India, oficial Republica India, este o țară din sudul Asiei. India se află pe locul 7 în ierarhia țărilor după suprafață, pe locul unu după numărul locuitorilor și este statul democratic cu cei mai mulți locuitori. India are o zonă de coastă cu o lungime de 7000 de kmPolitica externă a Indiei, Ambasada Indiei și granițe cu Pakistan la vest, Nepal, Republica Populară Chineză și Bhutan la nord-est, și Bangladesh și Myanmar la est. În Oceanul Indian, ea este adiacentă cu țările insulare Sri Lanka, Maldive și Indonezia.
Cămin al civilizației văii Indului, centrul a importante drumuri comerciale și vaste imperii, India a jucat un rol major în istoria umanității. Religii precum Hinduismul, Sikhismul, Budismul și Jainismul își au originea în India, în timp ce Islamul și Creștinismul se bucură de o bogată tradiție aici. Colonizată ca parte a Imperiului Britanic în secolul nouăsprezece, India și-a câștigat independența în 1947 ca națiune unificată după un efort susținut depus în această direcție. Atât populația țării, cât și flora și fauna, aspectul geografic și sistemul climatic sunt printre cele mai diversificate din întreaga lume. De asemenea India este țara de origine a piperului.
Etimologie Numele India derivă de la cuvântul Ind, care la rândul lui derivă de la cuvântul persan Indù, din cel sanscrit Sindhu, sau de la numele istoric local pentru râul Ind. Grecii antici se refereau la indieni cu termenul Indoi (Ινδοί), poporul Indului. În constituția indiană, precum și în uzul limbilor indiene, pentru India se utilizează cuvântul Bharat. Industan, care în persană înseamnă „țara indușilor”, din punct de vedere istoric se referă la nordul Indiei și (până în 1947) la Pakistan, dar este de asemenea utilizat ca sinonim pentru întreaga țară.
Istorie
India antică
Acum circa 55.000 de ani, primii oameni moderni, sau Homo sapiens, sosiseră pe subcontinentul indian din Africa, unde evoluaseră anterior. Quote: "Modern human beings—Homo sapiens—originated in Africa. Then, intermittently, sometime between 60,000 and 80,000 years ago, tiny groups of them began to enter the north-west of the Indian subcontinent. It seems likely that initially they came by way of the coast. ... it is virtually certain that there were Homo sapiens in the subcontinent 55,000 years ago, even though the earliest fossils that have been found of them date to only about 30,000 years before the present. (page 1)" Citat: „” Citat: „” Cele mai vechi rămășițe umane cunoscute din Asia de Sud datează de circa 30.000 de ani. După 6500 î.e.n., au apărut urme ale domesticirii animalelor, cultivării plantelor pentru hrană, construcției de structuri permanente și stocării surplusului agricol în și în alte situri din ceea ce astăzi este Balochistan. Acestea s-au dezvoltat treptat în Civilizația Văii Indului, prima cultură urbană din Asia de Sud, care a înflorit între 2500–1900 î.e.n. în vestul Indiei și în Pakistanul de astăzi. Centrată în jurul unor orașe ca Mohenjo-daro, Harappa, , și , și bazându-se pe diferite forme de subzistență, civilizația s-a angajat puternic în practica meșteșugurilor și comerțului pe scară largă.
În perioada 2000–500 î.e.n., mai multe regiuni ale subcontinentului au făcut tranziția de la culturi calcolitice la Epoca Fierului. Vedele, cele mai vechi scripturi asociate cu hinduismul, au fost compuse în această perioadă, iar istoricii care le-au analizat au concluzionat că a existat o în și în superioară. Majoritatea istoricilor consideră și că această perioadă ar fi cuprins mai multe valuri de în subcontinent dinspre nord-vest. În această perioadă a apărut sistemul castelor, care a creat o ierarhie de preoți, războinici, și țărani liberi, dar care excludea popoarele indigene etichetându-le ocupațiile drept „impure”. Pe Platoul Deccan, dovezile arheologice din această perioadă sugerează existența unei etape de organizare tribală. În , o progresie spre viața sedentară este indicată de numărul mare de monumente megalitice datând din această perioadă, precum și de urmele de agricultură, bazine de irigație și tradiții meșteșugărești din zonă.
