Maglić (în , pronunție: Maglici) este un munte din Alpii Dinarici, situat în sud-estul Bosniei și Herțegovinei și nord-vestul Muntenegrului, pe linia de frontieră dintre cele două țări.
Cel mai înalt vârf (în , „Marele Maglić” sau în sârbă црногорски Маглић, Crnogorski Maglić, „Maglić muntenegrean”) are o înălțime de și este situat în Muntenegru. Al doilea vârf, geamănul primului (în , „Micul Maglić” sau în , „Maglić bosniac”), are o înălțime de și este situat în Bosnia și Herțegovina, reprezentând punctul de maximă altitudine din această țară.
Cele mai apropiate localități sunt orașul Foča, în Republica Srpska din Bosnia și Herțegovina și satul Mratinje în Muntenegru.
Toponimie Numele muntelui Maglić provine din și înseamnă „ceață”, „nebuloasă”, probabil deoarece vârfurile sale sunt adesea acoperite de ceață sau nori care „învăluie” muntele la altitudini mari, o caracteristică a acestui munte fiind că ceața poate surveni pe neașteptate, condițiile meteo schimbându-se într-un timp foarte scurt.
Geografie Muntele este delimitat de râul Sutjeska la vest, muntele Volujak la sud-sud-vest, râurile Drina la nord-nord-est și Piva la est, muntele Bioč la sud-est și de platoul Vučevo () spre nord. Masivul este acoperit de păduri de conifere și foioase, la poalele sale se află pădurea virgină Perućica, iar dincolo de limita superioară a pădurii, respectiv la altitudini de peste , se găsesc pajiști și stânci. Muntele este bogat în ape de suprafață și numeroase izvoare, în special la poale. Izvorul râului Sutjeska se află în sudul muntelui Maglić, apele sale săpând un defileu de 1.200 metri adâncime, pe cursul superior. Unul dintre cele mai cunoscute izvoare este Carev Do, situat spre sud, un izvor destul de mic, dar care nu seacă niciodată.
Muntele Maglić are două vârfuri, Mali Maglić sau Bosanski Maglić („Micul Maglić” sau „Maglić bosniac”, ) pe partea Bosniei și Herțegovinei, în Republica Srpska și Veliki Maglić sau Crnogorski Maglić („Marele Maglić” sau „Maglić muntenegrean”, ) pe partea muntenegreană. Pe partea muntenegreană s-a format lacul Trnovačko (în ), considerat „unul dintre cele mai frumoase din . Acest lac este un lac glaciar situat la o altitudine de , cu o lungime de și o lățime de . Lacul este alimentat din lanțurile muntoase Maglić, Volujak și Bioč. Apa lacului este deosebit de limpede, de o culoare verde-albăstrui.
Geologie Muntele Maglić este constituit din roci permiene, calcare mezozoice, diabaze și melafire, iar urmele glaciare sunt de asemenea vizibile. Formațiunile carstice din regiunea podișurilor calcaroase, incluzând peșteri, doline și ape subterane, reprezintă cadrul geologic general din zonele de sud și sud-vest.
Cu excepția versantului nord-vestic, care este împădurit, versanții sunt stâncoși, foarte abrupți și lipsiți de vegetație.
Parcul Național Sutjeska
Înființat la , Parcul Național Sutjeska (în , transliterat: Nacionalni park Sutjeska) este cel mai vechi parc național din Bosnia și Herțegovina. Parcul Național include cel mai înalt vârf al țării, Maglić (), situat pe granița cu Muntenegru. Cuprinde partea bosniacă a muntelui Maglić, platoul Vučevo, munții Volujak, Bioč, Zelengora, Lelija, pădurea Perućica, nouă lacuri de munte și până la 17 râuri și pâraie. Pe partea muntenegreană a masivului Maglić s-a format lacul Trnovačko (Trnovačko Jezero).
Rezervația naturală strictă Pădurea virgină „Perućica” (Strict Nature Reserve - Primeval forest “Perućica”, ), aria protejată care adăpostește una dintre ultimele două păduri virgine din Europa, face parte din parcul național. La , Rezervația naturală strictă Pădurea virgină „Perućica” a fost înscrisă în lista siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO.
