Salezienii lui Don Bosco (în , „Societatea Sfântului Francisc de Sales”) sunt călugării din ordinul catolic întemeiat în secolul al XIX-lea de Giovanni Bosco (Don Bosco) pentru a veni în întâmpinarea nevoilor tinerilor săraci și abandonați, în contextul revoluției industriale. Numele de „salezieni” a fost ales de fondator inspirându-se din bunătatea și zelul lui Francisc de Sales, episcop de Geneva în secolul al XVII-lea.
Istorie Giovanni Bosco și-a desfășurat activitatea ca preot în Arhidieceza de Torino în perioada de tranziție economică, politică și socială a secolului al XIX-lea. Industrializarea a generat exploatare, mizerie și abandonul copiilor și tinerilor. Don Bosco a început prin a-i strânge de pe străzi și a le propune jocuri instructive, mici lecții de învățătură creștină și lecții de alfabetizare. Toate întâlnirile se desfășurau sub semnul bucuriei și al jocului, fapt care atrăgea foarte mulți copii. Era o continuare a ceea ce făcuse cu trei secole mai înainte Filip Neri, motiv pentru care locul și adunările căpătară numele de „Oratoriu”. La început se strângeau în curtea unei parohii, care însă deveni în scurt timp neîncăpătoare. Gălăgia făcută de acești tineri a generat adesea nemulțumurea vecinilor. După aproape cinci ani de mutări succesive, don Bosco găsește un loc la periferia municipiului Torino, numit Valdocco, unde se va stabili definitiv. Acolo va începe o adevărată operă în folosul celor defavorizați cu școli de diferite grade, ucenicii și internat pentru cei fără adăpost.
A primit ajutor uman și financiar în educația acelor tineri din partea multor persoane generoase, însă erau ajutoare pe care nu putea baza o astfel de întreprindere. Pe de altă parte opera creștea și trebuia să găsească persoane dispuse să se dedice numai acestei cauze.
După câteva încercări nereușite, înțelese că cei care vor fi dispuși să se consacre în întregime vor fi cei care au crescut în Oratoriu. Începe așadar să dedice timp și energii pentru formarea acelor tineri care ofereau speranța de a-l ajuta. Este încurajat în acest sens de episcopul locului, de papa de la Roma, de persoane de bine și chiar de către ministrul de interne din acea vreme, Urbano Rattazzi, un anticlericalist convins.
Ia ființă așadar în 18 decembrie 1859, în mod oficial, Congregația Saleziană ca asociație privată. Primii salezieni sunt în număr de optsprezece împreună cu Don Bosco. Cu această ocazie constituie și primul Capitul Superior Salezian. Pentru a fi recunoscută de autoritățile ecleziastice și civile va trebui să treacă o perioadă îndelungată. În 1 martie 1869 Don Bosco obține decretul de aprobare a Societății Saleziene și în 3 aprilie 1874 sunt aprobate în mod definitiv de către de către Sfântul Scaun, Constituțiile Societății Saleziene. Societatea Saleziană fu recunoscută ca institut religios de drept pontifical dedicat operelor de apostolat, în folosul tinerilor, în special al celor mai săraci și abandonați. Patronii Societății Saleziene fură desemnați de don Bosco ca fiind Maria Ajutorul Creștinilor, Sf. Iosif și Sf. Francisc de Sales.
Etapele înființării Congregației Saleziene 12 aprilie 1846 - În ziua de Paști, don Bosco se instalează la Valdocco, sediu care va rămâne definitiv pentru viitoarea Societate Saleziană. 26 ianuarie 1854 - Don Bosco propune unor tineri (Rua, Cagliero, Rocchietti, Artiglia) să facă o promisiune pentru a se dedica “dragostei aproapelui”. Îi numește "Salezieni" după numele apostolului blândeții, sf. Francisc de Sales. 1855 - În acest an Don Bosco face o primă redactare a Constituțiilor Saleziene. 25 martie 1855 - Primul pas al nașterii Societății Saleziene: clericul Rua depune voturile private de sărăcie, castitate și ascultare în mâinile lui Don Bosco. El este cel dintâi salezian. 1857 - Don Bosco începe să scrie Regulile salezienilor. 18 februarie 1858 - Prima călătorie a lui Don Bosco la Roma, pentru a prezenta opera sa Papei. 9 decembrie 1859 - Don Bosco comunică decizia de a funda Congregația Saleziană 18 decembrie 1859 - Ia naștere Congregația Saleziană ca asociație privată. 12 iunie 1860 - 26 de salezieni subscriu Regulilor Congregației. Apare pentru prima data termenul de coajutor într-o scrisoare a lui Don Bosco către arhiepiscopul în exil pentru aprobarea regulilor. Acesta se arată favorabil. 14 mai 1862 - Primii 22 de salezieni depun profesiunea saleziană pe trei ani în mâinile lui Don Bosco 23 iulie 1864 - Congregația Saleziană primește prima recunoaștere din partea Sfântului Scaun (Decretul de laudă). 1 martie 1869 - Societatea Salezienă este aprobată definitiv prin decret eclezial (nu însă și Constituțiile). 3 aprilie 1874 - Aprobarea definitivă de către Sfântul Scaun, a Constituțiilor Societății Saleziene.
