Vasili Iosifovici Stalin (în georgiană: ვასილი იოსების სტალინი, în rusă: Василий Иосифович Сталин, din 9 ianuarie 1962 — Djugașvili (ჯუღაშვილი, Джугашвили) *24 martie 1921, Moscova, RSFS Rusă — †19 martie 1962, Kazan, RASS Tătară, a fost un general-locotenent sovietic de aviație (din 1947). A fost comandantul Regiunii militare Moscova din cadrul Forțelor Aeriene Sovietice (1948—1952). Vasili a fost cel mai mic copil și al doilea fiu al liderului sovietic Iosif Vissarionovici Stalin.
Copilăria
Vasili Stalin s-a născut pe 24 martie 1921 la Moscova ca fiu al comisarului Inspectoratului Muncitorilor și Țăranilor și al Comisariatului Poporului pentru Naționalități I. V. Stalin și al celei de-a doua soții a acestuia, Nadejda AlliluevaВасилий Иосифович Сталин.
Vasili a avut un frate vitreg mai mare, Iakov Djugașvili, născut în 1907, o soră mai mică, Svetlana Allilueva, născută în 1926 și un frate , Artiom Fiodorovici Sergheev, născut în 1921 și adoptat după moartea tatălui acestuia din urmă într-un accident feroviar. Vasili și-a petrecut o bună parte a copilăriei și a mers la școală împreună Artiom, care i-a rămas apropiat pe toată durata vieții. Ca majoritatea copiilor nomenclaturiștilor, Vasili a urmat cursurile Școlii nr. 175 din Moscova.
Mama fraților Vasili și Svetlana, Nadejda Allilueva, s-a sinucis pe 9 noiembrie 1932. În timpul funerariilor mamei sale, copilul de 11 ani, Vasili, a încercat să își îmbărbăteze tatăl, care, conform unor martori oculari, plângea amar în timp ce pășea în urma coșciugului soției sale. Pe de altă parte, există marturii conform cărora Stalin nu ar fi participat la funeraliile Nadejdei.Двадцать писем к другу: «Он был потрясен этим [письмом] и разгневан и, когда пришёл прощаться на гражданскую панихиду, то, подойдя на минуту к гробу, вдруг оттолкнул его от себя руками и, повернувшись, ушёл прочь. И на похороны он не пошёл.» (El a fost șocat de aceasta [scrisoare], s-a înfuriat și când a venit să își ia rămas în timpul serviciului civil de înmormântare, s-a apropiat de sicriu pentru un moment și l-a împins brusc cu mâinile, s-a întors și a plecat. Și nu a participat la funeralii.)..
După moartea soției sale, I. V. Stalin s-a mutat din apartamentul din Kremlin și s-a mutat în vila de la Zubalov. Stalin a încetat practic să își mai viziteze copii. Vasili și Svetlana au fost îngrijiți de menajera pe care familia Stalin o avusese la Moscova, Karolina Vasilievan Til. Garda personală a lui Stalin, Nikolai Sidorovici Vlasik, și subordonații acestuia, în principal Serghei Efimov, au primit sarcina supravegherii lui Vasili. Cu timpul, pe lângă rapoartele ofițerului însărcinat cu supravegherea copiilor, lui I. V. Stalin au început să-i parvină și „rapoartele” lui Vasili, în care acesta se justifica pentru năzbâtii, sau în care-și denunța supraveghetorul. Ca elev nu s-a remarcat decât prin năzbâtiile făcute, rezultatele școlare fiind foarte modeste, (rareori reușind note de 4, în sistemul sovietic de notare de la 1 la 5). El avea să mărturisească mai târziu:
Perioada interbelică
La împlinirea vârstei de 17 ani, Vasili și-a exprimat dorința de a urma cursurile școlii de aviație Kacinsc, renumită în toată țara. Datorită rezultatelor la învățătură modeste, a fost nevoie de intervenția lui Lavrenti Beria pentru ca tânărul să fie admis la cursuri. Vasili Stalin s-a înscris în 1938 la cursurile Școlii militare de aviație Kacinski, pe care le-a absolvit în martie 1940. Dacă, la început, Vasili Stalin s-a bucurat de un regim de favoare, (avea cameră separată, lua masa la popota ofițerilor, primea săptămânal permisie), în urma intervenției personale a tatălui său a pierdut orice privilegiu.