Parcul Național Sutjeska face parte din Coroana Verde a Europei, iar în interiorul său, cea mai prețioasă zonă, încă neexplorată pe deplin, cea mai mare rezervație naturală de acest fel din Europa, adevărată provocare pentru toți botaniștii dar, în același timp, inaccesibilă comunității de zeci de ani, este Rezervația Naturală strictă „Perućica”. Pădurea Perućica este una dintre ultimele două păduri virgine rămase în Europa, alături de Pădurea Białowieża, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, care se întinde peste granița dintre Polonia și Bielorusia. Ambele păduri virgine, Perućica și Białowieża, reprezintă ultimele și cele mai mari părți rămase din imensa pădure primitivă care se întindea cândva peste Câmpia Europeană.
Diversitatea florei și faunei este unul dintre motivele care au stat la baza înființării Parcului Național Sutjeska, acesta găzduind peste de plante vasculare cu un procent ridicat de endemism. Această zonă de dimensiuni relativ reduse din Alpii Dinarici ascunde peste de plante endemice, rare și pe cale de dispariție, fructe de pădure, plante sălbatice și medicinale, ciuperci, plante acvatice și plante lemnoase. În defileele râurilor de munte există așa-numitele „refugii de habitate” (habitat refugia), iar într-unul dintre acestea se găsesc exemplare unice de molid sârbesc (Picea omorika), o relicvă a erei terțiare, considerat a fi o fosilă vie.
Floră În cadrul rezervației naturale stricte, pe lângă pădurile de fag, brad și molid, sunt protejate și părți de păduri de fag subalpine, pur sau în combinație cu paltin de munte, molid, pin de munte (Pinus mugo) și vegetație ierboasă de munte. Sunt înregistrate peste de arbori și arbuști, dar și peste de plante erbacee. Zona are o importanță excepțională de conservare datorită dimensiunii pădurilor vechi, care includ zone extinse neperturbate, în care procesele naturale sunt în desfășurare.
Pădurea are mulți copaci care au peste , iar vârsta pădurii primitive este de (de dinainte de ultima epocă glaciară). Datorită poziției sale sudice în Europa (regiunea sub-mediteraneană-mediteraneană), în timpul erei glaciare, Perućica a fost o zonă de refugiu foarte importantă, permițând păstrarea în această zonă a multor specii termofile din nordul european și din regiunea centrală. Epoca de gheață a afectat Perućica, așa că zonele sale înalte au fost acoperite de gheață, după cum dovedesc rămășițele perioadei glaciare: circuri și văi glaciare, diferite tipuri de morene, roci erodate glaciar etc.. Ținuturile joase din Perućica au rămas cel puțin parțial neacoperite de ghețari, ceea ce a facilitat dezvoltarea florei și a vegetației de refugiu, precum carpenul negru (Ostrya carpinifolia) și comunitatea sa.
În unele porțiuni, pădurea este aproape impenetrabilă. Pot fi întâlniți arbori de peste înălțime și cu cel mai mare volum al arboretelor, de peste la hectar. Cel mai înalt molid măsurat (63 m) se află în această pădure. Perućica este considerată locație de interes științific special. În Perućica, precum și în alte părți ale parcului național, se găsește o adevărată bogăție și diversitate de plante și o serie de specii endemice și rare.
Vegetația din Perucica variază în funcție de altitudine, poziția pantei și tipul de sol. În părțile inferioare, la altitudini sub , terenul este foarte abrupt, iar pădurea este dominată de mai multe specii de foioase, precum stejarul pufos (Quercus pubescens) și alte specii de stejar, tei argintiu (Tilia tomentosa) și tei (Tilia platyphyllos), carpen negru (Ostrya carpinifolia), carpen oriental (Carpinus orientalis). Cea mai mare parte a rezervației între 1.000 și 1.600 m altitudine cuprinde păduri vechi de fag-brad în care predomină fagul (Fagus sylvatica) și bradul argintiu (Abies alba) și mai puțin frecvent molid (Picea abies), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm (Ulmus glabra) și frasin (Fraxinus excelsior), în timp ce în zona vestică, mai aproape de râul Perucica și mai ales în apropierea confluenței râurilor Perucica și Prijevorski (1.000-1.100 m altitudine), au fost găsiți și măsurați unii dintre cei mai înalți arbori din ambele specii, până la 57,4 m pentru molid (Picea abies) și 54,0 m pentru bradul argintiu (Abies alba), precum și cei mai înalți fagi și paltini de munte.
