Dinastia Tudor (1485 — 1603) este o dinastie engleză întemeiată de Henric al VII-lea, devenit rege în urma bătăliei de la Bosworth, când l-a înlocuit
pe Richard al III-lea, ultimul reprezentant al dinastiei York în Războiul celor Două Roze. Henric al VII-lea a domnit între 1485 și 1509 și a fost urmat de Henric al VIII-lea (rege între 1509 și 1547), Eduard al VI-lea (1547-1553), Maria (1553-1558), Elisabeta I (1558-1603). Elisabeta a murit fără urmași, tronul Angliei fiind preluat de nepotul acesteia, Iacob al VI-lea al Scoției, fiul dușmancei sale pe care o decapitase, Maria Stuart. Iacob a devenit astfel rege al Angliei (primul din dinastia Stuart), sub numele de Iacob I al Angliei.
Ascensiunea la tron Casa Tudor este descendentă pe linia mamei lui Henric al VII-lea al Angliei, din John Beaufort, primul Conte de Somerset, unul dintre copiii nelegitimi ai Prințului John de Gaunt, primul Duce de Lancaster (al treilea fiu supraviețuitor al lui Eduard al III-lea al Angliei), conceput cu amanta sa, Katerina Swynford. Descendenții unui copil nelegitim regal englez nu ar putea avea în mod normal nici o pretenție la tron, însă situația s-a complicat atunci când Gaunt și Swynford s-au căsătorit în cele din urmă în 1399, când John Beaufort avea 25 de ani. Biserica l-a declarat retroactiv pe Beaufort legitim, printr-o bulă papală din același an, confirmată printr-un Act al Parlamentului din 1397. O proclamație ulterioară a fiului legitim al lui John de Gaunt, Henric al IV-lea al Angliei, a recunoscut, de asemenea, legitimitatea descendenților lui Beaufort, însă i-a declarat neeligibili să moștenească tronul vreodată. Cu toate acestea, familia Beaufort a rămas aliată cu urmașii legitimi ai lui Gaunt din prima sa căsătorie, din Casa de Lancaster.
La 1 noiembrie 1455, nepoata lui John Beaufort, Margareta Beaufort, Contesă de Richmond și Derby, s-a căsătorit cu fratele vitreg al regelui Henric al VI-lea al Angliei, Edmund Tudor, primul Conte de Richmond. Tatăl acestuia, Owen Tudor, a fost cel care a abandonat practicile patronimice din Țara Galilor și a adoptat numele de familie. Când a făcut-o, nu a ales, așa cum era obiceiul, numele tatălui său, Maredudd, ci a ales numele bunicului său, Tewdur (în galeză) sau Tudor. Owen Tudor a fost garda de corp a reginei văduve, Caterina de Valois, al cărei soț, Henric al V-lea al Angliei, a murit în 1422. Dovezile sugerează că cei doi s-au căsătorit în secret, în anul 1429. Cei doi fii născuți din căsătorie, Edmund și Jasper, au fost printre susținătorii fideli ai Casei de Lancaster, în lupta împotriva Casei de York.
Henric al VI-lea și-a înnobilat frații vitregi. Edmund a devenit Conte de Richmond și s-a căsătorit cu Margareta Beaufort, stră-nepoata lui John de Gaunt, progenitorul Casei de Lancaster. Jasper a devenit Conte de Pembroke și prin 1460 a adunat atât de multe funcții în Țara Galilor, încât a devenit viceregele virtual al țării. Edmund a decedat în noiembrie 1456. La 28 ianuarie 1457, văduva sa, care tocmai împlinise vârsta de 14 ani, a dat naștere unui fiu, Henric al VII-lea al Angliei, în casa cumnatului ei de la Castelul Pembroke.
Henric Tudor și-a petrecut copilăria la Castelul Raglan, casa lui William Herbert, primul Conte de Pembroke și Yorkist însemnat. După asasinarea lui Henric al VI-lea al Angliei și a fiului sau Eduard, în 1471, Henric a devenit persoana pe care Casa de Lancaster se putea baza. Preocupat de viața nepotului său, Jasper Tudor l-a luat pe Henric în Britania pentru a-l ține în siguranță. Lady Margareta a rămas în Anglia și s-a recăsătorit, trăind în liniște în timp ce susținea cauza Casei de Lancaster și a fiului ei. Profitând de lipsa de popularitate tot mai mare a regelui Richard al III-lea al Angliei, ea a fost capabilă să creeze o alianță cu Yorkiștii nemulțumiți, în sprijinul fiului ei. Paisprezece ani mai târziu, Henric și Jasper au plecat pe mare de la gurile Senei la Milford Haven, unde l-au învins pe Richard al III-lea în Bătălia de la Bosworth Field. După această victorie, Henric Tudor s-a proclamat regele Henric al VII-lea al Angliei.
