Dan Voiculescu () un doctor în economie, profesor universitar și politician român, fost om de afaceri, președinte fondator al Partidului Umanist Român, devenit ulterior Partidul Conservator (care a fost absorbit ulterior de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților) și devenit între timp Partidul Puterii Umaniste (social-liberal). |website= Europa Libera |url=https://romania.europalibera.org/a/politica-romania-coalitii-aliante/31500870.html Dan Voiculescu a fost ales senator de București în trei legislaturi.
Pe data de 5 februarie 2011, la inițiativa lui Dan Voiculescu, a fost creată Uniunea Social-Liberală (USL), o alianță politică parlamentară și preelectorală. „Umaniștii” au contribuit semnificativ la formarea USL din 2011. USL a câștigat, in 2012, alegerile parlamentare cu scorul zdrobitor de peste 66%, fiind astfel cea mai puternică alianță politică de după 1990.
În august 2014 Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Acesta a fost liberat condiționat din închisoare în iulie 2017, după 2 ani și 11 luni.
Curtea de Apel București a confirmat definitiv, în august 2024, suspendarea executării pedepsei complementare și a recuperării prejudiciului în dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat. Suspendarea vine în contextul în care, printr-o hotarare judecatoareasca definitiva, Tribunalul Bucuresti a retinut ca specialistul DNA care a calculat valoarea prejudiciului, se face vinovat de marturie mincinoasă.
Este fondatorul Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Tinerețea
Își face studiile liceale în București. Este absolvent al Academiei de Studii Economice București – Facultatea de Comerț Exterior, promoția 1969. A obținut doctoratul în științe economice la Academia de Studii Economice București 1977 și în 1991 un doctorat în economie la , Los Angeles, Statele Unite ale Americii, o universitate neacreditată, care avea să fie închisă în 2005 în urma unei anchete a Congresului SUA.Diploma Mills: Federal Employees Have Obtained Degrees from Diploma Mills and Other Unaccredited Schools, Some at Government Expense, United States General Accounting Office, Testimony before the Committee on Governmental Affairs, U.S. Senate, 11 mai 2004Hearings Before The Committee on Governmental Affairs United States Senate, One Hundred Eighth Congress Second Session May 11 and 12, 2004
Conform autobiografiei publicate pe pagina web oficială, s-a născut într-o familie modestă, tatăl fiind instalator, iar mama casnică. A crescut în cartierul bucureștean Bariera Vergului, lângă Patinoarul 23 August, unde a practicat hochei pe gheață. În 1969 a satisfăcut serviciul militar la o unitate militară din Focșani, specialitatea intendență, obținând gradul militar de locotenent de intendență în rezervă. A urmat Facultatea de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice București.
În perioada comunistă a României
Vitrocim (1970–1982) După absolvirea Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice București, Dan Voiculescu este repartizat la întreprinderea Tehnoforest, de unde este transferat la o întreprindere de comerț exterior nou formată – ICE Vitrocim, unde lucrează ca economist și, respectiv, șef serviciu în perioada 1970-1982.
Crescent (1982–1992) Între 1982–1992, activează în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României, este director al reprezentanței din România a firmei Crescent Commercial & Maritime Ltd. proprietate a lui Fouad Sanbar, cetățean grec.. După moartea lui Fouad Sanbar, Voiculescu moștenește firma Crescent, deși Sanbar avea copii.
Relația cu Securitatea
Conform CNSAS, prima oară când Voiculescu a fost recrutat de Securitate a fost în 1970 sub numele de cod „Mircea”, când i s-a dat misiunea de a colecta informații despre cetățenii străini, activând ca translator de limbă germană pentru aceștia; întrucât rezultatele au fost nesatisfăcătoare, colaborarea aceasta s-ar fi încheiat în anul următor. În 1973, i s-ar fi dat numele de cod „Felix” și timp de doi ani ar fi dat o serie de note informative despre cetățenii străini cu care a avut contact. În 1975, Voiculescu a devenit membru al PCR, iar Securitatea ar fi renunțat la informatorul Felix, el fiind însă folosit în continuare ocazional, cum a fost cazul notei din 1977, care a fost importantă pentru CNSAS în vederea formulării acuzației de poliție politică.
În 2003, 2004 și 2005, Consiliul Național pentru Studierea arhivelor Securității (CNSAS) a emis Decizia nr. 126 din 11 noiembrie 2003, Adeverința nr. 371 din 5 octombrie 2004 și Decizia nr. 101 din 19 mai 2005, în care arăta că nu existau la acea dată indicii că Dan Voiculescu ar fi fost agent/colaborator al Securității sau că ar fi făcut poliție politică. Pe 5 iunie 2006 Biroul Politic al Partidului Conservator l-a desemnat pe Dan Voiculescu pentru funcția de vicepremier în Guvernul României. Până la acea dată, SRI refuzase să transmită CNSAS un număr mare dosare în mod repetat solicitate de aceasta din urmă și care anterior fuseseră clasificate. La solicitarea expresă a CNSAS, a avut loc o ședință a unei comisii mixte SRI-CNSAS în care s-a discutat statutul acestor dosare, între care și unele cu informații despre relația între Voiculescu și Securitate, în contextul lărgirii prin lege a sferei documentelor analizabile de CNSAS. Prin decizia luată în iunie 2006 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a confirmat colaborarea lui Dan Voiculescu, sub numele conspirativ Felix, cu Securitatea ca poliție politică. Dan Voiculescu a contestat decizia, dar aceasta i-a fost respinsă, primind doar 3 voturi favorabile. Verdictul a fost confirmat și în justiție, așa cum prevedea legea, Curtea de Apel București respingând în 5 februarie 2010 contestația senatorului.Verdict al Curții de Apel Bucuresti , Revista 22, 5 februarie 2010.“Tov. Voiculescu Dan, băiat tânăr, viguros, simpatic”, 5 februarie 2010, Vlad Stoicescu, evz.ro, accesat la 22 decembrie 2011 Curtea de Apel a justificat decizia prin faptul că notele informative au lezat drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor urmăriți.