Conform mărturiilor profesorilor săi, Vasili a fost un elev mediocru, care nu a strălucit la studiile teoretice, dar care s-a dovedit a fi un pilot peste medie.
După absolvirea școlii militare, el a fost încadrat în Regimentul al 16-lea de aviație de vânătoare din cadrul Brigăzii a 57-a de aviație. A urmat cursurile Academiei Forțelor Aeriene „profesor Jukovski” și cursuri de perfecționare pentru comandanți de escadrilă. Cea mai mare parte a timpului nu și-a petrecut-o în cazarmă, ci în preajma sălilor și terenurilor de sport. La un meci de hochei a cunoscut-o pe Galina Burdonskaia, care avea să-i devină soție în scurtă vreme. Cei doi aveau doar 19 ani când s-au căsătorit.
Al doilea Război Mondial Până în 1942, Vasili a lucrat la Marele Stat Major al Forțelor Aeriene Sovietice din Moscova ca inspector de zbor. Încă din primele zile ale Marelui Război Patriotic, Vasili a cerut permisiunea tatălui său să ia parte la luptele de pe front.
În luptele de pe frontul de răsărit, Vasili Stalin a fost rănit la picior. Artiom Fiodorovici Sergheev avea să scrie în memoriile sale:
Începând cu luna mai 1943, Vasili Stalin a fost numit instructor de zbor în cadrul Regimentului 193 de vânătoare. Lui i s-a interzis să mai execute misiuni de luptă. Se pare că I. V. Stalin a dorit să își protejeze cel de-al doilea fiu după ce primul său născut, Ikov Djugașvili, căzuse prizonier. În această perioadă, germanii lansaseră o adevărată vânătoare pe cer pentru doborârea lui Vasili Stalin.
Pe 16 ianuarie 1944, Vasili Stalin a fost numit inspector de zbor pentru tehnica de pilotaj în cadrul Corpului I de gardă de aviație de vânătoare din cadrul Armatei a 3-a aeriene – Frontul I Baltic. Pe 18 mai 1944 a fost numit comandt al Diviziei a 3-a de gardă de aviație de vânătoare din cadrul Corpului I de gardă comandat de Evgheni Mihailovici Belețki.
Divizia a 3-a de gardă a participat la luptele pentru eliberarea orașelor Minsk, Vilnius, Lida, Hrodna, Panevėžys, Šiauliai și Jelgava.
Generalul locotenent E. M. Belețki, comandatul Corpului I de gardă de aviație de vânătoare, a notat pe ordinul de decorare din 1 iunie 1944
Începând cu 22 februarie 1945, Vasili Stalin a fost numit comandnt al Divizia a 61-a de vânătoare a Armatei a 6-a aeriene din cadrul Frontului I Belarus. Diviza de sub comanda sa a luat parte la luptele pentru cucerirea Berlinuliu. În ordinul de decorare din 11 mai 1945, generalul-colonel Serghei Rudenko, comandantul Armatei a 16-a aeriene, a subliniat: „În timpul operțiunii ofesive asupra Berlinuliu, unitățile diviziei aflate sub comanda directă a colonelului de gardă V. I. Stalin au executat 949 de misiuni. Acestea au participat la 15 bătălii aeriene, în timpul cărora 17 avioane inamice au fost doborâte, din care în prima zi a operațiunii – 11, și a pierdut un singur echipaj. Personal, tovarăsul Stalin în timpul participării la luptele pe fronturile Marelui Război Patriotic, a executat 26 de misiuni de vânătoare și a doborât două avioane ale inamicului. El este demn pentru acordarea Ordinului Suvorov clasa a 2-a”. În timpul războiului, a primit din partea tatălui mustrări și a fost retrogradat pentru diferite greșeli, („de exemplu, în timpul războiului a organizat o partidă de pescuit cu folosirea rachetelor de aviație, în timpul căreia un inginer din regimentul său și-a pierdut un braț și unul dintre cei mai buni piloți a fost rănit și și-a pierdut pentru vecie capacitatea de zbor”), dar a fost reîncadratСоциализм с человеческим отцом (Журнал «Коммерсантъ Власть», № 31 (735), 13.08.2007) // kommersant.ru. Despre el se spune că, la sfârșitul războiului a zburat în Uniunea Sovietică cu un avion plin de bunuri furate: aur, diamante, covoare, blănuri și… lenjerie fină de damă. În total, Vasili Stalin a executat 26 de misiuni de luptă, În timpul cărora a doborât 5Артём Сергеев. Беседы о Сталине avioane ale inamicului, două victorii personale și trei de grup. Pentru faptele sale de arme, Vasili Stalin a fost decorat cu două Ordine Steagul Roșu, Ordinul Suvorov clasa a II-a și Ordinul Alexandr Nevski.
