În fonetică, consoana nazală velară este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este (a nu se confunda cu alte simboluri asemănătoare: , sau ).
În limba română apare ca alofon al consoanei nazale alveolare atunci cînd aceasta este urmată de o consoană velară sau de una palatală. La nivel fonetic, cele două sunete sînt distincte întrucît au un loc de articulare complet diferit, unul velar și celălalt alveolar. Din punct de vedere fonologic însă, în limba română ele sînt percepute ca unul și același fonem, deci înlocuirea unuia cu celălalt nu poate produce schimbarea sensului cuvintelor. De exemplu, cuvintele Ana și Anca se pronunță și respectiv . În timp ce în primul caz vîrful limbii atinge alveolele incisivilor superiori, în al doilea caz vîrful limbii nu joacă nici un rol, iar articularea se face prin atingerea vălului palatului cu partea posterioară a limbii. Atunci cînd distincția fonetică nu este importantă cele două cuvinte se transcriu simplificat și respectiv .
Consoana se întîlnește ca alofon al lui în multe alte limbi: italiana, spaniola, greaca modernă, etc. În limba engleză este un sunet separat, de exemplu cuvintele sin (a păcătui) și sing (a cînta) formează o pereche minimală, care se deosebesc numai printr-un fonem. În engleză acest sunet poate să apară numai după o vocală, dar există limbi în care poate să ocupe orice poziție în cuvânt, ba chiar să formeze cuvântul singur, ca de exemplu în chineza cantoneză, unde numele de familie 呉, transcris în alfabetul latin ca Ng sau Eng, se pronunță .
Acest sunet este o consoană sonoră și nu are o pereche surdă.
Pronunție
Oclusivă alveolară sonoră, Consoană