Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al doilea război mondial începe cu declarația de război împotriva Germaniei Naziste de pe 10 septembrie 1939 și cuprinde campanii militare de primă importanță precum cea din ItaliaCanadian War Museum "The Italian Campaign" . și Europa de nord.Canadian War Museum "Liberating Northwest Europe" . Canada a avut un rol hotărâtor în protejarea rutelor maritime de aprovizionare din Atlanticul de nord și a asigurat un mare volum de transport prin intermediul navelor sale de marfă (peste 25.000 de traversări ale Atlanticului).Veterans Affairs Canada "The Historic Contribution of Canada's Merchant Navy" . Canada a participat de asemenea și la luptele din Pacific pe toată perioada războiului.

La începutul celui de-al doilea război mondial, Canada era cel mai vechi dominion din cadrul Commonwealthului Britanic. Marea majoritate a canadienilor era împotriva participării țării lor la război. În ciuda acestui fapt, canadienii au participat la luptele celui de-al doilea război mondial alături de britanice datorită asocierii lor în Commonwealth. În ciuda unei populații de doar 12 milioane de locuitori, canadienii au mobilizat o armată foarte numeroasă. După ce rănile provocate de marea criză economică au fost vindecate, participarea la luptele celui de-al doilea război mondial a accelerat transformarea Candei într-o națiune modernă, urbană și industrializată.

Mobilizarea forțelor

Forțele armate canadiene erau modeste ca număr, echipare și total nepregătite de luptă în 1939, ca urmare a aproape douăzeci de ani de politici ezitante în domeniul apărării. „Permanent Active Militia” (armata regulată permanentă a Canadei) avea doar 4.261 soldați, subofițeri și ofițeri, iar „Non-Permanent Active Militia” (armata de rezerviști) număra aproximativ 51.000 de militari slab pregătiți și antrenați. Începând cu anul 1936 au început să se facă unele încercări pentru modernizarea echipamentelor, dar ritmul aprovizionării era slab, iar guvernul nu dorea să cheltuiască sume foarte mari pentru echiparea unor regimente de tancuri proaspăt create.

Până în cele din urmă însă, forțele armate canadiene au ajuns într-o perioadă relativ scurtă să depășească toate efectivele prevăzute de așa-numitele scheme de mobilizare. De-a lungul războiului, forțele terestre au fost încadrate cu 730.000 de oameni, forțele aeriene cu 260.000, iar marina militară cu 115.000. Mai multe mii de canadieni au luptat în cadrul Royal Air Force. Pe de altă parte, trebuie spus că cei aproximativ 1,1 milioane de canadieni mobilizați în armată erau proporțional mai puțini decât cei mobilizați în Regatul Unit, Australia sau Noua Zeelandă. Aproximativ o jumătate dintre trupele terestre ale Canadei și circa trei sferturi dintre militarii forțelor aeriene nu au părăsit niciodată țara. Prin comparație, aproximativ trei sferturi dintre militarii mobilizați de SUA, Australia sau Noua Zeelandă au luptat în afara teritoriului național. Cu toate acestea, până la sfârșitul războiului, aproximativ 1,1 milioane de canadieni au fost înrolați în armată. Numărul vaselor marinei militare canadiene a crescut de la numai câteva nave în 1939 la mai mult 400 de vase în scurt timp. Efortul naval canadian a fost hotărâtor pentru apărarea linilor de aprovizionare transatlantice de-a lungul întregului război.

Această situație reflectă, cel puțin parțial, politica lui Mackenzie King de „responsabilitate limitată” și necesarul de forță de muncă în caz de război. De asemenea, ea mai reflectă circumstanțele obiective ale războiului. În condițiile în care Franța fusese învinsă, iar teritoriul ei național ocupat în cea mai mare parte, în vestul Europei nu a mai existat o un front de vest cu frontul din timpul Primului Război Mondial, cel puțin până în momentul debarcării din Normandia din iunie 1944. De asemenea, solicitările de efective pentru fronturile din Africa de Nord și Mediterana erau mai mici și puteau fi asigurate cu ajutorul trupelor britanice și a altor state membre ale Commonwealthului.

