Che Guevara

Ernesto Guevara (), mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che sau simplu Che, a fost un revoluționar argentinian de stânga, medic, autor, diplomat, teoretician militar, lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american.

Tinerețea S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în orașul Rosario, provincia Santa Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoși basci, irlandezi și spanioli. La vârsta de doi ani se îmbolnăvește de astm bronșic, iar de la vârsta de 3 ani a învățat șah de la tatăl său și a participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învățat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experiența africană de mai târziu. Mătușa sa, de care era foarte apropiat și care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinților acesteia, era comunistă. În timpul adolescenței, profitând și de perioadele de repaus provocate de crizele de astm, citește din Pablo Neruda, Jack London, Emilio Salgari, Jules Verne, Sigmund Freud și Bertrand Russell. Arată, de asemenea un mare interes și pentru fotografie. Cu toate acestea, în 1942, la liceu, joacă rugby în echipa școlii. Reformat din cauza bolii, se ambiționează să ajungă doctor.

În anul 1948 se înscrie la facultatea de medicină din Buenos Aires. În decembrie 1951 începe o călătorie prin America Latină. În ianuarie 1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau minerii din nordul țării. Ajunge în Peru, în Amazonia, în Columbia și Venezuela. Revine acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalități din America Latină, tragica viață a indienilor, aroganța militarilor.

După ce își ia diploma în medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou: Bolivia, Peru, Ecuador, Guatemala. La 27 iunie 1954, președintele cade victimă unui puci militar. Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlnește pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che.

Guatemala

Devine membru al administrației de stânga a președintelui Jacobo Arbenz. La 27 iunie 1954, președintele cade victimă unui puci militar.

Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlnește pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che.

În cadrul antrenamentelor care au precedat debarcarea în Cuba, Che a practicat karate și alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, care măsura peste 5.000 de metri.

Cuba

Pentru meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, și îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluționarului cu beretă și stea va deveni celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul acesteia.

După cucerirea puterii, la 9 ianuarie 1959, primește cetățenia cubaneză, printr-o lege specială.

Che Guevara devine în 1959 comandatul închisorii Cabana. Timp de șase luni, între 2 ianuarie și 12 iunie 1959, au fost executați acolo cel puțin 156 de prizonieri, în majoritate politici. Documentele vremii, inclusiv declarații confidențiale făcute de Guevara, sugerează chiar câteva mii de victime.

La 26 noiembrie 1959 e numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu devine ministrul industriilor. A fost activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul centralizat sovietic. Se împrietenește cu Jean-Paul Sartre și cu Simone de Beauvoir, participă în primăvara lui 1960 la un miting de protest împotriva aruncării în aer a unei nave franceze care transporta arme.

Sovieticii miniatura|Președintele brazilian Jânio Quadros, într-o acțiune controversată, acordând lui Ernesto Guevara Ordinul Crucii de Sud, 1961. Arhiva Națională a Braziliei. Trimis de Castro prin lume, Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului american. Lansează faimosul îndemn antiamerican: „Să creăm noi Vietnamuri!”.

În 24 februarie 1965, la Alger, ține un discurs care va deranja enorm Moscova. Țările socialiste sunt atacate violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul intereselor lor egoiste. URSS-ul este ținta principală, iar Castro primește reproșuri de la Kremlin.

La întoarcerea în Cuba, după discuții între Castro și Guevara, Che nu mai apare în public. Pleacă în Africa, în Congo împotriva lui Mobutu.

Înainte de a pleca în Congo, îi lasă o scrisoare lui Castro, rugându-l să o dea publicității, după moartea sa. Fidel însă dă citire scrisorii la televiziunea cubaneză la 3 octombrie 1965, în timp ce îi stă alături, soția lui Che, Aleida March. Aventura din Congo se sfârșește dezastruos. În decembrie 1965, părăsește Africa. Slăbit, cu crize de astm, bolnav de paludism și dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde plănuiește o nouă aventură, de data aceasta în Bolivia.

