Cheile Nerei - Beușnița alcătuiesc o arie protejată de interes național, înclusă în Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Caraș-Severin, pe teritoriul administrativ al comunelor Sasca Montană și Șopotu Nou.ProtectedPlanet.net - Cheile Nerei - Beușnița, delimitarea ariei protejate, accesat la 13 martie 2012
Descriere Cheile Nerei sunt o formațiune de tip chei de-a lungul râului Nera în județul Caraș-Severin, între localitățile Sasca Montană și Șopotu Nou. Distanța pe care se întind cheile este de circa 22 km din care aproximativ 20 km de chei propriu-zise, Nera, străbate un defileu, cu aspect de chei, îngust, spectaculos și absolut sălbatic, formând Aici, unde pereții se înalță până la 200 de metri, apa Nerei și a afluenților săi, a săpat și a format în rocă calcaroasă lacuri, canioane, peșteri și cascade impresionante. O potecă turistică marcată le străbate, dar parcurgerea lor necesită traversarea râului Nera direct prin apă.
În partea estică (dinspre amonte) a cheilor găsim un alt obiectiv turistic, Lacul Dracului, iar din partea vestică se poate ajunge la Cascadele Beușniței și la Lacul Ochiul Beului. De asemenea se mai poate vedea și canionul Valea Rea.
Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița ocupă zona sudică a Munților Aninei și partea nordică a Munților Locvei, ocupând o suprafață de 36.364,8 ha ce include 6 rezervații declarate și una propusă.
miniatura|293x293px|Câteva din obiectivele naturala din zona Cheile Nerei
Vecini În imediata apropiere a parcului sunt localitățile: Anina, Bozovici, Lăpușnic, Moceriș, Șopot, Cărbunari, Sasca Română, Sasca Montană, Potoc, Socolari, Ilidia, Ciclova Română, Ciclova Montană, Oravița.
Vezi și Rezervație naturală Lista rezervațiilor naturale din județul Caraș-Severin Listă de rezervații naturale din România
Note
Legături externe
Romania În Imagini Pentru Toți — Cheile Nerei Cheile Nerei Nera - Exploratorii Info Cheile Nerei Fotografii Rezervatia Cheile Nerei-Beusnita Cheile Nerei, comoara ascunsă din Munții Banatului, 7 iulie 2008, Tudor Flueraș, Evenimentul zilei Cheile Nerei – un colt de paradis romanesc (FOTO), 15 august 2010, Descoperă - Travel Albastru de Nera, 14 iulie 2005, Cristian Ștefănescu, Jurnalul Național Cheile Nerei Info - forumul Cheilor Nerei
Galerie de imagini
Categorie:Rezervații naturale din județul Caraș-Severin Categorie:Canioane și defilee în România Categorie:Geografia Banatului Categorie:Turismul în Banat