Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este unul din cele mai renumite ansambluri corale din România și din lume. Numele îi provine de la madrigal, o formă de muzică de cameră, din secolul XIV.
Fondat în 1963, Madrigal a cucerit elogiile criticii muzicale internaționale și a fost distins cu numeroase premii și distincții în România și în lume. Sub bagheta dirijorului și fondatorului său, maestrul Constantin Marin, a susținut peste mii de concerte pe cele mai importante scene ale lumii, devenind un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale.
Istoric Corul Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin" a fost fondat la 11 aprilie 1963, la inițiativa profesorului și muzicianului Marin Constantin și a unui grup de studenți pasionați de muzica de cameră, în cadrul Conservatorului de muzică "Ciprian Porumbescu" din București, pentru ca, în 1968, să devină formația muzicală profesionistă a acestui Conservator (numit în prezent - 2026 - Universitatea Națională de Muzică din București). În prezent, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o instituție publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerul Culturii (România).
Informații generale Cu o activitate neîntreruptă de peste 60 de ani, Corul Madrigal este cel mai apreciat ansamblu coral profesionist din România, implicat activ în dezvoltarea mișcării corale din țară, prin Programul Național Cantus Mundi. Fondat în 1963, de către dirijorul Marin Constantin, Corul Madrigal a devenit imediat o prezență aplaudată pe cele mai importante scene ale Europei. Componența membrilor a fost în permanență rafinată, astfel încât doar cei mai înzestrați studenți sau absolvenți ai Conservatorului din București au ajuns să-și însușească statutul de “madrigalist”, iar criticii vremii au comparat performanța corului și a dirijorului cu “o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini” (Dobrica Stevanović, 1968).
Pe măsură ce s-au adunat deceniile de activitate muzicală, notorietatea ansamblului s-a consolidat în urma miilor de concerte susținute pe patru continente, sub coordonarea fondatorului, care s-a stins în 2011. Discipolii maestrului Marin Constantin au dus mai departe conceptul unic creat prin sonoritatea specifică non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. De asemenea, corul și-a întregit denumirea, prin preluarea numelui fondatorului său, devenind Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Dirijorul actual al ansamblului este Anna Ungureanu, muzician cu experiență de aproape un deceniu alături de maestrul Marin Constantin.
Repertoriul corului include sute de lucrări din perioada Renașterii europene, muzică bizantină, bijuterii ale muzicii clasice românești, tradiționalele colinde, compoziții contemporane și lucrări vocal instrumentale. De altfel, chiar denumirea ansamblului denotă înclinația spre creația medievală, madrigalul fiind o scurtă compoziție muzicală vocală, polifonică, cu caracter liric, specifică secolului al XVI-lea. Pe lângă scena marilor săli de concert, sonoritatea blândă și rotundă a vocilor bărbătești mature s-a împletit cu cea dulce și eterică a vocilor feminine tinere și în cele peste 60 de CD-uri înregistrate până în prezent.
În anul 2003, Corul Madrigal a primit din partea Președinției României Ordinul “Meritul Cultural” în Grad de Comandor. Începând din anul 2014, instituția și-a întregit denumirea, preluând numele fondatorului său, astfel devenind Corul Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin”. Statutul de ambasador cultural al Corului Madrigal a fost reconfirmat recent, la Geneva, când ansamblul a primit titlul de Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, prin premiul “Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt”. Distincția a fost acordată la Palatul Națiunilor Unite, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate, desfășurat la finalul anului 2016. De asemenea, în 2017, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, a concertat la Ierusalim, în cadrul unui eveniment ale cărui obiective au fost explorarea valorilor culturale universale și promovarea identității culturale europene. Sala din incinta Muzeului Național al Israelului, care a găzduit concertul, este spațiul unde se întâlnesc simbolic cele trei mari religii din Ierusalim, printre exponate numărându-se o sinagogă, o moschee și o basilisă.
Anul 2018, care marchează un secol de la finalul primului război mondial, reprezintă oportunitatea perfectă de reiterare a legăturii culturale puternice începute în mandatului lui Marin Constantin, Goodwill Ambassador UNESCO, dar și o nouă etapă, a maturizării cântului coral, care depășește pragul studenției și care astăzi reprezintă un reper imuabil. Prezența la Paris a Corului Madrigal în deschiderea Sezonului Cultural România - Franța arată o continuitate a relațiilor consolidate în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu”, unde pe 17 septembrie 2017, la Ateneul Român, Orchestra Ensemble Instrumental de Paris și Corul Madrigal au adus în atenția publicului bucureștean operele lui W.A. Mozart, într-o îmbinare stilistică franco-română.
Astfel, în aprilie 2018, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, a inaugurat concertistic Sala Rondă a Bibliotecii British Museum (Grand Court) din Londra, în cadrul Festivalului „Europe and the world”, iar pe 27 și 28 noiembrie, ansamblul s-a aflat la Paris, unde deschis muzical Sezonul Cultural România - Franța 2019 cu trei concerte: la Domul Invalizilor alături de Ansamblul Instrumental din Paris / Ensemble Instrumental de Paris dirijat de maestrul Christian Ciucă, la Centrul Național de Artă și Cultură Georges Pompidou și la Catedrala St. Clotilde. Evenimentele de la Paris au continuat cu concertele susținute la Lyon, Bordeaux și cu cel de la sediul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale din Geneva.
În 2019, pe lângă turneele și Concertele Extraordinare de Crăciun și de Paște, adevărate fenomene muzicale în România, ansamblul a fost parte integrantă a spectacolului La Cetra d’Orfeo „Ay Amor!”, un proiect conceput și dirijat de muzicianul belgian Michel Keustermans în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, iar în luna noiembrie, partidele de voci feminine (sopran și alto) s-au alăturat Orchestrei Simfonice din Hamburg, dirijate de maestrul Ion Marin - Directorul de onoare al Corului Madrigal - pentru concertul „Doppelfenster: Beethoven und Pergolesi”.
