Mobila este un obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții, etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea, destinat multor activități umane, ca statul (exemple: scaunele, taburetele și canapelele), mâncatului (exemplu: mesele), sau dormitului (exemplu: paturile). Mobila este folosită și ca să țină obiecte la o înălțime convenabilă pentru lucru (ca suprafețe orizontale deasupra solului, cum ar fi mesele și birourile) sau ca să stocheze lucruri (exemple: dulapuri și rafturi). Mobila poate să fie un produs al designului și este considerat o formă de artă decorativă. Pe lângă rolul funcțional al mobilei, ea poate să aibă un scop simbolic sau religios. Poate să fie confecționată din multe materiale, inclusiv metal, plastic, lemn și uneori fildeș. Mobila poate să fie realizată folosind o varietate de articulații pentru prelucrarea lemnului, care reflectă adesea cultura locală.

Oamenii folosesc obiecte naturale, cum ar fi tulpini de copac, roci și mușchi, ca mobilier încă de la începurile civilizației umane. Cercetările arheologice arată că, în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, oamenii au început să construiască și să-și sculpteze propria mobilă, folosind lemn, piatră și oase de animale. Mobilele timpurii din această perioadă sunt cunoscute din lucrări de artă, cum ar fi o figurină Venus găsită în Rusia, înfățișând-o pe zeiță pe un tron. Prima mobilă existentă supraviețuitoare se află în casele Skara Brae din Scoția, și include dulapuri, comode și paturi toate construite din piatră. Tehnici complexe de construire, ca tâmplăria au început în Perioada Dinastică Timpurie a Egiptului Antic. Această epocă a avut piese de lemn construite, inclusiv scaune și mese, uneori decorate cu metale prețioase sau fildeș. Evoluția designului mobilierului a continuat în Grecia și Roma Antică, tronurile fiind obișnuite, precum și canapele klinai, polivalente, folosite pentru relaxare, mâncare și dormit. Mobilele Evului Mediu erau de obicei grele, din stejar și ornamentate. Designul de mobilă s-a extins în perioada Renașterii italiene a secolelor al XIV-lea și al XV-lea. Secolul al XVII-lea, atât în ​​Europa de Sud cât și în nordul Europei, s-a caracterizat prin designuri baroce opulente, adesea aurite. Secolul al XIX-lea este de obicei definit prin stiluri care încep cu prefixul „neo-”, ca neoclasic, neoegiptean, neogotic, neobaroc, neorenascenist și neorococo. Primele trei sferturi ale secolului XX sunt adesea văzute drept marșul spre modernism.

Etimologie Termenul își are originea din franceză meuble, italiană mobilia, germană Möbel. În timp ce engleza folosește termenul furniture, franceza și alte limbi romanice (inclusiv româna), la fel ca germana, folosesc versiuni ale cuvântului meubles, care derivă din latinescul mobilia, care înseamnă „bunurile mutabile”.

Istorie Preistoria Practica folosirii obiectelor naturale ca mobilă rudimentară datează probabil la începutul civilizației umane. E probabil ca oamenii timpurii să fi folosit cioturi de copac ca scaune, pietre sau bolovani ca mese rudimentare și supreafețe acoperite cu mușchi pentru dormit. În paleoliticul târziu sau neoliticul timpuriu, acum aproximativ 30.000 de ani, oamenii au început să-și construiască și să-și sculpteze propria mobilă, folosind lemn, piatră și oase de animale. Cea mai timpurie dovadă a existenței mobiliei construit este o figurină Venus găsită pe situl Gagarino din Rusia, care o înfățișează pe zeiță care stă pe un tron. O statuie asemănătoare a unei femei așezate a fost găsită la Çatalhöyük în Turcia, datând între 6000 și 5500 î.Hr.. Includerea unui astfel de scaun în statuete implică faptul că acestea erau deja artefacte comune ale acelei epoci.