Henric al VII-lea al Angliei
Prima preocupare a lui Henric a fost să-și asigure tronul. La data de 18 ianuarie 1486 la Westminster Abbey, el a onorat promisiunea făcută cu trei ani în urmă și s-a căsătorit cu Elisabeta de York. Cei doi erau veri de gradul trei, ambii fiind stră-strănepoții lui John de Gaunt. Căsătoria a unit casele Lancaster și York, care se aflau în conflict și le-a oferit copiilor săi o bază solidă de a pretinde tronul. Unificarea celor două case este simbolizată prin emblema Rozei Tudor, combinând roza albă a Casei de York cu cea roșie al Casei de Lancaster.
thumb|left|Regina Elisabeta Henric al VII-lea și Regina Elisabeta au avut mai mulți copii, însă doar patru au supraviețuit: Arthur, Prinț de Wales, Henric, Duce de Richmond, Margareta, care s-a căsătorit cu James al IV-lea al Scoției și Maria, care s-a căsătorit cu Ludovic al XII-lea al Franței. Unul dintre obiectivele lui Henric al VII-lea a fost asigurarea dinastiei, căsătorind-o pe Margareta cu Regele Scoției, James al IV-lea și pe fiul său mai mare, Arthur, cu Caterina de Aragon, formând o alianță puternică cu monarhia Spaniei, Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabella I de Castilia. Cu toate acestea, la patru luni după căsătorie, Arthur a murit, lăsându-l pe fratele său, Henric, singurul moștenitor la tron. Henric al VII-lea a obținut o dispensă papală care îi permitea fiului său să se căsătorească cu văduva lui Arthur; cu toate acestea Henric al VII-lea a alea să mai amâne căsătoria un timp.
Henric al VII-lea a ales să-și limiteze implicarea în politica europeană. A participat la război doar de două ori, prima dată în 1489 în timpul Crizei Bretone și a invaziei Britanicilor, iar cea de-a doua în 1496 - 1497, unde a acordat sprijinul pentru răzbunarea scoțianului Perkin Warbeck și a invaziei sale în nordul Angliei. Henric al VII-lea a făcut pace cu Franța în 1497 iar războiul cu Scoția a fost abandonat din cauza Rebeliunii de Vest din 1497. Henric al VII-lea a făcut pace și cu James al IV-lea, în 1502, deschizând calea pentru a o căsători pe fiica sa, Margareta.
Una dintre principalele preocupări ale lui Henric al VII-lea în timpul domniei sale a fost reacumularea de fonduri în trezoreria regală. Anglia nu fusese niciodată una dintre țările bogate ale Europei, iar după Războiul celor Două Roze, trezoreria aproape se golise. Prin strategia sa economică, el a fost capabil să-i lase o sumă considerabilă fiului său și moștenitorul tronului, Henric al VIII-lea. Deși este dezbătută tema dacă Henric al VII-lea a fost un mare rege, însă cu siguranță a fost unul de succes: a restaurat finanțele țării, a consolidat sistemul judiciar și a reușit să îndepărteze toți pretendenții la tron și să asigure continuitatea familiei sale.
Henric al VIII-lea al Angliei
thumb|200px|right|Henric al VIII-lea după încoronare din 1509. Noul rege, Henric al VIII-lea al Angliei s-a căsătorit cu Caterina de Aragon pe 11 iunie 1509; au fost încoronați la Westminster Abbey pe 24 iunie în același an. Caterina a fost soția fratelui mai mare a lui Henric, ceea ce a făcut ca mariajul lor să aibă probleme încă de la început. A fost necesar să se acorde o dispensă papală pentru ca Henric să se poată căsători cu Caterina, iar negocierile căsătoriei au durat ceva timp. În ciuda faptului că tatăl lui Henric a murit înainte ca el să se căsătorească cu Caterina, el a fost determinat să facă acest lucru încă de la început. Când Henric s-a urcat la tron, nu a acordat prea mult interes față de guvernământ, fiind ocupat mai mult cu sportul și cu viața luxoasă a curții. L-a lăsat pe cancelarul Wolsey să conducă regatul în primii doi ani, iar când a devenit interesat de strategia militară, Henric s-a preocupat mai mult să conducă regatul, ca un adevărat rege.
thumb|180px|left|Caterina de Aragon, prima soție a lui Henric al VIII-lea, de Michael Sittow, c.1502. În tinerețe, Henric era descris ca un om blând, care a acționat mai mult ca interlocutor decât un rege. Era un om generos și oferea cadorui și titluri tuturor subiecților care îl slujeau cu încredere.
