Bătălia de la Varșovia (uneori numită și Miracolul de pe Vistula, în limba poloneză Cud nad Wisłą), a fost bătălia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918) și a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921.
Bătălia de la Varșovia a început pe 12 august și s-a încheiat pe 25 august 1920. Forțele Armatei Roșii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varșovia, și către fortăreața Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forțele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forțând trupele rusești să se retragă în dezordine către est, traversând râul Niemen. S-a estimat că bolșevicii au pierdut 10.000 de soldați uciși, 500 dispăruți și 10.000 de răniți, 66.000 fiind luați prizonieri. Prin comparație, polonezii au pierdut 4.500 de soldați morți, 10.000 dispăruți și 22.000 răniți.
Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atât bolșevicii cât și majoritatea experților străini considerau Polonia practic înfrântă. Victoria neașteptată și uluitoare în Bătălia de la Varșovia a distrus forțele bolșevice. În lunile care au urmat, o serie de noi victorii poloneze au asigurat independența țării și i-au securizat frontierele.
Bătălia Preludiul bătăliei
Polonezii luptau să-și apere independența proaspăt câștigată, pe care o pierduseră în 1795 după dezmembrarea țării de către vecinii mai puternici: Imperiul Rus, Prusia și Imperiul Habsburgic. S-a încercat și formarea unei noi țări, Federația Międzymorze, pe ruinele fostelor imperii.
Bolșevicii reușiseră să obțină victorii importante în 1919 în războiul civil rus, dând lovituri mortale inamicilor din Armata Albă. Lenin a considerat că Polonia este un pod pe care ideile comuniste trebuie să-l traverseze pentru a ajunge în Europa Centrală și mai departe, în Europa Occidentală. Războiul polono-sovietic părea mijlocul cel mai potrivit să fie testată puterea bolșevicilor. Discursurile revoluționare afirmau că bolșevismul trebuia purtat pe baionetele soldaților sovietici către Europa Occidentală, cea mai scurtă cale către Berlin și Paris fiind cea care trecea prin Varșovia. După retragerile inițiale în fața Poloniei din 1919, ofensiva bolșevică, care a început în primele luni ale anului 1920, a fost un succes copleșitor și, pe la mijlocul anului, toată lumea se aștepta ca în orice clipă Polonia să se predea. Strategia sovietică prevedea un atac masiv către capitala Poloniei. Cucerirea Varșoviei ar fi avut un uriaș efect propagandistic asupra Sovietelor, care așteptau nu numai ca polonezii să fie definitiv demoralizați, dar și ca victoria bolșevică să inițializeze o serie de revolte comuniste internaționale, („revoluția comunistă mondială”), și să deschidă calea Armatei Roșii către inima Germaniei, care se afla în plină revoluție. thumb|200px|left|Defensiva poloneză la Miłosna, lângă Varşovia.
Armata I de cavalerie sovietică sub comanda lui Semion Budionnîi a străpuns liniile poloneze la mijlocul lui iunie 1920. Acest fapt a condus la prăbușirea fronturilor poloneze din răsărit. Pe 4 iulie 1920, Frontul sovietic de vest comandat de Mihail Tuhacevski, a început un atac masiv din Bielorusia sau Rusia Albă spre râul Berezina, obligând unitățile militare poloneze să se retragă în grabă. Pe 19 iulie Armata Roșie a cucerit Grodno, pe 28 iulie au ajuns la Białystok, iar trei zile mai târziu au cucerit fortăreața Brześć. Retragerea polonezilor din nord-est s-a făcut în dezordine.
Planul de luptă Planul polonez
Până la începutul lunii august, retragerea poloneză a devenit mai organizată. La început, Józef Piłsudski a încercat să organizeze apărarea pe malul vestic al râului Bug, cu un centru puternic de rezistență la Brest-Litovsk, dar căderea neașteptată a acestor două bariere în fața atacului bolșevic l-a obligat pe generalul polonez să se gândească la o altă soluție. În noaptea de 5-6 august, Piłsudski a conceput un nou plan de acțiune. Acest nou plan propunea retragerea trupelor poloneze peste râul Vistula și apărarea capetele de pod din Varșovia și de peste râul Wieprz. Aproximativ 25% dintre diviziile disponibile urmau să fie concentrate la sud pentru o contraofensivă strategică. thumb|right|100px|Comandantul polonez: Józef Piłsudski.
