Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu; ) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație: pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália), care de fapt ar fi adevărata mamă.Descoperire uimitoare a lumii literare: Tudor Arghezi, copilul din flori al bonei unguroaice, Ergézi Rozália. Rezultatul unei cercetări extrem de controversate - Adevărul, 4 august 2015.
Biografie Primii ani S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46,Vasile Filip: Comunitatea academică din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a sărbătorit, în data de 21 mai, nașterea marelui scriitor român Tudor Arghezi, 21 mai 2012 numele său fiind Ion Nae Theodorescu. A fost fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale Liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.
Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul Liga Ortodoxă, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaște pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la Fabrica de zahăr Chitila.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet: "Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."Macedonski, 1896, în Vianu, p.477
În afară de aceste aprecieri laudative (și de altele de acest gen), versurile lui Tudor Arghezi au avut parte și de evaluări negative, așa cum a scris, de exemplu, Nicolae Iorga:Nicolae Iorga, Istoria literaturii românești (1890-1934), vol. II, p. 210, București, Paul Editions, 2022. ISBN 978-606-9703-69-4 „Producția poetică [conține] bucăți în care se înșiră cuvinte lipsite de orice legătură peste un îngrozitor pustiu de gânduri și sentimente.”
A fost un admirator al simbolismului și al altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă.Arghezi, Vers și poezie, 1904, în Din presă... (1900-1918), p.125-139 La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În anul 1900 a devenit diacon, apoi secretar al mitropoliei din București.Biographical Dictionary of Central and Eastern Europe in the Twentieth Century, editat de Wojciech Roszkowski, Jan Kofman, Routledge, 2015, New York În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci numere.Vianu, p.478; Zalis, p.VII Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.Zalis, p.VII
În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul dintre unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.
În 1905 a început un șir de călătorii în străinătate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg, dar nu a fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile universității și, ca să-și câștige existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.Willhardt et al., p.15
În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub supraveghere de autoritățile elvețiene.
În 1909 a vizitat Italia.
Perioada anilor 1910 thumb|200px|Timbru din 1980 reprezentându-l pe Tudor Arghezi S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii.Vianu, p.479-482 Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de seară.Vianu, p.479-480 În anul 1913 a devenit editor-șef la ziarul Seara, în care a publicat articole politice și recenzii.
În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său)Arghezi, Din zilele lui Luchian, în Scrieri, p.617, 620-621
Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București, unde s-a format un cerc de artiști și intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor Zambaccian.Zambaccian, Capitolul VII Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa. În acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului de artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul Cișmigiu.Zambaccian, Capitolul VIII A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești.
Interbelicul thumb|left|260px|Tudor Arghezi la aniversarea vârstei de 85 de ani
După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de Partidul Național Liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei cu Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia Imperială. Articolele sale din Gazeta Bucureștilor și Bukarester Tagblatt i-au atras acuzația de colaboraționism.Arghezi publicist, Muzeul Național al Literaturii Române, 20 mai 2020. Accesat la 6 noiembrie 2023.
În 1918 a fost trimis în judecată la Curtea Marțială, în cadrul „Procesului ziariștilor”, alături de Ioan Slavici, Dumitru Karnabatt și alți publiciști acuzați de colaborare prin presă cu autoritățile de ocupație. În 1919 a fost condamnat la cinci ani de închisoare și a fost încarcerat, împreună cu alți 11 jurnaliști și scriitori, la Penitenciarul Văcărești.
La începutul anului 1920 a fost eliberat, împreună cu restul condamnaților, în urma unei scrisori adresate de Arghezi lui Nicolae Iorga, care a intervenit pe lângă regele Ferdinand I pentru grațiere.
În 1927 a apărut prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta, un gen de pamflet alegoric. În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată lumea. În anul 1933 a publicat volumul Tablete din Țara de Kuty, în care a criticat societatea românească și elita sa politică, întro manieră grotescă. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului", tema principală fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem". În anii dictaturii antonesciene În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german Manfred von Killinger. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în Lagărul de la Târgu Jiu. A fost eliberat un an mai târziu. După eliberarea din detenție în 1944 a publicat pamflete asupra colaboratorilor regimului, memorii și un nou volum de tablete, intitulat Manual de morală practică.
Poezia lui Tudor Arghezi
Valoarea poeziei lui Arghezi stă în primul rând în adâncimea perspectivelor interioare.G. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. București, Editura pentru literatură, 1968, p. 313 În Testament se începe cu ideea legăturii între generații, se accentuează asupra sforțării pe care o depune natura spre a obține un rezultat, apoi ochiul are o viziune de sus asupra germinației antropologice. Străbunii vin din noapte prin gropi și râpi. bătrânii se târăsc pe brânci, iar trudnicul lor efect este un morman de oseminte, vărsat în poet:
Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte Decât un nume adunat pe-o carte În seara răzvrătită care vine, De la străbunii mei până la tine Prin râpi și gropi adânci, Suite de bătrânii mei pe brânci, Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Proza lui Tudor Arghezi