Simon Wiesenthal (n. 31 decembrie 1908, Buczacz, Galiția, Austro-Ungaria – d. 20 septembrie 2005, Viena, Austria) a fost un activist evreu austriac, originar din Galiția, de profesie inginer arhitect, care și-a dedicat viața colectării de informații și documente despre criminalii de război naziști implicați în Holocaust în scopul aducerii lor în judecată. A contribuit la prinderea și judecarea a peste o mie de astfel de criminali și de aceea a devenit cunoscut ca „vânător de naziști”. În anul 1960 a întemeiat la Viena Centrul de documentare al Asociației evreilor victime ale regimului nazist, cunoscut ca Centrul Wiesenthal. În anul 1977 a fost înființat la Los Angeles un Centru de combatere a antisemitismului, care a fost denumit de asemenea, în cinstea sa, Centrul Simon Wiesenthal.
Biografie Copilărie și tinerețe Simon Wiesenthal s-a născut în anul 1908 ca fiu al lui Anschel (Asher) Hans Wiesenthal și al soției acestuia, Roza, născută Rapp.saitul premiului Erasmus Deși s-a născut înainte de miezul nopții 31 decembrie 1908, copilul a fost proclamat cel dintâi nou născut al comunității evreilor din Buczacz în anul 1909, iar bunicii săi materni erau convinși că acest fapt îi va aduce noroc. Din pricina prigoanelor și a pogromurilor antievreiești din Imperiul Rus, tatăl lui Wiesenthal se refugiase în anul 1905 la Buczacz, pe atunci în Regatul Lodomeriei și Galiției din componența Imperiului Austro-Ungar (parte a pământurilor Coroanei Austriei (Cisleithania)). El era comerciant angrosist de zahăr și de alte mărfuri și a asigurat familiei un trai de bunăstare. Buczacz era un târg de circa 10,000 locuitori, din care majoritatea (60%) erau evrei. azi orașul face parte din Ucraina, regiunea Ternopil. Wiesenthal a copilărit într-un mediu evreiesc tradițional, a cărui cultură era profund influențată de hasidism. Familia sa vorbea în casă limba idiș, iar pe strada limba polonă. Mama, Rosa, care stăpânea excelent limba și literatura germană l-a învățat pe fiul ei germana (Ulterior în viață, Wiesenthal a mai învățat ceha, rusa și engleza). Anii Primului Război Mondial In anul 1914 a izbucnit Primul Război Mondial și în 1915 tatăl, recrutat ca rezervist, a căzut pe front pe frontul de est. În timpul perioadei de ocupație rusă în Galiția, în Buczacz au năvălit cazaci, și elemente antisemite din rândurile lor și acoliți ai acestora au organizat în oraș pogromuri și jafuri împotriva evreilor. Roza Wiesenthal s-a refugiat la Viena împreună cu Simon și cu fiul ei mai mic, Hillel. Au tras la niște rude îndepărtate în cartierul Leopoldstadt, care era locuit de săraci și de evrei habotnici. Simon și Hillel au învățat acolo într-o școala elementară. Când armata rusă s-a retras din Galiția, mama l-a lăsat pe Hillel la Viena și s-a întors cu Simon la Buczacz, încercând să recupereze o parte din bunurile pierdute - depozitul și casa. Simon, care era foarte legat de fratele său, i-a dus dorul și, în cele din urmă, mama l-a lăsat să se întoarcă la Viena.
Anii interbelici
Anii războaielor dintre Polonia, ucraineni și Rusia Sovietică Șase luni după întoarcerea lui Simon la Viena, în urma dezmembrării Imperiului habsburgic, toți membrii familiei s-au întors la Buczacz, care a intrat in componența Poloniei renăscute. Un timp s-au perindat încă în zonă forțe militare succesive: Armata Roșie a bolșevicilor ruși care i-a înfrânt la început pe polonezi, apoi cavaleria ucraineană a lui Simon Petliura, chemată în ajutor de polonezi. Cazacii lui Petliura au rămas de pomină pentru sălbăticiile lor împotriva evreilor. Wiesenthal și-a adus aminte cum într-o zi cazacii au amenințat că ard tot târgul dacă nu li se furnizează până la căderea nopții 100 de litri de șnaps. Doi evrei bătrâni cu o căruță au mers din casă în casă ca să adune de la oameni o cantitate cât mai mare de băuturi spirtoase. Odată când a avut 10 ani, trecând în goană strada ca să procure ceva ce-l rugase mama, un cazac s-a năpustit asupra sa și l-a înjunghiat cu un pumnal în picior.
