Martin de Tours sau Martin cel Milostiv (n. 316 sau 317 la Sabaria, astăzi Szombathely, Ungaria - d. 397, Candes-Saint-Martin, Franța) a fost, începând cu 371, al treilea episcop de Tours, unul din cei mai populari sfinți în Biserica Catolică, venerat de asemenea ca sfânt în Biserica Ortodoxă și în Biserica Anglicană. În Evul Mediu mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Scriitorul bisericesc Gregor de Tours i-a atribuit mai multe minuni, iar regele franc Clovis I l-a proclamat sfânt protector al francilor și al dinastiei merovingiene. De la încăperea în care a fost păstrată mantia (în ) sfântului Martin, ca parte a tezaurului coroanei, provine termenul modern de capelă, respectiv capelan.
Sfântul Martin este ocrotitorul mai multor localități din lumea întreagă: Tours, Buenos Aires, Mainz, Utrecht, Lucca, Martina Franca, al Diecezei de Szombathely și al Diecezei de Tours etc. Viața sa ne este cunoscută în principal datorită lucrării Viața lui Martin (în ) de Sulpiciu-Sever, unul dintre discipolii săi.
Sfântul Martin este sărbătorit la 11 noiembrie (ziua înmormântării sale în 397). Pe plan local, el mai este sărbătorit și pe 4 iulie (data ridicării la rangul de episcop, în 371), această sărbătoare a zilei Sfântului Martin fiind cunoscută sub denumirea de Sfântul Martin de vară.
Biografie Anii de tinerețe thumb|250px|Reprezentarea tradițională cea mai frecventă a Sfântului Martin, tăindu-și mantia în două pentru a ajuta un sărac. Detaliu de pe fațada Catedralei Saint-Martin din Lucca, Italia. Martin s-a născutDatele despre Martin ne sunt cunoscute datorită "Istoriei francilor" de Gregor de Tours: «Constantin a devenit al 34-lea împărat roman și a domnit fericit timp de 30 de ani. În al unsprezecelea an al domniei sale, … preafericitul episcop Sf. Martin s-a născut la Szombately…» Romanorum tricesimus quartus imperium obtinuit Constantinus, annis triginta regnans feliciter. Huius imperii anno undecimo, ... beatissimus praesul Martinus apud Sabariam Pannoniae civitatem) (cartea I, cap. 36); «În al doilea an al domniei lui Arcadius și Honorius, Sf Martin, episcop de Tours, plin de virtuți și de sfințenie, după ce i-a umplut de binefaceri pe cei neputincioși și săraci, a părăsit această lume pentru a merge fericit la Iisus Hristos, în orașul Candes din dieceza sa, în al 81-lea an al vieții sale, respectiv al 26-lea an de episcopat.» (Arcadi vero et Honori secundo imperii anno sanctus Martinus Turonorum episcopus, plenus virtutibus et sanctitate, praebens infirmis multa beneficia, octuaginsimo et primo aetatis suae anno, episcopatum autem vicissimo sexto, apud Condatinsem diocisis suae vicum excedens a saeculo, filiciter migravit ad Christum.) (cartea I, cap. 42). în anul 316 în provincia romană Panonia în cetatea Sabaria« Itaque Martinus Sabaria Pannoniarum oppido oriundus fuit... » (Sulpiciu Sever, Vita Beati Martini , cap. II, I.161B)., actualul oraș Szombathely din Ungaria. Era perioada difuzării accentuate a creștinismului și copilul a intrat probabil în contact cu creștinii. Tatăl său, a cărui familie era originară din Pavia, Italia de Nord, era tribun militar în Imperiul Roman« Pater ejus miles primum, post tribunus militum fuit... » (ibid.)., adică un ofițer superior însărcinat cu administrarea armatei, și nu este probabil o întâmplare dacă semnificația numelui Martin este dedicat zeului Marte. Oricum, către vârsta de 10 ani, copilul vrea să se convertească la creștinism și se simte atras de slujirea lui Christos.« Nam cum esset annorum decem, invitis parentibus ad ecclesiam confugit, seque catechumenum fieri postulavit... » (Vita Beati Martini, cap. II, l. 161C).