În urma contestațiilor ridicate în acest caz, Curtea Constituțională a decis că Legea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) era neconstituțională, admițând excepția ridicată în procesul Dan Voiculescu–CNSAS. Ziarul Jurnalul Național, aparținând trustului Intact, a titrat în acea zi „Dan Voiculescu a învins CNSAS”. Legea a fost ulterior modificată prin ordonanță de urgență, fiind pusă de acord cu decizia Curții Constituționale prin introducerea obligativității confirmării verdictului în instanță. În cazul lui Dan Voiculescu, verdictul a fost confirmat de Curtea de Apel București la începutul lui 2010 și de Înalta Curte de Casație și Justiție în martie 2011. Probele reținute de Înalta Curte sunt fișa acestuia de la Direcția a III-a a Ministerului de Interne, precum și o notă în care Dan Voiculescu relata acțiunile unui cetățean austriac de origine română.
În 1979 Securitatea a deschis dosarul „Dorin”, în care Voiculescu era cel urmărit, fiind suspectat în urma comportamentului său nonconformist, a luxului în care trăia și a contactelor nepermise de regulamente cu cetățeni străini în timpul deplasărilor în afara țării.
Activitatea didactică de după 1989
Începand cu 1996 Dan Voiculescu a ținut cursuri timp de 8 ani la Academia de Studii Economice București, în cadrul Catedrei de Relații Economice Internaționale, disciplina „Competiție și Competitivitate”. A colaborat, împreună cu unsprezece alți coautori la lucrarea „Analiza de competitivitate a economiei românesti. Orizont 2000-2005-2010. Soluții strategice alternative”, aparută la Editura Academiei Române în anul 1998, pentru care, doi ani mai târziu, a primit din partea Academiei Române premiul Virgil Madgearu pentru anul 1998, în cadrul Premiilor Academiei Române, o serie de distincții nou-înființate pe mai multe domenii, acest premiu fiind unul dintre cele șapte premii din secțiunea „Științe economice, juridice și sociologie”.
Din 2003 până în 2007 și-a suspendat cursurile în semn de protest față de ușurința acordării titlului de doctor unor persoane cu o moralitate sau profesionalism îndoielnice. În 2007 a revenit la catedră, iar în 2008 a solicitat Comisiei Juridice a Senatului, alături de alți 16 senatori, avizarea cumulului de funcții de care beneficia. Comisia Juridică a avizat favorabil solicitarea acestuia, fiindu-i permis să își continue activitatea de profesor universitar la ASE în paralel cu aceea de senator.Voiculescu le preda gratis studentilor de la ASE Ziare.com, 28 ianuarie 2009Fisa senator - Senatul Romaniei
Începând cu anul 2020, și-a reluat activitatea universitară, terminând în iunie 2023, din postura de student, programul de licență al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, Secția de Asistență Socială. În 2025 și-a exprimat intenția de a deveni preot.
Om de afaceri, fondator al trustului de presă Intact Media Group În anul 1991 a fondat trustul de presă Intact Media Group. Până în anul 2003 a fost proprietar majoritar al firmei românești Grivco, grup format din peste 20 de companii, având în portofoliu firme din domeniile: comerț, media, producție, servicii, finanțe, agricultură.
Afacerile de după 1989
După 1990 a înființat Holdingul Grivco, din 1992 devenind acționar majoritar. Avea la început ca principală activitate comerțul exterior. A urmat implicarea în media și lansarea unui ziar format A4 - Jurnalul Național și prima televiziune comercială din România, Antena 1. În timp, activitățile grupului s-au concentrat pe comerțul exterior cu materiale industriale, comerțul enegetic, agricultură și mass-media, dând naștere holdingului GRIVCO, structurat în prezent pe 3 divizii: comerț, media, industrie & servicii. Dan Voiculescu a atins primul milion de dolari în anul 1996, fiind format din circa 400.000 dividende de la GRIVCO și circa 600.000 dividende de la Antena 1. Cea mai cunoscută companie a grupului Grivco este Intact Media Group, cu subgrupul Antena TV Group, care împreună cuprind televiziunile Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV, Antena International și GSP TV, radiourile Romantic FM și Radio ZU, publicațiile Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, Săptămâna Financiară, Felicia, Confidential, BBC Top Gear, BBC Good Food, BBC Science Focus, tipografia Intact, Fundația “Mereu Aproape”.
În anul 2006, Dan Voiculescu și-a donat toate acțiunile pe care le deținea în grupul de firme pe care le-a fondat, în mod egal, celor două fiice ale sale, retrăgându-se total din afaceri. Trustul media a fost cedat în 2006 fiicei sale, Camelia Voiculescu, în urma intenției lui Dan Voiculescu de a ocupa funcția de viceprim-ministru în guvernul Tăriceanu, din partea Partidului Conservator, post din care demisionase George Copos. Revista Capital a evaluat în octombrie 2009 averea întregii familii Voiculescu la 1,5–1,6 miliarde de euro. În urma condamnării și încarcerării lui Voiculescu, în următorii 6 ani averea familiei a scăzut la 180–200 de milioane de euro.