Custodia comună Termenul "custodie comună" apare citat prima dată în literatura română în Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la drepturile copilului (ISBN 973-86502-5-9) editat de către UNICEF în anul 2005 la pagina 297. Manualul complet sau pe capitole se poate consulta și descărca de aici A se vedea clarificările existente pe situl Uniunii Europene cu privire la responsabilitatea părintească care citează termenii de custodie unică și respectiv custodie comună ca forme de exercitare a autorității părintești post-divorț ('la garde conjointe în francezăA se vedea documentul explicativ publicat de guvernul Canadei, articol ce se poate descărca de aici sau de aici sau joint custody în englezăA se vedea articolul Stabilirea custodiei copiilor în SUA - Joan B. Kelly - Universitatea Standford, articol care poate fi consultat aici sau aici), reprezintă o un raport juridic între părinți și copii concretizat printr-o sentința judecătorească sau printr-o tranzacția aprobată notarial prin care autoritatea părintească asupra unui copil este acordată ambilor părinți. În custodia comună ambii părinți sunt părinți custodieni și nici unul dintre părinți nu este părinte necustodian, cu alte cuvinte copilul are doi părinți custodieni. Problema custodiei minorilor se pune atât ca urmare a unui divorț în care sunt implicați minori cât și în cazul separării unor părinți necăsătoriți. Din punct de vedere practic autoritate părintească comună după divorț reprezentă în esență același lucru cu custodia comunăA se vedea textele de aici care toate concură cu ideea că între `autoritate părintească` și `custodie asupra copilului` este o similitudine dpdv juridic. De altfel, din art. 1 lit c a din Convenția Europeană privind recunoașterea și aplicarea hotărârilor privind custodia copiilor și restabilirea custodiei copiilor din 1980 rezultă în mod expres ca prin `custodie` se înțelege orice decizie cu privire la îngrijirea, educarea copilului.

Istoric În multe dintre tarile civiliste, a existat o problemă legală referitoare la acordarea custodiei comune în anii 1980. Codurile civile din anumite țări nu ofereau judecătorului dreptul de a garanta custodia comună atunci când părinții divorțau. Instanțele erau însă obligate să dea custodia unui părinte în timp ce celuilalt îi garantau dreptul de acces. Aceeași situație a existat până deceniul 8 și în SUA. Treptat însă societățile au evoluat spre introducerea în codurile civile sau în jurisprudența națională acestor state a prezumției de autoritate părintească comună. Această prezumție de autoritate părintească comună a fost introdusă și în noul cod civil român care a intrat în vigoare în octombrie 2011.A se vedea cuvântarea d-nei Caroline Forder care se poate consulta aici. Cuvântarea a fost ținută cu ocazia Conferinței "Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti)

Formele de custodie comună Multe state din SUA și Europa recunosc două forme de custodie comună: custodia comună fizică și custodia comună legală. Custodia comună reprezintă un pas important în asigurarea interesului superior al minorilor de a avea acces la ambii părinți și este, de facto, o evoluție față de custodia unică sau față de custodia împărțită.

Custodia comună legală Dacă în custodia unică, ambii părinți au dreptul de a avea acces la datele cu privire la educație, sănătate, și alte informații, în custodia comună legală părinții au, suplimentar, drepturi egale în deciziile cu privire la bunăstarea copilului și drepturi mult mai largi de a interacționa cu minorul. Totuși, locuința minorului este stabilită la doar unul dintre cei doi părinți, numit și părinte rezident în timp ce părintele cu care copilul nu locuiește în mod statornic, numit părinte nerezident are un drept relativ larg de legături personale cu minorul. Aproape toate țările europene precum și statele SUA consideră custodia comună ca fiind regula în caz de divorț. În majoritatea țărilor, acest tip de aranjament prevalează față de custodia comună fiind selectat fie de părinți pe cale amiabilă, fiind fie impus de către instanțe, datorită fie concepției preferinței materne sau datorită imposibilității obiective de a pune în aplicare o locuință alternantă (condiții improprii de locuit la unul dintre părinți, părinți care locuiesc departe unul de altul, etc.)