Viața în armată În calitate de fiu al unui magistrat militar, Martin își urmează tatăl peste tot unde acesta era trimis în garnizoană; cu alte cuvinte el este legat ereditar de cariera tatălui său, deci sortit cultului imperial. Tatăl este iritat, văzând cum fiul său se îndreaptă spre o nouă credință: chiar dacă vârsta legală de înrolare este de 17 ani, el îl forțează pe fiul său de 15 ani să intre în armatăSulpiciu Sever precizează că tatăl său l-a luat cu sine legat: « Prodente patre, ..., cum esset annorum quindecim, captus et catenatus sacramentis militaribus implicatus est. » (Sulpiciu-Sever, Vita Beati Martini, cap. II, fol. 161C).. Probabil că Martin nu s-a lăsat convins decât pentru a nu vătăma poziția socială a părinților săi, oricât de puternică simțea că este vocația sa. Nu e mai puțin adevărat că Martin intră în armata romană nu ca simplu soldat: în calitate de fiu de veteran, el are rangul de circitor cu o soldă dublă; rolul circitorului este de a face rondul de noapte și de a inspecta posturile de gardă, asigurând supravegherea garnizoanei pe timp de noapte. În această calitate el are un sclav pe care însă, potrivit hagiografilor săi, îl tratează ca pe propriul său frate.
Generozitatea Sfântului Martin thumb|right|250px|Detaliu de pe fațada bazilicii San Martino din Martina Franca - același tip de reprezentare în stil baroc. Trimis în Galia, poate pentru că el cunoștea limba celțilorMartin a crescut în Panonia, provincie populată nu numai de ilirieni (care vorbesc o limbă asemănătoare cu albaneza modernă), dar și de celți la fel ca în Italia de Nord și în Galia. Deci este posibil ca Martin să fi putut vorbi și înțelege limba celților și deci a galilor, ceea ce ar explica de ce toată viața sa a fost strâns legată de Galia., cu ocazia unuia dintre rondurile de noapte, într-o seară din iarna anului 338, la Amièns« Quodam itaque tempore... media hieme obvium habet in porta Ambianensium civitatis pauperem nudum... » (Vita Beati Martini, cap. III, fol. 162A)., el îi oferă o parte din mantia sa unui sărac pătruns de frig, căci din soldă nu-i mai rămăsese nimic după ce-și împărțise cu generozitate baniiNihil præter chlamydem, qua indutus erat, habebat : jam enim reliqua in opus simile consumpserat. » (ibid.).. Martin își taie mantaua în două sau scoate căptușeala mantalei sale îmblănite și în noaptea următoare Hristos îi apare în vis îmbrăcat în aceeași bucată de mantie« Nocte igitur insecuta, cum se sopori dedisset, vidit Christum chlamydis suæ, qua pauperem texerat, parte vestitum. » (Vita Beati Martini, cap. III, fol. 162B).. Avea pe atunci 18 ani« Quo viso... cum esset annorum duodevigintis... » (fol. 162C).. Ceea ce a rămas din mantaua lui, care la vremea aceea se numea „capă” va fi așezat mai târziu într-o încăpere, pentru a primi cinstirea credincioșilor. Așa se face că diminutivul numelui latinesc al mantalei se află la originea cuvântului capelăCf. Guillaume Durand (episcop), Le Rational des Divins Offices [« Rationale divinorum officiorum »], vol. II, 1459 (retipărit. 1672), « X, §8 » : «În multe locuri preoții sunt numiți capelani (capellani), căci încă din antichitate, regii Franței, când plecau la război, luau cu ei veșmântul Sf. Martin care era păstrat într-un cort; de la acest veșmânt, cortul era numit capelă (a capa capella vocata chapele 1080; lat. pop. capella « locul unde se păstra veșmântul Sf. Martin », de la cappa) Cf. le Petit Robert ». (în , în , în , în ).
