Petru Păduraru () este un cleric ortodox român, care a fost membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Hirotonit în anul 1990 ca episcop de Bălți, vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Moldovei (sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Ruse), el a fost izgonit în august 1992 din reședința episcopală, din cauza atitudinii sale proromânești.
Împreună cu o parte din credincioși, el a participat la Adunarea Eparhială de Constituire a Mitropoliei Basarabiei din 14 septembrie 1992, fiind ales ca locțiitor de mitropolit al Basarabiei, cu sediul la Chișinău. După o săptămână, episcopul Petru a fost primit în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română, fiind recunoscut în funcția de locțiitor de mitropolit al Basarabiei și devenind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19 decembrie 1992.
La 3 octombrie 1995, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei l-a ales în funcția de mitropolit al Basarabiei. Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a confirmat ca mitropolit la 24 octombrie 1995, acordându-i titlul de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al Plaiurilor și dreptul de jurisdicție extrateritorială asupra românilor ortodocși din diaspora de răsărit (de la răsărit de râul Prut). S-a retras din funcție în data de 27 mai 2026 din motivul vârstei înaintate și problemelor de sănătate.
Biografie Petru Păduraru s-a născut la data de 24 octombrie 1946, în comuna Țiganca din județul Cahul (astăzi în raionul Cantemir), într-o familie de țărani români (Chiril Păduraru și Ana Avram), primind la botez numele + patronimicul de Ion Chirilovici Păduraru. După absolvirea studiilor primare și medii în comuna natală, a urmat cursurile Școlii Profesionale „Ion Creangă” din orașul Cahul. Și-a satisfăcut apoi serviciul militar în Armata Sovietică (1964-1966).
Revenit din armată ca militar demobilizat, este admis la studii în anul 1967 la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” din orașul Odessa (RSS Ucraineană). Dornic de a trăi o viață monahală, el a intrat ca frate în 1968 în Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Odessa, fiind tuns în monahism la data de 29 martie 1969 de către mitropolitul Serghie Petrov al Odesei și Hersonului. A fost hirotonit ca ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Odessa la 29 decembrie 1970 de episcopul Meliton Soloviev, rectorul Seminarului și Academiei Teologice din Leningrad (Sankt Petersburg), iar la 23 februarie 1973 ca ieromonah în Catedrala Episcopală din orașul Ujgorod de către arhiepiscopul Grigorie Zakaleak de Muncaci și Ujgorod.
Ieromonahul Petru Păduraru a slujit apoi ca preot paroh în localitățile românești din regiunea Transcarpatică (Ucraina): Apșa de Mijloc, Apșa de Jos și Valea Scradei. În anul 1975 a fost transferat la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din comuna Ciumalevo (Transcarpatia). A fost ridicat la rangul de egumen în anul 1986 de către episcopul de Muncaci și apoi la cel de arhimandrit la data de 3 decembrie 1989.
În anul 1989 a revenit în Basarabia, unde a slujit ca preot la Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău. La data de 25 mai 1990, arhimandritul Petru a fost numit stareț al Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” (mai cunoscută ca Mănăstirea Căpriana), veche ctitorie voievodală.
Episcop de Bălți La data de 20 iulie 1990, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a ales doi monahi moldoveni în funcțiile de vicari ai Arhiepiscopiei de Chișinău: pe arhimandritul Petru Păduraru ca episcop de Bălți și pe egumenul Vichentie Moraru ca episcop de Tighina (Bender). Chemarea sa la arhierie (ipopsifierea) a avut loc la 31 august 1990. A fost hirotonit întru arhiereu la 1 septembrie 1990 în Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău de către patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei și al întregii Rusii. A doua zi a fost hirotonit întru arhiereu și Vichentie Moraru.
Patriarhul Alexei al II-lea a fost asistat la hirotonirea ca episcop a lui Petru Păduraru de către un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse și ai Bisericii Ortodoxe Române, format din mitropolitul Vladimir Kotlearov de Rostov și Novocerkask, mitropolitul Leontie Gudimov al Odesei și Hersonului, arhiepiscopul Vladimir Cantarean al Chișinăului și episcopul Arsenie Epifanov de Istrinsk (vicar al Eparhiei Moscovei). De asemenea, a participat și mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, ca reprezentant oficial al Bisericii Ortodoxe Române.
