Groenlanda (în , ; în , ) este un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei.*
Este cea mai întinsă dintre cele trei părți constituente ale regatului; celelalte două sunt Danemarca metropolitană și Insulele Feroe. Cetățenii tuturor acestor teritorii au deplină cetățenie daneză. Groenlanda este unul dintre țările și teritoriile de peste mări ale Uniunii Europene. Capitala și cel mai mare oraș al Groenlandei este Nuuk. Groenlanda se află între Oceanele Arctic și Atlantic, la est de Arhipelagul Arctic Canadian. Este cea mai mare insulă din lume, și este locul unde se află cel mai nordic punct de uscat din lume—Insula Kaffeklubben în largul coastei nordice ale ; de pe insula principală a fost considerat a fi acest extrem nordic până în anii 1960. Din punct de vedere economic, Groenlanda se bazează mult pe ajutoare financiare de la Danemarca, care se ridică până la circa jumătate din venitul public total al teritoriului.
Deși parte a continentului America de Nord, Groenlanda este asociată politic și cultural cu regatele europene ale Norvegiei și Danemarcei de peste un mileniu, începând cu anul 986.The Fate of Greenland's Vikings , de Dale Mackenzie Brown, Archaeological Institute of America, 28 februarie 2000 Groenlanda a fost locuită intermitent de peste 4500 de ani de către ai căror strămoși au migrat acolo din Canada de astăzi. Vikingii din Norvegia au colonizat începând cu secolul al X-lea (după ce anterior ), iar urmașii lor au trăit în Groenlanda 400 de ani înainte de a dispărea pe la sfârșitul secolul al XV-lea. În secolul al XIII-lea au sosit inuiții.
La începutul secolului al XVII-lea, exploratorii dano-norvegieni au ajuns din nou în Groenlanda, și au găsit așezările mai vechi dispărute, și au restabilit o prezență scandinavă permanentă pe insulă. Când Danemarca și Norvegia s-au separat în 1814, Groenlanda a fost transferată de la coroana norvegiană la cea daneză. Constituția Danemarcei din 1953 a desființat statutul de colonie al insulei, și a integrat Groenlanda pe deplin în statul danez. În urma , Danemarca a acordat Groenlandei ; în , groenlandezii au votat în favoarea Legii Autoguvernării, care a transferat mai multe atribuții de la guvernul danez la (guvernul groenlandez local). În această structură, Groenlanda a preluat treptat responsabilitatea pentru mai multe servicii și arii de competență guvernamentale. Guvernul danez păstrează în continuare controlul asupra cetățeniei, politicii monetare, politicilor de securitate și afacerilor externe. Din cauza topirii ghețurilor în contextul încălzirii globale, a abundenței de bogății minerale și din cauza poziției strategice între Europa, America de Nord și zona arctică, Groenlanda este de interes pentru marile puteri.
Cei mai mulți locuitori ai Groenlandei sunt inuiți. Populația este concentrată mai ales pe coasta de sud-vest, sub puternica influență a factorilor climatici și geografici, iar restul insulei este rarefiat populat. Cu o populație de de locuitori (2022), Groenlanda este cea mai rarefiat populată regiune din lume. Groenlanda este o societate progresistă din punct de vedere social, ca și Danemarca propriu-zisă; educația și serviciile sanitare sunt gratuite, iar sunt printre cele mai larg acceptate din lume. 67% din energia sa electrică provine din surse regenerabile, în special din energie hidroelectrică. Începând cel puțin din anul 2025, autoritățile daneze au calificat anumite acțiuni ale Statelor Unite drept forme de război hibrid îndreptate împotriva Groenlandei; ca urmare, Serviciul de Informații al Apărării Daneze (DDIS) a inclus Statele Unite, în același an, printre amenințările la adresa securității naționale, alături de Rusia și China.
