate Petrovski, Sašo Talevski, Napredok, 2004, , page 72: "... and Macedonia in the Cathedral Church St. Sofia in the Macedonian Jerusalem — Ohrid..." Orașul are numeroase case pitorești și monumente, iar turismul este predominant. Este situat la sud-vest de capitala Skopje și la vest de Resen și Bitola. În 1979, respectiv în 1980, Ohrid și Lacul Ohrid au fost acceptate împreună ca locuri din Patrimoniul Mondial, culturale și rezervații naturale, de către UNESCO. Ohrid este unul din cele doar 28 de situri care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO, care sunt deopotrivă culturale și rezervații naturale.Natural and Cultural Heritage of the Ohrid region

Nume stanga|miniatura| Ohrid noaptea. Numele antic al orașului a fost Lychnidos, ceea ce înseamnă probabil „oraș al luminii” În antichitate, orașul era cunoscut sub denumirea greacă veche de Λυχνίς (Lychnis) și Λυχνιδός (Lychnidos) și în latină ca Lychnidus,Lychnĭdus, Harry Thurston Peck, Harpers Dictionary of Classical Antiquities (1898), on Perseus însemnând probabil „oraș al luminii”, literalmente „o piatră prețioasă care emite lumină”,λυχνίς, Henry George Liddell, Robert Scott, A Greek-English Lexicon, on Perseus de la cuvântul grec λύχνος (lychnos), „lampă, lumină portabilă”.λύχνος, Henry George Liddell, Robert Scott, A Greek-English Lexicon, on Perseus Polibiu, istoric din secolul al II-lea î.Hr., a menționat acest oraș ca Λυχνίδιον - Lichnidion. A devenit capitala Primului Țarat Bulgar în perioada medievală timpurie și a fost adesea menționat de scriitorii bizantini ca Achrida (Ἄχριδα, Ὄχριδα sau Ἄχρις).Anna Komnene, Alexiad, 13; Cedrenus, Synopsis historion, vol. ii. p. 468, ed. Bonn; John VI Kantakouzenos, History, 2.21. În anul 879 d.Hr., numele orașului nu mai era Lychnidos, în schimb era denumit Ohrid (sau Ohrid).Evans, Thammy, Macedonia, Bradt Travel Guides, 2012, p.173 În limba macedoneană și în celelalte limbi slave de sus, numele orașului este Ohrid (Охрид). În limba albaneză, orașul este cunoscut sub numele de Oher sau Ohří și în limba greacă modernă ca Ochrida (Οχρίδα, Ωχρίδα) și Achrida (Αχρίδα).

Istorie dreapta|miniatura| Distribuția orașelor în antichitate la granița Illiriei de sud cu grecii și tracii. Primii locuitori ai regiunii mai largi din jurul lacului Ohrid au fost encheleii, un trib iliricAufstieg und Niedergang der römischen Welt: Geschichte und Kultur Roms im Spiegel der neueren Forschung, Hildegard Temporini, Wolfgang Haase, Walter de Gruyter, 1983, , p. 537 și dexaroii, un trib grecesc antic care a locuit în estul regiunii Lynkestis.Crew, P. Mack. The Cambridge Ancient History - The Expansion of the Greek World, Eighth to Sixth Centuries B.C. Part 3: Volume 3, p. 284. Conform săpăturilor recente, acesta era un oraș încă din perioada regelui Filip al II-lea al Macedoniei. Cetatea lui Samuil (Самуилова тврдина) a fost construită pe locul unei fortificații anterioare, datată din secolul al IV-lea î.Hr. În timpul cuceririlor romane, spre sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al II- lea î.Hr., dexaroii și regiunea Dassaretia au fost menționate, precum și orașul antic grecesc Lychnidos (în greacă: Λυχνιδός).Nigel M. Kennell, Ephebeia: a register of Greek cities with citizen training systems in the Hellenistic and Roman periods, Weidmann, 2006 Existența vechiului oraș locuit de enchelei, Lychnidos, este legată de mitul grec al prințului fenician Cadmus care, alungat din Teba, în Boeotia, a fugit la enchelei unde ar fi fondat orașul LychnidosGreek Anthology Book 7, § 7.697 pe țărmurile lacului modern Ohrid.Wilkes, J. J. The Illyrians, 1992,, Page 99:"... 99 victory would be theirs if they received Cadmus as king. After this had come about as foretold, Cadmus and Harmonia ruled over them and founded the towns of Bouthoe (Budva) and Lychnidus (Ohrid). ..." Lacul Ohrid, în antichitate Lacus Lychnitis (în greacă: Λυχνίτις), ale cărei ape albastre și extrem de transparente din antichitate au dat lacului numele său grecesc; încă se mai numea așa ocazional în Evul Mediu. Orașul a fost situat de-a lungul drumului roman Via Egnatia, care a legat portul adriatic Dyrrachion (actualul Durrës) cu Bizanțul. Săpăturile arheologice (de exemplu, basilica Polyconch din secolul al V-lea) dovedesc adoptarea timpurie a creștinismului în zonă. Episcopii din Lychnidos au participat la mai multe concilii ecumenice.

