Bălușeni este o comună în județul Botoșani, Moldova, România, formată din satele Bălușeni (reședința), Bălușenii Noi, Buzeni, Coșuleni, Draxini și Zăicești.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Bălușeni se ridică la 4.441 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.670 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (91,78%), cu o minoritate de romi (2,48%), iar pentru 5,74% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (93,58%), iar pentru 5,9% nu se cunoaște apartenența confesională.
Geografie Activități specifice zonei Cultivarea cartofului și a sfeclei de zahăr
Cadrul natural
Din punct de vedere geostructural, ca aspect general al reliefului, teritoriul comunei Bălușeni, este o zonă de podiș puțin înaltă ce variază între 216 m în dealul "Zăicești" și 74,5 m în coada iazului Dracșani, altitudinea medie fiind de 150 m.
Activități economice principale Sector primar Agricultură cu producție vegetală și animală Sector secundar Activități de industrie și construcții, precum și servicii
Repere geografice Comuna Bălușeni face parte din județul Botoșani, fiind printre primele 15 comune ale județului după numărul de locuitori și între primele 25 ca suprafață teritorială, situată în partea central-sudică a județului, limitrofă cu:
municipiul Botoșani - reședința de județ, în partea sud-estică a acestuia; comuna Stăuceni, la nord; comunele Sulița și Blândești, la est; comunele Copălău și Cristești, la sud; comuna Curtești, la vest.
Istoric
Denumirea comunei, provine de la numele satului Bălușeni, fixat ca reședință, deoarece era satul cel mai mare din grupul de localități menite a închega o comună rurală, conform legii de organizare rurală din 1865.
Comuna, ca unitate administrativ-teritorială oficială, datează la români de la 1864 când s-a supus dezbaterii în public și s-au ales consilii comunale, municipale și județene pe baza legii (de inspirație franceză) numita pe scurt "Legea comunala", ce era de fapt o lege a organizării administrativ-teritorială, intrând în vigoare la 1 august 1865. Înainte de această dată, formele de organizare administrativă, erau în Moldova ținuturile împărțite spre mai bună conducere în plaiuri iar mai apoi în ocoale.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era parte a plășii Târgul a județului Botoșani, și era formată din satele Bălușeni, Buzeni, Colușeni, Stănceni, Zeicești, Tulbureni și Tocileni, având 3200 de locuitori. În comună funcționau șase biserici și două școli mixte.
Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Corni din același județ, având 903 locuitori (în satele Buzeni, Bălușeni, Draxini, Coșuleni, Tulbureni și Zăicești și cu cătunele Pârlita și Teascu, având o populație de 903 de locuitori. În 1931, comuna era împărțită în satele Bălușeni, Buzeni, Draxini, Coșuleni, Pârlita, Tocileni și Zăicești.
În 1950, comuna a trecut la raionul Botoșani din regiunea Botoșani, iar doi ani mai târziu din regiunea Iași și (dupa 1956) din regiunea Suceava. În 1964, satul Pârlita a primit numele de Bălușenii Noi. În 1968, comuna a trecut la județul Botoșani, reînființat, în structura actuală, satul Tocileni fiind transferat între timp, la comuna Stăuceni.
Stemă
Stema comunei Bălușeni se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în fascie. În partea superioară, în câmp roșu, se află o cruce latină înaripată de argint. În vârful scutului, în câmp de argint, se află un coș verde. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.Hotărârea Guvernului 244/2012. Accesat la 16 noiembrie 2014.
Semnificațiile elementelor însumate: Crucea înaripată simbolizează mănăstirea Zosin. Coșul reprezintă o mobilă grăitoare pentru satul Coșuleni, ce aparține comunei. Câmpul de argint din vârful scutului face aluzie la numele comunei, „alb“ = „bialo“ (limba slavonă). Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Învățământ În cadrul comunei funcționează un număr de 7 unități școlare, din care 3 cu clasele I-VIII, 4 cu clasele I-IV și 7 unități de învățământ preșcolar (grădinițe).
Obiective turistice Mănăstirea Zosin Biserica de lemn din Mănăstirea Zosin cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" - monument istoric datând din 1779 Biserica de lemn din Bălușeni, cu hramul "Sfinții Voievozi" - monument istoric datând din 1740 Pensiunea "Conacul Zăicești" Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" din Zăicești
Politică și administrație Comuna Bălușeni este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Personalități născute aici Dorin Baciu (n. 1942), scriitor; Alexa Visarion (n. 1947), regizor, scenarist. Constantin Dracsin (n. 20 iulie 1940 - d. 1999), poet și grafician
Note
Vezi și Iazul Mare - Stăuceni - Drăcșani (arie de protecție specială avifaunistică)
Legături externe
Bălușeni