Bolivia thumb|right|Che în Bolivia; una din ultimele fotografii înaintea capturării.

Aventura în Bolivia se anunța sinucigașă. Aici, armata era bine antrenată, iar Partidul Comunist Bolivian nu intenționa să-l ajute. În noiembrie 1966, Che ajunge în capitala boliviană, după ce a trecut prin Montevideo. Se îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu, pentru a forma o școală de gherilă. Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de niște novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che Guevara este executat o zi mai târziu, la 9 octombrie 1967.

În 1966, Bolivia era guvernată de o dictatură militară condusă de René Barrientos care îl răsturnase de la putere, printr-o lovitură de stat, pe președintele ales, Víctor Paz Estenssoro.

La cererea lui Fidel Castro, a fost cumpărat un teren într-o regiune montană izolată, Ñancahuazú, de către partidul comunist bolivian. Acest teren era situat într-o zonă geografică foarte îndepărtată de cerințele lui Che Guevara, acesta acceptând-l pentru a nu mai pierde timp. El ajunge aici la 7 noiembrie 1966 (după ce trecuse, deghizat, prin Praga, Moscova, Paris), dată la care începe și al său „Jurnal din Bolivia”.

Grupul său era constituit din 47 guerrilleros, majoritatea bolivieni, dar și 16 cubanezi aleși de Che, plus câțiva peruvieni și argentinieni. Își iau numele de ELN (Ejército de Liberación Nacional - Armata Națională de Eliberare), având și câteva grupuri de sprijin în mediul urban. Guevara credea că va găsi sprijin în rândurile țăranilor, ale minerilor, însă partidul comunist bolivian era, mai degrabă, îndreptat spre Moscova decât spre Havana. Pe lângă aceasta, inflexibilitatea lui Che, care refuză să lase conducerea gherilei comuniștilor locali, îl îndepărtează de la un acord cu Mario Monje ↑ (es) Ernesto Che Guevara, « from Pasajes de la guerra : Congo », lire en ligne sur Cold War International History Project](liderul Partidului Comunist Bolivian).

Agentul principal în La Paz, Haydee Tamara Bunke Bider, zisă Tania, era, probabil, membră a Securității est-germane, Stasi, și chiar agentă a KGB-ului; ea ar fi ajutat, intenționat sau nu, interesele sovietice, punând și autoritățile boliviene pe urmele lui Che.

La 9 martie 1967, câțiva militari în civil, aflați la pescuit, îi întâlnesc pe cei din grupul lui Guevara (întâlnire pașnică), însă la 11 martie 2 dezertori din E.L.N. sunt capturați, alarmând guvernul bolivian care cere ajutorul S.U.A. La indicațiile dezertorilor este descoperită tabăra de antrenament și ascunzătorile cu documente, alimente, fotografii ce servesc la identificarea lui Guevara de către C.I.A. Hotărăsc să abandoneze tabăra de antrenament pentru a scăpa de încercuirea armatei boliviene și se ia hotărârea de a coopta membri din grupul de sprijin urban: Tania, francezul Régis Debray și argentinianul Ciro Bustos.

320px|right|thumb|Linia punctată reprezintă traseul grupului lui Che până la execuția sa, în prezent este circuit turistic

La 23 aprilie forțele lui Che Guevara ies victorioase din primele ciocniri cu armata boliviană, mai puțin experimentată în războiul montan. Grupul pierde, însă, contactul cu Havana, cele 2 transmițătoare pe care le aveau defectându-se (unii istorici vorbesc chiar de sabotaj), iar unica legătură cu exteriorul rămâne un simplu aparat radio. În ciuda naturii violente a conflictului Che acordă îngrijiri medicale soldaților bolivieni capturați și îi eliberează pe cei luați prizonieri.

