Émile Borel () a fost un matematician și om politic francez, cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în diverse domenii ale matematicii moderne ca: topologie, teoria măsurii și teoria probabilităților.
Biografie S-a născut în Saint-AfriqueO localitate situată în sudul Franței., ca fiu al unui pastor protestant.
Încă de mic a dovedit reale înclinații către matematică.
Este absolvent al Școlii Normale Superioare (École Normale Supérieure). În 1893 obține doctoratul în matematică.
De asemenea, a fost conferențiar la Facultatea de Științe din Lille, director la Școala Normală Superioară și în 1909 devine profesor la Sorbona.
În Primul Război Mondial a adus mari servicii armatei franceze prin înființarea unei secții de reperare prin sunet.
A fost prieten cu Édouard Herriot, președintele Consiliului Franței, cu Paul Painlevé, care a fost premier, cu Paul Valéry și cu Gaston Darboux.
A fost profesor al matematicienilor români: Caius Iacob, Gheorghe Țițeica, Simion Stoilow, Ovidiu Țino, Octav Onicescu.
A călătorit mult prin Europa și prin diverse țări ca: Egipt, Liban, Iran, China, Argentina, Uruguay, Brazilia și India.
Émile Borel s-a stins din viață în 1956 la Paris.
Funcții deținute
Învățământ și cercetare 1905: președinte al Societății de Matematică din Franța (Société Mathématique de France); 1909: catedra teoriei funcțiilor la Facultatea de Științe din Paris; 1910 - 1920: director adjunct al Școlii Normale Superioare 1921: catedra de probabilitate și fizică-matematică; 1921: membru al Academiei de Științe; 1933: vicepreședinte al Academiei de Științe; 1934: președinte al Academiei de Științe; 1946: membru al Biroului Longitudinilor; 1948: președinte al comitetului științelor în cadrul UNESCO
Alte funcții deputat de Aveyron ministru al Marinei.
Contribuții Borel a fost un analist și este considerat unul dintre fondatorii teoriei funcțiilor (a scris o celebră monografie în acest domeniu) și al teoriei moderne a mulțimilor.
Împreună cu René-Louis Baire și Henri Lebesgue, a fost unul din precursorii teoriei măsurii și aplicațiilor acesteia în teoria probabilităților. De asemenea, a urmărit introducerea metodei intuiției și spiritul matematic modern. Este creatorul jocurilor psihologice și al jocurilor strategice.
Recunoaștere și apreciere Medalia Rezistenței (Médaille de la Résistance) cu rozetă Prima medalie de aur a Centrului Național pentru Cercetări Științifice pentru întreaga sa activitate; 1901: Premiul Poncelet; 1904: Premiul Vaillant; 1905: Prix Petit d'Ormoy; 1938: Marele Premiu al Științelor Matematice (Grand Prix des Sciences Mathématiques); 1945: Crucea de Război (Croix de guerre); 1950: Marea Cruce a Legiunii de onoare (Grand-Croix de la Légion d'honneur); 1954: Premiul Osiris Doctor Honoris Causa al mai multor universități străine.
Scrieri 1894: Sur quelque points de la théorie des fonctions 1897: La théorie des fonctions 1898: Leçons sur la théorie des fonctions 1900: Leçons sur les séries entières 1901: Leçons sur les fonctions divergentes 1903: Algèbre 1905: Leçons sur les fonctions de variables réelle et les dévelopments en série de polynômes 1913: Le Hasard 1917: Leçons sur les fonctions monogènes uniforme d'une variable complexe 1921: L'Espace et le temps 1921: La théorie du jeux 1922: Méthodes et problèmes de la théorie des fonctions 1924 - 1934: Traité du calcul des probabilités et ses applications.
Borel a publicat peste 300 de lucrări științifice, din care 50 au caracter filozofic.
Lucrările sale au constituit obiectul cercetărilor matematicienilor români: Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, Aurel Angelescu, Florin Vasilescu, Gheorghe Călugăreanu și alții.
Note
Bibliografie
Vezi și Algebră boreliană Teorema lui Borel-Lebesgue Teoria jocului
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1871 Categorie:Decese în 1956 Categorie:Matematicieni francezi din secolul al XIX-lea Categorie:Matematicieni francezi din secolul al XX-lea Categorie:Specialiști în analiză matematică Categorie:Specialiști în teoria probabilităților Categorie:Socialiști francezi Categorie:Absolvenți ai École Normale Supérieure Categorie:Absolvenți ai Lycée Louis-le-Grand Categorie:Laureați ai Premiului Poncelet Categorie:Eponime ale craterelor de pe Lună