Din păcate, Caterina nu a putut să-i ofere lui Henric nici un moștenitor de sex masculin; primul copil al Caterinei a fost o fată, care a murit la naștere, iar al doilea a fost un fiu, Henric, Duce de Cornwall, care a murit la 52 de zile după naștere. Alți câțiva copii s-au născut morți sau au murit la naștere, până când a fost născută Maria, în 1516. Când devenise clar pentru Henric că dinastia Tudor este în pericol, l-a consultat pe ministrul său, cardinalul Thomas Wolsey, cu privire la posibilitatea unei anulări a căsătoriei sale cu Caterina. Împreună cu îngrijorarea lui Henric de a nu avea un moștenitor, era evidentă și distanța pe care începuse să o aibă față de soția sa, care dădea semne de îmbrătrânire, aceasta fiind mai mare cu șase ani ca el. Wolsey a vizitat Roma, unde a sperat că va obține consimțământul Papei de anulare. Cu toate acestea, biserica era riticentă cu privire la dispensa papală pe care o oferise cu câțiva ani înainte și simțea o presiune din partea nepotului Caterinei, Carol Quintul, Sfântul Împărat Roman, care se opunea anulării și își sprijinea mătușa.
Caterina a contestat procedurile, urmând o bătălie juridică prelungită. Wolsey nu mai era favoritul regelui după ce eșuase să obțină anularea, astfel Henric l-a numit pe Thomas Cronwell în locul său. În ciuda eșecului său de a produce rezultatele pe care și le dorea Henric, Wolsey s-a preocupat în continuare de problemă, însă nu prevăzuse niciodată că Henric se va căsători cu Anne Boleyn, de care regele se îndrăgostise nebunește în timp ce aceasta era doamna de onoare în gospodăria reginei Caterina. Nu se știe exact cât de implicat a fost Wolsey în Reformă, însă a fost clară dorința nebunească a lui Henric de a se căsători cu Anne Boleyn, prin participarea sa la Schismă. Preocuparea lui Henric de a avea un moștenitor de sex masculin în linia familiei sale, creștea de la o zi la asta, determinându-l să ceară anularea căsătoriei, mai devreme sau mai târziu, chiar dacă Anne nu apărea în viața lui.
Wolsey a început un complot secret pentru a o forța pe Anne să plece în exil, începând comunicarea cu regina Caterina și cu Papa în acest scop. Când acest lucru s-a descoperit, Heric a ordonat arestarea lui Wolsey și dacă acesta nu ar fi murit subit în 1530, ar fi fost executat pentru trădare.
Ruperea relațiilor cu Roma
thumb|180px|left|Anne Boleyn Pentru a i se permite lui Henric să anuleze căsătoria cu Caterina, Parlamentul englez a adoptat legi care au dus la ruperea relațiilor cu Roma, și l-a declarat Capul Suprem al Bisericii Angliei. Noul Arhiepiscop de Canterbury, Thomas Cromwell, a fost cel care a anulat căsătoria lui Henric și a Caterinei. Caterina a fost mutată de la curte și și-a petrecut restul de trei ani din viață în diverse case din Anglia, sub supraveghere, similar cu arestul la domiciliu. Acest lucru i-a permis lui Henric să se căsătorească cu Anne Boleyn, fiica unui diplomat, Sir Thomas Boleyn. Pe 7 septembrie 1533, Anne a dat naștere primului copil, Elisabeta, numind-o astfel în onoarea mamei lui Henric. Anne a mai avut câteva sarcini care s-au încheiat cu un avort spontan sau cu nașterea pruncilor morți. În mai 1536, Anne a fost arestată împreună cu alți șase curteni. Thomas Cromwell a intervenit susținând că Anne a avut mai mulți amanți în timpul căsătoriei sale cu Henric. Anne Boleyn a fost acuzată de trădare, vrăjitorie și adulter (acuzațiile fiind cel mai probabil inventate) și a fost executată în mai 1536.
Alianța protestanta
thumb|170px|left|Jane Seymour cea de-a treia soție a regelui Henric al VIII-lea.