În fonetică, consoană oclusivă alveolară surdă este un sunet consonantic care apare în multe limbi vorbite. Simbolul său fonetic este . Există de fapt o familie de asemenea sunete, diferențiate atît după poziția exactă a limbii în timpul articulării cît și după care anume parte a limbii are un rol activ în articulare. Astfel, se disting:
După punctul de articulare: o oclusivă alveolară ca în limba engleză; o oclusivă dentală ca în aproape toate limbile romanice; o oclusivă postalveolară. După partea activă a limbii: o consoană apicală, pronunțată blocînd aerul numai cu vîrful limbii, ca în limba engleză; o consoană laminală, pronunțată blocînd aerul cu suprafața plată din imediata vecinătate a vîrfului limbii, ca în limba română.
Întrucît există foarte puțin limbi care au mai mult de o varietate de cu contrast fonemic, simbolul este folosit pentru oricare dintre variante. Atunci cînd se dorește notarea precisă a diferențelor se folosesc diacritice. De exemplu: varianta dentală se notează (cu o punte dedesubt), varianta apicală se notează etc.
Singurele limbi care nu folosesc nici o consoană din această familie sînt limba hawaiană cu excepția graiului din insula Nihau și limba samoană vorbită familiar.
În limba română apare varianta laminală a acestei consoane și se notează cu litera T; apare în cuvinte precum toc , etaj , sat . Numeroase lucrări clasifică sunetul din limba română drept consoană oclusivă dentală surdă, dar tendința în fonetica modernă este de a face distincția între caracterul laminal/apical mai degrabă decît caracterul alveolar/dental.
Perechea sonoră a acestui sunet este consoană oclusivă alveolară sonoră .
Pronunție
Dacă numai vîrful limbii atinge alveolele, consoana se numește apicală, iar dacă în articulare participă zona plată dinapoia vîrfului limbii (ca în limba română), se numește laminală.
Oclusivă alveolară surdă, Consoană