În fonetică, consoană fricativă glotală surdă (sau fricativă laringală surdă) este un sunet care apare în unele limbi vorbite, clasificat drept consoană, dar care se produce prin simpla expirație a aerului, fără un loc sau mod de articulare anume. Simbolul său fonetic este . În limba română se notează cu litera H și apare în cuvinte precum ham și zahăr . Trebuie remarcat că, în funcție de sunetele învecinate, această consoană poate fi pronunțată nu numai glotal ci și velar sau palatal.

Acest sunet apare, în afară de limba română, și în limbi precum araba, basca, engleza, unele dialecte ale limbii spaniole, etc.

Perechea sonoră a acestui sunet este consoană fricativă glotală sonoră , care însă nu se folosește în limba română.

Pronunție

Denumirea de consoană fricativă dată acestui sunet este tradițională. În realitate fluxul de aer nu este restricționat în nici un fel, deci nu se poate preciza un mod de articulare. Sunetul se produce într-o stare de tranziție a glotei (porțiunea îngustă a laringelui cuprinsă între coardele vocale). În timp ce celelalte consoane și toate vocalele ai un loc de articulare clar, pentru acest sunet nu se poate preciza un loc de articulare.

Nu se poate clasifica într-una din grupele de consoane centrale sau laterale întrucît la nivelul gurii nu există nici o limitare a fluxului de aer.

Fricativă glotală surdă, Consoană