Etimologie
Primii coloniști nordici au denumit insula Groenlanda, nume derivat din forma veche nordică Grœnland. Potrivit sagelor islandeze, norvegianul Erik cel Roșu a fost exilat din Islanda împreună cu tatăl său, Thorvald, care săvârșise o omucidere. În dreptul nordic medieval, exilul reprezenta o sancțiune juridică prin care persoana era declarată în afara legii și constrânsă să părăsească comunitatea. Însoțit de familia sa extinsă și de thrallii săi (sclavi sau persoane aflate într-o relație de dependență servilă), Erik a pornit cu corăbii pentru a explora un ținut înghețat despre care se știa că se află la nord-vest. După identificarea unei zone locuibile și stabilirea acolo, el a denumit teritoriul („Țara Verde”), probabil ca parte a unei strategii deliberate de atribuire a unui nume cu conotații favorabile, menită să încurajeze colonizarea."How Greenland got its name" . The Ancient Standard. 17 December 2010. Saga lui Erik cel Roșu consemnează: „În timpul verii, Erik a plecat pentru a se stabili în țara pe care o descoperise, pe care a numit-o Groenlanda, afirmând că oamenii vor fi atrași acolo dacă ar purta un nume favorabil.”Evans, Andrew. "Is Iceland Really Green and Greenland Really Icy?" , National Geographic (30 June 2016).
Denumirea teritoriului în limba groenlandeză este Kalaallit Nunaat, care se traduce prin „țara Kalaallit”.Stern, p. 89 Kalaallit constituie principalul grup etnic inuit al Groenlandei, locuind preponderent în regiunea vestică a insulei și conferind denumirea limbii și identității politice moderne a teritoriului. În limba groenlandeză, termenul Nunaat este un plural colectiv cu valoare teritorială, desemnând suprafețele terestre locuibile și neincluzând apele maritime sau întinderile de gheață.
Istorie
Culturile paleo-eschimoșe timpurii
În epoca preistorică, teritoriul Groenlandei a fost locuit de o succesiune de culturi paleo-eschimoșe, cunoscute în principal pe baza descoperirilor arheologice. În literatura de specialitate, termenul „paleo-eschimoș” desemnează populațiile arctice preistorice care au precedat inuiții istorici. Prima pătrundere a acestor populații în Groenlanda este plasată, în general, în jurul anului 2500 î.Hr.
Între aproximativ 2500 î.Hr. și 800 î.Hr., sudul și vestul Groenlandei au fost ocupate de cultura Saqqaq. Cele mai numeroase vestigii aparținând acestei culturi au fost identificate în regiunea Golfului Disko, inclusiv în situl Saqqaq, care a furnizat denumirea convențională a culturii.
În nordul Groenlandei, între circa 2400 î.Hr. și 1300 î.Hr., s-a dezvoltat cultura Independența I, aparținând tradiției arctice a uneltelor mici, caracterizată prin utilizarea unor instrumente litice de dimensiuni reduse, adaptate condițiilor extreme ale mediului polar. În acest interval sunt atestate și primele așezări stabile, printre care se numără complexul de la Deltaterrasserne.
În jurul anului 800 î.Hr., cultura Saqqaq a dispărut, fiind urmată, în vestul Groenlandei, de apariția culturii Dorset timpurii, în timp ce în nordul insulei s-a conturat cultura Independența II, distinctă atât cronologic, cât și cultural de Independența I. Nu este cunoscut dacă populațiile culturii Dorset au intrat vreodată în contact cu populațiile Thule apărute ulterior. Cultura Dorset reprezintă o tradiție arctică separată, anterioară expansiunii populațiilor Thule, considerate strămoșii direcți ai inuiților actuali. Subzistența comunităților Dorset se baza în principal pe vânătoarea de balene și reni.
Așezarea scandinavă medievală
Începând cu anul 986, coasta de vest a Groenlandei a fost colonizată de islandezi și norvegieni, într-o expediție formată din 14 nave, condusă de Erik cel Roșu. Coloniștii scandinavi au întemeiat trei mari așezări — Așezarea de Est, Așezarea de Vest și Așezarea Centrală — dispuse de-a lungul fiordurilor din apropierea extremității sud-vestice a insulei.Kudeba, N. (19 April 2014). Chapter 5, "Norse Explorers from Erik the Red to Leif Erikson", in Canadian Explorers. Aceștia au coexistat inițial cu populațiile culturii Dorset târzii, prezente în regiunile nordice și vestice, iar ulterior cu cele ale culturii Thule, sosite dinspre nord.