Studiile liceale și universitare în Polonia și Cehoslovacia În anul 1923 Wiesenthal a fost primit la gimnaziul umanist local, în care majoritatea elevilor erau evrei, iar limba de predare era polona. Mai târziu, în același an, fratele său Hillel, a fost grav rănit într-un accident, la coloana vertebrală și în cele din urmă a murit. În 1926 mama sa s-a remăritat cu un bărbat evreu pe nume Isaak Halperin și s-a mutat cu el în localitatea Dolina, aflată la poalele Carpaților, unde noul ei soț avea o fabrică de cărămizi. După ce a încercat fără succes sa fie admis la Universitatea din Lwow, unde exista o cotă limită pentru admiterea de evrei, Wiesenthal s-a înscris la studii de inginerie civilă la Universitatea din Praga, terminându-le în anul 1932.
Stagiul in Ucraina sovietică și activitatea la Lwow sub autoritatea polonă În anii 1934-1935 a lucrat ca inginer constructor stagiar în Uniunea Sovietică, câteva săptămâni la Harkov si Kiev, și o perioadă de aproape doi ani la Odessa Întors în Polonia, s-a stabilit la Lwow, unde, după una din autobiografiile sale ar fi fost în sfârșit primit la studii avansate de arhitectură la Universitatea Tehnică locală, sub îndrumarea profesorilor Derdacki și Bagierski. În 1937 după spusele sale, a primit permisul polonez de inginer arhitect. A proiectat vreme de trei ani mai multe vile pentru persoane înstărite. A proiectat și o vilă pentru mama sa și tatăl său vitreg la Dolina În anul 1936 s-a căsătorit cu Cyla Müller, care i-a fost colegă de gimnaziu. A putut finaliza lucrarea sa de diplomă - proiectul unui sanatoriu de tuberculoză - abia în timpul ocupației sovietice în iunie 1940
Ocupația sovietică la Lvov 160px|miniatura|dreapta|Fotografie din jurul anului 1940 După invadarea Poloniei de către Germania, conform pactului Ribbentrop-Molotov, la 17 septembrie 1939 Lvov și Galiția de est au fost anexate la Uniunea Sovietică. Tatăl vitreg și frații vitregi ai lui Wiesenthal, ca fabricanți și „dușmani polonezi ai poporului”, a fost deportați de regimul sovietic în Gulag, și omorâți de agenții N.K.V.D. Wiesenthal a trebuit să-și închidă firma. A reușit să obțină pentru el , soția și mama sa documente de identitate care nu specificau originea lor socială burgheză și a mituit un comisar al N.K.V.D. și astfel s-au salvat de la deportarea în Siberia. În anii 1939-1940 a lucrat ca simplu mecanic la o fabrică de arcuri de saltele, iar in iunie 1940, după ce i-a fost recunoscută și de sovietici diploma de inginer-arhitect, s-a angajat ca inginer șef al unui sovhoz de lângă Odessa.
Anii ocupației germane După invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă, la mijlocul lunii iulie 1942 Wiesenthal și ceilalți locuitori evrei ai Lvovului au fost obligați să se înregistreze pentru munca forțată. În vreme de șase luni până în noiembrie 1941 ocupanții germani au organizat un ghetou, în care i-au înghesuit apoi pe evreii din oraș. În iunie și iulie 1941 mai multe mii de evrei au fost omorâți la Lvov de care colaboratori ucraineni și membri ai unor Einsatzgruppe germane. În autobiografii ale sale Wiesenthal a relatat că a fost arestat la 6 iulie, dar a fost salvat de la execuție de care un fost maistru pe nume Bodnar, care îl cunoștea și care era atunci membru în poliția auxiliară ucraineană. La sfârșitul anului 1941 Wiesenthal și soția lui au fost transferați în lagărul de concentrare Ianowska și trimiși să muncească la un șantier al căilor ferate. Împreună cu ceilalți deținuți folosiți la căile ferate, Wiesenthal a fost cazat într-un sector aparte al lagărului, unde condițiile de trai erau ceva mai bune. A fost, între altele însărcinat să picteze svastici, steme ale Reichului și alte inscripții pe locomotivele sovietice capturate de germani, iar Cyla lustruia obiecte de alamă și nichel. Ulterior, un SS-ist pe nume Guenther a aflat de profesia lui și i-a dat să execute lucrări în domeniul arhitecturii.
