Biserica armenească din Iași

Biserica armenească din Iași este un lăcaș de cult armenesc situat în centrul orașului Iași, pe str. Armeană nr. 22, gard în gard cu Biserica „Sf. Sava”. În interiorul său se află o placă de piatră cu o inscripție în care se afirmă că biserica a fost construită în anul 1395. Unii istorici contestă autenticitatea acestei inscripții fără a exclude însă posibilitatea ca biserica să fi fost construită în 1395. Acest lăcaș de cult a fost reparat radical în anul 1803. Biserica armenească din Iași are hramul Sfânta Maria (15 august).

Biserica „Sf. Născătoare” din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Pe această listă este trecut anul 1803 ca perioadă de datare a construcției.

De asemenea, Ateneul armenesc, azi Casa parohială a bisericii armenești, clădire construită în 1932 în curtea bisericii (având adresa pe str. Armeană nr. 20), este inclus pe aceeași listă a monumentelor istorice, la numărul 852, cu codul de clasificare IS-II-m-B-03712.

Istoric

Imigrarea armenilor în Moldova thumb|300 px|right|Biserica armenească din Iași - latura sudică

Armenii au fost primul popor care a trecut la credința creștină, în anul 301, cu 12 ani înainte de Edictul de la Milan (313), prin care creștinismul nu mai este o religie prigonită în Imperiul Roman. Originile armenilor în țările române, după consemnările din multiple izvoare istorice, sunt foarte vechi. Prezența armenilor în Transilvania este mai veche decât cea din Moldova. Cronicarii maghiari menționează existența unei colonii de armeni în Ardeal în timpul marelui principe Géza (972-997) și al regelui Ștefan cel Sfânt (997-1038), care s-au alăturat hazarilor și ungurilor la cucerirea regatului.Pr. Doru Ionel - Biserica și comunitatea armenească din Roman (Ed. Zamca, București, 2009), p. 17

Imigrarea armenilor în Moldova a avut loc în mai multe etape: în 1045 (când împăratul bizantin Constantin al IX-lea Monomahul a invadat Armenia), în 1064 (când turcii selgiucizi din Persia au cucerit capitala armeană Ani), în 1239 (când tătarii au invadat Armenia și au distrus multe localități), în 1313 (când a avut loc un cutremur devastator care a dărâmat multe orașe și a ruinat capitala Ani) Dimitrie Dan - Armenii ortodocși din Bucovina (Ed. Zamca, București, 2010), p. 16 și în 1342 (când cetatea Ani este ocupată de perși).Pr. Doru Ionel - Biserica și comunitatea armenească din Roman (Ed. Zamca, București, 2009), p. 18

Armenii au fugit din calea năvălirilor tătare și persane, prin Crimeea, o parte dintre ei așezându-se în mai multe localități din nordul Moldovei, cum ar fi Botoșani, Iași sau Suceava. Armenii imigrați în Moldova și-au construit propriile lăcașuri de închinare, primind în unele locuri biserici mai vechi care aparțineau românilor. Inițial, bisericile armenești din Moldova se aflau sub jurisdicția Episcopiei armene din Liov (Polonia), înființată în 1365 în timpul domniei regelui Cazimir cel Mare (1333–1370).

Printr-un hrisov din 30 iulie 1401, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a înființat un scaun episcopal armenesc la Suceava, conferindu-i episcopului Hovhannes drept de jurisdicție asupra bisericilor armenești și a preoților armeni din Moldova.Pr. Doru Ionel - Biserica și comunitatea armenească din Roman (Ed. Zamca, București, 2009), p. 19-21

În lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae, scrisă în perioada 1714-1716 în limba latină, cărturarul Dimitrie Cantemir afirmă că armenii din Principatul Moldovei aveau deplină libertate de credință, iar bisericile lor erau la fel de mari și de împodobite ca și bisericile ortodocșilor. Armenii se socotesc supuși, la fel ca și târgoveții și neguțătorii din alte cetăți și târguri ale Moldovei și plătesc domnului aceeași dajdie. Ca și papistașii, ei au biserici tot atât de mari și la fel de împodobite ca și bisericile dreptcredincioșilor și își urmează slobozi legea lor.Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei (în traducerea lui Petre Pandrea, Ed. Minerva, București, 1981), II. Partea politică, Cap. al XVI-lea - Despre ceilalți locuitori ai Moldovei, p. 196 O școală armenească a fost înființată la Iași la începutul secolului al XIX-lea.