Activități apostolice Opera lui don Bosco s-a diversificat adaptându-se la necesitățile apărute în timp și spațiu, astăzi salezienii coordonând: oratorii și centre de tineret școli și centre de formare profesională colegii și internate prezențe academice parohii opere și servicii sociale pentru tinerii în situații de risc comunicații sociale noi tipuri de prezențe (Mișcarea Tinerească Saleziană, voluntariatul salezian, servicii de orientare vocațională, servicii specializate de formare creștină) Salezienii își desfășoară activitatea în câteva mii de opere de acest gen.
Structura organizativă Datorită dimensiunilor mari, Societatea Saleziană a trebuit să se ordoneze într-o structură organizativă. Este un model administrativ propriu care are la bază un lider ajutat de un consiliu, model care se regăsește la orice nivel de activitate. Administrația centrală Autoritatea supremă este exercitată de Capitolul General (adunarea generală a reprezentanților salezienilor din toată lumea) care are ca și competențe, între altele, alegerea Rectorului Major și aprobarea modificărilor Constituției. Aceste prerogative trebuiesc confirmate de Papa. Este coordonată de Rectorul Major ajutat de un vicar, de 5 consilieri generali și 8 consilieri regionali (consilierii regionali sunt responsabilii celor 8 regiuni la nivel mondial). Are statut juridic în fața Statului Italian din 2 septembrie 1971, fiind înregistrată ca persoană juridică cu numele "Direzione Generale Opere Don Bosco", cu sediul la Roma. Figura Rectorului Major este importantă, deoarece el este succesorul lui don Bosco, îndeplinindu-i misiunea în timp. Iată mai jos lista urmașilor lui don Bosco: Rectori Majori Don Giovanni Bosco, sfânt, (1815-1888) fondator 1859-1888 Don Michele Rua, fericit, (1837-1910) rector major între anii 1888-1910 Don Paolo Albera, (1844-1921) rector major între anii 1910-1921 Don Filippo Rinaldi, fericit, (1856-1931) rector major între anii 1922-1931 Don Pietro Ricaldone, (1870-1951) rector major între anii 1932-1951 Don Renato Ziggiotti, (1892-1983) rector major între anii 1952-1965 Don Luigi Ricceri, (1901-1989) rector major între anii 1965-1977 Don Egidio Viganò , (1920-1995) rector major între anii 1977-1995 Don Juan E. Vecchi, (1931-2002) rector major între anii 1996-2002 Don Pasqual Chavez Villanueva, (1942-) rector major din 2002 Administrația inspectorială Autoritatea de coordonare a prezențelor locale este Inspectoria (provincia) care este constituită în funcție de afinități geografice sau culturale (există, la nivel mondial, 96 de inspectorii). Inspectorul este ajutat de un vicar și de un grup de consilieri care formează Consiliul Inspectorial. Periodic se reunește Capitolul Inspectorial (adunarea generală a reprezentanților salezienilor din toată inspectoria) care analizează activitatea și face propuneri. Administrația locală Autoritatea la nivel local este asigurată de un director ajutat de un vicar și de Consiliul Local. Frecvent se reunește toată comunitatea pentru analiza și planificarea activităților. Există la nivel mondial de 1885 case constituite în mod canonic și alte 151 de prezențe saleziene.