Evul Mediu stanga|miniatura| Mozaic de podea în basilica miniatura| Buna Vestire de la Ohrid, icoană din Biserica Sf. Clement din Ohrid din Orhida. Slavii de sud au început să ajungă în zonă în secolul al VI-lea d.Hr. La începutul secolului al VII-lea a fost colonizat de un trib slav cunoscut sub numele de berziti. Bulgarii au cucerit orașul în jurul anului 840.Dimitar Bechev, Historical Dictionary of the Republic of Macedonia, Historical Dictionaries of Europe, Scarecrow Press, 2009, , p. xx. Numele Ohrid a apărut pentru prima dată în 879. Școala de litere de la Ohrid înființată în 886 de Clement din Ohrid a devenit unul dintre cele două centre culturale majore ale Primului Țarat Bulgar. Între 990 și 1015, Ohrid a fost capitala și fortăreața Imperiului Bulgar.Old Hermit's Almanac by Edward Hays,1997,, page 82: "... He sent word to Samuel, the ruler in the Bulgarian capital of Ohrid, that he was returning 15,000 of his prisoners of war. ..." În perioada 990 - 1018, Ohrid a fost și sediul Patriarhiei Bulgariei.Paul Robert Magocsi, Historical Atlas of Central Europe, (University of Washington Press, 2002), 10. După recucerirea bizantină a orașului în 1018 de către Vasile al II-lea, Patriarhia Bulgară a fost retrogradată ca Arhiepiscopia de Ohrid și a fost pusă sub autoritatea Patriarhului Ecumenic de Constantinopol. în 1209, vlahul Strez a ocupat o mare parte a Macedoniei de la valea Struma în est, unde a mărginit pământuri stăpânite de Borilă, până la Bitola și posibil Ohrid în vestF. Curta, East Central & Eastern Europe in the early Middle Ages, University of Michigan Press, 2005, p. 385

Clerul superior după 1018 a fost aproape invariabil grecesc, inclusiv în perioada dominației otomane, până la abolirea arhiepiscopiei din 1767. La începutul secolului al XVI-lea, arhiepiscopia a atins apogeul subordonând eparhiile Sofiei, Vidinului, Valahiei și Moldovei, o parte a fostei patriarhii sârbe medievale din Peć (inclusiv Mănăstirea Patriarhală din Peć) și chiar districtele ortodoxe din Italia (Apulia, Calabria și Sicilia), Veneția și Dalmația.

Ca oraș episcopal, Ohrid a fost un centru cultural de mare importanță pentru Balcani. Aproape toate bisericile care au supraviețuit au fost construite de bizantini și de bulgari, restul datând din perioada scurtă de timp a stăpânirii sârbilor din Evul Mediu târziu.UNESCO World heritage site for World heritage travellers, Ohrid region.