Ca urmare, grosul forțelor canadiene din afara granițelor țării nu au fost angajate în lupte regulate până la mijlocul anului 1944. De exemplu, soldații Diviziei I de infanterie canadiene, care era mobilizată în afara granițelor încă din decembrie 1939, au petrecut o bună parte a timpului în care fuseseră mobilizați în Anglia, fără să fie implicați în lupte directe. Pe de altă parte, trupele canadiene staționate în Anglia au asigurat alături de cele britanice apărarea teritoriului Regatului Unit într-o perioadă în care pericolul de invazie a insulelor britanice de către germani a fost cea mai ridicată. În afară de raidul de la Dieppe din august 1942, operațiune care a furnizat o mare cantitate de informații necesare debarcării din 1944, trupele canadiene nu au mai participat la alte operațiuni majore până la invazia din Sicilia din vara anului 1943.

Raidul de la Dieppe a fost prima operațiune canadiană de amploare. În această operațiune au căzut la datorie 907 soldați, 2.460 au fost răniți, iar 1.874 au căzut prizonieri în mâinile germanilor. După debarcarea din Sicilia, canadienii au participat în mod activ la operațiunile din Italia și au fost printre primii care au intrat în Roma. Pe Ziua Z, 6 iunie 1944, capetele de pod din Normandia au fost create de forțele americane pe plajele Omaha și Utah, de cele britanice pe plajele Sword și Gold și de cele canadiene pe plaja Juno. În primele zile ale debarcării, Divizia a 3-a de infanterie canadiană a avut cea mai rapidă și adâncă penetrare în teritoriul francez dintre toate trupele aliate. După încheierea cu succes a operațiunilor din Normandia, forțele canadiene și-au îndreptat eforturile spre nord-est, unde au participat la eliberarea Olandei.

Efortul economic de război

Canada devenise în deceniul al treilea unul dintre marii fabricanți de automobile, odată cu instalarea filialelor mai multor uzine american constructoare de mașini în Ontario. În 1938, industria constructoare de automomobile din Canada era pe locul patru în lume, în ceea ce privește vehiculele pentru pasageri și cele de transport de marfă, deși o bună parte a capacităților de producție fuseseră închise în timpul Marii crize economice. Toate aceste unități industriale au fost convertite rapid pentru producția de materiale militare, în mod special pentru producerea de vehicule pe pneuri. Producția de astfel de vehicule în timpul războiului a propulsat Canada pe locul doi mondial, după SUA. Producția de camioane a Canadei a fost de aproximativ 800.000 de camioane, mai mare decât producția Germaniei, Italiei și Japoniei la un loc. Filialele canadiene ale Ford și General Motors au produs un vehicul unul dintre cele mai vândute camioane de transport. Aproape o jumătate dintre mașinile de transport britanice au fost produse de fabricile canadiene. Istoricii militari britanici apreciază că producția de vehicule militare a fost cea mai importantă contribuție a Canadei la victoria Aliaților.H. Duncan Hall și C. C. Wrigley, Studies of Overseas Supply, volum din seria War Production Series apărută sub conducrea lui M. M. Postan, parte a History of the Second World War. United Kingdom Civil Series editată de Sir Keith Hancock. „Office of Public Sector Information” și „Longman|Longmans, Green and Co.”, Londra, 1956, pp. 51-52. De asemenea, Canada a produs primul model de tanc mediu „Ram”. Deși nu a fost folosit în acțiuni de luptă, „Ram” a fost utilizat pentru pregătirea personalului, iar, într-o formă modificată, a fost utilizat pe post de transportor blindat pentru trupe de către Regimentul I canadian de transportoare blindate.Mark Tonner, The Kangaroo in Canadian Service, Service Publications”, 2005. În Canada au fost produse aproximativ 14.000 de aparate de zbor, inclusiv bombardiere Lancaster și Mosquito. De asemenea, șantierele navale canadiene au lansat la apă vase militare precum distrugătoare, fregate, corverte și aproximativ 350 de vase comerciale. Canada și-a adus o contribuție foarte importantă la victoria Aliaților prin producția metalurgică: ea a asigurat jumătate din necesarul de aluminiu și 90% din cel de nichel.