Spre sfârșitul , prin secolul al VI-lea î.e.n., micile state și uniuni de triburi din Câmpia Gangelui și din regiunile nord-vestice se consolidaseră în 16 mari oligarhii și monarhii cunoscute drept . Urbanizarea emergentă a dat naștere unor mișcări religioase non-vedice, dintre care două au devenit religii independente. Jainismul a ieșit în prim plan în timpul vieții exemplarului său, Mahavira. Budismul, bazat pe învățăturile lui Gautama Buddha, a atras adepți din toate clasele sociale cu excepția celei de mijloc; cronica vieții lui Buddha a jucat un rol central în începuturile istoriei scrise a Indiei. Într-o epocă de avuție urbană crescândă, ambele religii aveau ca ideal , și ambele au stabilit îndelungate tradiții monastice. Pe plan politic, până la sfârșitul secolului al III-lea î.e.n., regatul Magadha anexase sau redusese alte state și s-a transformat în Imperiul Mauryan. Se credea odinioară că acest imperiu ar fi controlat mare parte a subcontinentului cu excepția sudului extrem, dar astăzi se crede că regiunile sale centrale erau despărțite între ele de întinse zone autonome. Regii Mauryeni sunt cunoscuți atât pentru construcția imperiului și managementul hotărât al vieții publice, cât și pentru renunțarea de către Ashoka la militarism și pentru susținerea izolată a dhammei budiste.
a limbii tamile dezvăluie că, între 200 î.e.n. și 200 e.n., sudul peninsulei era guvernat de Chera, , și , dinastii care făceau și cu Asia de Vest și de Sud-Est. În nordul Indiei, hinduismul afirma controlul patriarhal asupra familiei, ceea ce a dus la o subordonare din ce în ce mai mare a femeilor. Până în secolele al IV-lea și al V-lea, Imperiul Gupta formase un sistem complex de administrație și impozitare în larga Câmpie Gangetică; acest sistem a devenit un model pentru regatele indiene ulterioare. Sub Gupta, a început să se afirme un hinduism inovat, bazat pe devotament, și nu pe ritual. Această înnoire s-a reflectat într-o înflorire a și , care a găsit sprijin financiar în rândul unei elite urbane. Literatura sanscrită clasică a înflorit și ea, și , , medicina, și au făcut importante progrese.
India medievală
Evul mediu timpuriu indian, din 600 până în 1200, este caracterizat prin regate regionale și diversitate culturală. Când din , care domina mare parte din Câmpia Indo-Gangetică între 606 și 647 e.n., încerca să se extindă spre sud, era înfrânt de domnitorul al Deccanului. Când succesorul lui a încercat să se extindă înspre est, a fost învins de regele al Bengalului. Când conducătorii Chalukya încercau să se extindă spre sud, ei erau învinși de , care la rândul lor erau opriți de și de de și mai din sud. Niciun conducător din această perioadă nu a putut să-și formeze un imperiu și deci să controleze teritorii din afara fiefului său. În această perioadă, popoarele pastorale, al căror pământ fusese defrișat pentru a face loc economiei din ce în ce mai agrare, au fost primite în cadrul societății castelor, ca și clasele conducătoare netradiționale. Sistemul castelor a început astfel să prezinte variații regionale.