O gamă de mobilă unică din piatră a fost excavată la în Skara Brae, un sat neolitic din Orkney (Scoția). Situl datează din 3100-2500 î.Hr. și din cauza lipsei de lemn în Orkney, oamenii din Skara Brae au fost nevoiți să construiască cu piatră, un material ușor disponibil, care putea să fie lucrat cu ușurință și transformat în obiecte folosite în gospodărie. Fiecare casă prezintă un grad ridicat de rafinament și a fost echipată cu o gamă largă de mobilă din piatră, de la dulapuri și paturi până la rafturi și scaune de piatră. Comoda din piatră a fost considerată cea mai importantă, întrucât se confruntă simbolic cu intrarea în fiecare casă și, prin urmare, este primul element văzut la intrare, pe ea fiind expuse, probabil, obiecte simbolice, inclusiv opere de artă decorativă, ca mai multe bile de piatră sculptate în neolitic, de asemenea, găsite pe sit.

Antichitatea

Există mobilă care ne-a rămas din palatul asirian din Nimrud, din secolul IX-VIII î.Hr. Cel mai vechi covor care a supraviețuit timpului, covorul Pazyryk, a fost descoperit într-un mormânt înghețat din Siberia și a fost datat între secolele al VI-lea și al III-lea î.Hr..

Egiptul Antic

Chiar dacă, conform standardelor moderne, casele egiptene antice erau mobilate foarte puțin, prelucrarea lemnului și fabricarea dulapurilor erau meșteșuguri extrem de dezvoltate. Toate principalele tipuri de mobilă sunt atestate, fie ca exemple supraviețuitoare, fie în decorurile mormântelor. Scaunele erau numai pentru bogați; majoritatea oamenilor folosind taburete scunde. Paturile erau alcătuite dintr-un cadru din lemn, cu rogojini sau chingi de piele pentru suport, cele mai sofisticate paturi având și un baldachin, atârnat cu plasă, pentru un plus de intimitate și protecție împotriva insectelor. Picioarele scaunelor, taburetelor și paturilor erau de obicei în formă de copite de taur sau, în perioadele ulterioare, picioarele de leu sau capetele de rață. Mobila din lemn a fost adesea acoperită cu un strat de tencuială și vopsită. Mobila regală era mai elaborată, folosind incrustări, furnire și marchetărie. Obiectele funerare din mormântul lui Tutankhamon includ mese, cutii și cufere, un tron ​​aurit și paturi ritualice în formă de hipopotam alungit și vite. Obiectele de înmormântare a lui Hetepheres au inclus un set de mobilă de călătorie, ușor de demontat și de cărat. Astfel de mobiliă trebuie să fi fost folosită în campanii militare și în alte călătorii regale. Mobila egipteană a influențat puternic dezvoltarea mobilei greco-romane. De asemenea, a fost una dintre sursele principale de inspirație ale unui stil cunoscut sub numele de Empire.

Grecia Antică

Cunoașterea mobilei grecești provine din diverse surse, inclusiv din literatură, teracotă, sculpturi, statuete și vase pictate. Unele mobile supraviețuiesc până în zilele noastre, în principal cele făcute din metale sau piatră, inclusiv bronz sau marmură. Lemnul era un material important în mobilierul grecesc, atât din Grecia, cât și importat. O tehnică obișnuită era construirea principalelor secțiuni ale mobiliei cu lemn masiv ieftin, apoi aplicarea de furnir folosind un lemn scump, cum ar fi arțar sau abanos. La construirea mobilei grecești antice erau folosite, de asemenea, dibluri și tenoane pentru îmbinarea părților de lemn care compun mobila. Lemnul era modelat prin sculptare, tratamente cu aburi și strung, iar mobila este cunoscută ca fiind decorată cu fildeș, carapace de broaște țestoase, sticlă, aur sau alte materiale prețioase.

