Tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare mintală de tip neurologic. Se caracterizează prin dificultăți în a fi atent, activitate excesivă și moduri de comportament fără a se ține cont de consecințe care nu sunt specifice vârstei. Sunt de asemenea probleme cu reglarea emoțiilor. Simptomele apar înainte ca persoana să împlinească doisprezece ani, sunt prezente mai mult de șase luni și cauzează probleme în cel puțin două medii (precum școala, casa sau activitățile recreaționale). În cazul copiilor, problemele legate de atenție pot avea ca rezultat slabe performanțe școlare. În plus, există o asociere între ADHD, pe de o parte, și alte tulburări mintale și abuzul de substanțe. Deși cauzează probleme, mai ales în societatea modernă, mulți oameni cu ADHD pot să aibă atenție constantă când e vorba de sarcini pe care le consideră interesante sau profitabile (fenomenul hiperfocus).

Deși este cea mai studiată și diagnosticată tulburare mintală în rândul copiilor și adolescenților, cauza exactă este necunoscută în majoritatea cazurilor. Afectează în jur de 5-7% din copii dacă sunt diagnosticați potrivit criteriului DSM-IV și 1–2% dacă sunt diagnosticați potrivit criteriului ICD-10. În 2015 s-a estimat că afectează în jur de 51.1 milioane la nivel global. Ratele sunt asemănătoare de la o țară la alta și depind în special de modul de diagnosticare. Numărul băieților diagnosticați cu ADHD este de aproximativ două ori mai mare decât al fetelor, deși tulburarea este adesea trecută cu vederea când e vorba de fete întrucât simptomele lor diferă de cele ale băieților. În jur de 30–50% din populația diagnosticată în copilărie continuă să aibă simptome la maturitate și între 2–5% din adulți se află în această condiție. La adulți, poate avea loc mai degrabă o agitație interioară mai degrabă decât hiperactivitate. Ei dezvoltă adesea abilități de a face față situației care aplanează o parte sau toate problemele legate de tulburare. Condiția poate fi dificil de deosebit de alte condiții, precum și de distins de niveluri înalte de activitate care fac parte din gama de comportamente normative.

Recomandările de management ale ADHD-ului variază de la țară la țară și de obicei implică o combinație între consiliere, schimbări ale stilului de viață și medicație. Instrucțiunile britanice doar recomandă medicație ca tratament de primă linie pentru copiii cu simptome severe și medicație pentru cei cu simptome moderate care refuză sau eșuează să evolueze prin consiliere, deși pentru adulți medicația este tratament de primă linie. Îndrumările canadiene și americane recomandă ca medicația și terapia comportamentală să fie folosite împreună ca terapie de primă linie, cu excepția copiilor de vârstă preșcolară. Terapia prin medicație stimulatoare nu este recomandată ca terapie de primă linie pentru copiii de vârstă preșcolară în ambele tipuri de instrucțiuni. Tratamentul cu stimulanți este eficient doar pentru cel puțin 14 luni; în orice caz, efectul lor pe termen lung este neclar și sunt potențiale efecte adverse serioase. În România, medicația disponibilă include stimulante și non-stimulante care pot fi prescrise de la vârsta de 6 ani. Întotdeauna când este posibil, se recomandă asocierea cu psihoterapia. ADHD (Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție), dr. Ilinca Niță

Literatura medicală a descris simptome similare celor ale ale ADHD începând cu secolul 18. ADHD, diagnosticarea și tratamentul său au fost considerate controversate începând cu anii 1970. Controversele au implicat clinicieni, profesori, factori de decizie politică, părinți și mass-media. Printre subiecte sunt cauzele ADHD-ului și folosirea de medicație stimulativă în tratament. Cei mai mulți furnizori de servicii medicale acceptă ADHD ca o tulburare autentică printre copii și adulți, iar dezbaterea din comunitatea științifică se concentrează în principal pe cum este diagnosticată și tratată. Condiția a fost cunoscută oficial ca tulburare de deficit de atenție (ADD) din 1980 până în 1987, pe când înainte de aceasta a fost cunoscută ca reacție hiperkinetică a copilăriei.