În secolele al VI-lea și al VII-lea, primele au fost compuse în limba tamilă. Ele au fost imitate în toată India și au condus atât la o resurgență a hiduismului, cât și la dezvoltarea tuturor . Regalitatea indiană, mică și mare, și templele ridicate de aceasta, au atras cetățeni în număr mare spre capitale, care au devenit și centre economice. Orașele cu temple de diferite mărimi au început să apară peste tot, India trecând printr-o nouă urbanizare. În secolele al VIII-lea și al IX-lea, efectele se simțeau în toată Asia de Sud-Est, cultura și sistemele politice sud-indiene fiind exportate în teritoriile care astăzi reprezintă Myanmar, Thailanda, Laos, Cambodgia, Vietnam, Filipine, Malaysia, și Java. Negustorii, cărturarii și, uneori, armatele din India au avut un rol important în această transmitere; asiaticii sud-estici au luat și ei inițiativa, mulți petrecând timp în seminariile indiene și traducând texte budiste și hinduse în limbile lor.
După secolul al X-lea, clanurile nomade musulmane din Asia Centrală, folosindu-se de și ridicând vaste armate unite prin etnie și religie, au pătruns repetat în câmpiile nord-vestice ale Asiei de Sud, și în cele din urmă au întemeiat Sultanatul musulman Delhi în 1206. Sultanatul avea să controleze mare parte din India de Nord și să facă multe incursiuni în cea sudică. Deși la început a perturbat elitele indiene, sultanatul a lăsat în mare parte numeroasa sa populație nemusulmană să-și practice propriile legi și obieceiuri. Respingând în mod repetat raidurile mongole din secolul al XIII-lea, sultanatul a salvat India de devastarea de care au avut parte Asia Centrală și de Vest, pregătind scena pentru secole de migrație a soldaților, învățaților, misticilor, negustorilor, artiștilor și meșteșugarilor din acea regiune spre subcontinent, creând astfel o cultură sincretică indo-musulmană în nord. Raidurile sultanatului, care au slăbit regatele regionale din sudul Indiei, au pregătit drumul pentru Imperiul autohton Vijayanagara. Îmbrățișând o puternică tradiție shaivită și dezvoltând tehnologia militară a sultanatului, imperiul a ajuns să controleze mare parte din India peninsulară, și să influențeze societatea sud-indiană vreme îndelungată după aceea.
India în epoca modernă timpurie
La începutul secolului al XVI-lea, nordul Indiei, pe atunci dominat de conducători musulmani, s-a înclinat din nou în fața mobilității și puterii de foc superioare a unei noi generații de războinici din Asia Centrală. Imperiul Mogul care a rezultat nu a destructurat societățile locale pe care a ajuns să le domine. În schimb, le-a echilibrat și le-a pacificat prin noi practici administrative și cu o elită conducătoare diversă și cuprinzătoare, ceea ce a dus la o dominație mai sistematică, mai centralizată și mai uniformă. Trecând peste legăturile tribale și peste identitatea musulmană, mai ales sub domnia lui Akbar, Mogulii și-au unit teritoriile îndepărtate prin loialitate, exprimată printr-o cultură persanizată, față de un împărat cu statut aproape divin. Politicile economice ale statului mogul, care își obținea cele mai multe venituri din agricultură, politici conform cărora taxele trebuiau plătite într-o bine reglementată monedă de argint, au făcut ca țăranii și meșteșugarii să pătrundă pe piețe mai mari. Pacea relativă întreținută de imperiu în mare parte din secolul al XVII-lea a fost un factor al expansiunii economice a Indiei, care a avut ca urmare o creștere a finanțării , formelor literare, textilelor, și . Grupuri sociale proaspăt devenite coerente în nordul și vestul Indiei, cum ar fi ,rajpuții, și , au dezvoltat ambiții militare și politice în timpul dominației mogule, ambiții care, prin colaborare sau adversitate, le-au conferit atât recunoaștere cât și experiență militară. Expansiunea comerțului în timpul dominației mogule a dat naștere unor noi elite comerciale și politice indiene de-a lungul coastelor sudice și estice ale Indiei. Pe măsură ce imperiul se dezintegra, multe din aceste elite au reușit să-și urmărească și să-și controleze propriile afaceri.