În perioada de după destrămarea URSS și proclamarea independenței Republicii Moldova, s-a manifestat ideea ca Biserica Ortodoxă din Moldova să devină o biserică națională și să scape de imixtiunile Patriarhiei Moscovei în problemele interne ale Bisericii. La data de 15 martie 1992, patriarhii Alexei al II-lea al Moscovei și Teoctist al României s-au întâlnit la Constantinopol cu prilejul unui Sinod panortodox și au discutat și problema Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova (aflată sub oblăduirea Patriarhiei Moscovei), hotărându-se începerea unor convorbiri. Câteva săptămâni mai târziu, la 3 aprilie 1992 un grup de 52 de deputați din Parlamentul Republicii Moldova a adresat o scrisoare celor doi patriarhi, cerând începerea unui dialog „în vederea refacerii unității bisericești a poporului român”.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române și-a exprimat oficial poziția față de situația bisericii din Basarabia și Bucovina de Nord printr-un comunicat dat publicității la 9 aprilie 1992, în care făcea precizarea că Sinodul Patriarhiei Române nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei și a Mitropoliei Bucovinei . De asemenea, și Biserica Ortodoxă Rusă dorea să-și mențină jurisdicția bisericească și asupra Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.
Începând cu anul 1992 în rândul ierarhilor moldoveni au început să se distanțeze două grupări: una promoscovită, condusă de arhiepiscopul Vladimir Cantarean și episcopul Vichentie Moraru de Tighina și alta românească, în frunte cu episcopul Petru Păduraru de Bălți. În lupta dintre cele două grupări, intervin forțele separatiste ale cazacilor transnistreni și ale Armatei a 14-a ruse, pentru a-l scoate din reședința episcopală din Bălți pe episcopul Petru.
Temându-se să nu piardă jurisdicția asupra Bisericii Ortodoxe din Basarabia, patriarhul Alexei al II-lea a cerut arhiepiscopului Vladimir al Chișinăului să ia măsuri drastice împotriva ierarhilor și preoților basarabeni animați de sentimente românești. În mai 1992, Petru Păduraru a fost atacat cu arme și bâte chiar la sediul Palatul Episcopial, de un grup de călugări și preoți, adepți ai arhiepiscopului Vladimir. De asemenea, au fost atacate și cele doua mănăstiri din Eparhia de Bălți.
La data de 7 august 1992, circa 150 din cei 900 de preoți din Basarabia, s-au adunat în Catedrala din Chișinău și au adoptat o „Declarație de fidelitate” față de Patriarhia Moscovei.Observatorul, 19 februarie 2008 - Mitropolia Basarabiei dintotdeauna Românească În august 1992, în urma unor intrigi politice, arhimandritul rusofil Marchel Mihăescu a fost numit în funcția de secretar al Vicariatului Episcopal din Bălți. El a încercat să preia sediul episcopal, dar a fost împiedicat de credincioși.
În fața amenințărilor la care era supus, Petru Păduraru a sosit la București la 20 august 1992, pentru consultarea cu membrii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Revenit în Republica Moldova, el a început reorganizarea Mitropoliei Basarabiei, cu sprijinul multor personalități politice și culturale între care Ion Ungureanu, ministrul cultelor. Episcopul de Bălți a constituit Adunarea Eparhială, a numit protoierei și preoți, a sfințit noi biserici și a întemeiat Asociația „Sf. Ștefan cel Mare”.