Campania împotriva germanilor pe Rin A fost timpul în care s-au pregătit marile invazii germanice. Barbarii erau la porțile imperiului; de mult timp deja, trupele auxiliare de pe lângă legiuni sunt formate din mercenari de origine germanică. În martie 354 Martin a participat la campania de pe Rin împotriva alamanilor la Civitas Vangionum în Renania« Interea irruentibus intra Gallias barbaris, Julianus Cæsar, coacto in unum exercitu apud Vangionum civitatem... » (Vita Beati Martini, cap. IV, fol. 162D).; dar convingerile religioase îi interzic lui Martin să verse sânge, de aceea el refuză să participe la lupte« Christi ego miles sum ; pugnare mihi non licet. » (ibid.).. Pentru a dovedi că nu este laș și că el crede în providență și în protecția divină, el propune să fie folosit ca scut uman. Așa că este legat cu lanțuri și dus în fața dușmanului, moment în care, inexplicabil, barbarii cer paceaDupă Vita Beati Martini, cap. IV.. Potrivit lui Sulpiciu Sever, Martin servește încă 2 ani în armatăDupă o altă tradiție, el ar fi fost transferat în corpul de armată "Alae Scolares", o unitate de elită a gardei imperiale, din care a făcut parte timp de 20 de ani; ceea ce ar însemna că durata totală a serviciului său militar a fost de 25 de ani, adică durata standard legală în corpurile auxiliare ale armatei romane., apoi cere să fie botezat de sărbătoarea Paștilor tot în garnizoana de la Amiens; această epocă este o perioadă de tranziție, sfârșitul unei domnii și începutul alteia, când toți, chiar și soldații, sunt pătrunși de ideile noi.
Viața de sihastru thumb|250px|Sfântul Martin renunță la viața militară, de cavaler, pictură de italianul Simone Martini În 356, putând să părăsească armata, se duce la Poitiers pentru a-l întâlni pe IlarieData este și în acest caz oferită cu o oarecare aproximație de Grigorie de Tours: «În al nouăsprezecelea an al lui Constanțiu cel Tânăr, Sf. Ilarie, episcop de Tours, a fost trimis în exil ca urmare a unor uneltiri ale ereticilor. (…) În acest timp, lumina noastră a început să se arate… adică în acest timp Martin a început să predice galilor» (Istoria Francilor/ Histoire des Francs, cartea I)., episcopul orașului din 350. Ilarie avea aceeași vârstă și aparținea ca și el aristocrației, dar îmbrățișase credința creștină mai târziu și era mai puțin predispus către mortificare, fiind mai intelectualizat; cu toate acestea Ilarie i-a făcut o impresie plăcută și atunci s-a hotărât să i se alăture. Statutul său de fost militar, om al războiului, îl împiedică pe Martin să devină preot: el refuză de asemenea funcția de diacon pe care i-o propune episcopul. Deci devine doar exorcistSulpiciu Sever, Vita Beata Martini, cap. V.. În cursul aceleiași călătorii, îl întâlni pe diavol. În regiunea Alpilor, el a fost atacat într-o zi de tâlhari. Unul dintre hoți l-a întrebat dacă îi este teamă. Martin i-a răspuns că n-a avut niciodată atâta curaj ca atunci și că-i compătimește pe hoți. El a început să le explice Evanghelia. Hoții l-au lăsat să plece, iar unul dintre ei chiar i-a cerut lui Martin să se roage pentru el. Pe atunci, creștinătatea era sfâșiată de niște curente de gândire care se confruntau violent inclusiv la nivel fizic; arienii erau discipolii unui preot, Arie, care neagă că Hristos ar fi Dumnezeu adevărat, Fiul lui Dumnezeu adevărat, spre deosebire de trinitarii din Biserica Romană; în această epocă arienii sunt foarte influenți pe lângă o autoritate politică aflată în căutarea unei noi credințe dintr-un imperiu decadent ce-și simte sfârșitul aproape. În timp ce Ilarie, un trinitar, victimă a dușmanilor săi politici și religioși, cade în dizgrație și este exilat, Martin este avertizat ˝în vis˝ că trebuie să se întoarcă să fie alături de părinții săi în Iliria pentru a-i converti« Nec multo post, admonitus persoporem ut patriam parentesque... religiosa sollicitudine visitaret... » (Sulpiciu Sever , Vita..., cap. V).. El reușește să-și convertească mama, dar tatăl său rămâne străin de credința sa« Itaque... matrem gentilitatis absolvite errore, patre in malis perseverante. » (Sulpiciu Sever, Vita..., cap. VI, fol. 164A).; de altfel această atitudine poate să fie doar o simplă tactică, tatăl încercând să-și apere statutul său social privilegiat.