Yehoshua Blau (ebraică: יהושע בלאו, engleză: Joshua Blau) () a fost un lingvist, semitolog israelian, originar din Transilvania, România, și care a trăit în copilărie și tinerețe în Ungaria și Austria. A fost membru de onoare al Societății Asiatice Regale din Londra, membru corespondent al Academiei Britanice, membru al Academiei naționale de științe a Israelului și a fost al treilea președinte al Academiei Limbii Ebraice. S-a distins, între altele, prin cercetările sale în domeniul dialectelor iudeo-arabe și creștine arabe. Yehoshua Blau a fost profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim și laureat al premiului Israel.

Biografie Yehoshua Blau s-a născut în 1919 la Cluj într-o familie evreiască ungarofonă. Tatăl său, dr. Pinhas Paul Blau, era comerciant și ziarist, iar mama sa se numea Sima, născută Grünfeld. A învățat în copilărie la școala elementară evreiască de pe lângă comunitatea israelită neologă din orașul natal, apoi a învățat doi ani la un gimnaziu privat evreiesc din Budapesta. La 12 ani s-a mutat cu familia în Austria, stabilindu-se la Baden. A continuat acolo studiile la gimnaziul local, terminându-le cu rezultate excelente în anul 1937. În continuare, familia s-a mutat la Viena unde tânărul Blau s-a înscris la studii de limba și cultura arabă la Universitate, iar în paralel, la Seminarul rabinic local.

În luna martie 1938 Austria fiind invadată de Germania hitleristă, împreună cu părinții și cu sora lui mai mică (azi Clara Hen, profesoară de botanică la Universitatea Ebraică din Ierusalim), a reușit să se refugieze în Italia vecină la 8 iunie 1938. De acolo au izbutit, după o lună și jumătate, să emigreze cu toții în Palestina, aflată atunci sub autoritate mandatară britanică. Familia s-a așezat la Tel Aviv, în schimb Yehoshua, care a emigrat pe baza unui certificat de studii, s-a înscris la Universitatea Ebraică din Ierusalim. În primăvara anului 1942 a absolvit cu titlul de master în limba și literatura arabă ca materie principală, iar ca materie secundară - în studii biblice și limba ebraică. Între anii 1942 - 1955 a lucrat ca profesor la mai multe licee- mai întâi la gimnaziul „Moria” și la gimnaziul municipal religios din Tel Aviv, apoi la Seminarul religios de băieți Mizrahi (după numele mișcării sioniste religioase Mizrahi) din Ierusalim. În anul 1945 s-a căsătorit cu Shulamit, născută Haviv, de asemenea profesoară, și cu care a avut mai apoi doi copii - un fiu și o fiică. În anul 1950 își susține doctoratul la Universitatea din Ierusalim cu o teză despre Gramatica dialectului iudeo-arab medieval, elaborată în principal pe baza unor texte neliterare, sub îndrumarea lui David Tzvi Beneth. Al doilea mare dascăl i-a fost Yaakov Polotzki de la catedra de lingvistică. Începând din anul 1956 este cooptat la catedra de limbă ebraică și lingvistică semitică la Universitatea Tel Aviv, iar din 1957 revine la Universitatea Ebraică, unde se alătură catedrei de arabologie, unde va preda până la ieșirea la pensie in anul 1987. În 1966 a fost numit acolo profesor plin.

Yehoshua Blau a fost profesor invitat la Universitățile iudaice Bar Ilan din Ramat Gan (Israel) și Yeshiva University din New York, la universitățile Berkeley California, UCLA (Los Angeles), New York, Cape Town în Africa de Sud, Eötvös din Budapesta, Harvard și Luzern.

Funcții și afilieri Între anii 1983-1993 a îndeplinit funcția de președinte al Academiei limbii ebraice. De asemenea a fost președintele fondator al Societății pentru cercetarea dialectului medieval iudeo-ebraic, În anii 1989 - 1995 a fost șeful secției științe umaniste din cadrul Academiei Naționale de Stiințe a Israelului. Între anii 1989-1994 a fost și președintele consiliului științific al Institutului Ben Tzvi.