La data de 14 septembrie 1992, un grup de 20 de persoane înarmate aduse de la Rîbnița și conduse de Igor Haidukevici și Aleksandr Tomazenko, ajutați de unii ierarhi și preoți basarabeni promoscoviți (printre care și arhimandritul Marchel) au luat cu asalt Palatul Episcopal din municipiul Bălți, cu binecuvântarea arhiepiscopului Vladimir și cu acordul liderilor separatiști de la Tiraspol. Deși reședința era păzită de credincioșii din Bălți, la asalt au participat și unii lucrători ai Poliției, iar PS Petru Păduraru a fost izgonit din reședința episcopală din Bălți, construită de mitropolitul Visarion Puiu în anii '30.Țara, 6 octombrie 1992, nr. 41 (111) - Un conflict religios cu substrat politic, la Bălți
Reacția Patriarhiei Moscovei La data de 5 octombrie 1992, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a examinat raportul arhiepiscopului Vladimir Cantarean al Chișinăului și Moldovei cu privire la încălcarea disciplinei canonice de către episcopul sufragan de Bălți, Petru Păduraru, bazat pe analiza activității acestuia la Adunarea Eparhială a clerului, desfășurată la Chișinău în 8 septembrie 1992. Conform raportului arhiepiscopului Vladimir, cei 705 clerici au cerut oprirea imediată de la cele sfinte a episcopului Petru până la audierea acestuia, să-l oprească temporar de la săvârșirea celor sfinte. Conform Bisericii Ortodoxe Ruse, Petru Păduraru a fost notificat prin telegrame de trei ori să se prezinte la ședințele Sinodului (la 5, 20 octombrie și 22 decembrie 1992), dar acesta nu s-a prezentat și a continuat să slujească Sfânta Liturghie sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române.
Ca urmare a faptului că la 14 septembrie 1992, a avut loc Adunarea Eparhială de Constituire a Mitropoliei Basarabiei, Petru Păduraru fiind ales cu acest prilej ca locțiitor de mitropolit al Basarabiei, cu sediul la Chișinău, arhiepiscopul Vladimir a solicitat Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii independență în probleme de administrație bisericească, de economie și de educație. La ședința sa din 5 decembrie 1992, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat în discuție acest deziderat și a aprobat cererea, dar fără a consulta Patriarhia Română, căreia i-a trimis totuși un răspuns la scrisoarea din 9 aprilie, în care aducea „argumente istorice” în favoarea menținerii jurisdicției rusești asupra Bisericii Ortodoxe din Basarabia. Un sinod desfășurat la Chișinău la 15 decembrie 1992 condus de arhiepiscopul Vladimir a aprobat rămânerea Mitropoliei sub juristicția rusă.
La 21 decembrie 1992, Sinodul Patriarhiei Moscovei l-a ridicat pe arhiepiscopul Vladimir la rangul de mitropolit cu titlul de „mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove”.
Ca urmare, la 22 decembrie 1992, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse și-a confirmat decizia de oprire a lui Petru PĂduraru de la slujirea celor sfinte până la pocăirea completă a acestuia ca urmare a încălcării canoanelor bisericești ortodoxe, prin săvârșirea slujbelor religioase, deși era suspendat, prin refuzul de a se prezenta la ședințele Sf. Sinod pentru a fi cercetat canonic și pentru trecerea arbitrară fără aprobare din partea Eparhiei de care aparținea în jurisdicția altei Biserici Ortodoxe Ortho-rus.ru - Петр (Пэдурару). La 24 decembrie 1992, Patriarhul Moscovei a trimis o scrisoare Patriarhului BOR, cerându-i să revină asupra actului sinodal din 1992 .
La 17 noiembrie 1993, prin Hotărârea nr. 719, Guvernul Republicii Moldova, condus de Andrei Sangheli, a recunoscut existența legală doar a Mitropoliei Moldovei, declarată „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus”.
Mitropolit al Basarabiei La data de 14 septembrie 1992, are loc Adunarea Eparhială de Constituire a Mitropoliei Basarabiei, episcopul Petru fiind ales cu acest prilej ca locțiitor de mitropolit al Basarabiei, cu sediul la Chișinău. Tot atunci s-a decis trimiterea unei delegații a clerului și a mirenilor din Mitropoliei Basarabiei la sediul Patriarhiei Române din București, pentru a cere jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Române asupra Bisericii din Basarabia.