Lista de mai jos cuprinde pe cei 120 de dogi ai Serenissimei Republici a Veneției', dispuși în ordine cronologică, pe secole.
Vreme de peste 1.000 de ani, principalul magistrat și conducător al orașului Veneția și apoi al Republicii, ales pe durata vieții, a fost numit Doge, un titlu italian rar (dar nu unic) ce derivă din latinescul dux. Începând de la 1172 (odată cu alegerea lui Sebastiano Ziani), dogii erau aleși exclusiv de către un grup restrâns de aristocrați ai Cetății. Combinația venețiană între elaborata pompă monarhică și constituția republicană cu un sistem extrem de stufos de alegere în funcțiile de conducere a făcut din La serenissima un exemplu tipic de „republică încoronată”.
Secolul al VII-lea Paoluccio Anafesto (697–717), personaj semilegendar
Secolul al VIII-lea Marcello Tegalliano (717–726) Orso Ipato (726–737), asasinat, probabil în urma instigării exarhului de Ravenna, Eutihie Scurt interregnum (737–742) Teodato Ipato (742–755), detronat, orbit și exilat Galla Gaulo (755–756), detronat, orbit și exilat Domenico Monegario (756–764), detronat, orbit și exilat Maurizio Galbaio (764–787) Giovanni Galbaio (787–804), refugiat la Mantova în 803 împreună cu familia, unde se presupune că ar fi murit
Secolul al IX-lea Obelerio Antenoreo (804–811), exilat și, în urma unei tentative de revenire la putere, asasinat Agnello Participazio (811–827), silit să plece în exil la Zara, în Dalmația de către fiul său Giustiniano Giustiniano Participazio (827–829) Giovanni I Participazio (829–837), arestat și silit să poarte rasa monahală Pietro Tradonico (837–864), asasinat Orso I Participazio (864–881) Giovanni II Participazio (881–887), retras din cauza stării precare de sănătate Pietro I Candiano (887–888), ucis într-o luptă împotriva narentanilor, slavi din Dalmația Pietro Tribuno (888–912)
Secolul al X-lea Orso II Participazio (912–932) Pietro II Candiano (932–939) Pietro Participazio (939–942) Pietro III Candiano (942–959) Pietro IV Candiano (959–976), încuiat în palatul incendiat de către poporul venețian Pietro I Orseolo (976–978), retras pentru a deveni monah în ordinul Camaldulenz în abația San Michel de Cusa, în Franța Vitale Candiano (978–979), patriarh de Grado Tribuno Memmo (979–991) Pietro II Orseolo (991–1009), retras la mănăstire
Secolul al XI-lea Otto Orseolo (1009–1026), arestat și alungat la Constantinopol Pietro Barbolano (1026–1032), abdicare în urma presiunilor în favoarea reinstalării lui Otto Orseolo Domenico Flabanico (1032–1043) Domenico Contarini (1043–1071) Domenico Selvo (1071–1084), retras cu consimțământul său la o mănăstire Vitale Faliero (1084–1096) Vitale I Michiel (1096–1102)
Secolul al XII-lea Ordelafo Faliero (1102–1117) Domenico Michiel (1117–1130) Pietro Polani (1130–1148) Domenico Morosini (1148–1156) Vital II Michiel (1156–1172), silit să abdice, în urma campaniei nefericite în Marea Egee Sebastiano Ziani (1172–1178), primul doge ales de către electori Orio Mastropiero (1178–1192) Enrico Dandolo (1192–1205)
Secolul al XIII-lea Pietro Ziani (1205–1229) Jacopo Tiepolo (1229–1249) Marino Morosini (1249–1252) Reniero Zeno (1252–1268) Lorenzo Tiepolo (1268–1275) Jacopo Contarini (1275–1280) Giovanni Dandolo (1280–1289) Pietro Gradenigo (1289–1311)
Secolul al XIV-lea Marino Zorzi (1311–1312) Giovanni Soranzo (1312–1328) Francesco Dandolo (1328–1339) Bartolomeo Gradenigo (1339–1342) Andrea Dandolo (1343–1354), totodată cronicar Marino Faliero (1354–1355), acuzat de trădare, executat și condamnat la damnatio memoriaeGiovanni Gradenigo (1355–1356) Giovanni Dolfin (1356–1361) Lorenzo Celsi (1361–1365) Marco Cornaro (1365–1367) Andrea Contarini (1367–1382) Michele Morosini (1382) Antonio Venier (1382–1400) Michele Steno (1400–1413)
Secolul al XV-lea Tommaso Mocenigo (1413–1423) Francesco Foscari (1423–1457), forțat să abdice de către Consiliul celor Zece
Pasquale Malipiero (1457–1462) Cristoforo Moro (1462–1471) Nicolò Tron (1471–1473) Nicolò Marcello (1473–1474) Pietro Mocenigo (1474–1476) Andrea Vendramin (1476–1478) Giovanni Mocenigo (1478–1485) Marco Barbarigo (1485–1486) Agostino Barbarigo (1486–1501)
Secolul al XVI-lea Leonardo Loredan (1501–1521) Antonio Grimani (1521–1523)
Andrea Gritti (1523–1538) Pietro Lando (1538–1545) Francesco Donato (1545–1553) Marcantonio Trivisan (1553–1554) Francesco Venier (1554–1556) Lorenzo Priuli (1556–1559) Girolamo Priuli (1559–1567) Pietro Loredan (1567–1570) Alvise I Mocenigo (1570–1577) Sebastiano Venier (1577–1578) Nicolò da Ponte (1578–1585) Pasqual Cicogna (1585–1595) Marino Grimani (1595–1606)
Secolul al XVII-lea Leonardo Donato (1606–1612) Marcantonio Memmo (1612–1615) Giovanni Bembo (1615–1618) Nicolò Donato (1618) Antonio Priuli (1618–1623) Francesco Contarini (1623–1624) Giovanni Corner (1624–1630) Nicolò Contarini (1630–1631) Francesco Erizzo (1631–1646)
Francesco Molin (1646–1655) Carlo Contarini (1655–1656) Francesco Corner (1656) Bertuccio Valiero (1656–1658) Giovanni Pesaro (1658–1659) Domenico II Contarini (1659–1674) Nicolò Sagredo (1674–1676) Luigi Contarini (1676–1683) Marcantonio Giustinian (1683–1688) Francesco Morosini (1688–1694) Silvestro Valiero (1694–1700) Alvise II Mocenigo (1700–1709)
Secolul al XVIII-lea Giovanni Corner (1709–1722) Sebastiano Mocenigo (1722–1732) Carlo Ruzzini (1732–1735)
Alvise Pisani (1735–1741) Pietro Grimani (1741–1752) Francesco Loredan (1752–1762) Marco Foscarini (1762–1763), totodată istoric al literaturii istorice venețiene Alvise Giovanni Mocenigo (1763–1779) Paolo Renier (1779–1789) Ludovico Manin (1789–1797), ultimul doge al Veneției, silit să abdice de către Napoleon I
Vezi și Republica Veneția
Bibliografie John Julius Norwich, A History of Venice'', New York, Vintage Books, 1989. ISBN 0-679-72197-5.
Dogi Veneția Categorie:Republica Veneției Categorie:Istoria Veneției