Che își împarte oamenii în două grupuri, pe 17 aprilie, pentru a-i scoate din zona de conflict pe Régis Debray și Ciro Bustos care nu mai puteau suporta condițiile de viață din gherilă și care urmau să transmită mesaje în Cuba și comuniștilor argentinieni. Guevara îl numește la comanda celui de-al doilea grup pe Juan Vitalio Acuña Núñez («Vilo»). Cele două grupuri nu mai reușesc însă să se întâlnească după trei zile la punctul de întâlnire hotărât deoarece grupul lui Vilo a fost nevoit să-și schimbe traseul din cauza apropierii armatei boliviene. În absența unui punct de întâlnire alternativ și fără mijloace de comunicații, cele două grupuri nu se vor mai reîntâlni niciodată. Chiar în această perioadă Guevara scrie „Mesaj popoarelor lumii”, ce va fi citit la reuniunea tricontinentală (Asia, Africa, America Latină) din Cuba și care conține cele mai radicale afirmații ale sale: el propune un război mondial deschis contra S.U.A., în contradicție cu „coexistența pașnică” dorită de Uniunea Sovietică și partidele comuniste din America Latină. Che își începe documentul cu una din frazele sale cele mai celebre: „să creăm două, trei, nenumărate Vietnamuri, acesta este consemnul”.

E.L.N. primește o grea lovitură la 20 aprilie, când Régis Debray și Ciro Bustos sunt capturați. Ambii sunt torturați de armata guvernamentală și dau informații cheie care confirmă prezența lui Che în Bolivia. Unele probe indică un acord al lui Régis Debray cu C.I.A. (informații contra stopării torturii și promisiunii unei pedepse mai ușoare); alte probe se referă la Bustos (care era pictor) ca la cel care a făcut desene foarte exacte ale membrilor grupului. Toate acestea au dus la localizarea și identificarea membrilor grupului lui Che de către forțele boliviene. Guevara credea că are de-a face doar cu armata boliviană, prost echipată și antrenată. Totuși, când guvernul american l-a localizat C.I.A și Forțele Speciale (incluzând un batalion al United States Army Rangers ce-și avea baza nu departe de zona în care acționa gherila) sunt trimise pentru a antrena și susține armata boliviană. Numeroase lupte au loc în timpul verii iar la 1 august C.I.A. trimite doi agenți pentru a accelera capturarea lui Che Guevara; era vorba de doi agenți americano cubanezi, Gustavo Villoldo și Félix Rodríguez (acesta se infiltrase și în Cuba pentru a pregăti atacul eșuat din Golful Porcilor). Pe 31 august coloana lui Vilo Acuña, care o includea și pe Tania, este prinsă într-o ambuscadă pe când traversa un râu, fiind uciși cu toții cu excepția lui Restituto Cabrera, care reușește momentan să scape (va fi capturat și executat pe 4 septembrie). Ultimul contact cu partea urbană a E.L.N. este oprit la 15 septembrie, atunci când, în mod inexplicabil, ultimul membru al serviciilor secrete cubaneze a fost rechemat în țară de către șeful său, Manuel Pineiro, pro-sovietic și opozant al lui Che Guevara. Contrar la ceea ce s-a întâmplat în Congo nu a fost făcută nicio tentativă de ajutor din partea Cubei pentru a-i ajuta pe Che și oamenii săi.

Izolată, epuizată fizic, lipsită de apă potabilă, coloana lui Che este la capătul puterilor iar uneori trebuie să-și transporte șeful care avea crize teribile de astm. În ciuda tuturor dificultăților, Guevara are mereu aceeași voință și își împinge oamenii înainte, ca în cazul trecerii unei prăpăstii pe care toți o considerau imposibil de trecut, pe când Guevara o face, în ciuda condiții sale fizice precare:

„Imbecilule, nimic nu este imposibil în această viață, totul este posibil, imposibilitățile și le creează omul singur și tot el trebuie să le depășească!” (Ernesto Che Guevara)