Boemund, conducând o armată italo-normandă din sudul Italiei, a cucerit orașul în 1083. Bizantinii l-au recucerit în 1085. În secolele al XIII-lea și al XIV-lea, orașul a trecut pe rând în stăpânirea Despotatului Epirului, Țaratulului Bulgar, Imperiului Bizantin și al Țaratului Sârb, precum și al conducătorilor locali din Albania. La jumătatea secolului al XIII-lea, Ohrid era unul dintre orașele conduse de Pal Gropa, un membru al familiei nobile Gropa din Albania. În 1334, orașul a fost cucerit de Ștefan Uroš al IV-lea Dušan și încorporat în Țaratul Sârb. După moartea lui Dusan, orașul a trecut sub controlul lui Andrea Gropa, în timp ce după moartea sa, prințul Marko l-a încorporat în Regatul Prilepului. La începutul anilor 1370, Marko a pierdut Ohrid care a fost preluat de Pal al II-lea de Gropa, un alt membru al familiei Gropa, iar Marko a încercat fără succes să-l recupereze în 1375 cu ajutorul otomanilor. În 1395, otomanii sub conducerea lui Baiazid I au cucerit orașul care a devenit sediul nou-înființatului Sangeac de Ohrid. În 14-15 septembrie 1464, 12.000 de militari albanezi ai Ligii de la Lezha și 1.000 e militari ai Republicii Veneția au învins o forță otomană de 14.000 de oameni în apropierea orașului. Când Mahomed al II-lea a revenit din Albania după acțiunile sale împotriva lui Skanderbeg în 1466, l-a detronat pe Dorotheos, arhiepiscopul de Ohrid și l-a expatriat la Istanbul împreună cu funcționarii și boierii săi și un număr considerabil de cetățeni din Ohrid, probabil datorită activităților lor anti-otomane din timpul Revoltei lui Skanderbeg când mulți cetățeni din Ohrid, inclusiv Dorotheos și clerul său, au sprijinit Skanderbeg și lupta sa.

Perioada modernă dreapta|miniatura| Casa bogatei familii Robevi . Populația creștină a scăzut în primele secole de stăpânire otomană. În 1664 erau doar 142 de case creștine. Situația s-a schimbat în secolul al XVIII-lea, când Ohrid a devenit un centru comercial important pe o cale comercială importantă. La sfârșitul acestui secol a avut în jur de cinci mii de locuitori. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și în prima parte a secolului al XIX-lea, regiunea Ohrid, ca și alte părți ale Turciei europene, a fost o zonă fierbinte de tulburări civile. În secolul al XIX-lea, regiunea Ohrid a devenit parte a Pașalâcului Scutari, condus de familia Bushati. După ce populația creștină a episcopiei de la Ohrid a votat în 1874 un plebiscit în favoarea aderării la Exarhatul Bulgariei (97%), Exarhatul a preluat controlul zonei.Църква и църковен живот в Македония, Петър Петров, Христо Темелски, Македонски Научен Институт, София, 2003 г. În 1889, potrivit unor cercetări franceze, orașul a avut 2.500-3.000 de case și aproximativ 12.000 de persoane, dintre care 2/3 erau bulgari și vlahi, iar restul de 1/3 erau musulmani albanofoni cu 20-25 de familii grecești slavofone.G. A. Mano, Résumé géographique de la Grèce et de la Turquie d’Europe, «Collection des Résumés géographiques», Paris 1826, t. 5, p. 545. Conform statisticilor adunate de Vasil Kanchov în 1900, orașul Ohrid a fost locuit de 8000 de bulgari, 5000 de turci, 500 de albanezi musulmani, 300 de albanezi creștini, 460 de vlahi și 600 de rromi.Vasil Kanchov (1900). Macedonia: Ethnography and Statistics. Sofia. p. 252. Înainte de 1912, Ohrid a fost un centru orășenesc care se învecina cu Sangeacul Manastir din Vilaietul Manastir (în prezent Bitola). Orașul a rămas sub stăpânirea otomană până la 29 noiembrie 1912, când armata sârbă a preluat controlul orașului în timpul războaielor balcanice și ulterior l-a făcut capitala districtului Ohrid. În Ohrid, forțele sârbe au omorât 150 de bulgari și un grup de 500 de oameni format din albanezi și turci. În septembrie 1913, conducătorii locali albanezi și pro-bulgari ai IMRO (Organizația Revoluționară Internă Macedoneană) s-au revoltat împotriva Regatului Serbiei. A fost ocupat de Regatul Bulgariei între 1915 și 1918 în timpul Primului Război Mondial.

În timpul Regatului Iugoslaviei, Ohrid a continuat să fie un district independent (Охридског округа) (1918-1922), apoi a devenit o parte a Oblastului Bitola (1920-1929), iar apoi din 1929 până în 1941, Ohrid a făcut parte din Banovina Vardar. A fost ocupat din nou de Bulgaria între 1941 și 1944 în timpul celui de-al doilea război mondial.

În perioada Republicii Socialiste Federative Iugoslave, Ohrid a fost sediul comunei Ohrid (Општина Охрид). Din 1991, orașul a făcut parte din Republica Macedonia, iar de la 12 februarie 2019 din Republica Macedonia de Nord.