Petre Iordache () este un cornist (corn francez), saxofonist și compozitor român.

Activitate muzicală În anii șaizeci, a colaborat alături de formația de muzică rock Sfinx; instrumentul său, neobișnuit pentru muzica rock, a contribuit la prezența aparte a formației în primii ei ani (până la preluarea conducerii de către Dan Andrei Aldea, în 1969). Iordache cântă alături de Sfinx, într-o primă fază, în perioada 1964-1968.Caraman Fotea, pag. 438 În mod paradoxal, sonoritatea cornului francez apropie Sfinx de maniera psihedelică a muzicii rock; soloul de corn din piesa „Toamna” (1966, versiune cover a piesei „San Franciscan Nights” de The Animals) amintește de intervenția cornistului britanic Alan Civil la piesa The Beatles „For No One”.

Este invitat de Cornel „Muzicuță” Ionescu să se alăture formației Teatrului „Constantin Tănase”, Cărăbuș '68, de această dată solist la saxofon.Ionescu, pag. 144 În continuare, face parte din Modern Grup, condus de Petre Magdin, grup care se va dizolva în anul 1973.Ionescu, pag. 136 În același an revine la Sfinx, unde participă la înregistrarea discului EP Coborîse primăvara (1974). Iordache cântă la saxofon în piesa ce dă numele discului și la corn francez în piesa Peste vîrfuri, compoziție proprie pe versurile lui Mihai Eminescu.Prezentareadiscului Coborîse primăvara la Arhiva muzicii românești

Note

Bibliografie Caraman Fotea, Daniela și Cristian Nicolau (1999). Dicționar rock, pop, folk, Editura Humanitas, București. ISBN 973-28-0910-8 Ionescu, Doru (2005). Timpul chitarelor electrice (vol. I, ediția 1), Editura Humanitas Educațional, București. ISBN 973-689-063-5

Categorie:Nașteri în secolul al XX-lea Categorie:Corniști români Categorie:Saxofoniști români Categorie:Membri ai formației Sfinx Categorie:Bucureșteni