„Crazy in Love” este un cântec al interpretei americane Beyoncé Knowles realizat în colaborare cu Jay-Z. El a fost produs de Rich Harrison pentru materialul discografic de debut în cariera independentă a solistei, Dangerously in Love. Amazon.co.uk. Dangerously in Love (versiune distribuită în Regatul Unit). Accesat la data de 2 iulie 2010. Compoziția a fost lansată ca primul extras pe single al albumului în prima jumătate a anului 2003.

Înregistrarea a beneficiat de un videoclip — regizat de Jake Nava — și de o campanie de promovare, unde a fost inclusă și o interpretare pe scena premiilor MTV Video Music Awards 2003, unde scurtmetrajul a câștigat trei distincții. Piesa a fost aclamată de critica de specialitate, o serie de recenzori apreciind într-un mod pozitiv refrenul molipsitor, dar și secțiunea de trompetă sau apariția lui Jay-Z. A devenit unul dintre cele mai cunoscute cântece ale lui Knowles, fiind inclus într-o serie de liste a superlativelor, întocmite de publicații precum New Musical Express, Rolling Stone sau The Daily Telegraph. Piesa a fost preluată de un număr semnificativ de artiști și le-a adus celor doi interpreți două premii Grammy.

Compoziția a devenit unul dintre cele mai cunoscute șlagăre ale anului 2003, Media Traffic.de. „Crazy in Love” ocupă locul 4 în United World Chart — clasamentul anual al anului 2003. Accesat la data de 27 septembrie 2010. ocupând locul întâi în principala listă americană, Billboard Hot 100, dar și într-o serie de clasamente adiționale ale publicației Billboard, cât și în Irlanda, Polonia, Regatul Unit sau ierarhia mondială United World Chart. De asemenea, a obținut poziționări de top 10 în majoritatea listelor unde a activate, câștigând totodată o serie de discuri de aur sau platină. Performanțele obținute de acesta l-au transformat într-unul dintre cele mai apreciate cântece din întreaga carieră a lui Knowles.

Compunere și informații generale

După lansarea celui de-al treilea album de studio al formației în care activase de la debut, Destiny's Child, Knowles a început să lucreze la un material pe cont propriu, asemeni celorlalte două artiste componente, Kelly Rowland și Michelle Williams. MTV. „Beyoncé: Genuinely In Love – Part 1” . Accesat la data de 2 iulie 2010. În urma acestui eveniment avea să rezulte compact discul Dangerously in Love, promovat după albumele lui Rowland — Simply Deep — și al lui Williams — Heart to Yours. MTV. „Destiny's Child's Long Road To Fame (The Song Isn't Called 'Survivor' For Nothing)” . Accesat la data de 2 iulie 2010. Conform lui Beyoncé, materialul astfel creat reprezintă un produs mult mai personal față de discurile Destiny's Child, întrucât de această dată a compus doar pentru sine. Thread.co.nz. „Beyoncé's debut Album, Dangerously In Love” . Accesat la data de 2 iulie 2010. În 2002 Knowles avea deja un număr semnificativ de înregistrări finisate pentru album. MTV. „Nelly Hit Forces Change In Plans For Destiny's Child LPs” . Accesat la data de 2 iulie 2010. Casa de discuri a solistei anunțase inițial o lansare a materialului pentru luna octombrie 2002, însă a fost decalată succesiv pentru a fructifica succesul discului single „Dilemma” al interpretului rap Nelly, care reprezenta o colaborare cu Rowland. Aceste amânări i-au permis lui Knowles să se întoarcă în studiou pentru a compune un număr mai mare de înregistrări. În cadrul acestui proces creativ, ea l-a contactat pe producătorul Rich Harrison. MTV. „Road To The Grammys: The Making of Beyonce's 'Crazy In Love'” . Accesat la data de 2 iulie 2010.