În anul 1261, comunitățile scandinave din Groenlanda au recunoscut suzeranitatea Regatului Norvegiei. Această supunere a avut însă, în mare măsură, un caracter formal, comunitățile locale păstrând o autonomie considerabilă. În 1380, Norvegia a intrat într-o uniune personală cu Danemarca, iar din 1397 teritoriile coroanei norvegiene, inclusiv Groenlanda, au devenit parte a Uniunii de la Kalmar.
Așezările scandinave, precum Brattahlíð, au prosperat timp de mai multe secole, înainte de a fi abandonate în secolul al XV-lea, probabil în contextul debutului Micii Ere Glaciare. Cu excepția unor inscripții runice, izvoarele contemporane directe sunt extrem de limitate. Informațiile disponibile provin în principal din mențiuni privind contactele cu Islanda și Norvegia. Sagasele medievale norvegiene și lucrările istorice fac referire la economia Groenlandei, la episcopia de la Gardar și la colectarea zeciuielilor. Un capitol din Konungs skuggsjá („Oglinda regelui”) descrie exporturile, importurile și practicarea agriculturii cerealelor în Groenlanda scandinavă.
Relatările sagaselor islandeze despre viața din Groenlanda au fost redactate în secolul al XIII-lea și ulterior și nu pot fi considerate izvoare primare pentru faza timpurie a colonizării scandinave. Ele sunt mai apropiate de surse primare doar pentru perioada târzie a prezenței scandinave. În consecință, reconstrucția istorică modernă se bazează în principal pe datele furnizate de cercetările arheologice.
Analizele carotelor de gheață și ale cochiliilor de moluște indică faptul că, între anii 800 și 1300 d.Hr., regiunile fiordurilor din sudul Groenlandei au beneficiat de un climat relativ blând, cu temperaturi cu câteva grade Celsius mai ridicate decât media Atlanticului de Nord.Arnold C. (June 2010) "Cold Did In the Norse", Earth Magazine. p. 9. Aceste condiții au permis dezvoltarea vegetației lemnoase și ierboase, precum și practicarea creșterii animalelor. Orzul era cultivat până în apropierea paralelei de 70°. Datele paleoclimatice arată, totodată, că Groenlanda a cunoscut fluctuații climatice majore de-a lungul ultimelor 100.000 de ani. Cartea islandeză a așezărilor consemnează, de asemenea, episoade de foamete severă în timpul iernilor, când „bătrânii și neputincioșii erau uciși și aruncați de pe stânci”.
Așezările scandinave au dispărut treptat în cursul secolului al XIV-lea și la începutul secolului al XV-lea."Why societies collapse ". ABC Science. Declina Așezării de Vest coincide cu o scădere accentuată a temperaturilor estivale și hibernale. Studiile climatice indică o reducere a temperaturilor maxime de vară cu aproximativ 6–8 °C față de valorile moderne, începând de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Cele mai scăzute temperaturi de iarnă din ultimii 2.000 de ani au fost înregistrate la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea. Așezarea de Est a fost probabil abandonată în prima jumătate a secolului al XV-lea, în acest context climatic nefavorabil. Totuși, deteriorarea climatică este considerată astăzi doar unul dintre factorii care au contribuit la declinul așezărilor scandinave.
Ipoteze formulate pe baza săpăturilor arheologice de la Herjolfsnes, realizate în anii 1920, sugerează episoade de malnutriție în rândul populației, posibil cauzate de degradarea solului în urma defrișărilor, exploatării turbei și practicilor agricole. Interpretările bazate pe material osteologic sunt însă limitate și nu permit generalizări asupra stării de sănătate a întregii populații. Aceste dificultăți ar fi putut fi agravate de epidemiile de ciumă, de răcirea climatică din timpul Micii Ere Glaciare și de conflictele cu populațiile inuit, desemnate în sursele scandinave medievale prin termenul skrælini, cu caracter etnocentric și peiorativ. Cercetările arheologice mai recente nuanțează însă ipoteza unui impact ecologic sever, indicând existența unor strategii deliberate de ameliorare a solului.Bishop, Rosie R., et al. "A charcoal-rich horizon at Ø69, Greenland: evidence for vegetation burning during the Norse landnám?." Journal of Archaeological Science 40.11 (2013): 3890–902