În anul 1983 a fost ales membru corespondent al Academiei Britanice. De asemenea este membru de onoare al Societății Asiatice Regale din Londra, membru de onoare al Asociației Mondiale de Științe Iudaice, membru corespondent al Academiei Americane de Științe iudaice, președinte de onoare al Societății internaționale pentru Araba medie, și membru de onoare al Societății internaționale de semitologie comparată.

Lucrări Obiectul cercetărilor lui Yehoshua Blau se concentrează în două domenii principale. Cel dintâi este cel al limbii arabe medii în general, și al iudeo-arabei în particular. Al doilea este cel al lingvisticii limbilor semite, in deosebi cu referire la constituirea și evoluția istorică a ebraicei biblice. Blau a mai scris, de asemenea, cărți și articole în domeniul limbii ebraice moderne, a ebraicei rabinice și a arameicei.

Cercetarea iudeo-arabei în particular și a arabei medii și generale Yehoshua Blau este cel mai important cercetător al iudeo-arabei folosite în Evul Mediu. În această perioadă istorică limba arabă a servit alături de ebraică drept limbă de cultură a evreilor în lumea arabă. Elita evreiască a scris multe din creațiile înfloritoarei ei literaturi în iudeo-arabă. Iudeo-araba medievală și în general araba medie (ramură a căreia a fost și iudeo-araba) nu era nici araba clasică, nici araba vorbită standard sau neoaraba de astăzi, ci o limbă mixtă, compusă din proporții diverse de arabă clasică, arabă postclasică și neoarabă. În textele scrise în iudeo-arabă și araba medie se observă niște așa zise corecții - încercări nereușite de a "eleva" stilul. Înțelegerea la amănunt a acestor limbaje este vitală pentru a înțelege în profunzime textele, din care o mare parte au mare însemnătate culturală. Analiza elementelor de neo-arabă din ele permite reproducerea evoluției dialectelor arabe moderne.

Studii principale

Sintaxa dialectului rural arab palestinian din zona Bir Zeit (Syntax des palästinensischen Bauerndialektes von Bir-Zeit) Apărut în anul 1960, studiul se bazează pe 132 povestiri populare culese în zona Bir Zeit din Palestina de către Hans Schmidt și Paul Kahle și publicate la Göttingen în 1918 și 1930. Povestirile erau scrise într-un grai local, dar mai elevat, într-un fel de formă standard a dialectului folosit de naratorul popular. Prima parte a cărții tratează sintaxa părților de vorbire, iar partea a doua sintaxa propoziției.

Gramatica iudeo-arabei din Evul Mediu Este o prelucrare a tezei de doctorat a lui Blau, în care el analizează elementele "arabe ne-clasice" din textele iudeo-arabe, mai ales cele din prima treime a celui de-al doilea mileniu, care este perioada clasică a iudeo-arabei în genere, și a Ghenizei din Cairo în particular. El continuă prin aceasta analizele maestrului său, David Tzvi Bennet. Deoarece cartea se ocupă de spațiul geografic imens în care s-a scris în iudeo-araba vreme de secole, el nu descrie o limba unitară, ci sondează limba iudeo-arabă în formele ei atât de schimbătoare și larg diversificate. Până la apariția acestei cărți lingviștii nu aveau la îndemână o descriere lingvistică de ansamblu, ci numai prefețe la câteva cărți izolate.

Responsele lui Maimonide Filosoful și teologul Rabbi Moshe Ben Maimon, cunoscut sub numele greco-latinizat Maimonide sau sub acronimul ebraic Rambam, și-a redactat responsele rabinice în limba arabă, cu excepția unor cazuri reduse în care cel ce i s-a adresat nu știa araba. Blau a editat chestiunile și răspunsurile, le-a tradus și însoțit cu note explicative. Chestiunile au fost culese mai cu seamă din trei manuscrise, iar importanța lor e mare nu numai din punct de vedere al legii religioase iudaice (Halakha), ci și din punct de vedere lingvistic și istoric. Și în cazul responselor, care au mai fost deja traduse în ebraică încă în Evul Mediu, Blau a adus o contribuție înnoitoare, prin traducerea sa, fiindcă tălmacii medievali erau interesați numai în latura religioasă, și au eliminat din întrebări fondul lor istoric.

Al treilea volum al studiului lui Blau conține o analiză lingvistică a chestiunilor și răspunsurilor.