Mai apoi, planul cerea ca Frontul Centru format din Armatele I și a II-a, (ceva mai mult de zece divizii), de sub comanda generalului Józef Haller să-și asume un rol defensiv, apărându-se în fața atacului frontal al rușilor executat dinspre est spre Varșovia, urmând să reziste cu orice preț în pozițiile din tranșee. În același timp, Armata a V-a, (cinci divizii și jumătate), aflată sub comanda generalului Władysław Sikorski, subordonat generalului Haller, avea să apere zona de nord și fortăreața Modlin și, când era posibil, trebuia să atace din spatele Varșoviei, împiedicând forțele ruse să învăluiască capitala pe această direcție. Mai mult, Armata a V-a trebuia să contraatace, să străpungă frontul rusesc și să ajungă în spatele liniilor Frontului de nord-vest sovietic. O rezervă de 5 divizii avea să apere Varșovia la nord. Armata I a generalului Franciszek Latinik urma să apere direct capitala, iar Armata a II-a trebuia să apere linia frontului de la Góra Kalwaria la Dęblin. Cel mai important rol a fost rezervat însă proaspetei formate Armate de rezervă (cunoscută și ca Grupul de Asalt - Grupa Uderzeniowa), relativ restrânsă numeric (aproximativ 20.00 de oameni), aflată sub comanda nemijlocită a lui Józef Piłsudski. Această armată era formată din cele mai călite și mai dârze unități poloneze, retrase de pe frontul de sud, întărite cu Armata a IV-a a generalului Leonard Skierski și Armata a III-a a generalului Zygmunt Zieliński care, după ce se retrăseseră de pe malul Bugului de Vest, nu s-au mutat direct către Varșovia, ci au taversat râul Wieprz, pierzând contactul cu urmăritorii sovietici. Sarcina Grupului de Asalt era să pornească o ofensivă fulgerătoare spre nord, din triunghiul format de râurile Vistula și Wieprz la sudul capitalei, printr-un punct slab, identificat de serviciile de informații militare poloneze la joncțiunea Fronturilor sovietice de Vest și de Sud. Această ofensiva trebuia să despartă Frontul sovietic de Vest de rezervele sale și să-i dezorganizeze mișcările. În cele din urmă, spațiul dintre Armata a V-a a generalului Sikorski și Armata de Rezervă urma să se închidă lângă frontiera Prusiei Orientale distrugând ofensiva sovietică, "prinsă într-un sac".
Fiind bazat pe informații puțin credibile obținute de spionajul polonez și pe comunicațiile radio sovietice interceptate, planul a fost etichetat drept „amatorist” de cei mai mulți ofițeri de rang înalt și de experții militari, care nu uitau să scoată în evidența lipsa pregătirii militare adecvate a lui Piłsudski. Multe unități poloneze, cu doar o săptămână mai înainte de data planificată pentru începerea contraatacului, mai luptau încă pe fronturi la 150-250 de kilometri depărtare față de punctele lor desemnate pentru concentrare. Toate mișcările de trupe au fost făcute în imediata vecinătate a unităților Armatei Roșii. Un atac hotărât al trupelor ruse ar fi dat peste cap planurile polonezilor. Planul lui Piłsudski a fost criticat viguros de comandanții polonezii și ofițerii Misiunii militare franceze. Piłsudski a admis în memoriile sale că acțiunea era foarte riscantă, iar motivele pentru care a optat pentru punerea lui în aplicație au fost starea sufletească defetistă a politicienilor, care se temeau pentru siguranța capitalei, și sentimentul preponderent că dacă Varșovia va fi pierdută, totul urma să fie pierdut. Numai situația disperată a forțelor poloneze i-a convins pe ceilalți comandanți polonezi să accepte planul, ei dându-și seama că în aceste circumstanțe era singura soluție posibilă să evite o înfrângere catastrofală. În plus, când o copie a planului a căzut "accidental" în mâinile sovieticilor, acesta a fost considerat ori o intoxicare din partea contraspionajului polonez, sau un plan prea prost conceput pentru a fi luat în considerație. Numai câteva zile mai târziu, Armata Roșie a plătit cu vârf și îndesat aceasta greșeală. thumb|right|100px|Comandantul sovietic, Mihail Tuhacevski.