Semne și simptome Simptomele ADHDNeatențieHiperactivitate-impulsivitate dificultăți în a fi foarte atent la detalii probleme în a fi atent la sarcini probleme în organizarea sarcinilor și activităților pierde lucruri necesare pentru îndeplinirea sarcinilor se manifestă uituc în activitățile zilnice are o perioadă de atenție mai scurtă și este distras ușor dificultăți cu lucrul structurat pentru școală dificultăți în îndeplinirea sarcinilor care sunt plictisitoare sau consumă timp incapabil să stea locului se fâțâite, se agită pe scaun părăsește scaunul în situații nepotrivite își asumă riscuri gândindu-se puțin la consecințe „pe fugă” sau „condus de un motor” vorbește mai mult decât alții adesea răspunde rapid are probleme în a-și aștepta rândul întrerupe sau se bagă în conversații

Neatenția, hiperactivitatea (neliniștea la adulți), comportamentul perturbativ și impulsivitatea sunt manifestări obișnuite ale ADHD. Dificultățile academice sunt frecvente după cum sunt și problemele cu relațiile. Simptomele pot fi greu de definit, după cum este greu de tras o linie care să arate unde nivelurile normale de neatenție, hiperactivitate și impulsivitate se termină și încep nivelurile semnificative care necesită intervenții.

Potrivit celei de-a cincea ediții a Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM-5), simptomele trebuie să fie prezente timp de șase luni sau mai mult la un grad mult mai mare decât îl au alții de aceeași vârstă și trebuie să cauzeze probleme semnificative de activitate în cel puțin două domenii (e.g., social, școală/serviciu sau casă). Criteriile trebuie să fie întâlnite înainte de vârsta de doisprezece ani pentru a primi diagnosticul de ADHD. Sunt cerute mai mult de 5 simptome de neatenție sau hiperactivitate/impulsivitate pentru cei mai mici de 17 ani și mai mult de 4 pentru cei care au peste 16 ani. Subtipuri

ADHD se împarte în trei subtipuri: predominant neatent (ADHD-PI sau ADHD-I), predominant hiperactiv-impulsiv (ADHD-PH or ADHD-HI) și tipul combinat (ADHD-C).

O persoană cu ADHD tipul neatent are cele mai multe sau toate dintre următoarele simptome, cu excepția situațiilor în care aceste simptome se explică mai bine prin alte condiții psihiatrice sau medicale:

A fi ușor distras, a scăpa detaliile, a uita lucruri, a trece frecvent de la o activitate la alta A avea dificultăți în a se concentra pe o sarcină A deveni plictisit de o sarcină după câteva minute, dacă acțiunea respectivă nu este văzută drept agreabilă A avea dificultăți în a-și concentra atenția în organizarea sau îndeplinirea unei sarcini A avea probleme în a îndeplini sau începe temele pentru acasă, pierderea deasă a lucrurilor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sau activităților A da impresia că nu ascultă când I se vorbește Visare cu ochii deschiși, a deveni ușor confuz și a se mișca încet A avea dificultăți în procesarea informației la fel de rapid sau exact ca alții A se zbate să urmeze instrucțiunile A avea probleme în a înțelege detaliile; omite detaliile

O persoană cu ADHD tipul hiperactiv-impulsiv are cele mai multe sau toate din următoarele simptome, exceptând situațiile în care aceste simptome se explică mai bine prin alte condiții psihiatrice sau medicale: A se foi sau agita mult A vorbi nonstop A se mișca în jur, atingând sau jucându-se cu nimic sau cu totul la vedere A avea probleme în a sta locului în timpul mesei, școlii și facerii temelor A fi în mod constant în mișcare A avea dificultăți în efectuarea de sarcini sau activități liniștite A fi nerăbdător A lăsa să-i scape comentarii nepotrivite, a-și arăta emoțiile fără reținere și a acționa fără a se gândi la consecințe A avea dificultăți în a aștepta pentru a obține ceea ce dorește sau în a-și aștepta rândul la jocuri A întrerupe adesea conversațiile sau activitățile altora Fetele cu ADHD tind să manifeste mai puține simptome de hiperactivitate și impulsivitate, dar mai multe simptome ce țin de neatenție și distragere. Simptomele de hiperactivitate tind să dispară odată cu înaintarea în vârstă și se preschimbă în „neliniște interioară” la adolescenții și adulții cu ADHD.