Compozitorul avusese deja pregătită o melodie demonstrativă a lui „Crazy in Love”, intitulată original „Crazy Right Now”, înainte de a se întâlni cu artista. The Guardian. „Uh-oh! Uh-oh! Uh-oh!”. Accesat la data de 2 iulie 2010. El a declarat că a păstrat piesa până în momentul în care a fost contactat de Beyoncé. Knowles i-a fost prezentată lui Harrison cu trei luni înaintea imprimării cântecului. În studio, producătorul i-a prezentat solistei înregistrarea, iar după ce aceasta a audiat mostra l-a rugat pe compozitor să înceapă să scrie cântecul, oferindu-i un răstimp de două ore. În acest interval Knowles repeta construcția „I’m looking crazy right now”, iar Harrison a folosit această structură. Interpretul american Jay-Z s-a implicat în procesul creativ doar la final. Acesta s-a prezentat la studioul de înregistrări la ora trei dimineața și a imprimat porțiunea sa de rap, pe care o realizase în aproximativ zece minute, însă nu o avea scrisă. Horn, Geoffrey (2006). „Beyonce”. Gareth Stevens. p. 27. Accesat la data de 2 iulie 2010.

Structura muzicală „Crazy in Love” este un cântec pop scris într-o tonalitata Fa major, prezentând totodată elemente specifice muzicii hip-hop, go-go, funk și a celei dance. Pandora.com. „Crazy in Love” (detalii referitoare la structura muzicală). Accesat la data de 16 aprilie 2008. Music Notes.com. „Crazy in Love” (detalii referitoare la structura muzicală). Accesat la data de 16 aprilie 2008. Suportul vocal este susținut integral de mezzo-soprana Beyoncé Knowles, interpretarea sa fiind una dinamică dar și dublată prin supraînregistrare. Înregistrarea conține și armonii vocale, iar versurile au un conținut romantism. Compoziția prezintă o serie de fraze repetitive, având la bază un instrumental ce include chitară, pian, trompetă și tobe. Întinderea vocală a solistei pe durata compoziției este de aproximativ o octavă și o jumătate. Piesa include și o mostră din cântecul „Are You My Woman? (Tell Me So)” al formației The Chi-Lites.

Lansare, promovare și recenzii left|thumb|267x267px|Beyoncé interpretând „Crazy in Love” în timpul spectacolului 4 Intimate Nights din 2011. „Crazy in Love” a fost lansat ca primul extras pe single al albumului Dangerously in Love, compact discuri conținând înregistrarea începând a fi comercializate de la data de 3 iulie 2010 în Statele Unite ale Americii, Amazon.com. „Crazy in Love” (disc single distribuit în Statele Unite ale Americii). Accesat la data de 2 iulie 2010. în timp ce în Regatul Unit compoziția a fost distribuită începând cu data de 30 iunie 2003. Amazon.co.uk. „Crazy in Love” (disc single distribuit în Regatul Unit). Accesat la data de 2 iulie 2010. În Australia cântecul a fost lansat pe data de 15 iulie 2003. Allmusic. „Crazy in Love” (disc single distribuit în Australia). Accesat la data de 2 iulie 2010. Knowles a interpretat piesa în cadrul galei premiilor MTV Video Music Awards 2003. Yahoo! Music. „Jay-Z Prevented Sean Paul From Performing With Beyonce At VMAs”. Accesat la data de 2 iulie 2010. MTV News. „Beyonce, 50, Mary J., Metallica Overshadowed By Two Little Kisses” . Accesat la data de 15 septembrie 2010.

Cântecul a fost aclamat de critica de specialitate. Tim Sendra de la Allmusic, o bază de date muzicală publicată online, a descris înregistrarea ca „o capodoperă pop”, în timp ce Stephan Thomas Erlewine de la același website a numit-o „delirant de molipsitoare”. Allmusic. Recenzia albumului Dangerously in Love. Accesat la data de 2 iulie 2010. Darryl Sterdan, ce notează pentru website-ul canadian Jam!, a remarcat „porțiunile instantaneu molipsitoare de trompetă”, Jam!. Recenzia albumului Dangerously in Love. Accesat la data de 2 iulie 2010. în timp ce Anthonny DeCurtis de la revista americană Rolling Stone s-a oprit asupra aceleiași mostre, complimentând totodată apariția lui Jay-Z pe compoziție. Rolling Stone. DeCurtis, Anthony. Recenzia albumului Dangerously in Love. Accesat la data de 2 iulie 2010. De asemenea, Marc Anthony Neal de la PopMatters a felicitat porțiunea „uh-oh, uh-oh”, catalogând-o drept „molipsitoare”. PopMatters. Recenzia albumului Dangerously in Love. Accesat la data de 2 iulie 2010. MTV a considerat că piesa reprezintă „cel mai mândru moment” al albumului. MTV. „Beyoncé: Genuinely In Love - Part 2” . Accesat la data de 2 iulie 2010. „Crazy in Love” a fost plasat pe locul doi în ierarhia celor mai bine vândute cântece începând cu anul 2002, conform website-ului Yahoo!, fiind surclasat doar de șlagărul Shakirei și al lui Wyclef Jean, „Hips Don't Lie”. Yahoo!. „Biggest Selling Singles Since The Year 2000”. Accesat la data de 2 iulie 2010.