Statistici Societatea Saleziană a dat Bisericii până astăzi 240 de episcopi și 12 cardinali. Este prezentă în 128 de țări în toate cele 5 continente cu 16.568 de membri din care aproape 3.000 sunt misionari. În prezent este a treia ca mărime, după Ordinul iezuit și cel franciscan fiind și a treia organizație misionară din lume. Națiunile cu cei mai numeroși salezieni sunt: Italia cu 2669 membri, India cu 2261 membri, Spania cu 1297 membri, Polonia cu 1025 membri și Brazilia cu 799 membri. În prezent își desfășoară activitățile pastorale în afara structurilor saleziene 102 episcopi și 6 cardinali (date statistice din 2005).
Particularități Don Bosco nu a dorit ca societatea înființată de el să iasă în evidență cu nimic. A ținut să fie cât mai apropiată de scopul educativ și de aceea nu a dorit veșminte specifice. Preoții săi purtau, ca toți ceilalți preoți diecezani, reverenda, iar coajutorii erau îmbrăcați ca oricare alt cadru didactic. Ba mai mult, numele dat structurilor și superiorilor a fost preluat din terminologia școlară: superiorul casei generale a fost numit rector, superiorul inspectoriei (provinciei) a fost numit inspector, superiorul unei case saleziene (așezământ salezian) a fost numit director. A vrut o mare libertate în aceste lucruri pentru a se concentra asupra esențialului: educația umană și creștină a tinerilor abandonați.
Familia saleziană Don Bosco pe lângă Societatea Saleziană a instituit cu ajutorul Mariei Domenica Mazzarello și o ramură feminină numită „Fiicele Mariei Ajutorul Creștinilor” (astăzi cu cca. 14.880 membre) și o alta, „Cooperatorii Salezieni” (astăzi cu cca. 30.000 de membri) dedicată colaboratorilor laici care doreau să împărtășească același spirit și aceeași misiune. De asemenea a încurajat instituirea unui grup, al foștilor elevi din casele saleziene, numit și grupul Ex-elevilor lui don Bosco (astăzi cu cca. 197.730 de membri). Acestora sau adăugat de-a lungul anilor alte 23 de organizații diferite care s-au inspirat din sistemul și din carisma lui Don Bosco. Toate acestea formează în prezent „Familia Saleziană” ce numără circa 402.500 membri, care urmează în forme diferite stilul, carisma și misiunea lui don Bosco.
Spiritualitatea saleziană Spiritualitatea saleziană se caracterizează prin realism și simplitate populară. Se prezintă ca: O spiritualitate pe măsura tinerilor, dânduse importanță la descoperirea acțiunii Duhului Sfânt în inimă pentru a o secunda. O spiritualitate a cotidianului; se propune viața de zi cu zi ca loc al întâlnirii cu Dumnezeu. O spiritualitate pascală a bucuriei în tot ceea ce se face; se dezvoltă astfel o atitudine pozitivă de speranță în resursele naturale și supranaturale ale persoanelor, și prezintă viața creștină ca un drum către fericire. O spiritualitate a prieteniei și a relației personale cu Isus, cunoscut și frecventat în rugăciune, Euharistie și Cuvânt. O spiritualitate de comuniune eclezială trăită în grupuri, în special în cele educative, care unesc tinerii și educatorii într-un ambient familiar în jurul unui proiect de educație integrală a tinerilor. O spiritualitate a serviciului responsabil, care trezește în tineri și adulți o reînnoită implicare apostolică pentru transformarea creștină al propriului ambient. O spiritualitate mariană, care se încredințează cu simplitate și încredere în ajutorul matern al Mariei.
Sfințenie saleziană Roadele spiritului salezian, încarnat prin excelență de don Bosco și transmis urmașilor săi, nu au întârziat să apară. Iată câteva care au fost recunoscute în mod oficial de Biserică și altele care sunt în curs de recunoaștere.Vezi prima legătură externă Sfinți Sf. Ioan Bosco, beatificat în 2 iunie 1929, canonizat în 1 aprilie 1934 Sf. Maria D. Mazzarello, beatificată în 20 noiembrie 1938, canonizată în 12 iunie 1951 Sf. Dominic Savio, beatificat în 5 martie 1950, canonizat în 12 iunie 1954 Sf. Luigi Versiglia, beatificat în 15 mai 1983, canonizat în 1 octombrie 2000 Sf. Callisto Caravario, beatificat în 15 mai 1983, canonizat în 1 octombrie 2000 Fericiți