România este o republică semiprezidențială reprezentativă, în care Prim-ministrul este șeful guvernului, în timp ce Președintele, conform Constituției, are, cel puțin teoretic, un rol simbolic. Acesta este responsabil de politica externă, semnează anumite decrete, aprobă legile promulgate de Parlament și numește șeful guvernului. România are un sistem multipartid, cu un sistem dominat de două partide, iar puterea legislativă este exercitată de guvern și de cele două camere ale Parlamentului, mai exact Camera Deputaților și Senatul. Justiția este, teoretic, independentă de executiv și legislativ. Între 1948 și 1989, structura politică a fost organizată sub un regim comunist de tip republică socialistă cu partid unic, condus de Partidul Comunist Român (PCR), singurul partid legal.

Constituția României din 1991 (revizuită în 2003) proclamă țara drept o republică democratică și socială, care își derivă suveranitatea de la popor. Conform Constituției, „Demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.”

Constituția prevede existența unui Președinte, a unui Parlament, a unei Curți Constituționale și a unui sistem judiciar separat, care include Înalta Curte de Casație și Justiție. Dreptul de vot este acordat tuturor cetățenilor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Economist Intelligence Unit a clasificat România drept o „democrație defectuoasă” în 2023. Începând cu 2024, aceasta ar putea fi considerată un regim hibrid sub o fațadă constituțională datorită deficiențelor democratice precum un stat de drept slab, o independență limitată a sistemului judiciar și o influență politică semnificativă asupra instituțiilor statului. Pe 1 ianuarie 2025, România a fost admisă integral în spațiul Schengen.

Constituția Constituția României, adoptată prin referendum național la 8 decembrie 1991 și revizuită în 2003, stabilește țara ca un stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ este republica, iar organizarea statului se bazează pe principiul separației și echilibrului puterilor: legislativă, executivă și judecătorească, în cadrul unei democrații constituționale.Encyclopedia Britannica - Romania-> Government and society - Accesat la data de 12.02.2009Art.81 din Constituția RomânieiDrept Online - Constitutia Romaniei din 2003 - Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României. - Accesat la data de 12.02.2009

Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, având mandat de cinci ani. Acesta numește primul-ministru din partidul sau coaliția care obține majoritatea parlamentară, iar premierul formează Guvernul. Reședința oficială a președintelui este Palatul Cotroceni, în timp ce Guvernul își desfășoară activitatea la Palatul Victoria.

Puterea executivăPreședintele României - Palatul Cotroceni - Accesat la data de 12.02.2009

|Președinte |Nicușor Dan |Independent |26 mai 2025 |- |Prim-ministrul |Ilie Bolojan |Partidul Național Liberal |20 iunie 2025 |} Președintele este ales prin vot popular pentru maximum două mandate de câte cinci ani (mandate de patru ani până în 2004). Este șeful statului (însărcinat cu vegherea constituției, afacerilor externe și buna funcționare a autorității publice), comandant suprem al forțelor armate și președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Conform constituției, el/ea acționează ca mediator între centrele de putere ale statului și între stat și societate. Președintele numește prim-ministrul după consultarea partidului care deține majoritatea absolută în Parlament sau, dacă nu există o astfel de majoritate, a tuturor partidelor din Parlament.

Ambiguitatea din Constituția României (articolul 85 alineatul (1), articolul 103 alineatul (1) poate duce la situații în care o coaliție de partide care obțin majoritatea absolută în Parlament sau un partid care deține majoritatea relativă în Parlament ar fi în imposibilitatea de a nominaliza un prim-ministru deoarece președintele ar refuza numirea (fără ca niciun partid să dețină majoritate absolută în Parlament). Potrivit articolului 103 (1), „dacă nu există o astfel de majoritate”, interpretat de președinte ca „dacă nu există un astfel de partid” ( deși o majoritate absolută poate fi formată dintr-un singur partid, o coaliție de partide sau o alianță).

La alegerile parlamentare din 2008, Alianța PSD+PC a câștigat 33.09% din locurile din Camera Deputaților și 34.16% din locurile din Senat. PNL a câștigat 18.57% din locuri la Camera Deputaților și 18.74% la Senat, dând ambelor partide majoritate atât în Camera Deputaților, cât și în Senat. În orice caz, președintele a nominalizat un membru PDL (care a câștigat mai puțin de 32.36% din locuri la Camera Deputaților și 33.54% din locurile de la Senat). Prim-ministrul nominalizat alege ceilalți membri ai guvernului, iar guvernul și programul său trebuie confirmate printr-un vot de încredere al Parlamentului.