În schimbul unor informații pe care le-a furnizat despre căile ferate, Wiesenthal a obținut documente false de identitate pentru soția sa de la un partizan al rezistenței poloneze Armia Krajowa. Sub numele fals Irena Kowalska, ea a plecat la Varșovia, unde a fost angajată la o fabrică germană de aparate de radio. A fost trimisă și în două lagăre de muncă, inclusiv în Renania. Condițiile grele de trai i-au afectat sănătatea, în schimb, a reușit să supraviețuiască. Wiesenthal nu a mai avut știri de la ea și până la sfârșitul războiului și credea ca ea a pierit la Varșovia. Cuplul s-a reunit în 1945, și fiica lor, Paulinka, s-a născut în anul următor. Supraviețuitor al Holocaustului În ghetoul Lvov, tot la câteva săptămâni naziștii organizau razii pentru a aduna și deporta pe evreii incapabili de lucru din cauza vârstei, a bolilor și a subnutriției. Aceasta în vreme ce aceia apți de muncă erau absenți, fiind luați la munci. Într-una din aceste razii, și mama lui Wiesenthal și alte bătrâne evreice au fost transportate cu un tren de marfă la Lagărul de exterminare Belzec și omorâte în august 1942. Cam în aceeași vreme un polițist ucrainean a împușcat mortal și pe mama Cylei în cerdacul casei ei din Buczacz, în timpul operațiunii de evacuare din casă. Cyla și Simon Wiesenthal au pierdut în Holocaust 89 de membri ai familiilor lor.
În timpul muncii sale în cadrul Căilor ferate de est a desenat proiecte inginerești pentru Adolf Kohlrautz, un inspector șef al serviciului feroviar german, care se folosea de ele la pregătirea contractelor. Kohlrautz obișnuia să primească mită de la companiile de construcții și îi dădea o parte și lui Wiesenthal, care i-a folosit pentru cumpărarea unor provizii și a câtorva arme. Wiesenthal a obținut în aceste circumstanțe și informații despre liniile ferate, pe care le-a transmis rezistenței poloneze. La 20 aprilie 1943, de ziua de naștere a lui Hitler, sublocotenentul Gustav Wilhaus, adjunctul comandantului lagărului, a decis să omoare prin împușcare 54 intelectuali evrei, câte unul pentru fiecare an de viață al Führerului, între care și pe Wiesenthal și alți doi deținuți din sectorul auxiliar al lagărului. Au ajuns la așa numitul Pantalon, un coridor îngust spre locul de execuție, aflat la marginea unui șanț cu nisip. El a aruncat o privire spre Guenther, dar acesta a dat din umeri. Au fost dezbrăcați și au început împușcările, iar când au rămas ultimii trei deținuți, la un megafon cineva a strigat: «Wiesenthal la frontul lagărului!». A fost chemat la intrarea în lagăr după ce Kohlrautz l-a convins pe comandantul lagărului să-l păstreze încă pe Wiesenthal în viață pentru a picta o mare pancartă cu inscripția „Wir lieben unseren Führer!” (Noi îl iubim pe Führerul nostru!) Mai târziu, la 2 octombrie 1943 Kohlrautz l-a înștiințat că, în curând, toți deținuții din lagăr vor fi lichidați. Kohlrautz i-a dat lui Wiesenthal și încă unui deținut un permis de trecere pentru a merge la o papetărie, escortați de un paznic ucrainean. Wiesenthal și tovarășul său au izbutit să fugă prin spatele prăvăliei. În continuare el s-a alăturat rezistenței subterane poloneze, pe care a ajutat-o cu cunoștințele sale tehnice și de arhitectură, la construirea de buncăre și fortificații.