Maria Mihăescu (), supranumită și Mița Biciclista, a fost o femeie faimoasă din perioada interbelică din România, datorită frumuseții sale, dar mai ales datorită imaginii sale nonconformiste din acea perioadă, imagine rezultată din viața amoroasă și din plimbările sale cu bicicleta pe străzile Bucureștiului. Renumele și l-a câștigat în anul 1898, datorită unui ziarist amorezat de ea, George Ranetti, care a observat-o într-una din plimbările sale cu bicicleta pe Calea Victoriei.
Biografie Maria Mihăescu a fost fiica unei spălătorese. Aceasta a învățat limbi străine și bunele maniere la Bruxelles și Paris. Cunoscută ca fiind prima femeie din România care a mers pe bicicletă, Mița a fost bănuită că ar fi avut legături amoroase cu mari nume ale perioadei interbelice: Regele Ferdinand (de la care a primit casa din Piața Amzei, casă care îi poartă azi numele, Mița Biciclista), Octavian Goga, Nicolae Grigorescu, regele Leopold al II-lea al Belgiei sau chiar regele Manuel al Portugaliei. Deși acesta din urmă a cerut-o în căsătorie, Maria l-a refuzat din cauza iubirii sale pentru doctorul Nicolae Minovici, fondatorul societății „Salvarea”. În cele din urmă, în anii '40 ea s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dumitrescu.
Note
Vezi și Gina Burileanu
Legături externe Une cocotte , 10 aprilie 2005, MIHAI STIRBU, Jurnalul Național Coana Mița Biciclista..., 24 mai 2007, Gândul articol newscafe Une cocotte, 10 aprilie 2005, Mihai Stirbu, Jurnalul Național
Categorie:Femei din România Categorie:Oameni din județul Prahova Categorie:Curtezane și prostituate Categorie:Nașteri în 1885 Categorie:Decese în 1968