Biserica de lemn din Gledin, comuna Monor, județul Bistrița-Năsăud nu mai există. Tradiția locală păstrează amintirea a doua biserici de lemn ce au existat succesiv în cimitirul vechi al satului. Despre ultima biserică de lemn, cu hramul Sfintei Treimi, se cunoaște faptul că a fost edificată în anul 1853, în vremea păstoririi preotului unit Grigore Bruta și a fost sfințită la 20 noiembrie 1871Vidican Alexandru - (2008)Protopopiatul Ortodox Român Bistrița - Monografie, Album, pag. 107,, în vremea păstoririi parohului greco-catolic Avram Harșianu. În anul 1987 da fost construită o nouă biserică (ortodoxă), de zid, ce a fost sfințită în anul 1998 de IPS Bartolomeu. Ar mai fi existat o altă biserică, mai veche, ce a fost clădită pe vârful dealului unde era cimitirul vechi al satului. Se spune că aceasta avea bârne groase din stejar, era acoperită cu dranițe, pregătite din despicături subțiri de brad Gr. Țâra, Urmașii lui Glad, Ed. Universitatea “Transilvania” Brașov, 2009, pag. 91.. Turnul ar fi fost unul subțiat, pe al cărui vârf prelungit stătea crucea de lemn. Biserica fost părăsită mai apoi în odată cu refugiul temporar al locuitorilor în satul Gledinel, urmare a năvălirilor tătarilor, revenirea fiind forțată de colonizarea sașilor în Batoș.
Note
Bibliografie Gr. Țâra, “Urmașii lui Glad”, Ed. Universitatea “Transilvania” Brașov, 2009, ISBN 978-973-635-729-9. Vidican Alexandru - (2008) Protopopiatul Ortodox Român Bistrița - Monografie, Album. Editura Karuna, Bistrița. ISBN 978-973-1786-88-9. (1982) Monumente istorice și de artă religioasă din arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj Napoca: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului. Chintăuan, Ioan, Bolog, Mihaela și Pop, Florica (2002). Biserici de lemn din Bistrița-Năsăud, ghid, Cluj Napoca: Supergraph. ISBN 973-99892-4-1.
Vezi și Gledin, Bistrița-Năsăud https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=sites&srcid=ZGVmYXVsdGRvbWFpbnx0YXJhZ3JpZ29yZXxneDozMDYxNjM3YmJiZjVhYzdm Urmasii lui glad
Categorie:Biserici de lemn din Bistrița Năsăud