Oamenii cu ADHD de toate vârstele sunt mai predispuși să aibă probleme cu abilitățile sociale, precum interacțiunea socială și facerea și păstrarea de prietenii. Aceasta e adevărat pentru toate subtipurile. În jur de jumătate din copiii și adolescenții cu ADHD experimentează respingere socială din partea celor de aceeași vârstă în comparație cu 10–15% din copiii și adolescenții non-ADHD. Oamenii cu deficit de atenție sunt înclinați să aibă dificultăți în procesarea limbajului verbal și non-verbal, ceea ce poate afecta negativ interacțiunea social. De asemenea, pot devia în timpul conversațiilor, le pot lipsi repere sociale și pot avea probleme în a învăța abilități sociale.

Dificultăți în controlarea furiei sunt mai obișnuite în rândul copiilor cu ADHD, aceștia pot avea probleme ce țin de scrisul de mână și au întârzieri în dezvoltare ce țin de vorbire, limbaj și mișcare. Deși cauzează dificultăți semnificative, mulți copii cu ADHD au un răstimp de atenție egal sau mai bun decât al altor copii în privința unor sarcini și subiecte pe care le consideră interesante.

Tulburări asociate La copii, ADHD se manifestă alături de alte tulburări în două treimi din cazuri. Printre condițiile asociate sunt:

Epilepsie Sindromul Tourette Tulburarea de spectru autist (ASD): această tulburare afectează abilitățile sociale, abilitatea de a comunica, comportamentul și interesele. Tulburările de anxietate – s-a constatat că au loc mai des în rândul populației ADHD. Tulburarea explozivă intermitentă Tulburări de învățare – s-a constatat că au loc la în jur de 20–30% din copiii cu ADHD. Dizabilitățile de învățare pot ține de tulburările legate de dezvoltare vorbirii și a limbajului și de tulburările legate de abilitățile academice. ADHD, în orice caz, nu este considerat o dizabilitate de învățare, dar foarte frecvent cauzează dificultăți academice. Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) poate să se co-manifeste cu ADHD și îi împărtășește multe din caracteristici. Dizabilități intelectuale Tulburarea reactivă de atașament Tulburarea de utilizare a substanțelor. Adolescenții și adulții cu ADHD au un risc mai mare de abuz de substanțe.. Aceasta se observă cel mai bine când e vorba de alcool sau marijuana. Motivul pentru aceasta ar putea fi o alterare a afecțiunii ce aduce mulțumire în creierele indivizilor cu ADHD. Aceasta face evaluarea și tratamentul ADHD mai dificil, problemele serioase ce țin de abuzul de substanțe fiind tratate inițial din cauza riscurilor mai mari pe care le aduc. Tulburările de somn și ADHD-ul de obicei co-există. Ele pot avea loc și ca efect advers al medicației utilizate pentru tratarea ADHD. La copiii cu ADHD, insomnia este cea mai obișnuită tulburare de somn în cazul în care terapia comportamentală este tratamentul ales. Problemele cu inițierea somnului sunt obișnuite printre indivizii cu ADHD, dar adesea vor dormi profund și vor avea dificultăți semnificative în a se trezi dimineața. Melatonina este uneori folosită la copiii care au început de insomnie. Tulburarea de opoziție sfidătoare (ODD) și tulburarea de conduită (CD), care se co-manifestă cu ADHD-ul în aproximativ 50% și 20% din cazuri, respectiv. Ei sunt caracterizați de comportamente antisociale precum încăpățânare, agresivitate, frecvente accese de furie, falsitate, minciună și furt. În jur de jumătate din cei cu hiperactivitate și ODD sau CD dezvoltă tulburare de personalitate antisocială la maturitate. Analizele creierului arată că tulburarea de conduită și ADHD sunt condiții separate.