Vechimea bisericii armenești din Iași thumb|180 px|right|Nișa din transeptul bisericii în care se păstrează piatra mobilă cu inscripția veche

Una dintre cele mai puternice comunități de armeni din țară s-a conturat la Iași. Fiind un popor religios, oriunde exista o mică comunitatea armeană, aceasta ridica o biserică, după modelul celor din țara lor. Mărturiile istorice consemnează o activitatea bisericească armeană în Moldova abia din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Istoricul ieșean N.A. Bogdan menționează o tradiție potrivit căreia Biserica „Sf. Sava” din Iași ar fi fost mai întâi o capiște (templu) armenească. Cum armenii ar fi monopolizat aproape tot comerțul orașului și s-au stabilit pe ulița Podul Vechi (azi strada Costache Negri), ea ar fi fost preluată de ortodocși prin secolul al XVI-lea probabil după o învoială bănească. Ortodocșii le-ar fi dat armenilor în compensație un teren în dosul bisericii unde să-și construiască un alt lăcaș de cult.N.A. Bogdan – Orașul Iași (monografie istorică și socială) (1913; reeditată la Ed. Tehnopress, Iași, 2004), p. 212. Istoricul citează ca sursă pentru această tradiție „Arhiva Societății de Științe și Literatură” din Iași, Anul IV. Această legendă este menționată și de prințul Nicolae Suțu în Notions statistiques, care precizează că domnitorii Moldovei ar fi luat cu sila Biserica „Sf. Sava” de la armeni, iar acest locaș de închinăciune ar fi fost transformat apoi în biserică greco-ortodoxă pentru trebuința moldovenilor, armenilor dându-li-se în schimb alt loc și despăgubiri, ca să-și facă ei o nouă biserică.Nicolae Suțu - Notions statistiques sur la Moldavie (Jassy, 1840), p. 212 Arhimandritul armean Zareh Baronian presupunea că acest lucru s-ar fi putut petrece în timpul domniei de scurtă durată a lui Ștefan Rareș (1551-1552), în timpul căruia s-a înregistrat o prigoană la adresa armenilor.

Documentele atestă însă că Biserica „Sf. Sava” a fost construită în anul 1583 de călugări greci veniți de la Mănăstirea „Sf. Sava” din Ierusalim, pe un loc dăruit de domnitorul Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579, 1583-1591). În actul de danie se precizează că pe acel loc nu se afla nicio biserică mai veche (ortodoxă sau armenească), ci câteva case construite de domnitor.Dan Bădărău, Ioan Caproșu - Iașii vechilor zidiri (Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007), p. 45

În prezent, într-o nișă din transeptul bisericii armenești din Iași se află o placă de piatră cu următoarea inscripție în limba armeană: Cu mila lui Dumnezeu s-a pus temelia Bisericii Sfânta Născătoare de Dumnezeu, prin stăruința părintelui Iacob și a lui Hagi Marcar și Grigor. 1395. Această placă este mobilă, fiind păstrată într-o ocniță din interiorul bisericii, dar pare să fi fost odată așezată stabil în zidul bisericii.N.A. Bogdan, Orașul Iași (monografie istorică și socială, 1913, (reeditare, Ed. Tehnopress, Iași, 2004), p. 34 După cum atestă pisaniile din această biserică, ctitorii lăcașului de cult sunt epitropul Hacik, preotul Hagop (Iacob) din Sis (azi orașul Kozan din sud-estul Turciei), Hagi Markar din Djugha (azi orașul Djulfa din regiunea Nahicevan din Azerbaidjan) și Hagi Krikor (Grigorie).