Custodia comună fizică În custodia comună fizică, găzduirea și îngrijirea copilului este împărțită conform calendarului aprobat de către judecătorie sau supus de către părinți revizuirii unui notar (cunoscut sub numele de plan parental sau program parental). În multe cazuri, termenul de vizitare nu mai este folosit în aceste circumstanțe, ci mai degrabă este rezervat sentințelor de tip custodie unică. În unele state custodia comună fizică creează prezumția că minorii vor locui un timp relativ egal cu fiecare dintre părinți (ambii părinți sunt atunci părinți rezidenți) totuși în marea majoritate a statelor, custodia comună fizică creează doar o obligație de a-i oferi fiecăruia dintre părinți perioade semnificative de timp petrecut cu minorul pentru a-i asigura copilului un contact frecvent și continuu cu ambii părinți. În acele situații pentru a se deosebi între cei doi părinți care sunt ambii părinți custodieni, se folosește termenul de părinte rezident și respectiv părinte nerezident). Custodia împărțită a fost legiferată în Italia din anul 2006. A fost legiferată în Suedia, Grecia și Spania din 1981, în Marea Britanie din 1991, Franța din 1993 și Germania din 1998. În California și Canada judecătorul decizia în fiecare caz în care părinții nu acceptă împărțirea custodiei în mod egal în din punct de vedere al timpului putând impune aranjamente de tip custodie comună fizică împotriva voinței unuia dintre părinți. Suedia este țara europeană cu cel mai mare procent de sentințe tip custodie fizică comună acordată (30% comparativ cu 16,9 % în Franța și mai puțin de 1% în Italia).A se vedea articolul lui Vittorio Vezzeti disponibil în limba engleză dar și tradus în limba română. În România custodia comună fizică este permisă doar dacă cei doi părinți se înțeleg, noul cod civil introdus în octombrie 2011 stabilind că dacă părinții nu se înțeleg instanța va decide stabili prin sentință locuința la unul dintre părinți.A se vedea art. 400 din noul cod civil

Custodia comună în Europa Majoritatea statelor europene au îmbrățișat noțiunea de custodie comună. Custodia comună este de asemenea prevăzută în protocolul numărul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care specifică faptul că "Soții au drepturi și responsabilități egale între ei și în relația lor cu copiii, înaintea căsătoriei, în timpul căsătoriei și în cazul dizolvării căsătoriei". fiind obligatorie pentru toate statele Uniunii Europene. La acest moment Wikipedia are informații despre implementarea custodiei comune în următoarele țări europene: Ungaria<ref>Citat din sentința Monory vs. România și Ungaria: "Dreptul ungar, aplicabil în prezenta cauză, a încredințat ambilor părinți exercitarea drepturilor părintești. Nici unul dintre ei nu avea, prin urmare, drepturi părintești superioare asupra fiicei lor (a se vedea paragraful 9 de mai sus). În ceea ce privește domiciliul copilului, dreptul ungar impunea mamei obligația de a obține acordul tatălui sau al autorității tutelare ungare pentru a schimba domiciliul copilului (...)"</ref>"Jurisprudență privind minorii deplasați sau reținuți ilicit - cauze soluționate în anii 2005-2007" - Procuror Daniela Brița - Secția de resurse umane și documentare - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (pagina 18), Franța (1993)art. 373-2-9 din Codul Civil Francez: "Domiciliul copilului poate fi stabilit la ambii părinți sau doar la unul dintre ei. La cererea unuia dintre părinți sau dacă părinții nu se înțeleg, instanța poate stabili provizoriu, pentru o perioadă determinată, domiciliul copilului la ambii părinți, urmând ca la finalul acestei perioade instanța să se pronunțe definitiv dacă domiciliul copilului va fi stabilit la unul dintre părinți sau la ambii părinți" Text care poate fi consultat aici , Germania (1998)A se vedea studiul Dr. Proksch care se poate descărca de aici, Suedia (1981) European Commission - European Judicial Network - Parental responsibility - Sweden, Italia (2006) European Commission - European Judicial Network - Parental responsibility - Italy, Olanda A se vedea cuvântarea d-nei Caroline Forder care se poate consulta aici. Cuvântarea a fost ținută cu ocazia Conferinței "Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie" (15-16 Oct 2009, București), Grecia (1981) , Spania (1981), Finlanda În termenii articolului 18 legea trebuie să recunoască principiul conform căruia ambii părinți au o responsabilitate comună. Așa cum este recunoscut în articolul 18(2), măsurile guvernului trebuie direcționate spre sprijinirea și promovarea custodiei comune. Dacă părinții se despart, sau dacă nu au locuit niciodată împreună, ar putea fi necesară acordarea de către tribunal a unor drepturi pentru unul sau altul dintre părinți (Finlanda a evidențiat: „Este aspru criticată practica obișnuită a curților de justiție de a acorda custodie comună, chiar și în cazurile în care părinții sunt complet incapabili să se pună de acord în privința oricărui lucru care îl privește pe copil. În cele mai rele cazuri, acest lucru ar fi dus la o situație unde nu s-ar fi obținut nici o soluție, chiar și pentru cele mai importante probleme. Ar fi durat ani de zile, de exemplu, pentru ca un copil să poată să-și schimbe școala sau să obțină un pașaport“ (Finlanda IR, paragraful 259)). (citat din Cartea Albastră editată de UNICEF și Marea Britanie (1991) .