Cariera militară în perioada postbelică Până în 1946, el a comandat Divizia a 286-a de aviație de vânătoare, iar după acest an a devenit comandant al Diviziei I de gardă de aviație de vânătoare, care făcea parte din Grupul Forțelor Sovietice din Germania (ГСОВГ) (al cărui stat-major se afla la Wittstock/Dosse). În 1947, Vasili Stalin a fost transferat la Moscova pe postul de adjunct al Comandantului forțelor aeriene ale Districtului Militar Moscova. Din 1948 a devenit comandantul forțelor aeriene ale Districtului Militar Moscova.
La începutul decenliului al șaselea, a început la inițiativa lui construirea construirea unui complex sportiv și a hotelului „Sovețkaia” în rionul Lenigrad al Moscovei. De altfel, Vasili avea să locuiască în acest hotel. Apartamentul 301 îi poartă în zilele noastre numele.[ http://www.sovietsky.ru/en/rooms/#221 The Stalin apartments].
Vasili Stalin a devenit un patron al sporturilor - fondator Clubului sportiv al forțelor aeriene „VVS Moscova” (cu echipe de fotbal, baschet și hochei pe gheață).
În calitatea sa de comandant al forțelor aeriene ale Districtului Militar Moscova, V. I. Stalin a organizat și condus cursuri de perfecționare profesională pentru piloți, a sprijinit dezvoltarea tehnologiei în domeniul aviației, a iniția reconversia profesională a personalului navigant și tehnic și s-a îngrijit de îmbunătățirea condițiilor de viață a subordonaților. Veteranii districtului militar își amintesc de inițiativa lui Stalin pentru construirea a 500 de case din lemn, în care s-au mutat piloții și personalul tehnic cu familiile din trei garnizoane, care locuiseră până atunci în barăci sau în camerele din cazarme. Vasili Stalin a emis un ordin prin care i-a obligat pe toți ofițerii din subordinea să participe la cursurile serale pentru completarea studiilor – minim 10 clase. Pasionat de sport, Vasili Stalin a fost ales președinte al Federației de Ecvestră a URSS.
Tot lui Vasili Stalin se datorează și construirea unui sediu nou pentru sediul central al comandamentului Districtului Militar Moscova. Cartierul general nu funcționase până atunci în propria clădire. În iulie 1952, Vasili a fost îndepărtat din funcția de comandă și a fost pus la dispoziția comandatului forțelor aeriene sovietice, după ce, la încheierea mitingului aviatic de pe aeroportul Tușino, prilejuit de sărbătoarea aviației militare, s-a prezantat într-o stare avansată de ebrietate și la jignit pe mareșalul Pavel Fiodorovici Jigarev. Aceasta nu a fost decât picătura care a umplut paharul, Iosif Vissarionovici Stalin mai având să îi reproșeze fiului său și incidentul din 1 mai același an când, după încheierea paradei din Piața Roșie, două bombardiere cu reacție de ultimă generație Il-28 s-au prăbușit la aterizare datorită condițiilor meteo dificile.
În august 1952, Vasili Stalin s-a înscris la cursurile Academiei Militare a Statului Major al Forțelor Armate, dar nu a arătat niciun interes pentru studiu, absentând în mod constant de la ore.
După moartea lui I. V. Stalin I. V. Stalin a murit pe 5 martie 1953. La scurtă vreme, Vasili a fost chemat la ordin de ministrul apărării al URSS, Nicolai Bulganin, care a hotărât transferul lui din Moscova la comanda unui district militar îndepărtat. Vasili nu a respectat ordinul. Ca urmare, pe 26 martie, generalul-locotenent Vasili Stalin a fost trecut în rezervă, fără dreptul să poarte uniforma militară. Răspunsul său a fost neașteptat – el s-a deplasat la ambasada Republicii Populare Chineze pentru a cere viza și permisiunea de a pleca la Beijing. În timpul vizitei la ambasadă, Vasili Stalin ar fi afirmat că tatăl lui a fost otrăvit.