La începutul secolului al XX-lea, N.A. Bogdan considera că datarea acestui edificiu în anul 1395 este certă.N.A. Bogdan – Orașul Iași (monografie istorică și socială) (1913; reeditată la Ed. Tehnopress, Iași, 2004), p. 238. El își prezintă argumentația în paginile 34-35 ale respectivei lucrări fără a trata chestiunea exprimării anului după un calendar care nu era folosit pe atunci nici de armeni și nici de moldoveni. Istoricii Dan Bădărău și Ioan Caproșu au afirmat că această inscripție este un „fals grosolan”. Elementul care a determinat această concluzie este menționarea anului 1395 de la sfârșitul inscripției; acesta este considerat un an stabilit după calendarul care folosea numerotația după Anno Domini. Armenii folosesc propria numerotație a anilor, calendarul armean începând din anul 552 (A.D.), considerat anul 1 al erei armene. În plus, pe atunci, în Moldova se exprimau anii conform erei bizantine, care calcula anii de la facerea (zidirea) lumii; data creației (Annus Mundi) era fixată cu 5508 de ani înainte de întruparea lui Iisus Hristos.Dan Bădărău, Ioan Caproșu - Iașii vechilor zidiri (Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007), p. 43

thumb|180 px|right|Piatra mobilă cu inscripția veche

Într-o conferință ținută la 23 ianuarie 1929 la Uniunea armeană din Paris, istoricul Nicolae Iorga afirma că anul a fost scris mai târziu, dar nu contesta că a existat o biserică armenească la Iași la sfârșitul secolului al XIV-lea.O colonie foarte importantă de armeni a existat chiar în capitală, la Iași. Aici se află o biserică ce ar data, după cum se pretinde, din veacul al XlV-lea. Am văzut fotografia inscripției: data a fost scrisă mai curând târziu. Este însă această tradiție că biserica a fost clădită în secolul al XIV-lea și trebuie să admitem că într-un oraș atât de însemnat, care era deja cunoscut în Orient la începutul secolului al XV-lea (un călător bavarez, Schiltberger, îl numește „Jaspasar”, „bazarul Iași” - forma orientală nu a fost oare dată călătorului german de către armenii de acolo?), a existat o biserică armenească. - Nicolae Iorga - Armenii din România (Conferință ținută la 23 ianuarie 1929 la Uniunea armeană din Paris), publicată în același an, sub titlul „Les Armeniens de Roumanie: Conference donnee ă l'Union Armenienne de Paris, împreună cu patru conferințe despre Armenia, ținute la Teatrul Național din București”.

Totuși, chiar și istoricii Dan Bădărău și Ioan Caproșu care contestă autenticitatea pisaniei sus-menționate nu exclud posibilitatea ca această biserică să fi fost construită în anul 1395, falsul din inscripție putând fi făcut în scopul de a întări un adevăr și nu de a acredita o minciună. Ei afirmă că respectiva placă de piatră ar fi fost scoasă din zidul bisericii cu prilejul reparației din 1803, când s-a amplasat o placă cu o inscripție nouă deasupra intrării de pe latura sudică.Dan Bădărău, Ioan Caproșu - Iașii vechilor zidiri (Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007), p. 42-43

Ca argumente în favoarea vechimii acestei biserici sunt următoarele: existența unei puternice colonii armenești la Iași la mijlocul secolului al XIV-lea Dan Bădărău, Ioan Caproșu - Iașii vechilor zidiri (Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007), p. 42 prezența o lungă perioadă în patrimoniul lăcașului de cult a unei evanghelii scrisă pe hârtie, în anul 1351, la Caffa (Crimeea), care a fost donată bisericii armenești din Iași în 1451.N.A. Bogdan – Orașul Iași (monografie istorică și socială) (1913; reeditată la Ed. Tehnopress, Iași, 2004), p. 239 La sfârșitul acestei cărți se află o adnotare cu următorul cuprins: Amintiți-vă de ultimii cari au primit sfânta evanghelie, de Agopșa, de fratele său Ariudz și de părinții lor, cari au primit-o din avutul lor propriu și au dăruit-o ca pomenire Bisericei Maicei Domnului din Iași. Scris în anul 900 (=1451).H. Dj. Siruni - Darea de seamă a Expoziției de artă armeană din 1930 (manuscris)