Custodia comună în OlandaCuvântarea d-nei Caroline Forder cu ocazia Conferinței "Tendințe actuale în justiția pentru copil și familie" (15-16 Oct 2009, Bucuresti). Textul cuvântării se poate consulta aici La 1 ianuarie 1998, a intrat în vigoare în Olanda o nouă dispoziție în codul civilintrodusa prin Actul 1007 din 30 octombrie, Staatsblad 1997, 506, în parlament cu numărul 23 714 care implica custodia comună. Conform acestei prevederi regula era ca, după divorț, părinții să beneficieze de custodie comună. O altă urmare, era aceea ca părinții să nu beneficieze de custodie comună după divorț dacă, la momentul divorțului, dreptul unuia dintre părinți la custodie a fost suspendat sau anulat de o măsură care implica protecția copilului. În prezent dacă unul dintre părinți vrea custodie unică trebuie să solicite acest lucru și să prezinte argumente puternice care să îi sprijine cererea. În cazurile în care custodia comună este continuată de ambii părinți – majoritatea cazurilor, judecătorul este împuternicit să hotărască reședința copiluluiArticolul 827, Codul Civil de Procedură al Olandei; Decizia Curții Supreme a Olandei din 15 decembrie 2000, NJ 2001, 123 m. nt. S.F.M. Wortmann. De asemenea, judecătorul este împuternicit să specifice modalitatea în care vor fi efectuate vizitele, modul în care părintele cu care copilul locuiește trebuie să îi ofere informații despre copil părintelui nerezident, sau felul în care părinții trebuie să se consulte reciproc Articolul 377h, Codul Civil Olandez. Instanța este împuternicită să anuleze custodia comună dacă circumstanțele s-au schimbat sau dacă decizia de acordare a custodiei comune a fost luată în baza unor informații incorecte sau incomplete (Articolul 253n (1) Codul Civil). Prin circumstanțe schimbate se înțelege situația în care relația părinților s-a deteriorat atât de mult încât interesul minorului ar fi mai bine servit prin acordarea custodiei unice unui singur părinte. Efectul noii legislații a fost dramatic. Dacă înainte de legiferare ca parte a codului civil, custodia comună era acordată în mai puțin de 25% din cazuri, de la 1 ianuarie 1998 custodia comună este acordată în mai mult de 80% dintre cazurile cuplurilor divorțate.

Custodia comună în Germania