thumbnail|Beyoncé în timpul interpretării piesei „Crazy in Love”, dansând alături de dansatoarele din formația sa în timpul The Mrs. Carter Show World Tour, 2013 În anul 2004, „Crazy in Love” a fost recompensat cu trei nominalizări la premiile Grammy, la categoriile „Cel mai bun cântec R&B”, „Cea mai bună colaborare rap/cântec” și „Înregistrarea anului”, adjudecându-și distincțiile la primele două. People. „Much Grammy 'Love' for Beyoncé, OutKast” . Accesat la data de 2 iulie 2010. Un remix al compoziției, cunoscut drept „Krazy in Luv” (Maurice’s Soul Nu Mix) a câștigat statueta la categoria „Cel mai bun remix”, pentru cel ce a remixat-o, Maurice Joshua. Rock on the Net. „46th Grammy Awards”. Accesat la data de 15 septembrie 2010. De asemenea, a fost recunoscut ca unul dintre cele mai difuzate cântece de către ASCAP. American Society of Composers, Authors and Publishers. „2004 ASCAP Pop Music Awards” . Accesat la data de 15 septembrie 2010. Revista Vibe a denumit cântecul „Cea mai cool colaborare” prin intermediul premiilor sale din anul 2003, Vibe. „2003 Vibe Awards”. Accesat la data de 15 septembrie 2010. un trofeu similar fiind ridicat și în cadrul premiilor BET din anul următor. CBS News. „Beyonce, Jay-Z Reign At BET Awards”. Accesat la data de 15 septembrie 2010. În Europa, „Crazy in Love” a fost declarat „Cel mai bun cântec” în 2003, prin intermediul galei MTV Europe Music Awards, învingând concurența compusă din „Beautiful” (Christina Aguilera), „Bring Me To Life” (Evanescence), „Cry Me a River” (Justin Timberlake) și „Get Busy” (Sean Paul). CNN. „Timberlake tops MTV Europe awards”. Accesat la data de 15 septembrie 2010. Entertainment Weekly a plasat „Crazy in Love” pe locul patruzeci și șapte în lista sa „Cele mai bune 100 cântece de vară”. Entertainment Weekly. „The 100 Greatest Summer Songs: Nos. 50-26” . Accesat la data de 15 septembrie 2010. În 2009, revista britanică New Musical Express, a declarat piesa cel mai bun cântec al deceniului. New Musical Express. „Beyonce's 'Crazy In Love' voted NME's track of the decade”. Accesat la data de 15 septembrie 2010. Acesta a fost așezat pe treapta a treia într-un clasament similar al publicației americane Rolling Stone și pe poziția a patra în cel al Pitchfork Media. Stereogum.com. „Rolling Stone’s 100 Best Albums, Songs Of The ’00s”. Accesat la data de 15 septembrie 2010. Pitchfork Media. „The Top 500 Tracks of the 2000s: 20-1” . Accesat la data de 15 septembrie 2010. Alte prezențe de top 10 în ierarhii asemănătoare au fost obținute din partea unor surse precum Slant Magazine sau The Daily Telegraph. The Daily Telegraph. „Is Snow Patrol's 'Chasing Cars' really the best song of the decade?” . Accesat la data de 15 septembrie 2010. Slant Magazine. „Best of the Aughts: Singles”. Accesat la data de 15 septembrie 2010. De asemenea, „Crazy in Love” a fost plasat pe locul o sută optsprezece în lista celor mai interesante cinci sute de cântece ale tuturor timpurilor, întocmită de Rolling Stone. CBS 2 Chicago.com. „'Rolling Stone' Updates '500 Greatest Songs' List”. Accesat la data de 15 septembrie 2010.