Primele acțiuni militare

Între momentul capitulării Franței din iunie 1940 și cel al invadării URSS de către Germania în iunie 1941, Canada a fost unul dintre principalii furnizori de alimente, arme avioane și materiale militare livrate britanicilor prin intremediul convoalielor navale și podurilor aeriene. De asemenea, piloții canadieni au participat la luptele pentru apărarea Regatului Unit din timpul „bătăliei Angliei” și a „Blitz-ului”. În cazul în care planul invaziei germane în Anglia ar fi avut loc (Operațiunea Leul de mare), unitățile canadiene care formau Corpul I urmau să asigure apărarea capitalei britanice pe aliniamentul Canalul Mânecii – Londra.

Începând din 1939 până încheierea ostilităților în Europa din mai 1945, Marina Regală Canadiană și cea comercială au jucat un rol de primă mărime, în special în timpul bătăliei Atlanticului. Britanicii au organizat în Canada primul centru pentru pregătirea piloților din Commonwealth. Aici au fost pregătiți peste 167.000 de militari ai forțelor aeriene ale Commonwealthului, dintre care aproximativ 50.000 de piloți, antrenați în bazele aeriene canadiene între 1940 și 1945. Mai mult de jumătate dintre acești piloți au fost piloți canadieni care au luptat în Forțele Aeriene Regale Canadiene sau în RAF. O șesime dintre echipajele bombardierelor aliate care au luptat în Europa au fost canadiene. Soldații forțelor terestre canadieni au participat la bătălia pentru Hong Kong din 1941 împotriva japonezilor și au participat la dezastruosul raid de la Dieppe din 1942. Trupele canadiene au participat de asemenea și la Campania din Africa de nord. Avioanele și forțele navale canadiene au luptat alături de cele americane împotriva atacurilor submarinelor japoneze împotriva SUA.

După victoria aliaților din Africa de nord, militarii canadieni au participat la debarcarea din Sicilia și la cea din Italia continentală. Militarii canadieni s-au distins de-a lungul întregii participări la campania din Italia. Canadienii au fost primii soldați aliați care au intrat în Roma. În timpul campaniei din Italia, peste 25.000 de soldați canadieni au fost răniți, uciși sau dați dispăruți. Raidul de la Dieppe

Raidul de la Dieppe (Operațiunea Jubilee) de pe 19 august 1942 a fost o debarcare aliată a aproximativ 5.000 de soldați canadieni și a 1.000 de britanici pe țărmurile Franței ocupate, fiind singura operațiune combinată de amploare desfășurată în Franța mai înainte de debarcarea din Normandia din iunie 1944. Debarcarea a fost un dezastru, în ciuda sprijinului aerian asigurat de avioanele de vânătoare și bombardament și a celui al artileriei navale. În același timp, debarcarea de la Dieppe a furnizat informații valoroase cu privire la necesitatea unor comunicații eficiente între forțele combinate de asalt. La terminarea operațiunii, dintre cei aproximativ 6.000 de militari (în prinicipal canadieni), peste 1.000 au fost uciși, iar alți 2.340 au fost luați prizonieri.

Importanța raidului de la Dieppe este încă subiect de controverse printre cercetătorii și istoricii militari. În vreme ce unii istorici consideră că eșecul de la Dieppe a fost factorul hotărâtor al deciziei aliaților de a nu încerca o debarcare de proporții în zona unui port în Ziua Z, alți istorici atrag atenția asupra faptului că numărul mare de operațiuni amfibii care au avut loc înainte și după raidul de la Dieppe demonstrează că nu s-a tras nicio conculuzie folositoare din această debarcare eșuată.

Ocuparea Newfoundlandului