Unele plante au habitate doar pe stâncile montane, printre acestea se numără clopoțelul din Sutjeska (Edraianthus sutjeskae), o specie de Daphne (Daphne malyana), cardamina de Maglić (Cardamine maglicensis) și hieracium de Maglić (Hieracium naegelianum).
Faună Viața animală este foarte bogată și diversă, cu un număr mare de nevertebrate, în special fluturi (Lepidoptera), dar și amfibieni, reptile și pești, și 18 familii de mamifere și multe specii de păsări. Mamiferele importante sunt ursul brun (Ursus arctos), capra neagră (Rupicapra rupicapra), căprioara (Caprelous caprelous), mistrețul (Sus scrofa), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), bursucul (Meles meles). Bogăția în lemn mort, în picioare și pe sol, are drept consecință o diversitate mare de ciuperci și nevertebrate saproxilice. Există și specii sălbatice rare și pe cale de dispariție: pisica sălbatică (Felix sylvestris), râsul (Lynx lynx), orbetele (Spalax).
Peste 114 specii de păsări, atât autohtone, cât și migratoare, au fost înregistrate în Parc, precum cocoșul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonaria), potârnichea de stâncă (Alectoris graeca). Lista familiilor de păsări include nouă specii de ciocănitoare (Picidae), reprezentând 90% din familia Picidae din Europa.
Turism Muntele Maglić, ca parte a Parcului Național Sutjeska, este o destinație cunoscută pentru amatorii de drumeție, de plimbări călare, cu bicicleta, sau cu caiacul, de rafting sau pentru petrecerea timpului liber - pescuit, „foto safari”. Întrucât pădurea virgină Perućica se află sub cel mai înalt nivel de protecție, accesul este strict interzis, cu excepția cazurilor în care vizita este anunțată, aprobată și monitorizată de personalul autorizat al Parcului Național Sutjeska.
Trasee turistice Prijevor-Maglić-Lacul Trnovačko - lungime: , diferență de nivel: , durată: 6:27 h. Traseul pornește din Prijevor (1.659 m), străbate Parcul Național Sutjeska și constituie o ascensiune dificilă, asigurată cu corzi metalice pe cele mai solicitante părți ale traseului. Coborârea se face către lacul Trnovačko (1.517 m). O alternativă este pornirea de pe platoul Vučevo . Via Dinarica White Trail - lungime: , diferență de nivel: , durată: 113:01 h. Traseul acoperă distanța dintre lacul Trnovačko () și lacul Buško (), de la granița cu Muntenegru până la granița cu Croația, străbătând lanțuri montane și parcuri naționale din Bosnia și Herțegovina: Perućica, Sutjeska, Zelengora, Treskavica, Visočica, Bjelašnica, Rakitnica, Prenj, Čvrsnica, Blidinje, Vran și Svinjar Suha-Prijevor-Maglić-Dernečiste (Via Dinarica section hike #4) - lungime: , diferență de nivel: , durată: 7:51 h. Traseul pornește de la tabăra Suha (699 m) spre refugiul montan Prijevor (1.692 m) și apoi până la vârful Maglić (2.386 m). La coborâre, traseul se îndreaptă spre Dernečiste (1.644 m) și se termină la izvorul Prijevor (1.658 m). dinspre Muntenegru, singurul traseu spre vârf aflat integral pe teritoriul muntenegrean străbate versantul sud-estic, pornind din satul Mratinje situat pe malul vestic al lacului artificial Piva. Ruta se intersectează cu cea spre lacul Trnovačko () de pe platou.
Cabane și refugii montane Vila Volujak și Vila Maglić (altitudine 584 m, capacitate 30 locuri). Vilele construite la baza Monumentului Bătăliei de la Sutjeska din Parcul Național Sutjeska, în vecinătatea autostrăzii Sarajevo – Trebinje, includ un total de împărțite în 5 apartamente cu câte 6 paturi fiecare. Fiecare apartament este un duplex. În apropierea vilelor se află un restaurant. Hotelul Mladost (altitudine 1.665 m). Este un hotel de două stele cu , situat în apropierea autostrăzii M20. Dispune de camere single, duble și triple, precum și apartamente. Restaurantul hotelului Mladost este format dintr-o sală de și o terasă de vară de .