Cuvântul modern „tron” este derivat din grecul antic thronos ​​(singularul grecesc: θρόνος), care era un scaun destinat zeilor sau persoanelor cu un statut înalt sau de onoare. Colosala statuie criselefantină a lui Zeus din Olympia, construită de Phidias și pierdută în antichitate, îl prezenta pe zeul Zeus așezat pe un tron ​​elaborat, care era decorat cu aur, pietre prețioase, abanos și fildeș, conform lui Pausanias. Printre alte scaune grecești s-a numărat klismosul, un scaun elegant, cu spătarul curbat și picioarele a căror formă a fost copiată de romani și este acum parte din vocabularul designului de mobilă,Linda Maria Gigante, “Funerary Art,” in The Oxford Encyclopedia of Ancient Greece and Rome, Vol. 1, ed. Michael Gagarin and Elaine Fantham (Oxford: Oxford University Press, 2010), 246. scaunul fără spate (difros), care exista în majoritatea caselor grecești,E. Guhl, and W. Koner, Everyday Life in Greek and Roman Times (New York: Crescent, 1989), 133. și scaunul pliabil.Ole Wanscher, Sella Curulis: The Folding Stool, an Ancient Symbol of Dignity (Copenhagen: Rosenkilde and Bagger, 1980), 83. Klineul, folosit de la sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr., era o piesă polivalentă folosită ca pat, dar și ca canapea și pentru luatul meselor. Era dreptunghiular și era sprijinit pe patru picioare, dintre care două puteau să fie mai lungi decât celelalte, oferind sprijin pentru o cotieră sau cap. Este posibil să fi fost folosite saltele, covoare și pături, dar nu prea există dovezi.

În general, mesele grecești erau joase și apar adesea în reprezentări alături de klinai. Cel mai obișnuit tip de masă greacă avea un blat dreptunghiular sprijinit pe trei picioare, deși există numeroase configurații, inclusiv trapezoid și circular. În Grecia Antică, mesele erau folosite în principal pentru luatul meselor. În reprezentările banchetelor, pare că fiecare participant folosește o masă separată, în loc ca mai mulți să stea la una mare. Cuferele erau folosite pentru păstrarea hainelor și a obiectelor personale, fiind de obicei dreptungiulare și având capacul prins cu balamale. Cuferele reprezentate în teracotă sunt decorate cu modele și designuri complexe, inclusiv cu meandre.

Roma Antică Mobila romană se baza foarte mult pe cea grecească, în stil și în construire. Roma a înlocuit treptat Grecia ca principala cultură a Europei, ajungându-se în cele din urmă ca Grecia să devină o provincie romană în 146 î.Hr.. Astfel, Roma a preluat producția și distribuția de mobilier grecesc. Romanii au avut o oarecare inovație limitată în afara influenței grecești, cu stiluri specifice lor.

Mobila romană era construit în principal folosind lemn, metal și piatră, marmura și calcarul fiind folosite pentru mobilierul exterior. Foarte puțină mobilă din lemn a supraviețuit intactă de-a lungul timpului, dar există dovezi că s-a folosit o varietate de lemn, inclusiv arțar, fag și stejar. O parte a lemnului important importat, cum ar fi lemn de satin, a era folosit pentru decorare. Metalul cel mai des folosit era bronzul, din care au supraviețuit numeroase exemple, de exemplu, tetiere pentru canapele și scaune metalice. La fel ca grecii, romanii foloseau tenoane, dibluri, cuie și lipici ca să unească piesele de lemn împreună.

Săpăturile de la Herculaneum și Pompeii din 1738 și 1748 au scos la iveală mobilă romană, păstrată în cenușa erupției din 79 d.Hr. a Vezuviului.

Evul Mediu

Spre deosebire de civilizațiile antice din Egipt, Grecia și Roma, există există mai puține puține exemplare de mobilă făcută între secolul al V-lea și al XV-lea. Foarte puține piese au supraviețuit, iar descrierile din literatură sunt de asemenea rare. Este probabil ca stilul de mobilă predominant în antichitatea târzie să fi persistat de-a lungul Evului Mediu. De exemplu, un tron ​​asemănător cu cel al lui Zeus este înfățișat într-un diptic din secolul al VI-lea. Mobilele Evului Mediu erau de obicei grele, de stejar și ornamentate cu ornamente sculptate.