Creator de evenimente prin excelență, Corul Madrigal a susținut, în condițiile complicate ale anului 2020 Stagiunea estivală în aer liber, cu cinci concerte – spectacol, cu tematici, repertorii, costume și abordări artistice diferite: „Hora staccato”, „Madrigal cântă copiilor”, „Muzica Renașterii”, „Bijuterii corale” și „Ave Maria”.
De asemenea, în între lunile noiembrie 2020 și mai 2021, Corul Madrigal a lansat înregistrările celebrelor sale Concerte Extraordinare de Crăciun și de Paște, dirijate de Anna Ungureanu și Cezar-Mihail Verlan, ce pot fi regăsite gratuit și pe nou creată aplicație online Madrigal App - https://app.madrigal.ro/ , precum și cinci noi albume discografice alături de Roton Music – trei albume „Madrigal de Crăciun” / ”Madrigal for Christmas” (pentru care a primit Discul de Aur) și două albume dedicate sărbătorilor pascale – „Ave Maria”, dirijor Anna Ungureanu și „Săptămâna Patimilor”, dirijor Cezar-Mihail Verlan.
În 2021, Corul Madrigal a susținut un spectacol de Crăciun pe scena Operei Naționale din București, care a ilustrat povestea universală a unei familii de migranți.
În 2022, Corul Madrigal a înregistrarat și publicat Imnul Național al Ucrainei, unde a fost invitată să cânte Tania Kolotylo, o tânără refugiată din Ucraina.
Încă de la înființarea sa, Corul Madrigal a avut o traiectorie europeană, fiind prezent la festivalurile din marile orașe muzicale de pe continent și primit de fiecare dată cu entuziasm din partea spectatorilor care au strigat frecvent “Les Champions, Les Champions”. Astăzi, ansamblul coral aduce spiritul european în mintea și inima copiilor, odată cu promovarea cântului coral, prin Programul Național Cantus Mundi. Pe lângă activitatea concertistică susținută, Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” este inițiatorul celei mai ample mișcări de promovare a cântului coral în România. Lansată în anul 2011, în mod voluntar, la inițiativa dirijorului Ion Marin, ideea care din 2014 a devenit Programul Național Cantus Mundi, a prins un contur remarcabil. Peste 80.000 de copii din România au aderat la această mișcare națională, în prezent fiind înscrise peste 2.280 coruri pe platforma online www.cantusmundi.com.
Pentru membrii corului, Madrigalul este o adevărată școală, pentru România, este un brand de țară, iar pentru Europa, este o parte relevantă a patrimoniului cultural al continentului.
Fondator Reprezentant de seamă al școlii muzicale românești contemporane, Marin Constantin rămâne în istoria culturii ultimelor decenii drept dirijorul - fondator al Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”.
A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală și Dirijat Coral a Universității Naționale de Muzică din București (1944-1949) și Facultatea de Pedagogie, Psihologie și Filozofie a Universității din București (1945-1949), sub îndrumarea profesorilor G. G. Antonescu, Mircea Florian, Dimitrie Gusti, Mihail Ralea și Tudor Vianu. În perioada studiilor, a fost și învățător (1944-1948) la Fundația Culturală "Regele Mihai I". În 1956 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar între anii 1976-1994, a condus cursuri internaționale de dirijat și interpretare corală în Italia, Elveția, Columbia, Mexic, Ecuador, Luxemburg, Venezuela, SUA, susținând și concerte alături de coruri reprezentative din aceste țări.
Distincțiile și titlurile primite pentru activitatea sa includ Medalia UNICEF (1968), Premiul Criticii Muzicale Germane (1971), Una Vita per l'Arte - David Michelangelo d'Oro (Italia, 1977), Medaille en Vermeil (Luxemburg, 1978), Director de Onoare al Conservatorului de Muzică din Tolima și Mexico City (din 1975), Ambasador al Bunăvoinței al UNESCO (1992), Diploma de Onoare a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1985-1993), Titlul de "Omul Internațional al Anului" (1990, 1992, 1994), Diploma de Onoare a Ministerului Educației și Cercetării, Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj Napoca (1994) și Ordinul Național "Serviciul Credincios", în grad de “Mare Ofițer” (2000).
Conducerea actuală Ion Marin - Președintele de Onoare al Corului Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” Personalitate importantă a scenei muzicale internaționale, Ion Marin este unul dintre puținii dirijori care au atins celebritatea la nivel mondial, atât în aria simfonică, precum și în cea a operei. Deschiderea sa amplă către repertorii simfonice și vocal-simfonice face ca toate reprezentațiile maestrului Ion Marin să fie exemple de creativitate, inovație și angajament.
Născut într-o familie de muzicieni, a studiat de la vârsta de 3 ani și jumătate cu profesori de prestigiu. A urmat studii de compoziție, dirijat și pian la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din București, pe care l-a absolvit în 1983. La clasa de dirijat i-a avut ca profesori pe Constantin Bugeanu și Iosif Conta, iar la clasa de compoziție a studiat cu Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu și Anatol Vieru, perfecționându-se apoi cu celebrități precum Franco Ferrara, Carlo Zecchi sau Sándor Végh. Maestrul Ion Marin a studiat, de asemenea, filozofie și istoria religiilor. La doar 21 de ani, Ion Marin a câștigat primul său post de conducere, cel de director muzical al Filarmonicii “Transilvania” din Cluj-Napoca.