Planul bolșevic
Mihail Tuhacevski a plănuit să încercuiască Varșovia prin forțarea râului Vistula lângă Włocławek, să prindă de la nord și de la sud capitala în clește și să atace dinspre nord-vest. Cu cele 24 de divizii de sub comanda sa, el a plănuit să repete manevra clasică a lui Ivan Paskievici care, în 1831, în timpul Răscoalei din Noiembrie, a traversat Vistula la Toruń și a ajuns la Varșovia practic fără a întâmpina rezistență. Această mișcare ar fi tăiat legăturile armatei poloneze cu portul Gdańsk, singura poartă maritimă a țării prin care se aduceau din import armamentul, muniția și materialele necesare aprovizionării armatei.
Principala lacună a planului sovietic era slăbiciunea flancului sudic, apărat doar de Mlaștinile Pripet și de Grupul Mozir, în condițiile în care cea mai mare parte a efectivelor Frontului sovietic de Sud-vest era angajată în Bătălia de la Lwów.
Prima fază, 12 august
Între timp, bolșevicii au avansat, Corpurile de cavalerie comandate de Gaik Bjișkin și de Armata a IV-a au traversat râul Wkra și s-au apropiat de orașul Włocławek. Armatele a XV-a și a III-a se îndreptau către fortăreața Modlin și Armata a XVI-a s-a îndreptat direct către Varșovia.
Asaltul final sovietic asupra Varșoviei a început pe 12 august cu atacarea orașului Radzymin (aflat la 23 de kilometri est de capitală). Succesul inițial al atacului sovietic l-a silit pe Piłsudski să grăbească executarea planului său defensiv cu 24 de ore. thumb|200px|left|Poziţiile la începutul bătăliei.
Prima fază a bătăliei a continuat pe 13 august cu asaltul frontal al Armatei Roșii asupra capului de pod Praga. În cursul unor lupte grele, Radzymin a fost cucerit pe rând de cele două părți în conflict. Diplomații străini, cu excepția ambasadorilor britanic și al Vaticanului, au părăsit în mare grabă Varșovia. Pe 15 august, Radzymin a căzut din nou în mâinile bolșevicilor, liniile Armatei a V-a poloneză de sub comanda generalului Władysław Sikorski au fost străpunse. Armata a V-a a trebuit să facă față atacului a trei armate sovietice: a III-a, a IV-a și a XV-a. Sectorul Modlin a fost întărit cu rezervele din Brigada Siberiană și cu Divizia a 18-a de infanterie a generalului Franciszek Krajowski – amândouă unități călite în lupte, formate din militari de elită, odihniți – reușindu-se astfel stabilizarea frontului Armatei a V-a până în zorii zilei următoare.
Situația a fost salvată la miezul nopții, când Regimentul de ulani al 203-lea a reușit să străpungă liniile bolșevice și să distrugă stațiile radio ale Armatei a IV-a sovietică a lui A.D. Șuvaiev. Sovieticilor nu le-a mai rămas decât un emițător care folosea o frecvența controlată de contraspionajul polonez. Cum decriptorii polonezi nu voiau ca rușii să afle că le-au fost sparte codurile, dar dorind totuși să le paralizeze transmisiunile radio, un post de radio din Varșovia a început să emită în eter Geneza în poloneză și latină. În felul acesta, polonezii au reușit să bruieze transmiterea ordinelor lui Mihail Tuhacevski de reluare a atacului spre sud, Armata a IV-a sovietică continuând să înainteze către Toruń și Płock. Atacul vijelios al Regimentului de ulani a fost numit mai târziu Miracolul de la Ciechanów.
În același timp, Armata I poloneză de sub conducerea generalului Franciszek Latinik a rezistat atacului frontal a 6 divizii de pușcași ale Armatei Roșii. Lupta pentru controlul asupra orașului Radzymin l-a forțat pe generalul Józef Haller, comandantul Frontului polonez de Nord, să contraatace mai devreme decât era planificat.