Descrierea formării iudeo-arabei Cercetarea a apărut în anul 1965 sub numele „Apariția și fondul lingvistic al Iudeo-Arabei: Un studiu al originilor Neo-Arabei și ale Arabei medii” (The Emergence and Linguistic Background of Judaeo-Arabic: A Study of the Origins of Neo-Arabic and Middle-Arabic) și a beneficiat de trei ediții succesive. Ea descrie fondul cultural și lingvistic pe care a crescut araba mijlocie în general și iudeo-araba în particular. Descrierea tratează poziția arabei clasice la începuturile Islamului și începuturile dialectelor arabe și permite tragerea unor concluzii importante în legătură cu ele.

După rezultatele cercetării lui Blau limba arabă medie a luat naștere ca urmare a campaniilor de cucerire ale arabilor din veacurile al VII-lea și al VIII-lea: popoarele cucerite, care și-au abandonat limbile și au trecut la uzul arabei, nu au preluat decât parțial araba literară clasică și în scrierile lor s-au amestecat elemente dialectale și așa numitele pseudo-corecturi, ceea ce a făcut din araba folosită de ele o „arabă medie”. În cele trei anexe autorul dezbate problemele deosebite puse de araba medie și de iudeo-arabă, ca de pildă trăsăturile lingvistice ale papirusurilor antice, structura elementelor ebraice documentate în textele iudeo-arabe, și modul de însemnare a particulelor nehotărâte în araba medie și în dialectele arabe moderne.

O gramatică a arabei creștine din Palestina In 1966-1967 a apărut lucrarea lui Blau, „A Grammar of Christian Arabic: Based mainly on South-Palestinian texts from the First Millennium ” - „O gramatică a arabei creștine - bazată mai ales pe texte din sudul Palestinei din primul mileniu e.n.”. În ea cercetătorul descrie araba medie din scrierile creștine ortodoxe, melkite, redactate în limba arabă, în majoritatea lor în mănăstirile din sudul Palestinei și care s-au păstrat în biblioteca mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai. Limba folosită în ele a fost, se pare, și limba literară a arabilor melkiți de la est de Palestina (o prezentare mai detaliată a arabei melkite a făcut Blau în articolul său „A Melkite Arabic Literary Lingua Franca from the Second Half of the First Millennium” din 1994). Spre deosebire de cartea sa, „Gramatica iudeo-arabei”, care face revista mai multor tipuri de limbă, în cartea aceasta, Blau se apleacă asupra unei limbi mai mult sau mai puțin unitare. Cele doua cărți se completează în felul acesta una pe cealaltă: una descrie o limba unitară, iar cealaltă o limbă cu o diversitate de variante. Diferența constă mai mult în mai marea valoare culturală a textelor în iudeo-arabă, scrierile melkite fiind epigonice, în cea mai mare parte a lor traduceri din greacă și siriacă, și puține din ele fiind originale.

Cercetări în Araba Medie În anul 1988 a apărut culegerea de articole ale lui Blau, purtând titlul "Studii ale Arabei Medii și ale variantei ei Iudeo-Arabe" (Studies in Middle Arabic and its Judaeo-Arabic Variety). Culegerea include și trei articole scrise în colaborare cu prof.Simon Hopkins. Unul din ele analizează o scrisoare având semne de vocalizare, celelalte două se ocupă de ortografia iudeo-arabă fonetică. Un articol lung consacră Blau analizei lingvistice a unui text din veacul al XIII-lea scris în litere copte. Într-un alt studiu Blau incearcă să reconstituie accentele in araba, alt studiu trateaza pe scurt problemele pseudo-corectiunilor pe baza unui text in araba medie. Un articol scurt exprimă îndoielile lui Blau în legatură cu afirmația că avem la dispoziție traduceri arabe creștine de dinaintea Islamului. Articolele din culegere au fost actualizate, iar cercetarea procesului de formare a diglosiei arabe a fost restructurat.

Manual de Arabă Medie Timpurie Anul 2002 a fost martor apariției manualului de limbă arabă medie timpurie, carte conținând o descriere gramaticală a tipurilor de arabă medie din a doua jumătate a primului mileniu, texte care le exemplifică, și un vocabular cuprinzând toate cuvintele menționate în carte. Larga varietate a tipurilor Arabei medii e compusă din texte musulmane, creștine și iudaice , iar citatele din texte sunt însoțite de comentarii critice.