Parlamentul și Guvernul

|Președintele Senatului |Mircea Abrudean |Partidul Național Liberal |24 iunie 2025 |- |Președintele Camerei Deputaților |Sorin Grindeanu |Partidul Social Democrat |24 iunie 2025

Parlamentul României este bicameral,Senat.ro - Organizarea și funcționarea - Accesat la data de 12.02.2009 fiind alcătuit din Senat, cu 136 de membri, și Camera Deputaților, cu 330 de membri. Un număr de 18 locuri suplimentare în Camera Deputaților sunt rezervate reprezentanților minorităților naționale.BIRN Romania Partners EDRC on Ethnic Minority Issues - Accesat la data de 25.02.200918 organizații ale minorităților naționale vor fi reprezentate în Parlament - HotNews.ro - Accesat la data de 25.02.2009 Parlamentul are rol legislativ, discutând și votând legile ordinare și organice, atât în comisiile de specialitate cât și în plen. Membrii parlamentului sunt aleși prin vot uninominal mixt, universal, direct și secret. Sistemul electoral este unul proporțional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5 % din totalul sufragiilor exprimate, folosind unui algoritm bazat pe metoda d’Hondt). Alegerile se țin o dată la 4 ani, ultimele având loc la 1 decembrie 2024. Palatul Parlamentului găzduiește din anul 1994 sediul Camerei Deputaților, iar din anul 2004 și sediul Senatului.Camera Deputaților - Palatul Parlamentului - Accesat la data de 12.02.2009

Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. Numirea Guvernului se face de Președintele României, pe baza votului de încredere acordat Guvernului de Parlament.Art. 85 din Constituția României Guvernul este alcătuit din primul-ministru și miniștri. Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale care le revin. De asemenea, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe.Gov.ro - Guvernul României - Prezentare - Accesat la data de 12.02.09

Puterea judecătorească

Potrivit principiului separării puterilor în stat, sistemul judiciar din România este independent de celelalte ramuri ale guvernului și este compus dintr-o structură de instanțe organizate ierarhic. În România, justiția se înfăptuiește numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, respectiv curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate și judecătoriile. Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța cea mai înaltă în grad,Prezentare. - Înalta Curte de Casație și Justiție a României - Accesat la data de 12.02.2009 iar rolul său fundamental este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Sistemul judiciar românesc este puternic influențat de modelul francez. Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției.Curtea Constituțională a României - Legea Nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale - Accesat la data de 12.02.2009 Constituția, introdusă în 1991, poate fi amendată doar printr-un referendum public, iar ultimul referendum de modificare a fost organizat în 2003. De atunci, de la acea modificare, Parlamentul nu mai are dreptul să treacă peste deciziile Curții Constituționale, indiferent de majoritate.

Integrarea României în Uniunea Europeană din 2007 a avut o influență semnificativă asupra politicii interne a țării. Ca parte a acestui proces, România a inițiat reforme, inclusiv reforma din justiție, a intensificat cooperarea judiciară cu alte state membre și a luat măsuri împotriva corupției. Cu toate acestea, în raportul de țară din 2006, România și Bulgaria au fost descrise ca fiind cele mai corupte țări ale Uniunii Europene.Ziua.ro - Presa germană: Este tot mai clar că România și Bulgaria au aderat cu decenii prea devreme la UE - Accesat la data de 13.02.2009 |Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție |Lia Savonea |Nu are |August 2025 |- |Președintele Consiliului Superior al Magistraturii |Elena Costache |Nu are |August 2025

Probleme constituționale

|Președintele Curții Constituționale |Simina Tănăsescu |Nu are |Iulie 2025 |}Curtea Constituțională judecă problemele de constituționalitate invocate în orice instanță și judecă conformitatea legilor (sau a altor reglementări ale statului) cu Constituția României. Curtea, în afara ramurii judiciare, urmează tradiția Consiliului Constituțional francez, cu nouă judecători care servesc mandate de nouă ani, nereînnoibile. De la revizuirea constituției din 2003, deciziile acesteia nu pot fi anulate de majoritatea parlamentară.

Relațiile externe

După decembrie 1989, România și-a reorientat politica pe calea întăririi legăturilor cu occidentul, în mod special cu Statele Unite și Uniunea Europeană. Dacă, în 1972, România devenea membră a Băncii Mondiale și a FMI și de asemenea a Organizației Mondiale a Comerțului,Banca Națională a României - Relațiile BNR cu organisme internaționale - Accesat la data de 28.02.2009 în 2004 ea a devenit membră a NATONorth Atlantic Treaty Organization - NATO Member Countries - Romania, 2004 - Accesat la data de 28.02.2009 iar din 2007 face parte din Uniunea Europeană.European countries - Member states of the EU -> Romania - Accesat la data de 28.02.2009

Liderii României postdecembriste au făcut declarații publice în ceea ce privește strângerea relațiilor cu alte țări europene și, de asemenea, în ceea ce privește ajutorul dat acestora în procesul integrării euro-atlantice, în special în cazul Moldovei, Ucrainei și Georgiei.România sprijină proiectele NATO - România și-a achitat contribuția la două fonduri NATO, pentru sprijinirea Republicii Moldova și Georgia - Accesat la data de 28.02.20099am News - România și Ungaria sprijină aderarea Ucrainei în UE - Accesat la data de 28.02.2009 Liderii români au declarat public în mai multe ocazii că se așteaptă ca într-o perioadă de aproximativ 10 ani, toate țările democratice postsovietice din Europa Răsăriteană și din Caucaz să acceadă în UE și NATO. În decembrie 2005, președintele Traian Băsescu și secretarul de stat SUA Condoleezza Rice au semnat un acord care permite instalarea de baze militare americane în România.